ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2074/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare înregistrată la data de 25 aprilie 2019 pe rolul Judecătoriei Sector 4 București, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F., G., iar în urma modificării realizate prin cererea înregistrată la data de 09 septembrie 2019 sub aspectul cadrului procesual pasiv, în contradictoriu cu H., a solicitat să se constate caracterul simulat al mai multor acte juridice, respectiv actul constitutiv al societății I. S.R.L. din data de 10.10.2011, precum și actele adiționale ulterioare, respectiv actele adiționale nr. x din 27.08.2014, nr. 2 din 15.07.2015 și nr. 3 din 28.11.2016, actul de cesiune de părți sociale nr. 2 din 12.06.2018 și contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din 19.03.2018 la Biroul Individual Notarial "J." din București.

Cererea înregistrată inițial sub nr. x/2019, ca efect al declinatorului de competență pronunțat prin sentința civilă nr. 15241 din 11 noiembrie 2019 a Judecătoriei Sectorului 4 București, a fost înregistrată la data de 21 noiembrie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub același număr.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2020, instanța a disjuns cererea de constatare a caracterului simulat al contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din 19.03.2018 la Biroul Individual Notarial "J." din București și a dispus formarea unui alt dosar cu acest obiect. De asemenea, a dispus introducerea în cauză, în conformitate cu prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., a terților K., L. și I. S.R.L.

Prin încheierea din 19 mai 2020, instanța a respins excepțiile de inadmisibilitate, lipsă calitate procesuală activă și lipsă calitate procesuală pasivă, invocate de pârâta B. și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la D., E. și F..

Intervenienta I. S.R.L. a depus cerere de intervenție voluntară accesorie în interesul pârâtei B., cerere respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 22 septembrie 2020. Prin aceeași încheiere de ședință a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive a I. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 1894 din 21 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și G. și cu intervenienții forțați K., L. și I. S.R.L.; a respins cererea formulată împotriva pârâților D., E. și F., ca introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală; a constatat caracterul simulat prin interpunere de persoane al actului constitutiv al societății I. S.R.L. din 10.10.2011 și al actelor adiționale la acesta nr. 1 din 27.08.2014 și nr. 2 din 15.07.2015, în sensul că asociații societății I. S.R.L. sunt A. și K., iar nu M. și L. și a obligat pârâta B. să plătească reclamantului suma de 4.060 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1331 din 22 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă excepția tardivității apelului declarat de apelantul-reclamant A..

Au fost admise apelurile declarate de apelanta-pârâtă B. și de apelanta-intervenientă L. împotriva sentinței civile nr. 1894 din 21 octombrie 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații-pârâți F., C., D., E., G. și intimații-intervenienți K., S.C. I. S.R.L.

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva aceleași sentințe, ca nefondat.

A fost obligat apelantul-reclamant A. să plătească apelantei-pârâte B. suma de 1.630 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, iar apelantei-interveniente L. suma de 20 RON, cu același titlu.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A..

În susținerea căii de atac, recurentul-reclamant arată că, în considerentele care stau la baza deciziei atacate, instanța de apel a enumerat o serie de dispoziții din Legea nr. 31/1990, ce vizează procedura de constituire a unei societăți cu răspundere limitată, fiind enunțate prevederile art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (1), art. 7, art. 36 alin. (1), art. 37 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 56 din Legea nr. 31/1990. Totodată, instanța de apel a redat conținutul art. 1 din O.U.G. nr. 116/2009, ce reglementează competența de soluționare, atât în ceea ce privește cererile de înregistrare în registrul comerțului, cât și a altor cereri aflate în competența de soluționare a judecătorului delegat.

De asemenea, recurentul-reclamant arată că instanța de apel a reținut că actul constitutiv, atât în sensul de instrumentum, cât și de negotium iuris, reprezintă o condiție esențială pentru înmatricularea societății în registrul comerțului, iar inexistența actului constitutiv, în sensul material sau ca și consecință a nulității, se soldează ori cu respingerea cererii de înmatriculare, ori cu nulitatea, prin raportare la momentul constatării neregularității.

