ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1609/2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2022, reclamanta A S.A., în contradictoriu cu pârâta Sectorul 6 al Municipiului București- Consiliul Local Sector 6, Direcția de Impozite și Taxe Locale, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.482.246,51 lei, reprezentând dobânzi și majorări de întârziere calculate la suma debitului 3.981.060,91 lei, restituită de pârâtă la data de 10.05.2022, pentru perioada 27.06.2014-10.05.2022.

Pârâta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6 a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii; în ceea ce privește fondul acțiunii, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 1658 din 07 octombrie 2022, Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată;

(ii) a admis în parte cererea formulată de reclamanta A S.A., în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 6 al Municipiului București - Consiliul Local Sector 6, Direcția de Impozite și Taxe Locale;

(iii) a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânzi aferente sumei de 3.981.060,91 lei, calculate după cum urmează:

- pentru intervalul 27 iunie 2014 -31 decembrie 2015, dobândă la nivelul de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere;

- pentru intervalul 1 ianuarie 2016 -10 mai 2022, dobândă la nivelul de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere;

(iv) a respins celelalte pretenții ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței nr.1658 din 07 octombrie 2022 a Curții de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta A S.A. și pârâtul Sectorul 6 al Municipiului București - Consiliul Local Sector 6, Direcția de Impozite și Taxe Locale.

3.1. Recurenta-reclamantă A S.A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului cu consecința casării parțiale a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea în întregime a cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la plata sumei de 4.482.246,51 lei, cu titlu de dobânzi și majorări de întârziere pentru perioada 27.06.2014-10.05.2022.

Deși instanța de fond a obligat intimata pârâtă să plătească accesorii la suma debitului de 3.981.060,91 lei, pentru perioada 27 iunie 2014- 10 mai 2022, sentința recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material aplicabile în speță, cu referire la tipul accesoriilor aplicabile și nivelul acestora.

În acest sens, s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei totale de 4.482.246,51 lei cu titlu de dobânzi si majorări de întârziere, pentru perioada 27.06.2014 — 10.05.2022, defalcate astfel:

- dobânzi pentru perioada 27.06.2014 - 31.12.2015 , în cuantm de de 2%/lună sau fracțiune de lună, în temeiul dispozițiilor art. 1241 alin. (4), cu trimitere la art. 1241 alin. (2) și 124 alin. (1) 1) din OG nr. 92/2003;

- majorări de întârziere pentru perioada 01.01.2016-10.05.2022, în cuantum de 1% pe lună sau fracțiune de lună, în temeiul dispozițiilor art. 183 alin. (4) cu trimitere la art. 183 alin. (2) și art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2005.

S-a arătat că deși în speță este incidentă ipoteza restituirii de sume de la bugetul local, iar atât OG nr. 92/2003 cât și Legea nr. 207/2005 conțin dispoziții clare referitoare la tipul de accesorii datorate de organul fiscal și nivelul acestora, în mod eronat instanța de fond a dispus acordarea exclusiv a dobânzilor aplicabile în situația sumelor de restituit de la bugetul de stat.

Or, fără a lua în considerare dispozițiile exprese ale art. 1241 alin. (4) din OG nr. 92/2003, respectiv cele ale art. 183 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015, care reglementează dreptul contribuabililor la dobânzi și majorări de întârziere pentru sumele restituite de la bugetul local, precum și procentele aferente, instanța a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 124 alin. (11) și (2) din OG nr. 92/2003, respectiv art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, concluzionând în sensul că, în cazul restituirii de sume de la bugetul local ca o consecință a anulării unui act administrativ, contribuabilul are dreptul exclusiv la dobânzi aferente sumei restituite ( nu și la majorări de întârziere) la nivelul prevăzut la art. 120 alin. (7) din OG nr. 92/2003, respectiv - 0,03% pentru fiecare zi de întârziere, respectiv la nivelul prevăzut de art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 - 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.

A invocat recurenta-reclamantă că nu poate fi reținută interpretarea istorico-teleologică la care a recurs instanța de fond pentru a ajunge la această concluzie, întrucât induce un tratament discriminatoriu între contribuabilii care au sume de restituit de la bugetul local, pornind de la motivul declanșator al restituirii (plată nedatorată, poprire de sume în plus, anulare a actului administrativ fiscal etc.), ceea ce este interzis de art. 16 din Constituția României dar și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omunlui coroborat cu art. 1 din Protocolul nr.1.

