ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6150/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 11.08.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 7617/17.07.2017 și obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să admită cererea de plată formulată de reclamantă și să dispună plata sumei de 24.738,75 RON reprezentând despăgubiri cuvenite; plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data formulării cererii de despăgubire și până la data plății efective, iar în subsidiar, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins obiecțiunile reclamantei la raportul de expertiză și a respins cererea de refacere a raportului de expertiză de către un alt expert.

Prin sentința civilă nr. 4964 din 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de majorare a onorariului pentru expertiză și a obligat reclamanta la plata diferenței de onorariu pentru expertiză în cuantum de 1.600 RON;

A respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 15 noiembrie 2018 și a sentinței civile nr. 4964 din 29 noiembrie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei noi expertize tehnice judiciare de către un alt expert, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că în mod greșit, prin încheierea de ședință din data de 15.11.2018, instanța de fond a respins obiecțiunile reclamantei cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză și cererea de refacere a raportului de expertiză de către un alt expert. În acest sens, invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborate cu art. 22 și art. 338 C. proc. civ.

Pe fond, susține că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, apreciind că avariile rezultate nu sunt acoperite de contractul de asigurare, sens în care invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborate cu art. 1164, art. 1516, art. 1530, art. 1270 și art. 1272 C. civ.

De asemenea, consideră că în mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea sa la plata diferenței de onorariu de expert, în cuantum de 1600 RON, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborate cu art. 337 C. proc. civ.

Susține că prin Decizia nr. 7616/17.07.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților i-a respins cererea de plată reprezentând contravaloarea reparațiilor vehiculului, avariat la data de 10.09.2015, vehicul asigurat CASCO la data producerii evenimentului rutier la asigurătorul B. S.A., iar instanța de fond a respins contestația ca nefondată, reținând că: avariile s-au datorat exploziei unei perne de aer și nu exploziei unui cauciuc; evenimentul rutier nu face parte dintre riscurile asigurate, în raport cu dispozițiile art. 2.1 lit. c) din Condițiile de asigurare, coroborat cu Cap. 5 - Excluderi, art. 5.2 lit. d).

În ceea ce privește respingerea obiecțiunilor formulate cu privire la raportul de expertiză și a cererii de refacere a raportului de expertiză de către un alt expert, susține că: la obiectiunile formulate de societate pe 5 pagini, instanța pe fond a răspuns printr-o singură frază în care nu se regăsește niciun argument concret cu privire la caracterul neîntemeiat al obiecțiunilor; deși instanța de fond a menționat că aspectul tehnic relevat în cuprinsul obiecțiunilor va fi avut în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, acesta nu se regăsește în considerente; instanța nu putea răspunde prin sentință la obiecțiunile de natură tehnică, acest răspuns putând fi dat doar de către expertul tehnic judiciar; în acest mod s-au încălcat dispozițiile art. 22 alin. (1) din C. proc. civ.

Consideră că instanța de fond trebuia să admită obiecțiunile și să dispună refacerea raportului de către un alt expert, neavând posibilitatea legală să se pronunțe prin sentință asupra aspectelor tehnice. Mai arată că, întrucât situația de fapt nu era pe deplin lămurită, instanța de fond era obligată să dispună efectuarea unei noi expertize de către alt expert, în baza art. 22 alin. (2) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât prin expertiza efectuată nu s-a stabilit în mod neechivoc și argumentat modul de producere a evenimentului rutier.

Referitor la acest aspect, mai arată că în cuprinsul sentinței nu se menționează cauza certă a producerii avariilor, ci doar cauza probabilă a acestora, sintagmă ce se regăsește și în raportul de expertiză.

Susține că, în mod real, cauza producerii avariilor declarate ale vehiculului o constituie explozia unei anvelope și că dinamica probabilă a evenimentului rutier nu este cea reținută de către instanța de fond, întrucât nu explozia pernei de aer a condus la producerea avariilor, ci explozia anvelopei.

Astfel, arată că fenomenele care au dus la apariția daunei sunt mult mai complexe decât cele reținute de către expertul desemnat și însușite de către instanță, relația dintre aceste fenomene fiind de natura cauză-efect.

