ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2124/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, inițial, la 5 noiembrie 2018, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, secția Civilă, sub număr de dosar x/2018, iar, apoi, după declinare, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub același număr de dosar, reclamanta Romaero S.A., în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat: obligarea pârâtului la plata sumei de 32.234,54 RON (potrivit precizării ulterioare a reclamantei), reprezentând cheltuieli efectuate cu funcționarea autoturismului proprietate personală a acestuia pentru deplasări în țară și străinătate, cu combustibilul, reparații, piese și consumabile, asigurări - CASCO și RCA; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferentă debitului, de la data fiecărui decont și până la data achitării efective a debitului; obligarea pârâtului la plata sumei de 15.117 RON, reprezentând cheltuieli de protocol efectuate cu ocazia îndeplinirii în străinătate a unor misiuni cu caracter temporar, constatate de Curtea de Conturi a României ca fiind efectuate cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 518/1995; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferentă debitului în cuantum de 15.117 RON, de la data fiecărui decont și până la data achitării efective a debitului; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizările ulterioare, în ceea ce privește dobânzile legale penalizatoare și modalitatea de calcul a acestora, aferente sumelor solicitate prin intermediul petitelor 1 și 3 ale acțiunii, reclamanta a arătat că acestea sunt în cuantum de 10264 RON, respectiv 4669,76 RON.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat: pe cale de excepție, admiterea excepției prescrierii dreptului material la acțiune si respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă; pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 771 din 24 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamanta ROMAERO S.A., în contradictoriu cu pârâtul A., și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6784,14 RON.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta ROMAERO S.A. a formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 616A din 5 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă ROMAERO S.A., împotriva sentinței civile nr. 771 din 24 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-pârât A.; a fost obligată apelanta-reclamantă la plata către intimatul-pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.688,70 RON.

La 10 ianuarie 2022, ROMAERO S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 616A din 5 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, fără a-și încadra criticile în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și anularea hotărârii atacate, iar, după o scurtă prezentare a situației de fapt, a susținut, în esență, că instanța de apel a reținut, în mod eronat, faptul că prima instanță a admis corect excepția prescrierii dreptului material la acțiune.

In acest context, consideră că analiza și reținerile instanței de fond, dar și de apel, privind excepția prescripției dreptului material la acțiune, au fost limitative, în parte, neținându-se cont de esența și importanța atribuțiilor Curții de Conturi în momentul în care se dispune efectuarea controalelor.

În opinia recurentei, instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 2523 și art. 2528 C. civ.

Deși situațiile financiare ale ROMAERO sunt auditate atât de către auditorii interni dar și de către auditorii externi (auditarea externă a Romaero fiind o cerință împusă de Legea nr. 31/1990, privind societățile), nici auditorii interni ai societății și nici auditorii externi nu au constatat la momentul auditărilor vreo abatere privind cheltuielile aflate în discuție. Momentul cunoașterii existenței unui prejudiciu a fost acela la care Curtea de Conturi a dispus prin Raport măsurile ce trebuie luate (respectiv la emiterea Deciziei nr. 2/20.01.2017), fapt demonstrat prin soluția pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017, prin decizia nr. 830/11.02.2021.

Menționează că decizia Curții de Conturi nr. 2/03.04.2017 este un act administrativ, împotriva căruia s-a formulat la Curtea de Apel București cerere în anulare, care a format obiectul dosarul nr. x/2017, iar prin decizia nr. 830/11.02.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2017, chiar instanța supremă a constatat legalitatea măsurilor dispuse.de Curtea de Conturi.

Raportat la faptul că Romaero a contestat legalitatea măsurilor Curții de Conturi a României, cât și la constatările Înaltei Curți de Justiție și Casație cu privire la acestea, apreciază că dat fiind caracterul legal, chiar și în situația în care domnul A. nu a fost parte în dosarul nr. x/2017, nu poate fi respinsă cererea reclamantei de chemare în judecata pe motiv de prescripție a dreptului material la acțiune.

Așa fiind, consideră că reținerile instanței de fond dar și de apel cu privire la prescripția dreptului material la acțiune nu sunt pertinente, acestea fiind eronate, împlinirea termenului de prescripție făcându-se la data de 20.01.2020.

