ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2206/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului cu care a fost învestită, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24.05.2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la restituirea către reclamantă a prețului achitat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.07.2003 de notarul public B., la valoarea actualizată a acestuia, în funcție de indicele inflației din perioada cuprinsă între data încheierii contractului și data restituirii prețului, cu cheltuieli de judecată. Valoarea obiectului acțiunii la data promovării acțiunii a fost estimată la 10.278.803,64 RON.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Tineretului și Sportului, prin care a solicitat ca, în ipoteza admiterii cererii principale, chematul în garanție să fie obligat la plata sumei de 10.278.803,64 RON.

Prin încheierea din 14.03.2020, tribunalul a admis excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în garanție, reținând că din cuprinsul împuternicirii avocațiale rezultă că semnatarul cererii a fost împuternicit doar pentru semnarea întâmpinării, nu și pentru semnarea cererii de chemare în garanție.

Prin sentința civilă nr. 972/28.03.2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 5.542.926,9 RON, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație din perioada cuprinsă între 13.05.2015 și data restituirii; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și a fost anulată cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Tineretului și Sportului, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.R.L. și S.C. BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. au declarat apel.

Prin încheierea din 04.10.2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în apel a intimatului Ministerul Tineretului și Sportului, iar prin decizia civilă nr. 2061/29.11.2020 a admis apelul declarat de S.C. A. S.R.L. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că debitul principal urmează să fie actualizat cu indicele de inflație începând cu data de 28.07.2003 până la plata sa efectivă. A respins ca nefondat apelul declarat de S.C. BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 28.695 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel.

În motivare, recurenta a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 476 C. proc. civ., întrucât nu a analizat toate aspectele pe care le-a invocat în apel și nu a rejudecat fondul cauzei.

De asemenea, a susținut autoarea căii de atac că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., din perspectiva obiectului cererii, raportat la faptul că cererea de chemare în judecată se întemeia pe art. 1092 din vechiul C. civ.

În acest sens, recurenta a arătat că raportat la faptul că ambele capete de cerere erau considerate principale, deși erau obligate să solicite reclamantei să precizeze valoarea obiectului acțiunii și modul său de calcul, instanțele devolutive nu au procedat în acest sens. Mai mult decât atât, a arătat că reclamanta a solicitat și în apel acest lucru, întrucât prima instanță nu a tranșat acest aspect, însă instanța de apel a apreciat în mod eronat că nu se impunea analiza capătului subsidiar de cerere, care avea în vedere ipoteza în care instanța ar fi respins pretenția principală.

A mai arătat recurenta că instanța de apel nu a făcut referire la art. 1092 C. civ., care reprezenta temeiul de drept în baza căruia a admis apelului reclamantei și a respins apelul pârâtei.

A subliniat autoarea căii de atac că, în condițiile în care vânzătoarea a fost de bună-credință când a încasat prețul contractului de vânzare, așa cum a reținut instanța, nu putea fi obligată la restituirea acestuia actualizat cu rata inflației.

În opinia recurentei, Curtea de apel trebuia să examineze cauza prin prisma temeiurilor de drept arătate și să analizeze în ce măsură pierderea proprietății de către reclamanta-cumpărătoare în favoarea unui terț, prin efectul unei hotărâri judecătorești irevocabile, antrenează garanția legală prevăzută de art. 1337 C. civ. în sarcina vânzătoarei.

În acest context, a subliniat că trebuia avută în vedere și împrejurarea că intimata a dispus de bunul cumpărat, culegând fructele acestuia, timp de peste 13 ani.

Pe de altă parte, recurenta a susținut că actualizarea prețului în raport cu rata inflației nu se justifică nici din perspectiva faptului că acesta a fost exprimat în dolari americani, astfel că nu a încasat T.V.A. și, mai mult, echilibrul valoric a fost asigurat, în condițiile instabilității monedei naționale.

În continuare, autoarea căii de atac a susținut că, deși decizia atacată este în mod formal motivată, curtea de apel nu i-a analizat argumentele și nici nu le-a dezvoltat pe cele ale instanței de fond referitoare la temeiul de drept și a făcut referire la principiul retroactivității efectelor nulității, fără a dezvolta o argumentație atașată cauzei. Or, aceasta nu reprezintă o motivare în sensul propriu, care să fie lămuritoare pentru părți cu privire la argumentele care au fost avute în vedere la luarea respectivei hotărâri.