Consideră că nu se poate susține credibil din punct de vedere al legilor fizicii și rezistenței materialelor că explozia unei perne de aer din sistemul de suspensie poate conduce doar la explozia unei anvelope, în condițiile în care anvelopa conține armătură din oțel, fiind mult mai rigid și mai dur decât cauciucul din care este realizată perna de aer, deși fragmente din anvelopa care a explodat pot avaria perna de aer și alte componente ale vehiculului.

În ceea ce privește dinamica evenimentului, arată că deplasându-se într-o curbă la dreapta, la ieșirea din viraj s-a produs o explozie la anvelopa exterioară dreapta spate, care a determinat desprinderea unor bucăți din această anvelopă, iar datorită forței centrifuge, determinate de rotația anvelopei și forțele generate de explozie, bucățile desprinse s-au deplasat atât pe direcție radială, lovind aripile de protecție ale roții dreapta spate, pe care le-au distrus, cât și în alte direcții, lovind și alte elemente ale vehiculului, printre care perna de aer a suspensiei vehiculului; că, urmare a exploziei anvelopei, geometria punctelor de susținere a vehiculului s-a modificat, schimbându-se modul în care acționează forțele asupra sistemelor de prindere și a altor elemente constructive ale punții motoare, ceea ce a condus la avariile pentru care a solicitat despăgubiri; că forța de izbire a determinat deteriorarea suporților celor două aripi de protecție ale roții dreapta spate; că în urma spargerii anvelopei dreapta spate, autotrenul s-a înclinat, determinând suprasolicitarea elementelor de pe această parte și ruperea brațului longitudinal pentru asigurarea stabilității, ceea ce a condus la suprasolicitarea suplimentară a pernelor de aer. Astfel, susține că, în această situație, poansonul pernei de aer spate s-a deplasat față de axa de simetrie a ansamblului pernei spate, ceea ce a determinat deformarea poansonului și distrugerea burdufului și a suportului de fixare pe șasiu ale pernei spate, iar când anvelopa a explodat, bucăți din aceasta au ricoșat înspre burduful pernei spate și au contribuit la deteriorarea suplimentară a acesteia. Menționează că profilul anvelopei care a explodat era în limitele impuse de legislația în vigoare, fapt atestat de către inspecția ITP.

Susține că nici expertul cauzei și nici instanța de fond nu au reușit să explice în mod credibil dinamica evenimentului, respectiv cum explozia pernei de aer poate conduce la explozia doar a anvelopei exterioare în condițiile în care în zona pernei de aer era și a doua anvelopă.

Concluzionând, explozia anvelopei dreapta spate a fost elementul declanșator ce a determinat șirul de fenomene care au dus la distrugerea elementelor componente ale autotrenului, expertiza întocmită în cauză fiind eronată.

Pe fond, consideră că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, motiv pentru care apreciază că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată că la data producerii evenimentului rutier, 10.09.2015, era în vigoare polița de asigurare EUROCASCO nr. x/09.03.2015, pentru perioada asigurată 12.03.2015 - 11.03.2016.

Consideră că instanța a reținut în mod netemeinic faptul că evenimentul rutier din speță nu face parte dintre riscurile asigurate, în raport de dispozițiile art. 2.1 lit. c) din condițiile de asigurare, coroborate cu Cap. 5 - Excluderi art. 5.2. lit. d), întrucât Condițiile de asigurare aplicabile, având în vedere data încheierii poliței de asigurare - 09.03.2015, sunt cele valabile începând cu data de 01.02.2014, iar Capitolul 5 din aceste condiții de asigurare se referă la constatarea daunelor și plata despăgubirilor și nu la excluderi, care sunt prevăzute în capitolul 3 al Condițiilor de asigurare.

