ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.05.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1155/2021

HOTĂRÂRE
12.05.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1155/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Odobești a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 144 din 15 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și că, prin decizia atacată, a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 341 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2014. Mai arată că în dosarul nr. x/2014 instanța era obligată să țină cont de considerentele hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței și că, în mod greșit, curtea s-a referit la planul de organizare aprobat de creditori deși reviziuenta nu avea calitatea de creditor.

Revizuenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 289/A din 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței supreme sub nr. x/2020.

Intimata DGRFP Galați-AJFP Vrancea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.

Examinând, cu prioritate, excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de revizuire, instanța supremă o va admite pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se reține că la termenul de la 12 mai 2021, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a instanței supreme, în raport cu dispozițiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., și a rămas în pronunțare pe această excepție, chiar dacă dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu intimata S.C. A. S.A. nu a fost restituită la dosar. Față de dispozițiile textului de lege arătat mai sus, Înalta Curte apreciază că prin soluționarea excepției necompetenței materiale a instanței supreme la acest termen de judecată nu se produce nicio vătămare respectivei intimate, măsura dispusă având scopul de a asigura desfășurarea cu celeritate a judecății, față de obiectul cererii și de prevederile art. 6 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Cu privire la calea de atac formulată, Înalta Curte reține că cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, cu excepția situațiilor prevazute de art. 510 alin. (2) C. proc. civ. - existența unor hotărâri definitive potrivnice - în care cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat prima hotărâre. În cazul în care una din instanțele de recurs este Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta este instanța competentă să judece cererea de revizuire.

În speță, autorul căii de atac a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 144 din 15 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă și a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 341 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Instanța supremă a fost învestită cu soluționarea cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. astfel că instanța competentă în prezenta cauză se determină în temeiul dispozițiilor art. 510 alin. (2) teza I C. proc. civ., respectiv instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.

În cauză, prima hotărâre a fost pronunțată de Tribunalul Vrancea la 25 octombrie 2018. Prin urmare, competentă a soluționa cererea de revizuire este Curtea de Apel Galați, aceasta fiind instanța superioară Tribunalului Vrancea.

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 510 alin. (2) teza I și art. 132 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și va declina competența soluționării cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Galați.

Admite excepția necompetenței a materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitor la soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenta STAȚIUNEA DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI VINIFICAȚIE ODOBEȘTI împotriva deciziei civile nr. 144 din 15 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Galați.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1525/2020
Ședința publică din data de 15 iulie 2020 Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 teza a II - a C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se cons
ÎCCJ 2020-07-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1410/2020
ție. Curtea a reținut că revizuenta a susținut că motivul de revizuire invocat se încadrează în dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar cererea de revizuire vizează și deciziile civile nr. 377 din 27 noiembrie 2019, nr. 117
ÎCCJ 2022-09-27
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1757/2022
anții-pârâți împotriva sentinței primei instanțe. Împotriva acestei decizii, F. (succesor al pârâtului D.) a formulat cerere de revizuire prin care a invocat motivul contrarietății de hotărâri prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.
ÎCCJ 2019-04-03
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 747/2019
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 117/R din 5 octombrie 2017, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, a respins excepțiile autorității de lucru judecat, invocate de intimatele Direcția G
ÎCCJ 2021-01-28
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 138/2021
civilă, sub nr. x/2020, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 183/2020 din 9 septembrie 2020 a Curții de Apel Galați, formulată de C.I.I. C., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. A. S.R.L., acesta menționând că motivel
Sursă