ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2139/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI.

I.1. CADRUL PROCESUAL

Obiectul cererii, temeiul de drept.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 05 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., București a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.205.880 RON (cuantum evaluat provizoriu), reprezentând despăgubiri întemeiate pe polițele de asigurare nr. x/28.06.2013 și nr. x/29.05.2013; cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată la 01.08.2016, s-a formulat de către S.C. C. S.R.L.- prin lichidator judiciar D.. cerere de intervenție accesorie, solicitând, admiterea cererii de chemare în judecată.

I.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2936/2018, pronunțată la data de 03 octombrie 2018, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de majorare/fixare a onorariului definitiv, formulată de expert E., și a dispus fixarea onorariului definitiv la suma de 14.500 RON, restul sumelor avansate de părți urmând a fi restituite proporțional cu deducerea onorariului cuvenit expertului; s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenienta C. S.R.L, și a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 354.680 RON; s-a admis în parte cererea de intervenție și s-au compensat în tot cheltuielile de judecată, astfel încât fiecare parte a suportat propriile cheltuieli de judecată.

I.3. Soluția instanței de apel. Hotărârea recurată

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 979, pronunțată la data de 02 iunie 2021, în dosarul nr. x/2019, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A. București împotriva sentinței civile nr. 2936/03.10.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. și intimata A.; a schimbat în parte sentința, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată și respingerii cererii de intervenție accesorie, ca neîntemeiată; a menținut, în rest, dispozițiile, și a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A., ca nefondat; a fost obligată intimata A. la plata către apelanta B. S.A. a sumei de 100.826 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (fond și apel).

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamanta A., București, solicitând, admiterea recursului promovat, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei în vederea judecării apelului; cu obligarea intimatei- pârâte B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond, apel și recurs.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că, hotărârea recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv, a clauzelor contractelor de asigurare încheiate cu intimata-pârâtă B. S.A., reprezentate de polițele de asigurare, și a dispozițiilor art. 241 C. pen., ce reglementează infracțiunea de bancrută frauduloasă, cât și interpretarea constatărilor cuprinse în Ordonanța de clasare din data de 20.08.2020 emisă în dosarul nr. x/2017, prin raportare la clauzele de excludere la plata despăgubirilor prevăzute în cele două polițe de asigurare.

Arată recurenta-reclamantă că excluderile de la plata despăgubirilor, prevăzute în clauzele condițiilor generale ale polițelor de asigurare, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, nu sunt aplicabile și justificate din perspectiva cercetărilor efectuate in dosarul nr. x/2017 prin raportare la presupusa săvârșire a infracțiunii de bancrută frauduloasă pentru care este cercetat F. și alți inculpați, prepuși ai societății asigurate C. S.R.L..

În mod eronat se reține de către instanța de apel că, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. e) si o) ale poliței x/30.05.2013 sunt excluse de la despăgubire prejudiciile cauzate de furtul simplu, furtul comis de proprii angajați, precum și distrugerile provocate de proprii angajați, intrucat condițiile generale ale acestei polițe nu cuprind astfel de reglementari. Condițiile generale ale poliței pentru G. nr. x/30.05.2013, prin care a fost asigurata stația de tratare si epurare apa uzata, sunt denumite "Condiții Generale de Asigurare privind G.", capitolul 3 al acestora necuprinzand astfel de prevederi, el fiind denumit "împrejurări esențiale referitoare la risc".

Recurenta-reclamantă apreciază că, în speță, sunt interpretate greșit și clauzele de excludere de la plata despăgubirilor regăsite în "Polița de Incendiu si alte Calamități" nr. x din 28.06.2013 si "Condițiile generale privind asigurarea de incendiu si calamități" încheiată pentru asigurarea locuințelor tip H. și a bunurilor regăsite în acestea.