Susține că, în raport cu acestea, explozia anvelopei și avariile rezultate sunt evenimente asigurate, având în vedere că potrivit poliței de asigurare a achiziționat pachetul "PLUS", ce include, ca risc asigurat evenimentele produse de/în legătură cu anvelopele și jantele (Secțiunea 4 - Clauze speciale din polița încheiată ce menționează ca risc asigurat:

"acte de vandalism, reîntregirea automată a sumei asigurate, pierderea/furtul cheilor, anvelope/jante"). Aceste prevederi se coroborează cu prevederile Secțiunii 4 din Condițiile de asigurare. Astfel, art. 3.1 și 3.2. din Capitolul 3 - Clauza Anvelope/Jante din Secțiunea 4 - Clauze speciale ale Condițiilor de asigurare prevăd că, prin derogare de la Condițiile generale, sunt incluse în asigurare și se acordă despăgubiri și pentru pagubele produse în urma evenimentelor de orice fel produse de/în legătură cu anvelopele sau jantete vehiculului.

Mai arată că asigurătorul B., cu ocazia deschiderii dosarului de daună, nu a formulat nicio obiecție cu privire la fenomenul cauzator de prejudiciu și nici nu a considerat ca explozia anvelopei și avariile rezultate nu ar fi riscuri acoperite; că norma specială derogă de la norma generală și că dispozițiile art. 3.1 și 3.2. din Capitolul 3 - Clauza Anvelope/Jante din Secțiunea 4 - Clauze speciale ale Condițiilor de asigurare sunt norme speciale față de Capitolul 3 - Excluderi; că instanța de fond a considerat în mod nelegal că refuzul de acordare a despăgubirilor este justificat în raport cu art. 2.1 lit. c) din Condițiile de asigurare.

Critică faptul că instanța de fond, după ce a respins solicitarea de realizare a unei noi expertize tehnice, a înlăturat expertiza tehnică extrajudiciară depusă la dosar și a respins acțiunea pe considerentul că reclamanta nu ar fi făcut proba susținerilor sale.

Recurenta-reclamantă arată că la momentul realizării reparației nu exista niciun litigiu cu asiguratorul B. S.A., care nu a contestat că avariile sunt datorate exploziei cauciucului, aspectele legate de o altă cauză a avariilor, respectiv explozia unei perne de aer, apărând abia când intimatul-pârât a preluat dosarul, așa încât nu se poate susține că nu ar fi acționat în mod rezonabil.

Pe de altă parte, consideră că în mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea sa la plata diferenței de onorariu de expert de 1.600 RON, apreciind că din această perspectivă este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În acest sens invocă dispozițiile art. 331 și art. 337 C. proc. civ., apreciind că diferența de onorariu solicitată de expert a fost încuviințată de către instanță în mod nelegal, având în vedere că suplimentul de lucrare era necesar ca urmare a admiterii de către instanță a obiecțiunilor sale, dar expertul a întocmit în continuare o lucrare greșită.

Precizează că expertiza realizată în fata instanței de fond și răspunsul la obiecțiunile sale sunt greșite, stabilind o situație de fapt nereală, concluziile expertului fiind eronate și în dezacord cu legile fizicii, motiv pentru care apreciază că în mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea sa la plata diferenței de onorariu.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, având în vedere că cererea de recurs nu este motivată, respectiv recurenta-reclamantă nu a indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., reluând aspectele invocate în contestație și obiecțiunile formulate cu privire la raportul de expertiză efectuat în cauză, fără a critica aspectele reținute de către instanța de fond prin sentința recurată.

Prin urmare, consideră că aspectele invocate prin cererea de recurs nu constituie critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, solicită respingerea recursului și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât recurenta-reclamantă a invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate greșit de către instanța de fond, precum și argumentele aduse în sprijinul acestui punct de vedere.

Contrar celor susținute de către intimatul-pârât prin întâmpinare, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a indicat în mod expres motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând critici ce se circumscriu acestui text de lege.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 7617/17.07.2017 și obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să admită cererea de plată formulată de reclamantă și să dispună plata sumei de 24.738,75 RON reprezentând despăgubiri cuvenite; plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data formulării cererii de despăgubire și până la data plății efective, iar în subsidiar, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.

