ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2029/2022

HOTĂRÂRE

13.10.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2029/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 10 noiembrie 2021 sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B., C. D., E. și F., a solicitat instanței:

i)obligarea pârâtului B. la plata sumei de 21.5871,09 RON, cu titlu de despăgubiri contractuale, pentru prejudiciul creat reclamantei prin încălcarea atribuțiilor sale de manager, prejudiciu materializat în prime de asigurare neîncasate pentru polițele încheiate de reclamantă, în calitate de intermediar în asigurări;

ii)obligarea, în solidar cu pârâtul B., a pârâților D. și C. până la concurența sumei de 105581,49 RON, constând în prejudiciul generat prin lipsa remiterii sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare corespunzătoare polițelor încheiate în contul de agent al numitei D.;

iii)obligarea, în solidar cu pârâtul B., a pârâților E. și C. până la concurența sumei de 78.556,17 RON, constând în prejudiciul generat prin lipsa remiterii sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare corespunzătoare polițelor încheiate în contul de agent al numitului E.;

iv) obligarea, în solidar cu pârâtul B., a pârâților F. și C. până la concurența sumei de 31.733,43 RON, constând în prejudiciul generat prin lipsa remiterii sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare corespunzătoare polițelor încheiate în contul de agent al numitului F..

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 779 din 14 aprilie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată de pârâtul B. și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut dispozițiile art. 1203 C. civ. și cum clauza prevăzută de art. 7.1 din contractul nr. x/20.09.2012 nu a fost acceptată, în mod expres, în scris, de pârâtul B., instanța a apreciat că aceasta nu produce efecte juridice, iar faptul că pârâtul domiciliază în județul Dolj, s-a considerat că competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Dolj.

Pe rolul Tribunalului Dolj, cauza a fost înregistrată la 20 mai 2022, sub același nr. de dosar.

Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 93/2022 din 5 iulie 2022 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de reclamantul A. S.R.L. și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reținând că competența teritorială aparține instanței inițial învestite, conform alegerii reclamantei A. S.R.L..

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Dolj și Tribunalul București s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 11 august 2022, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de A. S.R.L., Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtului B. la plata sumei de 215.871,09 RON, cu titlu de despăgubiri contractuale, pentru prejudiciul creat reclamantei prin încălcarea atribuțiilor sale de manager, prejudiciu materializat în prime de asigurare neîncasate pentru polițele ce le-a încheiat în calitate de intermediar în asigurări; obligarea în solidar cu pârâtul B., a pârâților D. și C. până la concurența sumei de 105.581,49 RON, constând în prejudiciul generat prin lipsa remiterii sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare corespunzătoare polițelor încheiate în contul de agent al numitei D.; obligarea, în solidar cu pârâtul B., a pârâților E. și C. până la concurența sumei de 78.556,17 RON, constând în prejudiciul generat prin lipsa remiterii sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare corespunzătoare polițelor încheiate în contul de agent al numitului E.; obligarea, în solidar cu pârâtul B., a pârâților F. și C. până la concurența sumei de 31.733,43 RON, constând în prejudiciul generat prin lipsa remiterii sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare corespunzătoare polițelor încheiate în contul de agent al numitului F., cererea fiind una cu caracter personal.

Astfel, pornind de la temeiul juridic invocat de către reclamantă, se constată că aceasta și-a fundamentat pretențiile împotriva pârâtului principal B. pe dispozițiile art. 1350 C. civ., ce reglementează răspunderea civilă contractuală, împreună cu cele ale contractului nr. x/20.09.2012 și actul adițional la acesta. În ceea ce îi privește pe ceilalți pârâți, reclamanta a invocat aplicarea dispozițiilor art. 112 C. proc. civ., iar raportat la prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că instanța competentă pentru pârâtul B. este competentă și pentru ceilalți pârâți, urmărindu-se soluționarea unitară a cauzei.

De altfel, reclamanta și-a justificat alegerea instanței sesizate în virtutea prevederilor art. 7.1 din contractul de asistent în brokeraj nr. x/20.09.2012, care prevede că "eventualele litigii care s-ar putea ivi în legătură cu prezentul contract vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu este posibil, litigiul va fi dedus spre soluționare instanței de judecată în a cărei rază teritorială se află sediul A. SRL".

In acest context, se reține că inserarea acestei clauze în contract reprezintă o aplicare a instituției alegerii de competență reglementată de art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care:

"părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Având în vedere obiectul cauzei deduse judecății, respectiv plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru pretinsa neîndeplinire a obligațiilor contractuale, Înalta Curte constată că o astfel de clauză este admisibilă. În plus, chiar dacă s-ar accepta că respectiva clauză este una neuzuală în sensul art. 1203 C. civ., nu se poate reține că ea nu a fost acceptată expres de către pârât, câtă vreme contractul a fost semnat de către acesta, semnătura reprezentând expresia consimțământului său, fiind astfel asumată clauza respectivă.

Mai mult decât atât, acest aspect este evidențiat de prevederile art. 9.3 din contract, potrivit cu care "asistentul confirmă prin semnarea prezentului contract că i-a fost făcut instructajul de către A. S.R.L. [...] cu privire la obligațiile ce îi revin din prezentul contract și în mod special cu privire la aplicarea metodologiei de lucru privind încheierea contractelor de asigurare, aplicarea tarifelor de prime, raportarea borderourilor de asigurare, depunerea polițelor încheiate și a sumelor reprezentând primele încasate și predarea-primirea documentelor cu regim special, precum și cu privire la procedura înregistrării reclamațiilor și soluționarea amiabilă a litigiilor dintre agenți și asigurați, fiind de acord cu prevederile prezentului contract".

Astfel, din interpretarea gramaticală a textului evocat, rezultă că pârâtul B. a acceptat în scris, expres, toate clauzele contractuale (enumerarea din textul clauzei 9.3. nefiind limitativă, ci doar exemplificativă).

Așadar, art. 107 C. proc. civ. invocat de către pârât, consacră regula generală, potrivit cu care cererile de chemare în judecată se introduc la instanța de la domiciliul sau sediul pârâtului, dacă legea nu prevede altfel, sens în care se reține că, ori de câte ori intervine o situație de excepție, așa cum este cea instituită de art. 126 C. proc. civ. se va aplica aceasta din urmă în detrimentul regulii generale.

Pe cale de consecință, constatând că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului București, Înalta Curte constată că aceasta a înțeles să uzeze de clauza atributivă inserată în contract, iar instanța învestită cu soluționarea cauzei trebuie să respecte alegerea de competență făcută de către reclamantă, neavând posibilitatea de a-și declina competența în favoarea altei instanțe deopotrivă competente.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.