ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2182/2022

Ședința publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra recursului cu care a fost învestită:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă la 12.03.2018, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., cu sediul în Napoli, Italia, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 92.810,04 euro (echivalentul a 426.926,18 RON, la cursul de schimb de 4,6 RON pentru un euro), reprezentând contravaloarea manoperei executării de articole de încălțăminte, conform facturilor emise de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 338/02.04.2019, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 201/A/26.05.2020, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a anulat ca netimbrat apelul.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În motivare, autoarea căii de atac a susținut că, așa cum rezultă și din practicaua deciziei atacate, instanța de apel i-a respins cererea de acordare a unui termen în vederea plății taxei judiciare de timbru, raportat la situația sa economică generată de pandemia de COVID 19, deși depusese la dosarul cauzei și Certificatul pentru situație de urgență Tip 2, eliberat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

În opinia recurentei, respingându-i cererea privind amânarea plății taxei judiciare de timbru, curtea de apel i-a încălcat atât dreptul la apărare, cât și dreptul la un proces echitabil, garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A subliniat recurenta că dreptul la apărare este consacrat de art. 24 din Constituția României și de art. 6 din C.E.D.O., iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să respecte și să asigure respectarea dreptului la apărare, precum și a celorlalte principii care guvernează procesul civil.

În continuare, autoarea căii de atac a arătat că dreptul de acces la o instanță privește și cheltuielile de judecată.

Potrivit recurentei, obligația de a achita o sumă semnificativă de bani cu titlu de taxă judiciară, reprezintă o restricție excesivă din perspectiva accesului la o instanță.

A mai susținut autoarea căii de atac că o taxă judiciară semnificativă cerută unui reclamant implicat în aspecte civile și care urmează să fie plătită în avans va fi în conformitate cu art. 6 din C.E.D.O., în cazul în care pârâtul este o persoană privată și o legătură între taxa judiciară de timbru și valoarea creanței pentru daunele materiale se face prin cerințele legii. Această taxă nu mai poate fi considerată însă în acord cu art. 6 sus-menționat, în condițiile situației fără precedent cauzată de pandemie la nivel național, cu atât mai mult cu cât relațiile sale comerciale vizează operatori economici de pe teritoriul Italiei, stat în care activitatea economică a fost întreruptă.

În continuare, a evocat Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, a enumerat drepturile al căror exercițiu a fost restrâns prin acest act normativ și a subliniat că i s-a eliberat Certificatul pentru Situație de urgență Tip 2, care a fost depus la dosarul curții de apel tocmai pentru a justifica situația sa economică și imposibilitatea achitării taxei judiciare de timbru.

În opinia recurentei, în mod nejustificat și-a întemeiat curtea de apel soluția pe împrejurarea că apelanta nu a fost în măsură să indice un termen până la care va achitata taxa judiciară, atât timp cât trecuseră doar 10 zile de la data ridicării stării de urgență, astfel că niciun operator economic nu putea să prevadă momentul în care activitatea sa va genera venituri.

A conchis autoarea căii de atac că instanța de apel i-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, neoferindu-i posibilitatea de a beneficia de o analiză pe fond a pretențiilor sale.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 10.03.2021, comunicarea raportului părților, pentru a depune puncte de vedere.

Prin încheierea din 23.06.2021, recursul a fost admis în principiu și a fost stabilit termen pentru soluționarea cauzei în ședință publică.

La termenul din 20.10.2021, constatând că judecata nu poate continua din culpa recurentei, care nu și-a îndeplinit obligația de a traduce în limba italiană citațiile emise pentru intimata-pârâtă și de a le depune la dosar în termen util în vederea comunicării, Înalta Curte a dispus, în temeiul 242 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecății recursului.

Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția perimării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Dispozițiile art. 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

În accepțiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancțiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancțiune procedurală, cât și de act de desistare de la judecarea procesului.

Reglementată pentru a asigura soluționarea cauzei cu celeritate, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, dar și pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părților din proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de textul de lege enunțat, respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de 6 luni și vina părții, instanța putând să o constate și din oficiu, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a fost la 20.10.2021, când cauza a fost suspendată în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., iar de la această dată părțile nu au mai efectuat niciun act de procedură, fiind, astfel, în culpă procesuală.

În aceste condiții, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în această perioadă să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 și art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 201/A/26.05.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2022.