ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1935/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă la data de 10.10.2018, reclamantul Sectorul 1 al Municipiului București prin primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia la acoperirea integrală a prejudiciului, constând în suma totală de 506.815,09 RON, compusă din: 386.086 debit plăți nelegale constatate de Curtea de Conturi conform deciziei nr. 100/16.11.2016, respectiv plăți nejustificate, aferente unor servicii neprestate de A.; 38.261,12 RON dobânzi și penalități calculate de Curtea de Conturi de la data de 14.12.2015 până la 28.10.2016 și 82.467,97 RON dobânzi și penalități calculate de reclamant de la data de 29.10.2016 până la 10.10.2018. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350 C. civ. Prin cererea reconvențională înregistrată la 05.12.2018, pârâta A. a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 136.128,64 RON și la plata dobânzii legale aferente, de la data introducerii cererii reconvenționale și până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Sentința Tribunalului București Prin sentința nr. 812/24.07.2020, Tribunalul București, secția a V a civilă a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 63.385 RON, cheltuieli ce au fost plătite în mod nejustificat în cadrul Proiectului "La pedale 2015" de către reclamant, precum și la plata dobânzii legale fiscale de 0,2% și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% aferente acestei sume, calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 14.12.2015 și până la data de 10.10.2018; a respins, în rest, cererea; a obligat reclamantul la plata, către pârâtă, a sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată efectuate în cauză, reprezentând parte din onorariul achitat pentru efectuarea expertizei; a respins cererea reconvențională, ca inadmisibilă.

Decizia Curții de Apel București Prin decizia nr. 1039/A/29.06.2021, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de ambele părți împotriva sentinței.

Calea de atac a recursului exercitată Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamanta Subdiviziunea Administrativ Teritorială Sector 1 a Municipiului București, prin primar. Recurenta a solicitat, prin prisma pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., casarea, în parte, a deciziei atacate, în ceea ce privește soluția de respingere a apelului propriu și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului. A susținut că instanța de apel a pronunțat decizia atacată fără a analiza motivele de apel cu privire la faptul că nu au fost respectate dispozițiile art. 1350 și art. 1547 C. civ., în sensul că o neexecutare corespunzătoare a obligației contractuale determină răspunderea pentru prejudiciul cauzat celeilalte părți, iar partea aflată în culpă este obligată să repare acest prejudiciu în condițiile legii. A arătat că în urma constatărilor Curții de Conturi s-a statuat că s-au încălcat prevederile Legii nr. 276/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, în sensul nelegalității plății sumei de 386.086 RON, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 38.261 RON către A., organul de control stabilind, totodată, și obligația ca recurenta să recupereze, în tot, aceste sume de la debitor. Recurenta a precizat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 1350 alin. (1) și (2) C. civ. referitoare la răspunderea contractuală, iar atunci când, fără justificare, una dintre părțile contractante nu își îndeplinește obligațiile asumate, este răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să-l repare. În continuare, recurenta s-a referit la faptul că prin decizia nr. 100/2016 emisă de Curtea de Conturi s-a constatat, la pct. 4, lipsa documentelor justificative pentru plățile efectuate. Totodată, a menționat condițiile care trebuie îndeplinite în materia răspunderii contractuale, în opinia recurentei, prima condiție desprinsă din art. 1530 C. civ. referindu-se atât la neexecutarea unei obligații cât și la executarea necorespunzătoare a acesteia. Or, atâta timp cât în Protocolul de colaborare nr. 353/12.03.2015 este prevăzută în mod expres obligația în sarcina unei părți, iar această obligație nu a fost executată sau a fost executată necorespunzător, potrivit recurentei, este întrunită prima condiție a angajării răspunderii civile contractuale. A doua condiție care se referă la existența culpei debitorului este prezumată prin simplul fapt al neexecutării sau a executării necorespunzătoare a obligației asumate prin contractul încheiat între părți, debitorul urmând a fi exonerat numai dacă se va dovedi că neexecutarea se datorează cazului fortuit, forței majore sau vinovăției creditorului. Recurenta a mai precizat că sunt întrunite și celelalte condiții, respectiv prejudiciul și existența raportului de cauzalitate, bugetul local al Sectorului 1 București fiind prejudiciat cu suma constată de Curtea de Conturi.