Recurentul-reclamant apreciază că, în urma unei interpretări arbitrare realizate în ceea ce privește aplicabilitatea textelor de lege arătate anterior și care se află într-o contradicție vădită cu normele de drept material ce reglementează instituția simulației, instanța de apel a reținut că, în contextul în care situația faptică pe care a prezentat-o ar fi una reală, s-ar ajunge la concluzia că nu sunt respectate condițiile de fond și de formă impuse de articolele enunțate - aspect ce ar echivala cu nulitatea actului constitutiv și, în final, a societății.

Recurentul-reclamant arată că, în speță, în conformitate cu actul constitutiv al S.C. I. S.R.L., asociații acestui agent economic au fost, inițial, L. și M., care dețineau, fiecare, câte 50% din capitalul social, M. având și calitatea de administrator cu mandat pe termen nelimitat - acesta reprezentând actul public ce îndeplinește, în totalitate, condițiile de validitate de fond și de formă prevăzute de lege, societatea fiind înregistrată în registrul comerțului, fiind fără putință de tăgadă că procedura de constituire a societății cu răspundere limitată s-a concretizat, în cauză nefiind incidentă niciuna dintre ipotezele care ar conduce la nulitatea acesteia.

Mai susține recurentul-reclamant că, prin operativitatea simulației prin interpunere de persoane, părțile actului public urmăresc ca efectele să se producă față de alte persoane decât cele menționate în cuprinsul său, cărora li se asigură anonimatul, așa încât efectele actului juridic public se vor produce între persoanele menționate în actul secret.

Astfel cum arată recurentul-reclamant, S.C. I. S.R.L. a luat ființă prin asocierea survenită între acesta și K., fiind deținători, de facto, ai acestui agent economic, iar administrarea societății o realiza recurentul-reclamant, existând, în acest sens, o înțelegere verbală între cu K., pe de o parte, și între M. și L., pe de altă parte.

Referitor la actul secret, recurentul-reclamant susține că, în conformitate cu dispozițiile art. 1.289 alin. (2) C. civ., acesta produce efecte doar dacă a fost încheiat cu îndeplinirea condițiilor de validitate de fond, per a contrario, nu este necesară și îndeplinirea condițiilor de validitate de formă, de vreme ce, în contextul în care forma ad validitatem cerută de lege ar fi forma autentică, nu ar putea exista act secret.

Recurentul-reclamant susține că hotărârea înființării societății comerciale prin interpunere de persoane a fost determinată de faptul că, la fel ca și celălalt acționar real, K., era angajat în cadrul unei societăți ce avea ca activități secundare asociat același domeniu cu care urma să fie înregistrată și societatea I. S.R.L. și, având în vedere politica neoficială a acestor operatori economici în materie de management al resurselor umane, exista o probabilitate foarte mare de a-și pierde locurile de muncă în eventualitatea în care figurau ca asociați în cadrul unei societăți comerciale.

Astfel, recurentul-reclamant arată că a apelat la cumnatul său, M., iar prietenul său K. a solicitat sprijinul soacrei sale, L., în ambele situații relațiile de familie fiind dublate și de sentimente de prietenie și afecțiune foarte puternice.

Mai susține recurentul-reclamant că înțelegerea încheiată cu cei doi asociați aparenți nu a fost consemnată într-un înscris, deoarece la momentul respectiv nu a apreciat ca fiind oportun și necesar un astfel de demers, ținând cont de legăturile de familie și de prietenie existente în virtutea cărora cei doi au acceptat să le acorde sprijinul total dezinteresat.

Recurentul-reclamant susține că, deși instanța de apel a redat conținutul art. 1.289 alin. (2) C. civ., ce permite ca actul secret să nu îmbrace forma prevăzută de lege pentru valabilitatea sa, însă impune respectarea condițiilor de fond, printr-o interpretare ce este într-o flagrantă opoziție cu normele de drept material, a reținut că, în condițiile în care actul constitutiv secret nu a fost redactat în scris și nu a fost adus la cunoștința persoanei desemnate cu verificarea actelor, nefiind avut în vedere la înmatricularea societății în registrul comerțului, nu putea fi atins scopul prevăzut de lege și, deci, considerat ca fiind valabil ca și act constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată. Or, în opinia recurentului-reclamant, în contextul în care actul secret parcurgea etapele enunțate, acesta nu ar mai fi fost secret. Etapele respective au fost îndeplinite, respectate de actul public, actul secret fiind considerat, totodată, valabil întrucât regula este că împrumută forma de la cel public.