A mai susținut că instanța de apel în mod greșit aplică dispozițiile art. 241 C. pen. ce reglementează infracțiunea de bancrută frauduloasă atunci când argumentează admiterea apelului intimatei-pârâte B. și, deși instanța de apel consideră că, în speță, a fost săvârșită infracțiunea de furt, de către prepusii asiguratului, acest fapt nu rezultă din inscrisurile dosarului de cercetare penală nr. 5940/P/2017 pentru a putea fi aplicabile dispozițiile punctului 6 (excluderi), 6.6 ale poliței de asigurare a locuințelor "H." nr. x din 28.06.2013. În acest dosar se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de bancrută frauduloasă, de către anumite persoane, în dauna creditorilor, respectiv în dauna A..

Printr-o altă critică formulată, recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de apel aplică dispozițiile art. 2216 alin. (3) C. civ. si prevederile art. 13.1.2 din condițiile generale ale Poliței nr. x/30.05.2013 și art. 12.4 Ut. a) din condițiile generale ale Poliței nr. x/28.06.2013, atunci când considera ca asiguratul nu a luat masuri in vederea limitării pagubelor și, de asemenea, că aplică greșit art. 2.2 din condițiile generale ale Poliței nr. x/28.06.2W3, considerând că această prevedere "...exclude de la despăgubiri centralele termice, corpurile de iluminat sau aparatele de aer condiționat", fără a lua în considerare cele stipulate la punctul 2.3, ce acordă despăgubiri pentru bunurile reprezentate de centrale termice mașini, utilaje si bunuri ce compun cartierul de locuințe tip "H.".

Consideră că, în mod greșit instanța de apel aplica prevederile 4.7 lit. m) din Secțiunea l- Conditii Specifice ale Poliței nr. x/30.05.2013, cele două polițe de asigurare fiind diferențiate de reglementări specifice, având în vedere faptul că acestea asigură obiecte diferite, iar pe de altă parte, nu pot fi reținute prevederile punctului 4.7 lit. m) din Secțiunea t- Conditii Specifice ale Poliței nr. x/30.05.2013.

În fine, prin cel de-al doilea motiv de recurs invocat, întemeiat pe art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., recurenta- reclamantă consideră că, în cauză, sunt incidente motivele de casare prevăzute de aceste dispoziții legale, hotărârea necuprinzând motivele pe care se întemeiază, conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. atunci când instanța dispune respingerea apelului promovat de către A., și nici motivele pentru care a înlăturat apărările formulate de către Bancă prin întâmpinarea depusă față de apelul intimatei-pârâte.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 02.12.2021, sub nr. x/2019.

Apărarea formulată în cauză

Intimata- pârâtă B. S.A., București a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 12 ianuarie 2022, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat, cu obligarea A. la plata cheltuielilor de judecată.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 31 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți. Părțile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 16 iunie 2022, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 20 octombrie 2022, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În prealabil, cât privește criticile formulate de recurenta-reclamantă, prin care aceasta susține aplicarea greșită a către instanța de apel a clauzelor contractuale din polițele de asigurare încheiate cu intimata-pârâtă B. S.A. București, prin prisma constatărilor făcute prin Ordonanța din data de 20.08.2020, emisă în dosarul penal nr. x/2017, ori a constatărilor făcute de organele de cercetare penală prin cuprinsul acestei Ordonanțe, Înalta Curte apreciază că, asemenea critică este privită ca fiind o chestiune de apreciere a probatoriului, chiar dacă a fost invocată sub aspectul greșitei aplicări a contractului.

În continuare, examinând recursul prin prisma motivelor invocate ce se încadrează în pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor prin care recurenta-reclamantă susține lipsa de incidență a cazurilor de excludere reținute de instanța de apel.

Astfel, deși se susține de recurenta-reclamantă greșita reținere de către instanța de apel a incidenței excluderilor de la plata despăgubirilor prevăzute la clauzele din condițiile generale ale polițelor de asigurare încheiate, în realitate, din dezvoltarea criticilor, astfel cum au fost formulate în scris, se observă că recurenta readuce în discuție situația de fapt a cauzei, raportându-se, așa cum s-a arătat și mai sus, doar la reținerile și cercetările efectuate în dosarul nr. x/2017 "prin raportare la presupusa săvârșire a infracțiunii de bancrută frauduloasă pentru care este cercetat F. și alți inculpați, prepuși ai societății asigurate C. S.R.L."- intimată-intervenientă, s.n.