A susținut recurenta că soluționarea cauzei în circumstanțele expuse impunea în sarcina instanței obligația de a oferi o motivare completă, reală și explicită în privința fiecărui capăt de cerere, în acord cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta, întrucât rolul instanței de control judiciar este acela de a stabili dacă și în ce măsură chestiunile esențiale supuse judecății, referitoare la fiecare capăt de cerere, și-au găsit răspuns în hotărârea pronunțată de prima instanță. Pentru aceasta, era absolut necesară raportarea la considerentele hotărârii, ținând seama că scopul motivării este tocmai acela de a fundamenta și explica măsurile cuprinse în dispozitiv.

În acest context, autoarea căii de atac a evocat jurisprudența comunitară și a subliniat că, raportat la aceasta, conduita procedurală adoptată de prima instanță și de instanța de apel nu răspunde exigențelor impuse de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 30.10.2020 Ministerul Tineretului și Sportului a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea deciziei atacate, ca legală și temeinică, în ce privește cererea de chemare în garanție.

La 03.11.2020 intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, arătând, în esență, că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, că instanța de apel a reținut în mod corect temeiul juridic al acțiunii, respectiv principiul de drept restituțio in integrum, că recurenta nu era îndreptățită să invoce lipsa analizei capătului de cerere subsidiar, dar și că autoarea căii de atac nu a indicat subsumat căruia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. a formulat critica vizând actualizarea prețului în raport cu rata inflației.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., în cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind comunicat părților.

Intimata S.C. A. S.R.L. a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea completului de filtru din 23.06.2021, recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen pentru dezbateri.

Examinând motivele de casare invocate de recurentă, Înalta Curte constată următoarele:

Prin primul motiv de recurs, încadrat de recurentă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta a susținut, pe de-o parte, că instanța de apel nu s-a pronunțat în sensul admiterii sau respingerii capătului de cerere subsidiar privind restituirea prețului în moneda în care a fost achitat, nu a specificat temeiul de drept al soluției pronunțate, deși, potrivit legii, acesteia îi revine obligația de motiva și în drept orice măsură dispusă, inclusiv hotărârea pronuntață în cauză, ca garanție a procesului echitabil, iar pe de altă parte, a arătat că instanța de prim control judiciar nu a examinat cauza prin prisma dispozițiilor art. 1337 C. civ., deși era obligată, în raport cu caracterul devolutiv al apelului.

Înalta Curte subliniază că în acord cu dispozițiile constituționale și rigorile impuse unui proces echitabil, regăsite expres și în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea instanței trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată în cauză, într-o manieră care să creeze transparență asupra raționamentului judiciar care o fundamentează.

Din perspectiva motivării în drept, această obligație este îndeplinită de către instanță dacă în cuprinsul motivării se regăsesc transpuse textele de lege a căror aplicare și interpretare este explicată în cuprinsul hotărârii sau dacă instanța identifică cu rigoare instituția juridică de drept material pe baza căreia rezolvă raportul juridic litigios din dosar.

Transpunând aceste exigențe în examenul deciziei recurate, Înalta Curte constată că, în motivare, instanța de apel a stabilit instituția de drept incidentă în raportul juridic examinat, lăsând să se întrevadă examinarea cauzei pe temeiul principiului restitutio in integrum, temei care, de altfel, a stat la baza acțiunii pendinte, de vreme ce a statuat că urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți prin decizia civilă nr. 559/12.05.2015 a Curții de Apel București, devine incident acest principiu care presupune ca efectele actului juridic sunt înlăturate nu doar pentru viitor, ci și pentru trecut, chiar de la momentul la care prestația a fost executată. Pe aceste permise, instanța de apel a stabilit că actualizarea sumei acordate de prima instanță se impune a fi realizată de la data plății prețului contractului a cărui nulitate a fost constatată.

Această rezolvare a cauzei, clară sub aspectul temeiului juridic considerat de instanța de apel nu este de natură a imprima hotărârii un viciu sub aspectul motivării în drept.

Mai mult, este de notat că expunerea textelor de lege sau a instituției juridice incidente nici nu era necesară, dat fiind că examinarea în apel a purtat, în temeiul art. 476 C. proc. civ. asupra modului de stabilire a calculului indicelui de inflație și nu asupra temeiului juridic al restituirii prețului contractului.