Luând în considerare aceste aspecte, recurentul-reclamant apreciază că decizia atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, de vreme ce, C. civ. este aplicabil în situația de față - în ipoteza constituirii unei societăți comerciale prin mecanismul simulației, aspect reținut, de altfel de prima instanță, prin coroborarea tuturor probelor administrate: depoziția martorului N., înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prezumția stabilită conform art. 329 C. proc. civ., susținerile părților și, nu în cele din urmă de proba incontestabilă a discuției pe care a avut-o cu pârâta B., în cadrul căreia aceasta a recunoscut că societatea nu îi aparține.

Astfel, recurentul-reclamant susține că, din probele administrate în cauză, rezultă că pretențiile sale sunt întemeiate, astfel cum a apreciat și prima instanță.

Concluzionând, recurentul-reclamant arată că, prin analizarea și interpretarea condițiilor necesar a fi îndeplinite pentru constatarea caracterului simulat - etape pe care instanța de apel nu le-a parcurs, deși era obligată în acest sens - prima instanță a apreciat ca fiind probate, atât înțelegerea cu intervenientul forțat K., referitoare la înființarea societății I. S.R.L. și la realizarea activităților ce constituie obiectul său de activitate - actul secret, precum și înțelegerea intervenită între participanții operațiilor simulate în scopul realizării acestora, relațiile de familie, de prietenie și mobilul care a determinat implicarea fiecăruia - acordul simulatoriu.

Mai mult, s-a stabilit că acordul simulatoriu existent a fost confirmat și de o prezumție simplă - în temeiul art. 329 C. proc. civ. - pornind de la ocupația defunctului M., aceea de mecanic la societatea de transport public din București, prima instanță ajungând la concluzia că acesta nu dispunea de cunoștințele tehnice în domeniul telecomunicațiilor și marketingului, pentru a putea înființa și coordona o societate având ca obiect principal de activitate realizarea de programe informatice. În plus, nu a fost furnizată nicio explicație privitoare la modul în care defunctul M. a cunoscut-o pe intervenienta forțată L., ajungând să devină asociați al unui agent economic al cărui obiect de activitate presupune stăpânirea unor cunoștințe avansate într-un domeniu de nișă, pe care niciunul dintre ei nu le deținea.

Recurentul-reclamant mai arată că, deși instanța de apel a invocat prevederile art. 1.289 alin. (2) C. civ., apreciind că actul secret nu ar îndeplini condițiile de fond cerute pentru încheierea sa valabilă, a dovedit că societatea I. S.R.L. nu este rezultatul unei fraude la lege, ci a fost constituită și a funcționat în mod legal, nefiind incident art. 1.237 C. civ., ce reglementează frauda la lege și neputând fi reținute situațiile prevăzute la art. 5 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.

Ca atare, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța, luând în considerare probarea elementelor ce stau la baza simulației, recurentul-reclamant apreciază că se impunea ca instanța de apel să procedeze, la rândul său, la analizarea condițiilor prevăzute de lege pentru a constata dacă, într-adevăr, există simulație prin interpunere de persoane.

Prin urmare, considerentele deciziei atacate denotă, în opinia recurentului-reclamant, în primul rând, că hotărârea atacată nu este completă, întrucât nu sunt aduse în discuție elementele în baza cărora se poate constata caracterul simulat al actului juridic și nu există niciun argument care să contracareze probele existente la dosarul cauzei, acestea nefiind înlăturate, instanța omițând să le aibă în vedere.

Mai mult, recurentul-reclamant apreciază că decizia recurată conține motive străine de natura cauzei, întrucât, ținând cont că procedura de înregistrare a societății s-a concretizat, nefiind incident niciunul dintre motivele de nulitate, considerentele deciziei nu au legătură cu raportul juridic dedus judecății.

