ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2075/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 februarie 2020 în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Arad, reclamanta P.A.B. ROMÂNIA S.R.L. a chemat în judecată pârâta A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună nulitatea absolută a procesului-verbal de recepție a lucrărilor de desființare și demolare încheiat în data de 17.10.2019, întrucât a fost întocmit cu încălcarea atât a dispozițiilor contractuale privind finalizarea lucrărilor (art. X din contractul de execuție nr. x/30.09.2019), cât și a dispozițiilor legale imperative cuprinse în H.G. nr. 343/2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, respectiv art. 11, art. 12 și art. 15; să se constate faptul că lucrările nu au fost executate așa cum rezultă din situația de lucrări nr. x/17.10.2019, iar pe cale de consecință, să se stabilească conform situației din teren, atât cantitatea demolată, cât și valoarea lucrărilor.

Prin sentința civilă nr. 362 din 8 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Arad, secția a II-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentința civilă nr. 107 din 19 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalului Specializat Cluj, s-a respins excepția lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârâtă; s-a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P.A.B. ROMÂNIA S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. și a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei în cuantum de 5.200,47 RON, reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de transport.

Prin decizia civilă nr. 525 din 11 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta P.A.B. ROMÂNIA S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 107 din 19 ianuarie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Specializat Cluj; a fost obligată apelanta să plătească intimatei A. S.R.L. suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta P.A.B. ROMÂNIA S.R.L.

În susținerea căii de atac, recurenta-reclamantă arată că hotărârea pronunțată de instanța de apel nu este suficient motivată și cuprinde motive străine de natura cauzei.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că cererea de chemare în judecată are ca obiect nulitatea procesului-verbal de recepție a lucrărilor executate de A. S.R.L., sancțiune ce se impune, motivat de faptul că procesul-verbal a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative prevăzute de C. civ. și de H.G. nr. 343/2017.

Potrivit recurentei-reclamante, viciile procesului-verbal de recepție au reprezentat nucleul cererii de chemare în judecată, iar argumentele au fost reiterate și în apel.

Cu toate acestea, instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește critica potrivit căreia procesul-verbal contestat ar fi afectat de vicii, aceasta a fost invocată pentru prima dată în calea de atac.

Or, astfel cum susține recurenta-reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, a invocat două motive pentru care se impune anularea procesului-verbal de recepție, respectiv: comisia de recepție nu a fost legal întrunită, neexistând nici notificarea executantului privind finalizarea lucrării, iar procesul-verbal a fost încheiat cu nerespectarea formei prevăzute în mod imperativ de lege.

Reiese, așadar că, în fața primei instanțe, au fost invocate aceleași motive de nulitate a procesului-verbal de recepție, nefiind astfel vorba de motive noi, invocate în fața instanței de apel.

Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel nu a analizat actele procesuale și nici motivele referitoare la viciile procesului-verbal.

Faptul că instanța de apel nu a analizat motivele invocate și a reținut încălcarea dispozițiilor art. 478 din C. proc. civ., fără să pună în discuția părților acest aspect și fără ca vreuna din părți să fi invocat aceste dispozițiile legale, se circumscrie, în opinia recurentei-reclamante, motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În susținerea criticii ce vizează nemotivarea hotărârii atacate, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel nu a avut în vedere argumentele sale, nu a analizat dispozițiile legale pe care le-a invocat și a invocat motive străine de natura cauzei.

Ca atare, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea instanței de apel nu respectă cerințele de motivare impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanța de apel neprocedând la un examen efectiv al argumentelor invocate.

În acest sens arată că, deși a invocat ca fiind aplicabile cauzei dispozițiile legale din materia recepției prevăzute de art. 1.848 din C. civ., precum și de dispozițiile de H.G. nr. 343/2017, instanța de apel le-a înlăturat de la aplicare, fără însă a oferi o motivare în acest sens.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că a invocat vicii ale procesului-verbal de recepție, în sensul că acesta nu cuprinde anumite mențiuni obligatorii, iar instanța de apel nu le-a analizat și nu le-a avut în vedere la soluționarea cauzei.

Ca atare, recurenta-reclamantă apreciază că, atât timp cât în considerente instanța nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu a evocat normele substanțiale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală.

În susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a apreciat eronat că procesul-verbal încheiat la data de 17.10.2019 nu intră în sfera de incidență a H.G. nr. 343/2017, fără a expune argumente în susținerea acestei interpretări.

Astfel cum precizează recurenta-reclamantă, pentru lucrările ce au făcut obiectul contractului de execuție nr. x/2019 a fost nevoie de obținerea unei autorizații, fapt ce atrage incidența art. 1.878 din C. civ., în sensul că recepția acestor categorii de lucrări are loc în două etape: la terminarea lucrării (pe care C. civ. o califică drept provizorie), urmată de recepția finală, procedurile de recepție efectuându-se în condițiile legii speciale.

Regulamentul impune așadar, ca recepția lucrărilor pentru care este nevoie de autorizație să fie întotdeauna expresă, cu participarea atât a beneficiarului, cât și a autorităților, fiind exclus orice alt mecanism de recepție, dat fiind interesul public legat de calitatea în construcții ocrotit prin Regulament.

Mai arată recurenta-reclamantă că interpretarea instanței de apel referitoare la faptul că obligația de convocare a comisiei îi aparținea, nu poate fi un argument în susținerea legalității procesului-verbal.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă arată că, în prezenta cauză, nu poate fi vorba de o nulitate relativă dat fiind interesul public legat de calitatea în construcții, dispozițiile art. 1.878 din C. civ. și cele ale H.G. nr. 343/2017 fiind norme juridice imperative care ocrotesc un interes public.

Or, potrivit dispozițiilor art. 1.247 din C. civ., sancțiunea care intervine pentru încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general, este nulitatea absolută, iar nu cea relativă.

Recurenta-reclamantă solicită a se avea în vedere și criticile de nelegalitate pe care le-a invocat și pe care instanța nu le-a analizat.

În acest sens, susține că nu a fost legal întrunită comisia de recepție, neexistând nici notificarea privind finalizarea lucrării.

În susținerea acestui argument, recurenta-reclamantă arată că, potrivit art. X.l. din contractul de execuție nr. x/30.09.2019, convocarea comisiei de recepție se va face în conformitate cu normele tehnice în vigoare care reglementează această activitate, dispozițiile contractuale fiind în concordanță cu dispozițiile art. 9 din H.G. nr. 343/2017.

Or, în prezenta cauză, executantul a întocmit procesul-verbal fără respectarea dispozițiilor ce reglementează recepția lucrărilor, astfel, pe lângă faptul că nu a notificat beneficiarul pentru a convoca comisia de recepție, nici componența acesteia nu este în conformitate cu art. 11 din H.G. nr. 343/2017, nefiind convocat și neparticipând un reprezentant al autorității care a emis autorizația de desființare. De asemenea, beneficiarul nu a numit specialiștii care să participe la recepția lucrării și nici președintele comisiei. Mai mult decât atât, din dispozițiile legale rezultă faptul că reprezentantul executantului nu face parte din comisia de recepție, or procesul-verbal atacat este semnat inclusiv de reprezentantul executantului.

Mai susține recurenta-reclamantă că procesul-verbal a fost încheiat cu nerespectarea formei prevăzute în mod imperativ de lege, art. 12, coroborat cu art. 13 alin. (8) din H.G. nr. 343/2017, prevăzând că procesul-verbal de recepție trebuie să cuprindă în mod obligatoriu anumite mențiuni, respectiv: valoarea finală a lucrărilor, cu și fără T.V.A., situația de absență a unor membri ai comisiei, decizia de admitere sau de respingere a recepției și motivarea, aspecte care lipsesc din procesul-verbal atacat.

De asemenea, potrivit Anexei nr. 2 la H.G. nr. 343/2017, procesul-verbal întocmit trebuie să poarte un număr, să se specifice și numărul autorizației de desființare și al autorității emitente, precum și intervalul de timp în care comisia și-a desfășurat activitatea, mențiuni în lipsa cărora procesul-verbal nu este legal întocmit.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului în ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună nulitatea absolută a procesului-verbal de recepție a lucrărilor de desființare și demolare încheiat în data de 17.10.2019, întrucât a fost întocmit cu încălcarea atât a dispozițiilor contractuale privind finalizarea lucrărilor (art. X din contractul de execuție nr. x/30.09.2019), cât și a dispozițiilor legale imperative cuprinse în H.G. nr. 343/2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, respectiv art. 11, art. 12 și art. 15; să se constate faptul că lucrările nu au fost executate așa cum rezultă din situația de lucrări nr. x/17.10.2019, iar pe cale de consecință, să se stabilească conform situației din teren, atât cantitatea demolată, cât și valoarea lucrărilor.