Referitor la criticile recurentei privind capătul de cerere de restituire a prețului contractului în moneda străină, distinct de faptul că soluționarea lui nu profită autoarei căii de atac față de poziția procesuală pe care o deține în acest proces, analiza deciziei recurate relevă că instanța de prim control judiciar în expunerea considerentelor care au determinat admiterea apelului intimatei-reclamante, face referire și la acest aspect dedus judecății în apel de către titulara acțiunii, reținând, în esență, că față de caracterul subsidiar al acestui petit al cererii de chemare în judecată și admiterea cererii principale, analiza acestuia nu se impunea, dat fiind că formularea sa a fost realizată numai pentru ipoteza respingerii capătului principal.

Această dezlegare este corectă, atât timp cât caracterul subsidiar al acestui capăt de cerere, de altfel necontestat de către recurentă în etapele devolutive anterioare, condiționează judecata sa de soluția dată de către instanță capătului principal, care admis în tot, lipsește de efect obligația de analiză a subsidiarului.

Răspunzând criticii părții recurente cu privire la nemotivarea hotărârii din perspectiva neanalizării cauzei și în raport cu dispozițiile art. 1337 C. civ., Înalta Curte constată că această critică a fost invocată pentru prima dată în recurs, omisso medio, așa încât nu poate fi primită, întrucât se opun dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor."

Regula instituită de prevederile legale evocate presupune, deci, ca motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) să nu poată fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau au rămas nesoluționate.

Așa fiind, pentru a-l reitera în recurs, autoarea căii de atac ar fi trebuit ca în etapa apelului, în susținerea căii de atac exercitate prin care a criticat soluția primei instanțe, să invoce și aceste susțineri.

Cum însă partea interesată nu a supus instanței devolutive această chestiune, autoarea căii de atac nu o mai poate invoca direct în recurs.

Nici susținerile părții privind motivarea formală a hotărârii instanței de apel nu pot fi reținute, în măsura în care examenul acesteia relevă că în expunerea raționamentului juridic ce a condus la admiterea apelului intimatei-reclamante și respingerea recurentei-pârâte, instanța de prim control judiciar a făcut referire și a răspuns tuturor criticilor părților prezentate în apel, inclusiv celor privind apărările formulate de autoarea căii de atac în primă instanță, aceasta prezentând atât argumente în fapt, cât și în drept pentru soluția pronunțată.

Pe cale de consecință, nu se poate reține că decizia recurată nu întrunește cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., atât timp cât în cuprinsul acesteia se regăsesc dezlegările date de instanța de prim control judiciar argumentelor părților din calea de atac devolutivă, creând transparența silogismului judiciar care explică și justifică dispozitivul hotărârii.

Se cuvine subliniat că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate și nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecință, calitatea unei motivări și implicit respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției.

Totodată este de notat și că obligația judecătorului de a-și motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile textului de lege mai sus menționat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a fiecărui motiv de critică formulat și nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părți în susținerea, respectiv în combaterea susținerilor sau a criticilor părților, instanța de judecată fiind obligată să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept deduse judecății.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că deși a fost invocat în cuprinsul memoriului de recurs, recurenta nu a dezvoltat niciun argument în susținerea acestuia, din analiza argumentelor părții recurente neputându-se identifica niciun element ce ar putea fi circumscris ipotezei indicate de autoarea căii de atac.

Invocarea motivului prevăzut de textul de lege enunțat presupune dezvoltarea explicativă a conținutului legii, a modului de interpretare și aplicare a acesteia comparativ cu cele statuate de instanța de apel, de natură să justifice greșeala de judecată a instanței devolutive.

Or, simpla enunțare a cazului de casare neurmată de critici concrete în ceea ce privește aplicarea sau interpretarea a normelor de drept material în apel, nu poate determina verificarea conformității deciziei atacate cu textele de lege indicate exhaustiv în cadrul criticilor formulate în argumentarea incidenței ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe cale de consecință și acest motiv urmează a fi înlăturat.

Constatând că în cauză nu este incident niciuna din ipotezele invocate, de natură a atrage casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Biroul de Turism pentru Tineret (B.T.T.) S.A. împotriva deciziei civile nr. 2061/29.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2021.