Nu poate fi primit nici raționamentul instanței de fond, în sensul că ,, oricare ar fi norma aplicabilă, în situația unor sume de restituit de la bugetul local (atât în situația generală de la art. 1241 alin. (4) cât și în situația specială a ar. 124 alin. (11) din Codul de procedură fiscală) sumele sunt purtătoare exclusiv de dobândă”, întrucât o atare interpretare ar conduce la înlăturarea totală de la aplicare a dispozițiilor art. 124 1 alin. (4) C. pr. civ., ceea ce ar contraveni regulii de interpretare logică exprimată prin adagiul actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat- norma trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării acesteia.

În concluzie, apreciază că, în cazul oricăror sume de restituit de la bugetul local, contribuabilii au dreptul la aplicarea procentelor de dobândă /majorări de întârziere prevăzute de art. 124 1 alin. (4) din OG nr. 92/2003, respectiv art. 183 alin. (4) din Legea nr. 207/2015.

3.2. Recurenta-pârâtă Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale sector 6 și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.6 și pct.8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată.

În motivare s-a arătat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. pr. civ., întrucât sentința este nemotivată sub aspectul excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b C. pr. civ.

A menționat recurenta-pârâtă că instanța de fond a respins excepția inadmisilității fără a arăta dispozițiile legale pe care se sprijină argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate. Astfel, se impunea ca instanța de fond să facă o analiză a susținerilor din întâmpinare, prin prisma normelor de drept invocate și să indice normele legale pe care se întemeiază motivele ce au condus la respingerea excepției invocate.

În ceea ce privește legalitatea acestei soluții, se invocă incidența art. 488 alin. (1) pct.8 C. pr. civ., prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a, art. 8 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii considerând că ar fi excesiv a pretinde reclamantei să solicite obligarea pârâtei să emită un răspuns specific numai pentru o parte a obiectului cererii. În speță, fiind în analiză un act administrativ sub forma nesoluționării unei cereri în termenul prevăzut de lege, recurenta-reclamantă putea cel mult să solicite obligarea autorității publice să răspundă cererii formulate, urmând ca în situația în care ar fi fost nemulțumită de răspuns, acesta să poată fi contestat în fața instanței de contencios administrativ. Pe cale de consecință, se impunea a fi admisă excepția inadmisibilității acțiunii.

În ceea ce privește la fondul cauzei, recurenta-pârâtă invocă interpretarea și aplicarea greșită a prevederile art. 124 alin.(l l) și alin. (2) din Legea nr. 92/2003 și a art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, deoarece aceste dispoziții legale sunt aplicabile numai organelor fiscale ale administrației centrale. Din cuprinsul prevederilor Legii nr. 207/2015 noțiunea de dobânda este folosită de legiuitor în cuprinsul art. 173 174, 175, 177, 178, 179 și 180, dar numai în ceea ce privește organele fiscale centrale. Astfel, sancțiunea dobânzii se aplică atât în cazul în care debitorul nu își achită la timp obligațiile fiscale către bugetul de stat, cât și în situația în care organul fiscal central nu soluționează în termen legal cererea de restituire sau se dispune anularea actulului administrativ.

4.Apărările formulate în cauză

Ambele recurente au formulat întâmpinări în cauză.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor din întâmpinări și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că se impune reformarea parțială a acesteia, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin sentința nr. 3210/04.07.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2/2015, definitivă prin decizia nr. 927/16.02.2022, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție –Secția contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A S.A., a anulat parțial Decizia de impunere nr. 3705/23.06.2014, Raportul privind rezultatul inspecției fiscale nr. 3562/13.06.2014 și Dispoziția privind soluționarea contestației nr. 5565/03.09.2014, doar în ceea ce privește stabilirea în sarcina reclamantei a impozitului suplimentar pe clădiri aferent perioadei 01.10.2009 – 31.07.2010, precum și a unui impozit suplimentar pe clădiri în cuantum de câte 59.674,8 lei pentru fiecare din anii 2011, 2012 și 2013 și a accesoriilor aferente; a menținut actele contestate în ceea ce privește impozitul suplimentar pe clădiri stabilit pentru perioada 01.08.2010 – 31.12.2010, impozitul suplimentar pe clădiri în cuantum de câte 3.309.456,96 lei pentru fiecare din anii 2011, 2012 și 2013 și a accesoriilor aferente și a exonerat reclamanta de la plata sumelor reprezentând impozit pe clădiri și accesorii anulate și a obligat pârâta să restituie reclamantei aceste sume, în măsura în care au fost achitate de reclamantă.