Procedura filtru Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 27.01.2022, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Nu s-au formulat puncte de vedere la raport. Prin încheierea de ședință din 13.04.2022 recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen pentru soluționare în ședință publică, cu citare părți, la data de 19.10.2022.

Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-pârâtă A. a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat. Intimata a invocat, ca o chestiune preliminară, nulitatea recursului pentru nemotivare, susținând că recurenta nu a indicat vreun motiv de nelegalitate în sensul art. 488 C. proc. civ., simplele susțineri de fapt vizând aprecieri asupra aspectelor de fond ale cauzei reluate din apel. O altă chestiune prealabilă invocată de intimată se referă la excepția prematurității și lipsei de interes în formularea acțiunii. A arătat astfel că, așa cum s-a afirmat repetat în cuprinsul cererii introductive, reclamanta a promovat prezenta acțiune deși nu a plătit niciun leu înapoi bugetului de stat și și-a însușit, în totalitate, fără obiecțiuni serviciile. Or, pentru promovarea oricărui demers juridic, subiectul activ trebuie să dovedească existența unui interes născut, actual și personal la data introducerii acțiunii. Pe fondul recursului, intimata a susținut că temeiul de drept invocat, respectiv răspunderea civilă contractuală, este inaplicabil și inadmisibil, în condițiile în care recurenta a recunoscut că și-a însușit în totalitate, pe faze de execuție, serviciile prestate, a plătit fără obiecțiuni facturile, singura justificare la solicitarea de restituire a respectivelor sume fiind aceea că prin decizia nr. 100/2016 a Curții de Conturi s-a constatat că Sectorul 1 a efectuat plăți fără documente justificative. Potrivit intimatei, acțiunea introductivă de instanță este o ilustrare a invocării propriei culpe în apărare, față de împrejurarea că supusă controlului din 2016, recurenta a stat în pasivitate și nu i-a solicitat acte contabile suplimentare, nu a atacat decizia Curții de Conturi. Față de toate cele învederate, intimata a solicitat respingerea cererii de recurs, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca prematur formulată, lipsită de interes și nefondată, cu aplicarea art. 453 C. proc. civ. Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit dispozițiilor art. 1350 C. civ. invocat ca temei juridic al acțiunii (referitor la care recurenta pretinde că nu i-au fost analizate motivele de apel în sensul că aceste norme nu au fost respectate): "(1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. (2) Atunci, când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile". Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, în contradicție cu susținerile recurentei, analizând apărările părților, deduse judecății prin motivele de apel, cu privire la îndeplinirea/neîndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale din perspectiva dispozițiilor art. 1350 C. civ., instanța de apel a concluzionat că "...prima instanță a analizat înscrisurile depuse și raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, reținând în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale decât pentru suma de 63.385 RON, pentru care nu s-a făcut dovada existenței unor documente justificative de către pârâtă...". A mai reținut instanța de apel, după ce a cercetat situația fiecărei sume indicate de către reclamantă ca neavând documente justificative de plată, că "...toate aspectele invocate de apelanta-reclamantă cu privire la sumele datorate de pârâtă au fost corect analizate de prima instanță pe baza probelor administrate în cauză, suma de 63.385 RON fiind singura pentru care nu au fost prezentate documente justificative de către pârâtă, și prin urmare singura sumă datorată de aceasta". De asemenea, instanța de apel a reținut că "...sunt neîntemeiate argumentele apelantei-pârâte referitoare la exonerarea sa de la plata sumei