ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2374/2022

HOTĂRÂRE

10.11.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2374/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 22 februarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta E. prin corespondent F. S.A., au solicitat să se constate că pârâta s-a obligat la plata următoarelor sume de bani: pentru prima reclamantă 400.000 de euro cu titlu de daune morale; pentru al doilea reclamant suma de 500.000 de euro cu titlu de daune morale; pentru al treilea reclamant 400.000 de euro cu titlu de daune morale; pentru ultima reclamantă suma de 250.000 de euro cu titlu de daune morale, reprezentând despăgubiri pentru repararea prejudiciului material și moral cauzat de evenimentul rutier din data de 23 iunie 2021, pe DN1 E60 pe raza localității Poieni, județul Cluj. La acestea se adaugă plata penalităților în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 17 octombrie 2021. În subsidiar se solicită obligarea pârâtei la aceleași sume de bani. Reclamanta D. solicitând și plata daunelor materiale în cuantum de 24.176,66 RON și 833,3 euro.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 192 C. proc. civ., Legea nr. 132/2017, Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, art. 13.49, 1357, 1381, 1.385, 2199, 2.224 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1448 din 20 iunie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vaslui, reținând incidența dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012.

Pe rolul Tribunalului Vaslui, cauza a fost înregistrată la data de 6 iulie 2022 sub același nr. de dosar.

Tribunalul Vaslui, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 1083/2022 din 11 octombrie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în ceea ce privește competența teritorială, că aceasta aparține Tribunalului București, secția a VI-a civilă, astfel cum a fost învestit prin cererea introductivă de către reclamanți, care și-au exercitat dreptul de opțiune între mai multe instanțe deopotrivă competente material și teritorial, în aplicarea art. 107 C. proc. civ. raportat la art. 115, art. 1070 și la art. 1072 C. proc. civ.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Vaslui și Tribunalul București s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 31 octombrie 2022, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între curțile de apel care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate, Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a civilă, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei F. S.A., societate care are calitatea de corespondent/reprezentant de Carte Verde în România al asiguratorului de răspundere civilă E. la plata daunelor materiale și morale, respectiv repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat prin accidentul de circulație produs la data de 23 iunie 2021, pe DN1 E60, în localitatea Poieni, județul Cluj.

În ceea ce privește competența teritorială, regulă generală este prevăzută de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit art. 115 C. proc. civ., în materie de asigurări, cererea privitoare la despăgubiri, se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: domiciliul sau sediul asiguratului; bunurile asigurate; locul unde s-a produs riscul asigurat - deci, legiuitorul în materie de asigurări și numai pentru cererile pe despăgubiri, a oferit posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanțe deopotrivă competente teritorial și material, norma legală în litera și spiritul ei fiind astfel concepută încât să protejeze persoana asigurată prin însăși înlesnirea accesului acesteia la o instanță de judecată și la administrarea de probatorii.

Astfel, prin art. 115 C. proc. civ., legiuitorul român a instituit în mod expres o normă de procedură de protecție pentru reclamantul din acțiunea în despăgubiri în materie de asigurări, asemenea normelor cuprinse în Regulamentul nr. 1215/2012, însă dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) din acest Regulament nu trebuie interpretate și aplicate în sensul că stabilesc cu caracter obligatoriu competența teritorială în cazul litigiilor izvorând din contractele de asigurări, ca fiind cea de la domiciliul reclamantului - în accepțiunea pe care o dă reglementarea internă sintagmei de "domiciliu"/ "sediu", sensul gramatical și logico-juridic al textului fiind acela că sub aspectul competenței internaționale un asigurător care are domiciliul/sediul pe teritoriul unui stat membru UE, poate fi acționat în justiție în alt stat membru UE, în fața instanțelor de la locul unde este domiciliat reclamantul - fără ca prin aceasta să fie înlăturate normele de procedură interne dacă acestea sunt mai favorabile reclamanților din astfel de litigii.

În acest context, se reține și faptul că, cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu pârâta F. S.A., societate care are calitatea de corespondent/reprezentant de Carte Verde în România al asiguratorului de răspundere civilă E., cu sediul în București.

Așadar, în materie de asigurare, C. proc. civ. stabilește o competență teritorială alternativă, iar potrivit art. 116 din același Cod, cel care are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente este reclamantul.

Prin urmare, având în vedere că reclamanții au înțeles să învestească cu soluționarea prezentei cauze instanța din București, de la sediul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, rezultă că, nici instanța din oficiu și nici pârâtul nu poate invoca excepția de necompetență teritorială, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 107 și 115 C. proc. civ. și în conformitate cu regula esențială în materie de competență alternativă conținută de art. 116 C. proc. civ., potrivit căreia, în toate cazurile reclamantul este cel care are alegerea între două sau mai multe instanțe, deopotrivă competente, Înalta Curte constată că fiind inițial învestit și având plenitudine de competență - generală, materială și teritorială, competența teritorială aparține Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în soluționarea prezentei cauzei.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.