Reclamanta a stins obligațiile fiscale cu titlu de impozit pe clădiri stabilite suplimentar la plată, în cuantum de 3.981.060,91 lei, anulate ulterior prin hotărârea judecătorească, la data de 26.06.2014.

Prin cererea înregistrată la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6 la data de 23 martie 2022, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 3.981.060,91 lei și acordarea dobânzilor/majorărilor de întârziere calculate începând cu data stingerii obligațiilor fiscale stabilite suplimentar și până la data restituirii.

Prin Decizia și Nota de restituire din 09 mai 2022, DGITL Sector 6 a aprobat restituirea sumei de 3.981.060,91 lei, reprezentând debitul principal, iar la data de 10 mai 2022, a fost virată în contul indicat de reclamant suma respectivă, fără însă a curs solicitării de acordare a dobânzilor fiscale/majorărilor de întârziere.

Invocând refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii, reclamanta s-a adresat instanței în temeiul art. 1 și art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 4.482.246,51 lei, reprezentând dobânzi și majorări de întârziere calculate la suma debitului de 3.981.060,91 lei, pentru perioada 27.06.2014-10.05.2022, în baza art. 1241 alin. (2) –(4) și 124 alin. (11) din OG nr. 92/2003, respectiv în baza art. 183 alin. (2) –(4) și art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

În aceste coordonate, prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtă și a admis în parte cererea de chemare în judecată, reținând în esență, că pentru intervalul 27 iunie 2014 -31 decembrie 2015, reclamanta este îndreptățită numai la dobânda aferentă sumei restituite (nu și la majorări de întârziere) la nivelul prevăzut la art. 120 alin. (7) - 0,03% pentru fiecare zi de întârziere, care este asociat dispozițiilor aplicabile pentru instituirea dreptului, respectiv art. 124 alin. (11) și (2) din OG nr. 92/2003 privind C. proc. civ., iar pentru intervalul 1 ianuarie 2016 -10 mai 2022, la dobânda aferentă sumei restituite (nu și la majorări de întârziere) la nivelul prevăzut la art. 174 alin. (5) - 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, care este asociat dispozițiilor aplicabile pentru instituirea dreptului, respectiv art. 182 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond a fost recurată atât de reclamanta A S.A. cât și de pârâta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6.

1.Recursul formulat de recurenta-reclamantă A S.A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ. este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce succed:

Criticile recurentei-reclamante vizând soluția de admitere în parte a cererii de acordare a dobânzilor/majorărilor de întârziere, sub aspectul tipul accesoriilor aplicabile și nivelul acestora, sunt fondate.

Înalta Curte reține că suma de 3.981.060,91 lei, reprezentând debitul principal, a fost plătită de recurenta-reclamantă bugetului local al Sectorului 6 București.

Din perspectiva aplicării legii fiscale în timp, așa cum a reținut și instanța de fond, pentru perioada 27.06.2014 -31.12.2015 sunt incidente dispozițiile Codului de procedură fiscală aprobat prin OG nr. 92/2003, iar pentru perioada 01.01.2016 - 10.05.2022, sunt incidente prevederile Codului de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015.

Potrivit art. 1241 din C. proc. fisc. aprobat prin OG nr. 92/2003, forma în vigoare data achitării sumei, care are denumirea marginală ,, Majorări de întârziere în cazul obligațiilor fiscale datorate bugetelor locale”:

1) Prin excepție de la prevederile art. 119 alin. (1) și art. 1201 , pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere.

„(2) Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

(3) Prevederile art. 119 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(4) Pentru sumele de restituit de la bugetul local se datorează dobândă. Nivelul și modul de calcul al dobânzii sunt cele prevăzute la alin. (2)

Art. 124 din OG nr. 92/2003 privind C. proc. civ. : Dobânzi în cazul sumelor de restituit de la buget

(11) În cazul creanțelor contribuabilului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligații fiscale de plată și care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul este îndreptățit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ anulat și până în ziua restituirii sau compensării creanței contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. (…)

Potrivit art. 183 din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015, forma în vigoare data restituirii sumei de către organul fiscal local, precum și în prezent, text legal care are denumirea marginală ,, Majorări de întârziere în cazul obligațiilor fiscale datorate bugetelor locale”:

„(1) Prin excepție de la prevederile art. 173 și 176, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere.

