ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2314/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată la data de 8 noiembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, admiterea contestației formulate împotriva deciziei nr. 9438/03.10.2017 emisă de către pârât, iar pe cale de consecință modificarea deciziei atacată, în sensul obligării intimatului la plata sumei de 42.223,54 de RON, cu titlu juridic de daună respinsă la plată de către aceasta; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, în caz de opunere.

Prin sentința civilă nr. 60 pronunțată în data de 24 februarie 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a modificat decizia nr. 9438/3.10.2017 emisă de pârât și a obligat pârâtul să-i plătească în total reclamantului suma de 60.176 RON reprezentând valoarea despăgubirii, a stabilit onorariul definitiv al expertului la valoarea de 2.000 RON și, a obligat reclamantul să achite diferența de 1.000 RON în contul biroului de expertiză pe numele expertului; executorie raportat la obligația de plată a onorariului de expert și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 2.300 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a respins în rest pretențiile reclamantului.

Împotriva sentinței civilă nr. 60 pronunțată la 24 februarie 2020 de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

După prezentarea pe larg a speței, recurentul pârât susține următoarele:

- Instanța de fond a încălcat prevederile art. 48 și art. 51 alin. (9) lit. b) din Norma ASF 2 120 4, când, omologând expertiza tehnica efectuata in cauza, consideră în mod greșit ca prețul pieselor necesare reparației autovehiculul trebuie sa fi cel al producătorilor de origine si nu preturile alternative, practicate de alții furnizori decât aceștia.

Prețul pieselor de la producător - parte a despăgubirilor pretinse, depășea valoarea mașinii marca x, care avea 8 ani vechime, acesta fiind și motivul pentru care FGA s-a raportat in calculul despăgubirii la preturile alternative tot piese noi, dar furnizate de alti furnizori— este in primul rând faptul ca prevederile art. 48 si art. 51 alin. (9) lit. a) din Norma 23/2014 impun ca despăgubirile acordate sa nu depășească valoarea autovehiculul la data producerii accidentului.

Prin urmare, uzura autovehiculului a făcut ca valoarea acestuia sa scadă față de data fabricației, iar pentru ca reparația trebuie făcută întotdeauna cu piese noi, pentru a se respecta dispozițiile legale care impun ca despăgubirea sa nu depășească valoarea autovehiculului la data producerii accidentului, atunci soluția pieselor alternative folosite de FGA este cea legala, aceste preturi asigurând atât garanția reparației cu piese noi, respectarea valorii autovehiculului la data accidentului si excluderea unor repere subiective - precum cel estetic, greșit reținut de instanța, sau pretins încălcat, precum siguranța circulației.

Deci prin lege este stabilit că despăgubirea trebuie să tină cont de uzura autovehiculului la momentul stabilirii despăgubirii, iar acest lucru se poate face legal numai folosind preturile alternative pentru piese noi, folosirea pieselor originale determina o creștere implicită a valorii autovehiculului față de data accidentului, despagubirea astfel greșit calculata fiind o îmbogățire fără justa cauza fata de prevederile legale invocate.

- instanta de fond a dat o aplicare greșită a prevederilor art. 2 alin. (1) si alin. (3) din Legea nr. 213/2015 si ale art. 21 din Norma ASF 16/2015. Manopera — parte a despăgubirilor pretinse

Din cuprinsul dispozițiilor anterior menționate rezulta faptul ca Fondul protejează creditorii de asigurari de consecințele insolventei și nu se substituie asigutorilor. Obligatiile fondului sunt obligații proprii, noi, și nu o continuare/preluare a obligatiilor asiguratorilor faliti, existând o limită atât in timp - la falimentul unui asigurator, cât si ca plafon de garantare.

Singurul scop al constituirii si functionarii Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări in cazul falimentului unui asigurator si, fiind un instrument public de garantare, Fondul este obligat sa procedeze la circumstanțierea dosarelor de daune acordând doar suma constituita în daună efectiv suferita, aceasta fiind ratiunea introducerii in textul de lege a obligativitatii instrumentarii distincte, proprii, a dosarelor de dauna de catre FGA, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 si art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015.

În analizarea cererilor de plată, FGA se raportează la prețurile unităților service de reprezentanță pentru autoturismele avariate, sau, in cazul in care reparatia se face in regie proprie - precum în cauza dedusă judecății, respectiv reparația nu a fost efectuata, iar intimatul a prezentat doar un deviz estimativ - acesta a fost stabilita la suma de 45 RON/UM, avand in vedere un preț considerat rezonabil fata de preturile medii ale pietei si fata de scopul FGA.

Aceste repere - preturile practicate de reprezentante si, in cazul regiei proprii (deci in cazul pretentilor care nu au facut/nu fac reparatia la unitatea reparatoare care a facut calculu1 despagubirii solicitate) folosirea tarifului pentru manopera de 45 RON/UM sunt stabilite de FGA pentru a evita discrepanțe intre sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare și pentru a asigura respectarea principiului echității în ceea ce privește soluționarea cererilor de plată formulate de aceștia, in sensul de a da posibilitatea ca totalitatea cererilor sa fie satisfacute chiar daca este vorba de creditori de asigurare ai unui asigurator cu o cota mare de piata — cazul B.- sau de situatia in care trebui sa satisfacă cereri de plata pentru mai multi asiguratori in faliment.

