ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2373/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței supreme la 3 octombrie 2022, petentul A. a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, stabilită în sarcina sa pentru soluționarea contestație în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 1193 din 18 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În drept, cererea a fost întemeiată, între altele, pe dispozițiile art. 131, art. 200 alin. (1) C. proc. civ. și art. 52 din Constituția României.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022 a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind reexaminarea taxei judiciare de timbru, stabilită în sarcina sa, în dosarul nr. x/2022.

Împotriva acestei hotărâri, recurentul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul susține că motivele de recurs formulate împotriva încheierii din 5 octombrie 2022 în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă cererea de reexaminare, vizează omisiune instanței de a cerceta excepția de neconstituționalitate a art. 135 (1) din C. pen. care instituie în fapt, prin omisiune, imunitate de jurisdicție penală pentru stat și autorități publice, excepție cuprinsă în finalul motivelor cererii de reexaminare, neanalizată de instanță.

In acest context, recurentul susține că în cauză a pus în discuție vidul legislativ programat de Statul român privind jurisdicția la plângerile cetățenilor români vătămați prin infracțiuni săvârșite de stat.

În acest sens, recurentul arată că a solicitat, în temeiul legii, Constituției, tratatelor și pactelor ratificate, ca autoritatea judecătorească să se pronunțe asupra vătămărilor cauzate acestuia prin infracțiuni grave săvârșite de Stat și autorități publice.

Astfel, în loc să se pronunțe asupra cererii și să îndeplinească obligația de înfăptuire a justiției, autoritatea judecătorească s-a asociat la uzurparea de putere și la tergiversarea constituirii și aplicării cadrului legal pentru apărarea cetățenilor români împotriva infracțiunilor săvârșite de Stat și autorități publice, având în vedere că în România cetățenii nu se bucura de dreptul la apărare împotriva infracțiunilor împotriva acestora.

Față de această situație, recurentul susține că a formulat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 (1) din C. pen., ce instituie în fapt, prin omisiune, imunitate de jurisdicție penală pentru stat și autorități publice, excepție pe care instanța nu a analizat-o, prin omisiune.

Așadar, prin omisiunea respectivă, autoritatea judecătorească ar fi încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și nici nu a arătat motivele pe care se întemeiază hotărârea.

La termenul din 10 noiembrie 2022, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă ca inadmisibilă calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Prezentul recurs are ca obiect o hotărâre cu caracter definitiv, prin care Înalta Curte a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A., reținând în considerente că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 "pentru formularea contestației în anulare se datorează taxă de timbru de 100 RON", context în care a constatat că taxa judiciară de timbru a fost stabilită în mod corect de instanță.

În acest context, Înalta Curte constată că încheierea de reexaminare ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă și neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Astfel, din perspectiva dispozițiilor evocate, Înalta Curte constată că împotriva cererii de reexaminare, petentul nu avea deschisă calea extraordinară de atac a recursului, context în care nu se mai analizează incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., evocate în susținerea cererii de recurs.

În ceea privește susținerea recurentului referitoare la omisiunea instanței de a cerceta excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 (1) din C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că promovarea recursului este inadmisibilă și din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nefiind atacată o încheiere de respingere a sesizării Curții Constituționale.

De altfel, din perspectiva dispozițiilor procedurale aplicabile cauzei și a prevederilor Legii nr. 47/1992, se constată că dispozițiile de drept penal invocate de către recurent excedă cadrului procesual din prezenta cauză.

Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurentul A. nu poate fi primită și nici supusă vreunei analize, având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac cu care este învestită. Urmare a admiterii excepției se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 5 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 5 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2022.