(2) Nivelul majorării de întârziere este de 1% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

(3) Prevederile art. 173 și art. 182 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(4) Pentru sumele de restituit de la bugetul local se datorează majorări de întârziere. Nivelul și modul de calcul al majorării de întârziere sunt cele prevăzute la alin. (2)

Art. 183 alin. (3) citat anterior face trimitere la dispozițiile art. 182 - Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget pentru a fi aplicate corespunzător,

(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77 după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului.

(2) În cazul creanțelor contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligații fiscale de plată și care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul/plătitorul este îndreptățit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ anulat și până în ziua restituirii sau compensării creanței contribuabilului/plătitorului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal

(4) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de contribuabil/plătitor.

Poziția instanței care a reținut că accesoriile datorate de DGITL Sector 6 s-ar determina în baza art. 182 alin. (2) și (4), care reglementează creanțele datorate conribuabilului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal, cum este cazul ăn speță, este contrazisă de interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor art. 182 și art. 183 C.pr. fisc. (Legea nr. 207/2015), din care rezultă că, pentru creanțele datorate de autoritățile fiscal locale, contribuabilul are dreptul la majorări de întârziere și nu dobânzi, iar valoarea lor se determină prin aplicarea unei cote de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ fiscal anulat.

Din denumirea marginală a celor două texte de lege, rezultă că art. 182 C. pr. fisc. (Legea nr. 207/2015) este norma generală, aplicabilă restituirilor de la bugetul general, în timp ce art. 183 este o normă specială, care reglementează majorările de întârziere ce trebuie plătite către și de la bugetul local. Această interpretare este confirmată și de soluții jurisprudențiale pronunțate sub imperiul vechiului cod de procedură civilă, pe deplin aplicabile pentru identitate de rațiuni, și situațiilor ivite sub imperiul noului cod de procedură fiscală.

A admite interpretarea instanței de fond, în sensul că, în cazul sumelor de restituit de către DGITL sector 6, s-ar aplica o cotă de 0,02%, ar însemna că legiuitorul ar stabili un tratament disproporționat din perspectiva calculului accesoriilor datorate de contribuabil în situația în care acesta are o datorie față de organul fiscal local, respectiv cota de 1%. Or, este evident că voința legiuitorului a fost aceea de a oferi un tratament fiscal identic accesoriilor care curg pentru sumele datorate către și de către același buget.

Pe de altă parte, pentru perioada 27.06.2014 - 31.12.2015, sunt incidente prevederile art. 1241 alin. (2) și (4) și ale art. 124 alin. (11) din Codul de procedură fiscală aprobat prin OG.nr.92/2003, ce au un conținut cvasi identic cu cele ale art. 182 și art. 183 din C. proc. fisc. aprobat prin Legea nr. 207/2015, fiind aplicabile aceleași argumente ca cele expuse anterior.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că, pentru perioada 27.06.2014 - 31.12.2015, recurenta-reclamantă are dreptul la dobânzi aferente sumei de 3.981.060,91 lei, calculate la nivelul de 2% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, conform dispozițiilor art. 1241 alin. (4), cu trimitere la art. 1241 alin. (2) și 124 alin. (11) din OG nr. 92/2003, iar pentru perioada 01.01.2016 - 10.05.2022, are dreptul la majorări de întârziere calculate la nivelul de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, conform dispozițiilor art. 183 alin. (4) cu trimitere la art. 183 alin. (2) și art. 182 alin. (2) din C. proc.fisc. aprobat prin Legea nr. 207/2015.

Pentru aceste considerente, fiind incident motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza I și alin. (2) C. pr. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată, iar în rejudecare, va admite cererea și va obliga pârâta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6 să plătească reclamantei, pentru perioada 27.06.2014 - 31.12.2015, dobânzi aferente sumei de 3.981.060,91 lei, calculate la nivelul de 2% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, iar pentru perioada 01.01.2016 - 10.05.2022, majorări de întârziere calculate la nivelul de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

2.Recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale sector 6 întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.6 și pct.8 C. pr. civ. este nefondat.