Prin urmare FGA nu poate plati pur si simplu sumele eventual stabilite de asiguratorul in faliment cu titlu de despagubiri, si nici cele pretinse prin cererile de plata pretinse de petenti, ci este obligat sa facă propria evaluare si sa actioneze diligent cu sumele care ii stau la dispozitie, respectand principiul echitatii si rezonabilitatii, fapt pentru care nu poate agrea preturile practicate de unitatile de specialitate daca se observa o discrepanta majora intre preturile sau tarifele practicate de acestea.

Aceasta este si situatia dosarului de față, când, din analiza înscrisurilor depuse si mențiunea din cererea de plata a rezultat ca nu exista niciun suport concret al manoperei trecuta de expert in calculația Audatex - de 185 RON/UM,- acest reper putând avea orice valoare aleasa de cel ce foloseste aplicatia Audatex, FGA a folosit un pret considerat rezonabil pentru manopera implicata in realizarea reparatiei autovehicului in discutie, pret ce este si in acord cu scopul si resursele Fondului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a normelor legale incidente și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea în parte a Deciziei FGA nr. 9438/03.10.2017, în sensul obligării pârâtului și la plata sumei de 42.223,54 de RON, cu titlu juridic de daună respinsă la plată.

Curtea de apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a modificat decizia nr. 9438/3.10.2017 emisă de pârât și a obligat pârâtul să-i plătească în total reclamantului suma de 60.176 RON reprezentând valoarea despăgubirii, a stabilit onorariul definitiv al expertului la valoarea de 2.000 RON și, a obligat reclamantul să achite diferența de 1.000 RON în contul biroului de expertiză pe numele expertului; executorie raportat la obligația de plată a onorariului de expert și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 2.300 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a respins în rest pretențiile reclamantului.

Soluția Curții de apel este legală, Înalta Curte constatând că sunt nefondate criticile recurentului circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia contestată Fondul a admis cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 42.151 RON și a respins cererea de plată cu privire la suma de 42.224 de RON, apreciindu-se că nu se justifică această din urmă sumă, reprezentând diferența dintre tarifele și prețurile practicate de unitatea service reparatoare care a realizat reparația și cele practicate de unitățile service de reprezentanță, diferențe piese de schimb, și valoare TVA, având in vedere ca reparația nu s-a efectuat, ci s-a depus un deviz estimativ.

Referitor la despăgubirile solicitate, instanța de control judiciar reține că în mod corect judecătorul fondului a reținut că intenția legiuitorului este de recunoaștere a dreptului celui asigurat la despăgubire în mod integral.

În acest sens, s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare, cu care s-a dovedit că avariile autoturismului pentru care s-au cerut despăgubiri, cuprinse în nota de constatare, în corelare cu mecanismul de producere al impactului, sunt justificate de dinamica producerii accidentului, implicând toate reperele ce au format obiectul dosarului de daună deschis de asigurător, iar soluțiile tehnologice adoptate au fost corecte, acestea fiind impuse de aria și profunzimea deformațiilor.

Prin urmare, au fost respectate prevederile art. 51 alin. (3) din Ordinul A.S.F nr. 23/2014, în vigoare la data producerii evenimentului, potrivit cărora:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53".

Expertul a stabilit că valoarea lucrărilor de reparații necesare autoturismului pentru a fi readus la starea/condiția conformă dinainte de producerea evenimentului rutier este de 60.176 RON, arătând că devizul de reparație a fost întocmit în sistemul "Audatex", utilizat la nivel European și unanim acceptat de societățile de asigurare din România.

Contrar criticilor recurentului, în cauză nu se poate reține o încălcare a art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014, potrivit căruia "La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de persoanele păgubite, ținându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăși valoarea acestora din momentul producerii accidentului și nici limitele de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA".

Astfel, limitele despăgubirilor sunt fixate în mod clar, fără a se include în această enumerare ipoteza avansată de recurent cu privire la prețurile alternative pentru piese noi, așa încât nu poate reprezenta temei pentru reducerea cuantumului despăgubirilor până la un prag apreciat just de către acesta.

Așadar, în lipsa unui temei legal, nu se poate valida demersul autorității recurente-pârâte de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care aceasta îl apreciază echitabil, folosit un preț considerat rezonabil pentru manopera implicată în realizarea reparației.

Din perspectiva dreptului celui asigurat la despăgubire în mod integral sunt relevante prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, potrivit cărora, "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător".

Totodată, art. 12 alin. (2) teza finală din același act normativ prevede că, "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare".

De asemenea, dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, dispun că, "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență".

Înalta Curte reține că toate celelalte critici ale instituției recurente Fondul de Garantare al Asiguraților privesc temeinicia hotărârii, respectiv modul în care s-a făcut aprecierea expertizei (luarea în calcul a prețului practicat de producătorii origine, folosirea unui anumit tarif de manoperă).

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 60 din 24 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – veche, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 aprilie 2022.