de 63.385 RON, având în vedere că prima instanță a reținut ca temei al obligării pârâtei la plata acestei sume răspunderea contractuală, respectiv dispozițiile art. 3.2.7. din Protocolul încheiat de părți, respectiv lipsa unor acte care să justifice includerea la decontare a acestei sume sau a dovezii de plată" și a concluzionat, într-un paragraf ulterior, că "Fiind vorba de nerespectarea unei obligații contractuale asumate prin Protocolul încheiat de părți, pârâta datorează reclamantei suma de 63.385 RON, cheltuieli ce au fost plătite în mod nejustificat...". Prin urmare, afirmația conținută în memoriul de recurs potrivit căreia "Instanța de apel a pronunțat decizia civilă nr. 1072/24.02.2021, fără să analizeze motivele de apel, cu privire la faptul că nu au fost respectate dispozițiile art. 1350 și art. 1547 C. civ… " nu are suport real și nu poate fi primită, fiind contrazisă de considerentele hotărârii recurate. În ceea ce privește dispozițiile art. 1547 C. civ., potrivit cărora "Debitorul este ținut să repare prejudiciul cauzat cu intenție sau din culpă", Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat textul legal, iar această soluție a fost menținută de către instanța de apel, în sensul că s-a dispus obligarea pârâtei la plata, către reclamant, a sumei de 63.385 RON, a dobânzii legale fiscale de 0,2 % și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% aferente acestei sume, calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 14.12.2015 și până la data de 10.10.2018, astfel încât nici cu referire la acest text legal nu se poate reține că nu ar fi fost analizat. Sub un al doilea aspect, Înalta Curte reține că recurenta apreciază că răspunderea contractuală a pârâtei în prezenta cauză rezidă în aceea că prin neprezentarea documentelor justificative la momentul întocmirii controalelor Curții de Conturi a fost încălcată clauza contractuală 3.1.3 din Protocolul de colaborare nr. 353/12.03.2015, precum și art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale (conform căruia efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative), situație față de care pârâta răspunde civil în temeiul art. 1350 C. civ., fiind aplicabile și dispozițiile art. 1530-1531 C. civ. privind dreptul la daune-interese și repararea integrală a prejudiciului. Instanța de apel a reținut însă că documentele justificative care nu au fost analizate cu prilejul controlului financiar au fost depuse cu ocazia judecății, iar înscrisurile doveditoare se regăsesc în dosar, astfel: pentru suma de 105.899 RON, s-a depus factura fiscală nr. x/15.12.2015 emisă de către S.C. B., achitată conform ordinelor de plată și extraselor de cont depuse cu prilejul judecății în fond; pentru suma de 90.673 RON, s-a depus contractul nr. x/19.03.2015 încheiat între S.C. B. și A., în baza căruia s-au emis 9 facturi fiscale, achitate conform ordinelor de plată și extraselor de cont aflate în dosarul de fond; pentru suma de 101.353 RON, au fost depuse rapoarte lunare în cuprinsul cărora au fost detaliate activitățile lunare derulate în executarea contractului nr. x/15.03.2015, încheiat între pârâta A. și S.C. C. S.R.L. și devize pentru serviciile efectuate, tarifele aplicabile și modalitatea de plată fiind determinabile prin raportare la contractul anterior menționat, precum și cele 9 facturi fiscale emise de către S.C. C. S.R.L. și dovada plății acestora (ordinele de plată care atestă stingerea datoriilor contractate); suma de 24.776 RON, reprezentând cheltuieli salariale din perioada 15.11-30.11.2015, a fost evidențiată în ștatele de plată înregistrate în contabilitatea pârâtei, fiind astfel justificată din punct de vedere financiar contabil, potrivit celor reținute prin raportul de expertiză întocmit în cauză. Prin urmare, în aplicarea și respectarea principiului nemijlocirii probelor, existența actelor justificative, a căror nedepunere este apreciată de către recurentă ca reprezentând fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, a