Criticile recurentei pârâte s-au întemeiat, în primul rând, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. pr. civ., privind lipsa motivării instanței de fond asupra soluției de respingere a excepției inadmisibilității.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate, reținând că în cauză nu este incident cazul de casare menționat.

Instanța a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, arătând în acest sens că, față de refuzul explicit al recurentei pârâte de a da curs cererii reclamantei de acordare a dobânzilor și majorărilor de întârziere, aceasta avea dreptul de a se adresa direct instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins, fiind excesiv a se pretinde reclamantei să revină cu o nouă cerere către pârâtă, în condițiile în care aceasta din urmă și-a făcut deja cunoscută explicit poziția de refuz față de această cerere.

Înalta Curte reține că, deși motivarea este sumară, ea este de natură a justifica în mod pertinent opinia instanței de fond cu privire la admisibilitatea cererii de plată a dobânzilor/majorărilor de întârziere, în sensul în care textele legale invocate în susținerea excepției nu sunt de natură a restricționa dreptul instanței de a cerceta fondul cererii administrative.

Se va observa așadar că nu se susține critica din recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. pr. civ., soluția de respingere a excepției inadmisibilității fiind în realitate motivată de instanța de fond.

În ceea ce privește legalitatea acestei soluții, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a, art. 8 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va observa că în cauză nu este incident nici cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ., de asemenea invocat în recurs.

În speță, astfel cum în mod corect a concluzionat și instanța de fond, în cauză este incidentă ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care permite celui care se consideră vătămat într-un drept al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, să se adreseze direct instanței de contencios administrativ pentru obținerea recunoașterii dreptului pretins.

Refuzul nejustificat al rezolvării unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde în termen legal solicitantului, constituie acte administrative asimilate în accepțiunea art. 2 din Legea contenciosului administrativ, iar acestea pot face obiectul cenzurii instanței de contencios administrativ, conform art. 1 alin. (1) și art. 8 (1) teza II din același act normativ. Stabilirea caracterului nejustificat al refuzului în sensul că art. 2 alin. (1) lit. i din Legea nr. 554/2004 constituie o chestiune de fond în cadrul judecării acțiunii, iar printre soluțiile pe care instanța le poate pronunța în temeiul art. 18 din aceeași lege se regăsește și aceea de a dispune măsuri pentru recunoașterea și restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, putând impune obligații pentru repararea pagubei cauzate. Rezultă, așadar, că instanța nu are doar rolul de a obliga autoritatea să reevalueze petiția pentru că în acest fel s-ar încălca principiul efectivității consacrat de dreptul comunitar și recunoscut de jurisprudența CJUE (spre exemplificare: hotărârea preliminară în cauza C-565/11).

În speță, prin soluția pronunțată instanța de contencios administrativ a Curții de Apel București a fost sancționat refuzul nejustificat de rezolvare a cererii de acordare de dobânzi/majorări de întârziere, în temeiul art. 1241 alin. (2) și (4) din Codul de procedură fiscală aprobat prin OG.nr.92/2003, respectiv art. 182 alin. (2) și art. 183 alin. (2) și (4) din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015, obligând pârâta DGITL Sector 6 la plata acestor accesorii solicitate, al căror calcul nu a fost contestat, ceea ce reprezintă o modalitatea de reparare efectivă a pagubei produse reclamantei.

Dacă s-ar accepta soluția propusă de recurentă, instanța ar nega societății dreptul de acces la justiție, consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin întoarcerea în fața unei autorități lipsite de diligență, ceea ce ar însemna, practic, o sancționare a reclamantei în lipsa culpei acesteia.

Nu pot fi primite nici criticile vizând fondul cauzei, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ., prin care se susține că în mod greșit instanța de fond a admis cererea reclamantei de obligare a sa la plata dobânzilor, întrucât aplicarea de accesorii în ipoteza restituirii de sume în urma anulării actului administrativ fiscal ar fi incidentă doar în cazul sumelor de restituit de la bugetul central, și nu și în cazul sumelor de restituit de la bugetul local.