Prin decizia nr. 7617/17.07.2017 intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată formulată de A. S.R.L. cu privire la suma de 24.738,75 RON, reprezentând contravaloarea reparațiilor autovehiculului, avariat la data de 10.09.2015, reținând că expertiza extrajudiciară depusă de către societate la dosarul de daună nu este susținută de argumente tehnice și nici de documente justificative, care să determine cauza generatoare a evenimentului rutier; că la dosarul de daună nu au fost depuse constatarea și fotografiile de la locul accidentului, care ar fi putut scoate în evidență uzura anvelopei, presiunea de umflare, eventuale spărturi/tăieturi ale acesteia, ce ar fi putut lămuri mecanismul de producere a exploziei; că deși din declarația conducătorului auto reiese că a avut loc o explozie a anvelopei de pe partea dreaptă de la puntea din spate, în cauză corpurile care au cauzat avariile au provenit din materialul anvelopei de la osia spate a autovehiculului, care sunt parte intrinsecă a autovehiculului.

Având în vedere aspectele relevate mai sus, intimatul-pârât a concluzionat că evenimentul rutier din speță nu se circumscrie noțiunii de accident, astfel cum acesta este definit în condițiile de asigurare și că analiza detaliată a fotografiilor cu reperele avariate relevă o avarie majoră a pernei de aer, motiv pentru care a apreciat că o cauză posibilă a producerii evenimentului o constituie explozia pernei de aer, și nu explozia anvelopei.

Astfel, prin decizia de soluționare a cererii de plată, intimatul-pârât a apreciat că în raport cu prevederile art. 2.1. lit. c) din Condițiile de asigurare, coroborate cu art. 5.2. lit. d) din Cap. 5 Excluderi, în cauză nu este vorba de un risc asigurat.

Împotriva deciziei de mai sus a formulat acțiune în contencios administrativ reclamanta A. S.R.L., ce a fost respinsă de către prima instanță, iar împotriva sentinței instanței de fond și a încheierii din 15.11.2018 a formulat recurs reclamanta.

Prin recursul formulat împotriva încheierii din 15 noiembrie 2018 recurenta-reclamantă A. S.R.L. a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins obiecțiunile reclamantei cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză și cererea de refacere a raportului de expertiză de către un alt expert, apreciind că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru motivul că la obiecțiunile formulate pe 5 pagini, instanța de fond a răspuns printr-o singură frază.

Înalta Curte constată că acest argument nu poate fi primit, întrucât nu relevă o critică concretă cu privire la respingerea de către instanța de fond a obiecțiunilor reclamantei la raportul de expertiză și a cererii de refacere a raportului de expertiză de către un alt expert, ci doar nemulțumirea recurentei-reclamantei față de respingerea cererilor sale.

Pe de altă parte, se impune a se reține faptul că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză și de conținut, instanța nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe exprimate de către acestea, putând fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește încheierea recurată, iar faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei nu poate atrage casarea încheierii.

În privința criticilor formulate cu privire la sentința civilă nr. 4964 din 29 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate.

În ceea ce privește critica referitoare la majorarea de către instanța de fond a cuantumului onorariului de expert, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a apreciat că în mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea sa la plata diferenței de onorariu de expert, în cuantum de 1600 RON, având în vedere că expertiza și răspunsul la obiecțiuni sunt greșite, stabilind o situație de fapt nereală, din punctul său de vedere.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanța care a pronunțat sentința recurată a cuantumului onorariului expertului care a întocmit raportul de expertiză judiciară nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de către instanța de recurs.

Această critică nu vizează, deci, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului de expert solicitat.

Prin urmare, critica referitoare la cuantumul excesiv al onorariului de expert, respectiv la cererea de majorare a acestui onorariu, nu poate fi primită, întrucât reprezintă o chestiune de temeinicie lăsată la aprecierea instanței în fața căreia s-a administrat proba.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs s-a susținut că, în speță, cauza producerii avariilor declarate ale vehiculului o constituie explozia unei anvelope și că dinamica probabilă a evenimentului rutier nu este cea reținută de către instanța de fond, fenomenele care au dus la apariția daunei fiind mult mai complexe decât cele reținute de către expert și însușite de către instanță, recurenta-reclamantă criticând dinamica evenimentului rutier și, implicit, probatoriul administrat de către instanța de fond.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de recurenta-reclamantă.

Or, ceea ce critică recurenta-reclamantă prin motivele de recurs este chiar modul în care instanța de fond a apreciat materialul probator administrat, ceea ce excede obiectului analizei instanței de recurs.

Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or, aprecierea de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată a probelor de la dosar nu reprezintă un aspect de legalitate a hotărârii recurate, care să poată fi cenzurat de către instanța de recurs, respectiv nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra relevanței probelor administrate.

Cu alte cuvinte, instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

De altfel, prima instanță, analizând și reținând concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, a explicat în mod detaliat mecanismul producerii evenimentului rutier, în condițiile în care la momentul întocmirii raportului de expertiză, autovehiculul era înstrăinat.

Referitor la argumentele recurentei-reclamante din cererea de recurs ce vizează clauzele speciale din Secțiunea 4 a Condițiilor speciale de asigurare, Cap. 3, pct. 3.1. și 3.2., Înalta Curte constată că aceste aspecte nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată.

În consecință, Înalta Curte nu va lua în examinare și nu va analiza aceste critici, întrucât prima instanță a răspuns capetelor de cerere cu care a fost învestită, respectând limitele judecății, în recurs neputând fi analizate aspecte cu care instanța de fond nu a fost învestită.

Pe fond, Înalta Curte constată că argumentele recurentei-reclamante din cererea de recurs nu sunt fondate.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că prima instanță nu a ținut cont de raportul de expertiză tehnică extrajudiciară depus în dosarul de daună, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că prin acest raport expertul a preluat declarația conducătorului auto și a enumerat reperele avariate, raportul nefiind susținut de argumente tehnice și de documente justificative, apte să determine cauza generatoare a evenimentului rutier.

Se constată a fi nefondată și critica referitoare la faptul că asigurătorul B. S.A., cu ocazia deschiderii dosarului de daună, nu a formulat nicio obiecție cu privire la fenomenul cauzator de prejudiciu și nici nu a considerat ca explozia anvelopei și avariile rezultate nu ar fi riscuri acoperite, întrucât potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015:

"În vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună și avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare".

Prin urmare, Fondul de Garantare a Asiguraților este în măsură să procedeze la constatarea tehnică a avariilor autovehiculelor pentru care instrumentează dosarele de daună de la asiguratorii intrați în procedura falimentului.

O altă critică formulată prin cererea de recurs vizează faptul că evenimentul produs nu intră în categoria riscurilor asigurate.

Critica este nefondată, având în vedere că potrivit Secțiunii 1 Cap. 2 pct. 2.1. lit. c) din Condițiile speciale privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor aparținând persoanelor juridice, riscurile asigurate sunt:

"Accidente - ciocnici/loviri/izbiri/zgârieri cu alte vehicule, animale sau corpuri mobile/imobile aflate în afara autovehiculului; căderi în prăpastie/apă (sau scufundarea ambarcațiunii pe care se află autovehiculul cu prilejul transbordării; cădere din cauza ruperii podurilor; derapări sau răsturnări."

Textul de mai sus se impune a fi interpretat coroborat cu pct. 3.2. din Cap. 3 - Excluderi al aceleiași secțiuni, conform căruia:

"Nu se acordă despăgubiri pentru pagube provocate de: a) alte cauze decât riscurile acoperite prin asigurare; b) întrebuințare, funcționare sau uzare (exemplu: [...] explozia pneurilor în timpul mersului, etc.)."

Din această perspectivă, prima instanță a reținut în mod corect că avariile au fost cauzate în speță de un eveniment ce nu se încadrează în noțiunea de accident, conform definiției date prin condițiile speciale ale contractului de asigurare, indiferent că este vorba de explozia anvelopei ori a pernei de aer, deoarece nu sunt aflate în afara autovehiculului, ci sunt proprii acestuia.

De altfel, analizând argumentele recurentei-reclamante din cererea de recurs, Înalta Curte constată că, deși aceasta contestă concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză și considerentele instanței de fond, nu a adus argumente concrete în sprijinul susținerilor sale și nici nu a adus dovezi în acest sens, aspect reținut în mod corect și de către instanța de fond.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva încheierii din 15 noiembrie 2018 și a sentinței civile nr. 4964 din 29 noiembrie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva încheierii din 15 noiembrie 2018 și a sentinței civile nr. 4964 din 29 noiembrie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 7 decembrie 2021.