fost dovedită în cadrul probatoriului administrat cu prilejul cercetării judecătorești, astfel încât o asemenea împrejurare nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere civilă a pârâtei. Totodată, se mai reține că, prin art. 3.1.3 din Protocolul de colaborare nr. 353/12.03.2015 (a cărui nerespectare se invocă de către recurentă), se prevede, în cadrul secțiunii Obligațiile Sectorului 1, că "Plata se va face prin transfer bancar, în RON, în contul Asociației, cu un avans de 30%, respectiv, o primă tranșă în valoarea de 328.044,60 RON și a doua tranșă în valoare de 765.437,40 RON, plătibilă în cursul derulării Protocolului, pe baza documentelor justificative emise de Asociație și în funcție de recepția parțială/totală a activităților specifice Proiectului cultural-sportiv și educațional La Pedale-Ediția 2015, în conformitate cu prevederile legale în vigoare". Această clauză nu poate constitui temei pentru răspunderea contractuală a pârâtei întrucât vizează aspecte legate de modalitatea efectuării și dovedirii plății demonstrate în cauză, iar nu de executarea sau neexecutarea unei sarcini/obligații contractuale care să incumbe acesteia. La capitolul 3.2 din protocolul de colaborare menționat sunt prevăzute obligațiile Asociației care constau, în totalitate, în prestarea unor servicii specifice, despre care recurenta nu a pretins că nu ar fi fost realizate, ci doar a arătat că pentru o parte din ele nu s-au prezentat acte justificative de plată. Împrejurarea că prin decizia nr. 100/16.11.2016 a Curții de Conturi (de care se prevalează recurenta) s-a reținut "efectuarea unor plăți nejustificate în sumă de 386.086 RON, aferent unor servicii neprestate de A. în cadrul Proiectului La pedale..." nu demonstrează că pârâta nu ar fi executat acele servicii, câtă vreme prin raportul de expertiză efectuat în cauză, în cadrul căruia au fost analizate atât înscrisurile prezentate la control dar și înscrisuri obținute ulterior, s-a reținut că "...plățile la care se referă Dispoziția nr. 100/16.11.2016 emisă de Curtea de Conturi a Municipiului București sunt valabile din punct de vedere financiar contabil, respectiv expertiza cofirmă caracterul justificat al plăților în raport cu înscrisurile care au fost analizate de către Curtea de Conturi a României și de înscrisurile suplimentare care au fost depuse de către pârâtă în prezenta cauză". La raportul de expertiză astfel întocmit, părțile au arătat că nu înțeleg să formuleze obiecțiuni. Nu în ultimul rând, se constată, cum s-a arătat anterior, că în legătură cu majoritatea sumelor pe care recurenta-reclamantă le solicită spre a fi restituite ca nefiind dovedite, s-au produs dovezi în cadrul cercetării judecătorești din etapele procesuale anterioare, dovezi care nu au fost contestate de către recurenta-reclamantă, iar singura sumă care nu a putut fi justificată a fost aceea de 63.385 RON și a fost deja acordată recurentei. În ce privește invocarea art. 1530, 1531 C. civ., textele sunt nerelevante în speță și nu se circumscriu unor critici de nelegalitate, câtă vreme ele privesc repararea integrală a prejudiciului, a cărui existență trebuie mai întâi demonstrată (ceea ce în cauză nu s-a realizat) pentru ca ulterior să se poată pune problema întinderii și cuantificării sumelor datorate. Este de observat și faptul că, prin apărările formulate, recurenta învederează aspecte anterioare cercetării judecătorești în cadrul căreia înscrisurile nedepuse cu prilejul controlului financiar au fost suplimentate, fără a se raporta astfel la considerentele deciziei atacate, prin care s-a constatat că înscrisurile care au lipsit cu prilejul acelui control au fost complinite în procedura judiciară inițiată chiar de către aceasta. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Subdiviziunea Administrativă Teritorială Sector 1 al Municipiului București, prin primar, împotriva deciziei nr. 1039/A din 29 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.