Ca atare, conchide că acțiunea nu este prescrisă, iar cererea de chemare în judecată a fost depusă înăuntrul termenului legal de 3 ani.

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.

A susținut, totodată că o parte din recurs prezintă aceleași motive invocate și în cererea de apel: astfel, toate motivele invocate de la jumătatea paginii 4 (capitolul II Motivarea apelului) și până la finalul paginii 5, inclusiv primul paragraf din pagina 6 sunt preluate copy-paste din cererea de apel.

În opinia intimatului, restul cererii de recurs prezintă aspecte/motive noi care nu au fost puse în discuția, nici a instanței de fond și nici a celei de apel. Astfel, începând cu pagina 6 și până la finalul recursului, sunt puse în discuție critici cu privire la soluția instanței de apel care nu ar fi luat în considerare caracterul public al ședinței de judecată din dosarul nr x/2017 ce s-a aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție precum și opozabilitatea față de pârât a soluției dispusă în acest dosar.

Recurenta-reclamantă ROMAERO S.A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Prin încheierea de ședință din 22 iunie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport, prin care indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a reiterat, în esență, argumentele expuse în cererea de recurs.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 19 octombrie 2022.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, deși recurenta-reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (prin punctul de vedere la raport), dispozițiile legale la care a făcut referire au fost invocate în mod formal, întrucât, fără a formula o argumentație juridică a nelegalității invocate, recurenta a reiterat susținerile din apel cu privire la aspectele vizând decizia curții de conturi, suspendarea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, stabilirea ca moment de început al termenului de prescripție a datei de la care a fost emisă decizia anterior arătată, urmărind stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel cu privire la data la care recurenta a cunoscut paguba și persoana responsabilă de prejudiciu.

Stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune vizează, însă, reevaluarea situației de fapt reținută de instanțele anterioare, în raport de dovezile administrate, asupra căreia nu se poate realiza controlul judiciar în recurs, față de actuala structură a acestei căi extraordinare de atac.

Faptul că se indică anumite dispoziții legale (ex: art. 2523, art. 2528 C. civ. etc.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Criticile prin care recurenta susține că nu s-a ținut cont de esența și importanța atribuțiilor Curții de Conturi în momentul în care se dispune efectuarea controalelor, că instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 2523 și art. 2528 C. civ., că momentul cunoașterii existenței unui prejudiciu a fost acela la care Curtea de Conturi a dispus prin Raport măsurile ce trebuie luate (respectiv la emiterea Deciziei nr. 2/20.01.2017), că reținerile instanței de fond dar și de apel cu privire la prescripția dreptului material la acțiune nu sunt pertinente, acestea fiind eronate, împlinirea termenului de prescripție făcându-se la data de 20.01.2020, nu sunt proprii recursului și nu reprezintă motive apte să ofere instanței de recurs pârghiile unui control de legalitate.

Amintind recurentei că nu este suficientă enunțarea unei critici care reproduce dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte arată că invocarea aplicării greșite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar invocarea normei de drept material în mod punctual, dar și reflectarea mecanismului său corect de aplicare ori interpretare și modul în care instanța de apel a înfrânt acest procedeu.

De aceea, o nemulțumire a recurentei legată de soluția recurată, de modul în care instanța de apel concluzionează asupra stării de fapt, considerând, în cele din urmă, asupra temeiniciei acțiunii, contestație care nu deduce instanței de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu va fi examinată în recurs, cale excepțională de atac care urmărește să supună Înalta Curte de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În realitate, recurenta tinde la reinterpretarea probatoriului pe baza căreia să se stabilească o altă situație de fapt decât cea stabilită de instanțele devolutive și, pe cale de consecință, să demonstreze că prescripția nu a început să curgă la data efectuării fiecărei plăți și că acest moment obiectiv, care marchează începutul prescripției, nu este cel stabilit de instanțele devolutive.

Cum criticile recurentei se referă fie la aspecte ce privesc probele și starea de fapt, fie la motive noi vizând neluarea în considerare de către instanța de apel a caracterului public al ședinței de judecată din dosarul nr. x/2017 al instanței supreme, precum și a opozabilității față de pârât a soluției dispusă în acel dosar, nu se poate determina existența vreunuia din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte reține că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă ROMAERO S.A. împotriva deciziei civile nr. 616A din 5 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2022.