Dispozițiile Codului de procedură fiscală au fost clare atât sub imperiul OG nr. 92/2003, în perioada 27.06.2014 -31.12.2015, cât și sub imperiul Legii nr. 207/2015, pentru intervalul 01.01.2016 -10.05.2022, în sensul aplicării de accesorii în cazul sumelor de restituit de la bugetul local:

Art. 124 1 alin. (4) din OG nr.92/2003: „Pentru sumele de restituit de la bugetul local se datorează dobândă.”. În mod similar, dispozițiile Legii nr. 207/2015 prevăd la art. 183 alin. (4) Pentru sumele de restituit de la bugetul local se datorează majorări de întârziere.

Prin urmare, dreptul contribuabilului care are sume de restituit de la bugetul local dobânzi/majorări de întârziere este indubitabil, iar niciunul din textele legale sus-menționate nu distinge în funcție de situația care a determinat nașterea dreptului la restituire, în acest sens fiind aplicabilă regula de interpretare a legii civile ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Mai mult, la alin. (3) al art. 124 1 și art. 183 mai sus-menționate, se face trimitere în mod explicit la aplicabilitatea în mod corespunzător a regulilor aplicabile sumelor de restituit de la bugetul de stat în privința oricăror alte aspecte decât cele reglementate distinct și expres în cazul restituirii sumelor de la bugetul local, respectiv cele care privesc tipul accesoriilor aplicabile și nivelul acestora.

Așadar, pentru restituirea de sume de la bugetul local în cazul anulării actului administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligații fiscale de plată și care au fost stinse anterior anulării, se datorează accesorii, iar perioada pentru care se datorează aceste accesorii este cea prevăzută la art. 124 alin. (1) ) din OG nr. 92/2003, respectiv la art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, după caz.

De altfel, recurenta- pârâtă a recunoscut, pentru cazul sumelor de restituit de la bugetul local, atât dreptul general al contribuabilului la dobânzi/majorări de întârziere, cât și nivelul acestora, negând exclusiv perioada pentru care acestea se datorează, modul corect de interpretare în această privință fiind deja dezlegat de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 694/2015.

În cadrul acestei decizii, Curtea Constituțională a arătat că dobânda trebuie calculată de la data indisponibilizării sumei a cărei restituire se cere numai în acest fel asigurându-se un tratament rezonabil și echitabil între părti, astfel cum impune principiul efectivității aplicat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în mai multe decizii de speță.

Astfel, Curtea Constituțională a concluzionat că, deși organele fiscale au posibilitatea de a proceda la soluționarea cererii în termen de 45 de zile de la înregistrare, cu posibilitatea prelungirii perioadei menționate, dobânda va trebui acordată începând cu data stingerii obligației fiscale constatate, în condițiile legii, ca fiind nedatorată.

Rezultă, așadar că, în ceea ce privește perioada pentru care sunt datorate dobânzile și majorările de întârziere, interpretarea dispozițiilor legale este cât se poate de clară și de neîndoielnică, în sensul că aceasta cuprinde întregul interval cuprins între data plății de către recurenta-reclamantă a obligațiilor fiscale anulate prin hotărâre judecătorească și data restituirii acestora, aspect reținut de altfel, în mod corect, și de către instanța de fond.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. pr. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

III.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct.8 C. pr. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A S.A, va casa în parte sentința atacată și, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată și va obliga pârâta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6 să plătească reclamantei, pentru perioada 27.06.2014 - 31.12.2015, dobânzi aferente sumei de 3.981.060,91 lei, calculate la nivelul de 2% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, iar pentru perioada 01.01.2016 - 10.05.2022, majorări de întârziere calculate la nivelul de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, menținând dispozițiile sentinței în ceea ce privește excepția inadmisibilității.

Totodată, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6 împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă A S.A. împotriva sentinței nr.1658 din 07 octombrie 2022 a Curții de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, rejudecând pe fond:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A S.A.

Obligă pârâta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6 să plătească reclamantei, pentru perioada 27.06.2014 - 31.12.2015, dobânzi aferente sumei de 3.981.060,91 lei, calculate la nivelul de 2% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, iar pentru perioada 01.01.2016 - 10.05.2022, majorări de întârziere calculate la nivelul de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Menține dispozițiile sentinței în ceea ce privește excepția inadmisibilității.

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6 împotriva sentinței nr. 1658 din 07 octombrie 2022 a Curții de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.Amână pronunțarea la data de 06 martie 2024.