ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2010/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă la 17 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta STAȚIUNEA de CERCETARE-DEZVOLTARE pentru VITICULTURĂ și A., în contradictoriu cu pârâta societatea B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 520.095,24 RON reprezentând diferență contravaloare produse-struguri ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 30 iulie 2018 și la plata sumei de 40.095,94 RON, cu titlu de penalități de întârziere.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1350 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 363 din 28 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a fost admisă excepția prematurității cererii, fiind respinsă acțiunea formulată de reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B., ca prematur introdusă.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și A., criticând-o pentru nelegalitate în ceea ce privește admiterea excepției prematurității cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 58/2022 din 16 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și A. împotriva sentinței civile nr. 363 din 28 octombrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în tot și, în rejudecare:

Respinge excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea de chemare în judecată și obligă pârâta S.C. B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 282.500,02 RON cu titlu de preț al cantității de struguri neachitați.

Respinge ca nefondată cererea privind obligarea pârâtei la plata de penalități.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât reclamanta STAȚIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI A., cât și pârâta B. S.R.L..

Recursul declarat de reclamanta STAȚIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI A..

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază ca fiind nelegală și netemeinică decizia atacată cu privire la respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de penalități, în cuantum de 40.095,94 RON.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta consideră că prin hotărârea atacată, instanța de apel a pronunțat o decizie prin care s-au încălcat și aplicat greșit normele de drept material aplicabile speței.

În acest context, se susține încălcarea dispozițiilor art. 1243 C. civ. ce consacră modificarea contractului, care în opinia recurentei este o aplicație particulară a principiului simetriei formelor actelor juridice.

În acest sens, invocă dispozițiile Ordonanței nr. 61 din 29 august 2002 privind colectarea creanțelor bugetare, unde art. 12 prevede că pentru neachitarea la termenul scadent a obligațiilor bugetare debitorii datorează dobânzi și penalități de întârziere. Dobânzile și penalitățile de întârziere datorate sunt cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil, iar art. 13 alin. (1) prevede că dobânzile se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenței obligației bugetare și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, astfel că doar din motive rău intenționate poate pârâtul să susțină altceva decât ceea ce e în contract și deopotrivă în prevederea legală pe care nu poate să o invoce ca fiind necunoscută.

În continuare, recurenta invocă dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală - Colectarea creanțelor fiscale - Capitolul III. Dobânzi, penalități de întârziere și penalități de nedeclarare, respectiv art. 173, 176, 177 și 178, context în care apreciază hotărârea instanței de apel ca fiind nelegală și netemeinică cu privire la neacordarea penalităților de întârziere, sens în care solicită în urma reanalizării probelor administrate la dosarul cauzei, să fie admis recursul formulat, să fie schimbată decizia atacată cu privire la plata penalităților, în cuantum de 40.095,94 RON.

Recursul declarat de pârâta B. S.R.L..

În argumentarea memoriului de recurs, neîntemeiat în drept, recurenta solicit admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și menținerea sentinței civile pronunțate de Tribunalul Galați, ca fiind legală și temeinică.

În acest context, recurenta consideră că Curtea de Apel admițând în parte apelul, în mod greșit a admis în parte cererea de chemare în judecată, în condițiile în care creanța reclamantei nu a ajuns la termenul de plată, iar excepția prematurității era dovedită și cum în cauză s-a dispus eșalonarea plății prețului, acesta apreciază că nu datorează penalități contractuale de întârziere.

În cauză nu s-au depus întâmpinări.

La termenul din 13 octombrie 2022, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția netimbrării recursului pârâtei invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor:

Pentru soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.215 RON taxă judiciară de timbru.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței".

În acest context, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de RON 3.215 RON, astfel cum i s-a pus în vedere prin comunicarea aflată la dosar recurs.

Având în vedere considerentele evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 32, 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 58/2022 din 16 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă STAȚIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI A. este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 1243 C. civ., apreciind ca fiind nelegală și netemeinică decizia atacată cu privire la respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de penalități, în cuantum de 40.095,94 RON.

În continuare, recurenta invocând dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, apreciază hotărârea instanței de apel ca fiind nelegală și netemeinică cu privire la neacordarea penalităților de întârziere.

Aceste susțineri sunt nefondate, având în vedere că instanța de apel în mod corect a apreciat cu privire la cererea de obligare a intimatei-pârâte la plata penalităților, constatând că raporturile contractuale dintre părți nu au prevăzut o penalitate ca și clauză penală.

Astfel că, în lipsa unor atare prevederi, partea ar fi putut solicita obligarea intimatei-pârâte la plata dobânzii legale, iar cum acest aspect nu a fost evocat și solicitat, instanța nefiind învestită în acest sens cu o astfel de cerere, potrivit dispozițiilor art. 9 C. proc. civ. ce reglementează principiului disponibilității, instanța de apel, în mod corect a constatat că nu va putea analiza și acorda penalitățile, așa cum susține recurenta-reclamantă.

Totodată, se reține că temeiul de drept al cereri de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile art. 1270 C. civ., privind forța obligatorie a contractului, astfel cum au susținut ambele părți, recurenta susținând și natura fiscală a debitului principal, care în opinia sa ar atrage incidența normelor Codului de procedură fiscală.

Din analiza dosarului, se constată că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare struguri nobili albi și roșii nr. 7 din 30 iulie 2018, cu o perioadă de derulare cuprinsă între 30 iulie 2018 până la 31 iulie 2019, context în care se reține că reclamanta a făcut dovada pretențiilor solicitate, în ceea ce privește debitul restant, conform dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., sens în care se apreciază că revenea intimatei-pârâtei sarcina de a răsturna această probă, iar din considerentele deciziei atacate se constată că intimata-pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, reclamanta având astfel o creanță certă, lichidă și exigibilă, ce reprezintă o obligație de plată a unei sume de bani,

Astfel, sumele ce se urmăresc a fi recuperate de către reclamantă, se constată că nu se cuvin bugetului consolidat al statului, ci bugetului Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură și A. ca venit propriu provenit din valorificarea produselor rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare, așa cum se reglementează în hotărârea nr. 330 din 18 mai 2017 privind reorganizarea Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură și A. și modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

În acest sens, se constată legalitatea deciziei din apel cu privire la natura contractuală a pretențiilor formulate, din perspectiva neacordării penalităților ca accesorii unei creanțe fiscale, context în care nu poate fi primită susținerea recurentei, potrivit căreia, natura fiscală a debitului principal ar atrage incidența normelor Codului de procedură fiscală.

Așadar, pentru ca susținerile dezvoltate de recurenta-reclamantă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația de fapt stabilită și că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor în ceea ce privește fondul cauzei, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea soluției adoptate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă STAȚIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI A. împotriva deciziei nr. 58/2022 din 16 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 58/2022 din 16 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă STAȚIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI A. împotriva deciziei nr. 58/2022 din 16 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2022.