O ultimă critică vizează faptul că instanța de apel a apreciat că se impune respingerea apelului declarat de către reclamant, în condițiile în care privea soluționarea capetelor accesorii de cerere, iar apelul declarat de apelanta-pârâtă a fost apreciat ca fondat cu privire la netemeinicia capetelor principale de cerere, aspect care, în opinia recurentului-reclamant accentuează și mai mult ideea că hotărârea pronunțată nu este motivată corespunzător.

Mai mult decât atât, recurentul-reclamant concluzionează că motivarea lipsește în totalitate, cât timp instanța de apel s-a raportat la o cu totul altă situație decât aceea cu care a fost învestită.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile insuficientei timbrări, a tardivității și a nulității recursului.

Recurentul-reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă B., în respectarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., o va respinge, constatând că în memoriul de recurs au fost expuse critici ce pot fi subsumate motivelor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare.

În susținerea acestui motiv de casare, recurentul-reclamant apreciază că se impunea ca instanța de apel să procedeze la analizarea condițiilor prevăzute de lege pentru a constata dacă, într-adevăr, există simulație prin interpunere de persoane. Or, astfel cum reiese din considerentele deciziei atacate, nu sunt aduse în discuție elementele în baza cărora se poate constata caracterul simulat al actului juridic și nu există niciun argument care să contracareze probele existente la dosarul cauzei, acestea nefiind înlăturate, instanța omițând să le aibă în vedere.

Mai mult, recurentul-reclamant apreciază că decizia recurată conține motive străine de natura cauzei, considerentele deciziei neavând legătură cu raportul juridic dedus judecății, putându-se aprecia chiar în sensul că motivarea lipsește în totalitate, cât timp instanța de apel s-a raportat la o cu totul altă situație decât aceea cu care a fost învestită.

O ultimă critică vizează faptul că instanța de apel a respins apelului declarat de către reclamant, apel care viza soluționarea capetelor accesorii de cerere, ca o consecință a admiterii apelului declarat de apelanta-pârâtă, referitor la netemeinicia capetelor principale de cerere, aspect care, în opinia recurentului-reclamant accentuează și mai mult ideea că hotărârea pronunțată nu este motivată corespunzător.

Criticile invocate de către recurentul-reclamant vor fi înlăturate, din considerentele expuse la paginile 20-22 ale hotărârii recurate, reieșind că, instanța de apel, în raport de dispozițiile legale incidente și de situația de fapt reținută, a examinat în mod real problemele esențiale care au fost supuse analizei și a dat un răspuns argumentelor juridice esențiale, ce puteau influența soluția pronunțată în cauză.

Mai mult decât atât, se impune a se arăta că instanța de apel nu trebuie să răspundă tuturor criticilor invocate de părți, Curtea expunând argumente în susținerea soluției pronunțate, raționamentul fiind clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte urmează a înlătura și critica ce vizează faptul că decizia recurată conține motive străine de natura cauzei, analiza instanței de apel având în vedere tocmai faptul că a fost realizată înregistrarea societății în registrul comerțului, precum și consecințele juridice de decurg din această înregistrare, Curtea pronunțându-se în limitele învestirii.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că, instanța de apel, în mod legal, față de soluția de admitere a apelului declarat de apelanta-pârâtă cu privire la netemeinicia capetelor principale de cerere, a respins apelul reclamantului, ce viza soluționarea capetelor accesorii de cerere.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că analiza instanței de apel este coerentă, fiind expuse cu acuratețe juridică considerentele în raport de care Curtea a soluționat cauza.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși recurentul-reclamant a indicat în memoriul de recurs și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele expuse în susținerea acestui motiv de recurs vizează exclusiv situația de fapt referitoare la înființarea societății I. S.R.L., la înțelegerile care ar fi intervenit între părți, precum și mijloacele de probă administrate în cauză: martori, înscrisuri, aplicarea prezumțiilor.

Or, recurentul-reclamant tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă B. și, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1331 din 22 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă B..

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1331 din 22 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2022.