Prin apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe, reclamanta a invocat că procesul-verbal din 17.10.2019 este afectat de vicii.

Înalta Curte arată că limitele efectului devolutiv al apelului sunt determinate, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum, iar, pe de altă parte, de ceea de s-a supus judecății la prima instanță - tantum devolutum quantum iudicatum.

Reiese, așadar, că deși apelul provoacă o nouă judecată în fond a litigiului, această cale de atac reprezintă un mijloc procedural de continuare a procesului, fiind exclusă dezvoltarea cadrului procesual.

Ca atare, sub aspectul obiectului, al cauzei și al părților, rămâne cel care a fost stabilit înaintea primei instanțe, în raport de prevederile art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Or, astfel cum în mod legal a reținut instanța de apel, prin invocarea, de altfel formală, a faptului că procesul-verbal din 17.10.2019 este afectat de vicii, reclamanta a urmărit să extindă obiectul cauzei deduse judecății, fapt ce contravine prevederilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Critica recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel nu a pus în discuție incidența dispozițiilor art. 478 C. proc. civ. nu poate fi reținută, în condițiile în care, așa cum reiese din decizia recurată, părțile au fost reprezentate prin apărători aleși, care au pus concluzii în susținerea, respectiv în combaterea cererii de apel, iar instanța de apel avea obligația de a soluționa în limitele impuse de C. proc. civ. indicate anterior, obligație care a fost respectată.

Mai mult decât atât, nu se poate reține o eventuală lipsă de analiză a instanței de apel referitoare la faptul că procesul-verbal din 17.10.2019 nu respectă cerințele impuse de H.G. nr. 343/2017, câtă vreme instanța de apel nu a reținut incidența în cauză a acestui act normativ.

Faptul că instanța de apel a reținut că prevederile art. 9, art. 11 și art. 12 din H.G. nr. 343/2017, invocate de reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată, nu sunt incidente cu privire la examinarea procesului-verbal din 17.10.2019, nu pot conduce la concluzia că instanța de apel nu a avut în vedere criticile sale și că nu a procedat la un examen efectiv al argumentelor invocate.

Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat criticile expuse în susținerea căii de atac și a expus raționamentul juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, astfel cum reiese din considerentele expuse la pag. 9, 10 din decizia recurată, motivele nefiind străine de natura cauzei. Faptul că instanța de apel nu a pronunțat hotărârea în sensul dorit de reclamantă nu se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, reiese că hotărârea recurată respectă cerințele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși recurenta-reclamantă a indicat în memoriul de recurs și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele expuse în susținerea acestui motiv de recurs vizează exclusiv situația de fapt referitoare la obligația de convocare a comisiei de recepție a lucrărilor, la componența acesteia, la dispozițiile contractului de execuție nr. x/30.09.2019, la mențiunile care trebuie să fie inserate în procesul-verbal de recepție.

Or, recurenta-reclamantă tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

O critică de netemeinicie este, de asemenea, și argumentul recurentei-reclamante în sensul că eronat a apreciat instanța de apel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile H.G. nr. 343/2017, câtă vreme excluderea de la aplicare a acestui act normativ în cauza dedusă judecății este rezultatul analizei situației de fapt și a probelor administrate în cauză.

În ceea ce privește art. 1.878 C. civ., invocat de către recurenta-reclamantă în susținerea nulității absolute a procesului-verbal din 17.10.2019, Înalta Curte reține că aceste dispoziții legale au fost invocate de către reclamantă pentru prima dată în fața instanței de apel. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, obiectul, cauza și părțile rămân cele care au fost stabilite înaintea primei instanțe, în raport de prevederile art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ., neputând fi reținut un motiv de nelegalitate din această perspectivă.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă P.A.B. ROMÂNIA S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 525 din 11 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă. Constatând că, deși intimata-pârâtă A. S.R.L. a solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, nu a făcut dovada acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., va respinge cererea, ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă P.A.B. ROMÂNIA S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 525 din 11 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă A. S.R.L., privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2022.