ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2091/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 22.12.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CORPUL EXPERȚILOR CONTABILI ȘI CONTABILILOR AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA (C.E.C.C.A.R.), obligarea acestuia la plata sumei de 214.645,96 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de execuție suplimentare executate în baza contractului nr. x/20.04.2015, precum și a dobânzii aferente acestei sume.

Prin sentința civilă nr. 308 din 19 martie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 174 din 1 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 308 din 19 martie 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L.

În susținerea recursului declarat, recurenta-reclamantă arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă arată că instanța și-a motivat lacunar hotărârea, analizând elementele ce au stat la baza contractului scris, însă pretențiile sale făceau obiectul analizei acordului tacit încheiat de părți, a sporului de valoare adus imobilului și a contravalorii materialelor folosite.

Apreciază că analiza acordului tacit prin raportare la contractul scris încheiat este greșită, în contextul în care art. 1851 C. civ., nu prevede o cerință de formă pentru contractul de antrepriză, fiind aplicabil principiul consensualismului. Potrivit recurentei-reclamante, acordul verbal al reprezentanților celor 2 persoane juridice, dublat de comportamentul părților dovedește existența acordului.

În baza art. 1272 alin. (1) C. civ., recurenta-reclamantă susține că actul juridic valabil încheiat exprimă nu numai ceea ce este expres stipulat, dar și toate urmările pe care practicile statornice între părți, uzanțele, legea, sau echitatea le dau contractului după natura lui.

Astfel cum susține recurenta-reclamantă, reprezentanți ai intimatului-pârât au efectuat vizite periodice pe șantier, putând deci observa și lucrările de mochetare și șapă, acestea nefiind posibil de realizat într-o zi sau într-un termen scurt. Un eventual dezacord sau lipsa de comunicare nu a fost transmis și nu îi este imputabil, reprezentând o dovadă de rea credință din partea intimatului-pârât și chiar o încercare din partea acestuia de a ascunde înțelegerea verbală pentru lucrările efectuate.

Mai arată recurenta-reclamantă că motivarea trebuie să cuprindă argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțata, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal. Instanța nu își poate fundamenta hotărârea pe supoziții.

De asemenea, potrivit recurentei-reclamante, hotărârea din apel cuprinde motive contradictorii, iar în mare parte, motivarea Curții este o reluare a aprecierilor instanței de font, fiind încălcat astfel dreptul dublului grad de jurisdicție.

Recurenta-reclamantă susține că nici prima instanță, nici instanța din apel nu au făcut trimitere în motivarea hotărârilor la corespondența electronică a părților și nu s-au pronunțat în sensul respingerii probelor sau în sensul admiterii lor.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că instanța din apel nu s-a pronunțat cu privire la sporul de valoare dovedit prin raportul de expertiză și nici cu privire la obținerea contravalorii materialelor folosite.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În raport de art. 1242 alin. (1) și (2), art. 1272 alin. (1), art. 1851 și următoarele C. civ., recurenta-reclamantă susține că au existat două acorduri de voință, unul încheiat în forma scrisă și unul în formă nescrisă.

De asemenea, astfel cum susține recurenta-reclamantă, din motivarea instanței de apel, aplicabilitatea art. 1169 din C. civ. se raportează numai la o parte.

Mai arată recurenta-reclamantă că, în raport de art. 1640 C. civ., a solicitat contravaloarea sporului adus imobilului stabilit prin raportul de expertiză prezent la dosar, deoarece nu mai putea refolosi obiectele sanitare, electrice și mochetele deja montate, întrucât acestea sunt deja folosite de mai bine de un an de către intimat, s-au uzat iar mochetele au fost și secționate conform dimensiunilor fiecărei camere în parte. Acest aspect nu a fost analizat de instanța de fond, deși a fost indicat prin cerere.

De asemenea, articolul 14 din contract face referire la ceea ce cuprinde contractul și nu la aspecte noi pe care părțile nu le-au prevăzut la momentul încheierii contractului. Acordul tacit a fost demonstrat în cadrul dosarului prin raportul de expertiză și prin declarația martorei B..

Concluzionând, recurenta-reclamantă apreciază că pretențiile sale au fost dovedite cu un probatoriu complex administrat în cauză.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților pentru a depune puncte de vedere.

Intimatul-pârât a depus punct de vedere la raport.

Înalta Curte, analizând recursul declarat, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."

Articolele 32 și 33 din același act normativ prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, acestea plătindu-se anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Conform art. 197 și art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

În sarcina recurentei-reclamante s-a stabilit o taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.798,96 RON, obligație ce i-a fost comunicată la data de 31 mai 2021, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar.

Prin încheierea din 29 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de recurenta-reclamantă.

La data de 12 aprilie 2022, recurenta-reclamantă a transmis prin poștă electronică, în xerocopie, un ordin de plată reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2.798,96 RON.

Prin raportul întocmit de magistratul-asistent și comunicat recurentei-reclamante la data de 12 mai 2022, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar, i s-a pus în vedere acesteia să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Rațiunea pentru care dovada plății achitării taxei judiciare de timbru se atașează cererii în original, iar nu în copie, este de a nu fi folosită în alt dosar.

Înalta Curte, vând în vedere că recurenta-reclamantă nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, în original, în baza dispozițiilor art. 197, coroborate cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierilor pronunțate în cauză și a deciziei civile nr. 174 din 1 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierilor pronunțate în cauză și a deciziei civile nr. 174 din 1 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca netimbrat.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2022.