Se mai arată că, în speță, nu sunt cercetați în legătură cu săvârșirea vreunei fapte penale nici C. S.R.L., nici A.- recurentă-reclamantă, s.n.

Or, toate aceste critici, astfel cum au fost dezvoltate în scris, nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., și nici în vreunul din celelalte cazuri prevăzute de acest text, fiind critici de netemeinicie, și nu de nelegalitate, ce excedează controlului judiciar în recurs.

În continuare, examinând critica prin care recurenta-reclamantă susține că, în speță, sunt interpretate greșit de către instanța de apel și clauzele de excludere de la plata despăgubirilor regăsite în Polița de incendiu și alte calamități nr. x/28.06.2013 și în Condițiile generale privind asigurarea de incendiu și calamități încheiată pentru asigurarea locuințelor tip H. și, în opinia recurentei, în mod eronat s-au reținut ca fiind incidente excluderile prevăzute de clauzele 5.3. și 6.6., se observă că recurenta-reclamantă aduce în dezvoltare tot aspecte de fapt ale cauzei și probatoriu:,,- 5.3. ce vizează furtul simplu- în speță, nefiind dovedit un astfel de fapt; -6.6. ce vizează intenția, ca formă a vinovăției, astfel cum rezultă din actele încheiate de organele în drept, a reprezentanților legali, ori prepușii Asiguratului- o astfel de situație nu poate fi reținută cât timp F. și alte persoane nu au acționat în dauna persoanei asigurate (C.), ci în dauna creditorilor"; menționând, totodată, că la acest moment nu există o soluție în cauză, nici măcar de trimitere în judecată a persoanelor fizice menționate, fiind posibilă, inclusiv, pronunțarea unei clasări a dosarului penal.

Ba, mai mult, face trimitere și la probele efectuate: rapoartele de expertiză întocmite în cauză, în fond și în apel, constată și evaluează despăgubirile aferente daunelor suferite de bunurile asigurate, fiind posibilă, astfel, apreciază recurenta, obligarea intimatei-pârâte la plata acestor despăgubiri.

Ca atare, toate aceste critici nu sunt veritabile critici de nelegalitate, spre a fi examinate din perspectiva căii de atac a recursului, ci critici de netemeinicie, neputând fi analizate.

Critica prin care recurenta-reclamantă susține că în mod greșit instanța de apel aplică și dispozițiile art. 241 C. pen., Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, excluderile de la plata despăgubirilor conform Polițelor de asigurare fiind reținute de către instanța de apel tocmai pentru pagubele produse de prepuși ai asiguratului, intimată-intervenientă C. S.R.L., chiar și acelea cauzate prin săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă în dauna creditorilor, și nu numai prin săvârșirea infracțiunii de furt, cum greșit se susține de către recurenta-reclamantă.

Instanța de apel a reținut incidența cazului de excludere prin raportare la conținutul clauzelor contractuale aplicabile (lipsa urmelor de efracție așa cum acestea au fost descrise prin contract), iar nu prin raportare la o anumită calificare penală a faptelor analizate.

Reținerea existenței sau inexistenței unor urme de efracție reprezintă o apreciere făcută de instanță cu privire la situația faptică, iar nu o analiză a dispozițiilor art. 241 C. pen., cum nefondat se arată de către recurentă.

Și, mai mult, aprecierile făcute cu privire la situația faptică, și în cadrul acestei critici din recurs, nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Mai mult, se observă că instanța de apel a reținut că ceea ce este esențial este ca fapta asiguratului (care a condus la producerea evenimentului asigurat) să fie săvârșită cu intenție sau să fie infracțiune contra patrimoniului, art. 19.2.2 din Condițiile generale ale poliței privind asigurarea stației de epurare neimpunând ca o condiție pentru a opera excluderea de la acordarea indemnizației cerința ca pentru respectiva faptă să fi fost condamnat asiguratul sau prepușii săi, reținere care, de altfel, este corectă.

