ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2326/2022

HOTĂRÂRE

08.11.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2326/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A. S.R.L. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., anularea notificărilor nr. x/12.11.2020 și nr. y/03.12.2020 de denunțare unilaterală a contractului nr. x/15.11.2018 și obligarea pârâtei la reluarea executării contractului nr. x/15.11.2018, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a fost invocat art. 1276 C. civ.

La solicitarea instanței, reclamanții au precizat că cererea dedusă judecății este una neevaluabilă în bani.

La primul termen de judecată, din oficiu, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei.

Prin sentința civilă nr. 7482/2021 din 24 noiembrie 2021, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și a declinat competenta de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A. S.R.L. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că cererea de chemare în judecată este o veritabilă acțiune în anularea unui act juridic nepatrimonial și repunerea părților în situația anterioară, deci o acțiune neevaluabilă în bani din perspectiva finalității sale.

Totodată, a arătat că cererile neevaluabile în bani de natura celei în cauză nu se regăsesc în niciuna din ipotezele reglementate de art. 94 C. proc. civ., care stabilesc competența materială a judecătoriilor, instanțe care, potrivit dispozițiilor noului C. proc. civ., nu mai sunt instanțe de drept comun.

De asemenea, a mai reținut că, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Pe cale de consecință, prima instanță de conflict a statuat că, în conformitate cu dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului, iar nu judecătoriei.

Pentru aceste considerente, a constatat că excepția de necompetență materială a judecătoriei este întemeiată și, pe cale de consecință, în temeiul art. 132 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, instanța competentă material de la sediul pârâtei.

Ca urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 31 ianuarie 2022, sub același număr de dosar.

La primul termen de judecată din 12 aprilie 2022, Tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a secției a VI-a Civilă, excepție pe care a pus-o în discuția părții prezente și asupra căreia a rămas în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 736/2022 din 12 aprilie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. S.R.L. și B. și pe pârâta C. S.A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., judecătoriile judecă, în primă instanță:

"cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe."

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, prin care reclamanții A. S.R.L. și B. solicită, în esență, obligarea pârâtei C. S.A. la reluarea executării contractului nr. x/15.11.2018 încheiat între părți, Tribunalul a constatat că judecătoria este competentă să soluționeze prezentul litigiu, în condițiile art. 94 lit. h) C. proc. civ., iar, din punct de vedere teritorial, competența de soluționare revine Judecătoriei Sector 1 București, având în vedere că art. 107 alin. (1) C. proc. civ. stabilește regula generală în privința competenței teritoriale, cererea de chemare în judecată introducându-se la instanța în circumscripția căreia își are sediul pârâtul.

Pentru motivele expuse, în baza art. 132 alin. (3) raportat la art. 94 pct. 1 lit. h) și art. 107 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1.

În cadrul Judecătoriei Sector 1 București dosarul a fost înregistrat la data de 25 mai 2022, sub același număr de dosar.

La primul termen de judecată din 7 septembrie 2022, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorul 1 București și a pus în discuția părților excepția invocată. Totodată, în temeiul art. 394 C. proc. civ., instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 7952/2022 din 7 septembrie 2022, Judecătoria Sectorul 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a dosarului nr. x/2021, privind pe reclamanta A. S.R.L., reclamantul B. și pe pârâta C. S.A., în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia și a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de conflict a făcut abstracție de cauza cererii de chemare în judecată, calificată diferit de Judecătoria Cluj-Napoca și de Tribunalul București, întrucât, în opinia acesteia, nu este relevantă din prisma competenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, ci eventual din perspectiva competenței materiale, pe care această instanță nu a contestat-o că ar aparține judecătoriei.

Așadar, indiferent de calificarea acțiunii ca fiind o acțiune în anulare sau obligația de a face, a constatat că pârât este C. S.A., un profesionist, astfel încât, în accepțiunea sa, competența teritorială se determină potrivit dreptului comun, respectiv, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., fiind o competență relativă.

Cu privire la competența teritorială relativă, instanța a reținut că art. 130 alin. (3) C. proc. civ. statuează că "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

În acest context, instanța a constatat că nici în fața Judecătoriei Cluj-Napoca și nici în fața Tribunalului București nu a fost invocată excepția necompetenței teritoriale, fiind prohibită invocarea acesteia din oficiu (ceea ce nici nu s-a întâmplat).

A mai reținut că ambele instanțe de declinare au invocat și, subsecvent, au admis doar excepția necompetenței materiale (aceasta fiind și singura care putea fi invocată din oficiu, fiind de ordine publică). Or, în acest context, în ceea ce privește competența teritorială, a reținut că reclamanții A. S.R.L. și B. au înțeles să învestească cu prezenta acțiune instanța de la sediul reclamantei A. S.R.L. (Judecătoria Cluj-Napoca), aspect care nu a fost contestat de către pârâta cu sediul în București, sector 1 la primul termen de judecată, și nici ulterior.

Date fiind acestea, instanța a apreciat că, din punct de vedere teritorial, instanțele de la sediul reclamantei (Cluj-Napoca) au devenit competente exclusiv, din moment ce excepția necompetenței teritoriale relative, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ. nu a fost invocată de către pârâtă prin întâmpinare, iar Judecătoria Cluj-Napoca, în urma admiterii excepției necompetenței materiale, invocată din oficiu, putea declina competența de soluționare a cauzei doar instanței superioare ei, care era Tribunalul Cluj.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a dispus declinarea competenței de soluționare a dosarului nr. x/2021 în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia, conform art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ. și a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea conflictului, în aplicarea art. 134 din același Cod.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 19 octombrie 2022, sub același număr de dosar, x/2021

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., există conflict negativ de competență în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, există declinări succesive ale instanțelor aflate în conflict, iar ultima instanță învestită (Judecătoria Sector 1 București) și-a declinat la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente (Judectoria Cluj-Napoca) și cel puțin una dintre instanțele aflate în conflict este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

În acest sens, reține că, prin cererea dedusă judecății, reclamanții au solicitat anularea notificărilor prin care pârâta a denunțat contractul încheiat cu societatea reclamantă în scopul facilitării transmiterii de către aceasta, în calitate de Angajator, a ordinelor de plată pentru achitarea drepturilor bănești cuvenite salariaților Angajatorului/societății reclamante.

Fiind o acțiune în anulare, neevaluabilă în bani, din punct de vedere material, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Totodată, se constată că, din punct de vedere teritorial, reclamanții au ales să învestească instanțele de la sediul societății reclamante A. S.R.L., fără a exista nicio opoziție sub acest aspect din partea pârâtei.

Cum, în speță, din punct de vedere material și teritorial, ar fi fost competent Tribunalul Cluj-Napoca în mod exclusiv, Înalta Curte reține că doar Tribunalul București ar fi putut declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

În consecință, față de caracterul de ordine privată al normelor de competență incidente în cauză și raportat la instanțele aflate în conflict, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.