Decizia nr. 2036/2022 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția I civilă, la 23 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu parata D. S.A. au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 6.4 din Contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. TM/1941 din 19 decembrie 2014, privind dobânda penalizatoare în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, menținută prin Actul adițional nr. x/21.09.2015 și să se dispună nulitatea absolută a acesteia și eliminarea din contract. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă penalizatoare în baza Contractului de credit nr. x/1941 din 19 decembrie 2014 și a actului adițional de la momentul primei rețineri și până la momentul restituirii efective și al încetării perceperii acesteia, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumelor încasate cu titlu de dobânda penalizatoare. S-a mai solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 6.4 din Contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. TM/3171 din 14 ianuarie 2016, privind dobândă penalizatoare în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere și să se dispună nulitatea absolută a acesteia și eliminarea din contract. Au mai solicitat reclamanții să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă penalizatoare în baza Contractului de credit nr. x/3171 din 14 ianuarie 2016 de la momentul primei rețineri și până la momentul restituirii efective și al încetării perceperii acesteia, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumelor încasate cu titlu de dobânda penalizatoare. Un alt capăt de cerere privea constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 6.4 din Contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. TM/3678 din 20 iulie 2016 privind dobânda penalizatoare în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, menținută prin Actele adiționale subsecvente și constatarea nulității absolute a acesteia și eliminarea din contract; obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă penalizatoare în baza Contractului de credit nr. x/3678 din 20 iulie 2016 de la momentul primei rețineri și până la momentul restituirii efective și al încetării perceperii acesteia, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumelor încasate cu titlu de dobândă penalizatoare. Au mai solicitat reclamanții să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 6.4 din Contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. TM/4234 din 13 februarie 2017, privind dobândă penalizatoare în cuantum de 0,13% pe zi de întârziere, menținută prin Actele adiționale subsecvente și să se dispună nulitatea absolută a acesteia și eliminarea din contract; obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobânda penalizatoare în baza Contractului de credit nr. x/4234 din 13 februarie 2017 de la momentul primei rețineri și până la momentul restituirii efective și al încetării perceperii acesteia, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumelor încasate cu titlu de dobânda penalizatoare; să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 6.4 din Contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. TM/4632 din 30 iunie 2017 privind dobândă penalizatoare în cuantum de 0,1289% pe zi de întârziere, menținută prin Actele adiționale subsecvente și să se dispună nulitatea absolută a acesteia și eliminarea din contract; obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă penalizatoare în baza Contractului de credit nr. x/4632 din 30 iunie 2017 de la momentul primei rețineri și până la momentul restituirii efective și al încetării perceperii acesteia, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumelor încasate cu titlu de dobânda penalizatoare. Au solicitat reclamanții obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010 și O.U.G. nr. 52/2016, Legea 193/2000, Directiva 93/13/CEE, O.G. nr. 21/1992, jurisprudența CJUE, C. civ., C. proc. civ.

Prin sentința nr. 2101 din 20 februarie 2020, pronunțată de Judecătoria Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., fiind respinsă și cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții.

Prin decizia civilă 1837/A din 15 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 2101/20.02.2020 a Judecătoriei Timișoara, care a fost modificată, în sensul constatării caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.4 din contractele de credit nr. x/1941 din 19.12.2014, nr. TM/3171 din 14.01.2016, nr. TM/3678 din 20.07.2016, nr. TM/4234 din 13.02.2017 și nr. TM/4632 din 30.06.2017 și, în consecință, s-a constatat nulitatea acesteia. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților sumele reținute cu titlu de dobândă penalizatoare ca urmare a aplicării clauzei abuzive menționate mai sus, de la momentul primei rețineri și până la momentul restituirii efective și să înceteze perceperea acesteia, cu dobânda legală calculată de la momentul fiecărei plăți și până la data achitării efective. A fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelanții-reclamanți a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță reprezentând onorariu de avocat și a sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta. Recurenta-pârâtă a formulat și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 209/R din 24 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României. Totodată, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de către recurenta pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile 1837/A/15.12.2020 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă. A fost obligată recurenta să plătească intimatului A. suma de 4.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs. Cu privire la măsura de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța a reținut că cererea este inadmisibilă deoarece nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că prin Decizia nr. 369/2017 Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art. 483 alin. (2) C. proc. civ. referitor la sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv" stabilind că această sintagmă este neconstituțională. În dispozitivul deciziei menționate, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra întregului conținut al art. 483 alin. (2) C. proc. civ., statuând că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei prevăzute expres în cuprinsul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., cum este și cauza de față, care este exceptată de legiuitor de la calea de atac a recursului, după criteriul materiei, respectiv protecția consumatorilor.

La data de 25 mai 2021, recurenta D. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 209/R din 24 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, cu privire la dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României. S-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei Curții de Apel Timișoara în vederea sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate. În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în sensul sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate. În esență, s-a susținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale îndeplinește cerințele de admisibilitate prevăzute expres de legiuitor prin art. 29 din Legea nr. 47/1992. În opinia recurentei, textul de lege criticat discriminează părțile din litigiile având ca obiect materia protecției consumatorilor, prin lipsa posibilității de a exercita calea de atac a recursului, în acest mod fiind încălcat principiul constituțional al accesului liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil. Intimații A., C. și B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat inadmisibilitatea casării integrale a deciziei civile nr. 209/24.05.2021. Totodată, s-a invocat și excepția nulității cererii de recurs, iar pe fond s-a solicitat respingerea cererii de recurs privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate. La 23 septembrie 2021, recurenta a depus la dosar cerere de renunțare la judecarea recursului, arătând că a ajuns la o înțelegere cu intimații, cu privire la obiectul cauzei.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus suspendarea judecării recursului declarat de recurenta D.. S.A. împotriva deciziei nr. 209 din 24 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. La data de 11 mai 2022 a fost întocmit referatul cu propunerea de fixare a unui termen în vederea discutării perimării, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare excepția perimării cererii de recurs și a reținut următoarele: Dispozițiile art. 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni. În accepțiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancțiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancțiune procedurală, cât și de act de desistare de la judecarea procesului. Reglementată pentru a asigura soluționarea cauzei cu celeritate, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, dar și pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părților din proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de textul de lege enunțat, respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de 6 luni și vina părții, instanța putând să o constate și din oficiu, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a fost la 28 septembrie 2021, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar de la această dată părțile nu au mai efectuat niciun act de procedură, fiind, astfel, în culpă procesuală. În aceste condiții, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în această perioadă să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 și art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 alin. (1) C. proc. civ. va constata perimat recursul.