Criticile formulate la pct. III. din recurs, prin care recurenta-reclamantă A. reclamă aplicarea în mod greșit de către instanța de apel a dispozițiilor art. 2216 alin. (3) C. civ. și ale art. 13.1.2. din Condițiile generale ale Poliței nr. x/30.05.2013 și art. 12.4. lit. a) din Condițiile generale ale Poliței nr. x/28.06.2013, urmează, de asemenea, a fi înlăturate, reținându-se că recurenta readuce în discuție probatoriile (În speță, am făcut dovada faptului că bunurile asigurate au beneficiat de pază, fapt dovedit prin depunerea a două contracte de prestări servicii-pază și a unui contract de instalare sisteme alarmare), reiterând conținutul acestor contracte.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu se examinează fondul cauzei, ci legalitatea hotărârii recurate, criticile astfel formulate de recurentă neîncadrându-se în motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., și nici în vreunul din celelalte motive de recurs prevăzute de text.

Critica formulată la pct. IV. din recurs aduce în discuție obiectul Poliței de asigurare nr. x/28.06.2013, Condițiile generale ale acesteia stipulate la art. 2.2. și art. 2.3., susținând recurenta-reclamantă că instanța de apel a aplicat greșit art. 2.2., fără a lua în considerare clauza de la art. 2.3., în care se regăseau despăgubirile pentru bunurile reprezentate de centrale termice, mașini, utilaje și bunuri ce compun cartierul de locuințe tip H..

Critica este nefondată, întrucât, din conținutul Poliței în discuție, încheiată pentru obiectivul "Cartier de locuințe P+1 H." se observă, cu evidență, că prin aceasta au fost asigurate doar clădirile, în sens de imobil, locuință, astfel cum apare menționat pe Poliță: Locuință (mențiuni speciale: Cartier locuințe P+1, Imobile- Cartier "H.", iar nu și pentru diferite bunuri care intră în categoria "Conținut", chiar dacă acestea apar enumerate la următoarea clauză, stipulată la art. 2.3. din Condițiile generale de asigurare aplicabile Poliței.

Prin urmare, deși este adevărat că bunurile reprezentând centrale termice, corpuri de iluminat, aparate de aer condiționat, intră, de principiu, în categoria acoperirilor "Conținut", în speță, asiguratul C. a asigurat doar clădirile, iar nu și conținutul acestora, astfel cum enumeră recurenta-reclamantă, și, în aceste condiții, se reține că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 2.2. din Condițiile generale de asigurare aplicabile Poliței încheiate pentru obiectivul "Cartier de locuințe P+1 H.".

În fine, Înalta Curte reține lipsa de fundament și a criticii din cadrul acestui motiv de recurs, menționată la pct. V., prin care se invocă greșita aplicare a prevederilor art. 4.7. lit. m) din Condițiile specifice aplicabile Poliței nr. x/30.05.2013 încheiată pentru obiectivul "Stație compactă de tratare și epurare apă uzată tip compact WW300...".

Aceasta, întrucât, ambelor Polițe de asigurare încheiate le sunt aplicabile atât Condițiile generale de asigurare, cât și Condițiile specifice aplicabile, iar, de altfel, o clauză similară este cuprinsă inclusiv la art. 22.1.12. din Condițiile generale aplicabile acestei Polițe.

Și aici, în dezvoltarea acestei critici din recurs, recurenta-reclamantă aduce în discuție proba, aprecierea probatoriului: "Pe de altă parte, nu pot fi reținute prevederile punctului 4.7. lit. m) din Secțiunea I - Condiții specifice ale Poliței nr. x/30.05.2013, întrucât, ... nu s-a făcut dovada faptului că bunurile asigurate au fost sustrase de către prepușii asiguratului, aceștia fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de bancrută frauduloasă" - ceea ce, evident, nu poate fi analizat.

De altfel, din cuprinsul aproape întregului memoriu de recurs, Înalta Curte observă că, în realitate, recurenta-reclamantă, invocând pretinsa aplicare greșită a unor dispoziții legale, tinde spre o reapreciere a probelor de la dosar, a statuărilor în fapt reținute de instanța de apel.

Se impune a se preciza că în calea recursului nu se devoluează fondul, nu se examinează probele, ci doar legalitatea hotărârii, respectiv, corecta aplicare a legii, prin raportare la dispozițiile art. 488 C. proc. civ.., astfel că, modul în care instanțele au apreciat și interpretat probele administrate în cauză stabilind pe baza acestora situația de fapt, nu se pot constitui într-un motiv de nelegalitate în sensul reglementat de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, modul de apreciere a probelor de la dosar, starea de fapt dedusă din probațiune invocate ca fiind greșit reținute nu sunt de natură a atrage nelegalitatea deciziei recurate, constituind aspecte ce țin de aprecierea probelor de către instanță, de eventuala netemeinicie a unei hotărâri judecătorești, ceea ce excede competențelor instanței de recurs, astfel că aceste motive nu vor fi supuse controlului Înaltei Curți, fiind motive de temeinicie, nu de nelegalitate a hotărârii recurate.

În fine, Înalta Curte constată că este nefondat și ultimul motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.., decizia instanței de apel fiind motivată și sub aspectul respingerii apelului promovat de către Bancă.

Înalta Curte observă că recurenta-reclamantă A. în mod nefondat susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază atunci când instanța de apel a soluționat apelul său, și nici motivele pentru care a înlăturat apărările formulate de aceasta prin întâmpinarea depusă față de apelul pârâtei B. S.A.

Astfel, într-adevăr, la pag. 19 din decizie, așa cum și recurenta-reclamantă specifică, instanța de apel a reținut: "Însă, având în vedere soluția asupra apelului pârâtei, precum și argumentele expuse la punctul A al prezentelor considerente referitoare la excluderea de la despăgubire a prejudiciilor produse Stației de epurare și locuințelor din C. (ca urmare a faptului că lipsa componentelor stației și nefuncționarea acesteia sau demontarea amenajărilor interioare ale imobilelor și distrugerile cauzate au fost pricinuite prin acțiunile reprezentantului asiguratului și prepușilor săi), Curtea apreciază că nu se mai impune examinarea acestor critici".

Însă, ceea ce omite recurenta-reclamantă este că, tot instanța de apel, în continuare, motivează:,,...întrucât nu are nicio relevanță aspectul că pot fi evaluate daunele la cele două obiective asigurate și că există rapoarte de expertiză care au stabilit un anumit cuantum al prejudiciului, în condițiile în care prezenta instanță a statuat că sunt incidente clauzele de excludere a despăgubirilor din cele două polițe de asigurare".

Ca atare, față de aceste argumente, nu se poate susține cu temei că hotărârea recurată nu este motivată, cum nefondat critică recurenta-reclamantă în cadrul acestui ultim motiv de recurs invocat.

Înalta Curte reține că a fost respectată obligația de motivare a hotărârii judecătorești, conform prevederilor art. 425 din C. proc. civ. instanța de apel a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, fiind respectate prevederile art. 22 alin. (2) și ale art. 425 C. proc. civ., fiind arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza deciziei pronunțate.

Înalta Curte reține, astfel, caracterul nefondat al criticilor circumscrise acestui motiv de casare, întrucât, așa cum s-a redat mai sus, hotărârea instanței de apel cuprinde argumentele pe care și-a fundamentat soluția pronunțată, chiar dacă acestea sunt succint, concentrat exprimate.

Ceea ce mai trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită în cauză, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că, și din această perspectivă, sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă.

În considerarea argumentelor expuse, limitat la motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.., care se găsesc a fi nefondate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ.., cererea intimatei-pârâte B. S.A., București privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs este întemeiată, având în vedere faptul că recurenta-reclamantă se află în ipoteza prevăzută de textul de lege, aceea de a fi pierdut procesul.

În raport cu soluția pronunțată în recurs, dată fiind culpa procesuală a recurentei-reclamante A. în prezenta cauză, aceasta va fi obligată la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a sumei de 58.626,92 RON, reprezentând cheltuieli de judecată specifice fazei procesuale a recursului, reprezentând onorariu de avocat, conform înscrisurilor depuse la dosar, filele x.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 979 din 02 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta- reclamantă A. să plătească intimatei-pârâte B. S.A. suma de 58.626,92 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2022.