ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1935/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamanții Consiliului Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 751.936 RON plus TVA reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru ocuparea fără drept a cimitirelor din Timișoara, str. x, str. 6 martie (Calea x) și Calea x, pentru perioada 1 ianuarie 2019 - 27 mai 2020, actualizate cu rata inflației până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 11635 din 3 noiembrie 2020 Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

B.Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 405 din 22 iunie 2021, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a Consiliului Local Timișoara și a Primarului Municipiului Timișoara; a respins cererea formulată de reclamanții Consiliul Local Timișoara și a Primarul Municipiului Timișoara, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de Municipiul Timișoara în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.; a luat act că pârâta solicită cheltuieli pe cale separată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat apel Municipiul Timișoara prin Primar, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată.

D. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 2 din 6 ianuarie 2022 Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de Municipiul Timișoara prin Primar împotriva sentinței civile nr. 405 din 22 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Timiș; a luat act că intimata-pârâtă și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

E.Considerentele hotărârii pronunțate de Curtea de Apel

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Între apelant, în calitate de achizitor și intimată, în calitate de prestator, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. x din 22 mai 2018 prin care intimata-pârâtă s-a obligat să execute și să presteze lucrări și servicii necesare înhumării și întreținerii cimitirelor publice umane din municipiul Timișoara situate pe str. x, Calea x și Calea x, durata contractului fiind până la data de 31.12.2018, conform art. 6 din contract., pentru prețul de 21680 RON fără TVA.

La expirarea contractului, apelantul reclamant a notificat intimata pârâtă să predea bunurile pe care le-a primit în gestiune în baza contractului de prestări servicii ca urmare a expirării contractului, dar predarea a avut abia la data de 27.05.2020 când intimata a părăsit spațiile cimitirelor și a predat apelantei obiectele de inventar și mijloacele fixe conform procesului-verbal nr. x/27.05.2020.

Apelanta critică soluția primei instanțe cu motivarea că a reținut eronat că folosința bunurilor proprietate publică fără titlu de către o persoană nu poate constitui o faptă ilicită, legalizând astfel o ilegalitate săvârșită de către intimată.

S-a reținut că în cauză nu există un prejudiciu, astfel încât nu s-a mai procedat la analiza celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale.

Apelantul nu poate invoca propria culpă, a emiterii cu întârziere și în condiții de nelegalitate a HCL 227/24.04.2018 privind delegarea de gestiune prin concesiune a serviciului public privind prestarea de servicii și activități necesare exploatării și întreținerii cimitirelor umane situate în Timișoara și a neinițierii nici unei proceduri de licitație publică pentru concesionarea cimitirelor din anul 2018 până în anul 2020. Mai mult, potrivit art. 254 C. proc. civ. probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată iar părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Apelantul nu a avut intenția reală de a încheia un contract de concesiune prin care să obțină plata unei redevențe în schimbul presării serviciilor pentru modernizarea, exploatarea și întreținerea cimitirelor, prin contractul de concesiune, concesionarul fiind cel care încasează contravaloarea serviciilor și activităților prestate, achitând concedentului (reclamantului) redevență, ci din contră a demarat procedura de achiziție directă în vederea încheierii unui contract de prestare servicii și nu a unui contract de concesiune, și prin urmare lipsa de folosință nu poate fi cuantificată raportat la redevența pe care ar fi obținut-o acesta, deoarece aceasta nu și-a prefigurat, în mod real, un asemenea câștig.

Referitor la susținerea apelantului-reclamant că intimata-pârâta a folosit bunurile proprietate publică, în vederea producerii de foloase pentru A. S.R.L.,fără a achita costul utilizării acestora, din actele dosarului (respectiv adresa emisă chiar de apelant la data de 11.06.2021, de la dosarul de fond) se constată că apelantul reclamant a încasat banii de la persoane fizice pentru serviciile funerare prestate de intimata pârâtă în perioada 01.01.2019-mai 2020, fără a achita vreo sumă de bani intimatei pentru lucrările efectuate.

În mod judicios prima instanță a reținut că nu este îndeplinită condiția existenței unui prejudiciu cert pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a intimatei pârâte, întrucât apelantul pe de o parte nu ar fi avut posibilitatea încasării în intervalul dedus judecății a unor redevențe, câtă vreme nu a organizat, din propria culpă, în condiții de legalitate o licitație pentru delegarea de gestiune a serviciului public privind prestarea de servicii și activități necesare exploatării și întreținerii cimitirelor umane din Timișoara iar pe de altă parte, acesta a beneficiat de sumele încasate de la populație, ca urmare a serviciilor funerare prestate în acest interval de către intimata pârâtă, care a asigurat în acest interval continuitatea serviciilor funerare fără a fi remunerată în vreun fel de către apelantul pârât.

F.Calea de atac împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Municipiul Timișoara prin Primar, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Recurentul a demarat o procedură de licitație pentru concesionarea cimitirelor, dovadă fiind în acest sens emiterea HCL 227/24.04.2018 privind delegarea de gestiune prin concesiune a serviciului public privind prestarea de servicii și activități necesare exploatării și întreținerii cimitirelor umane situate pe Calea x, strada x și Calea x, act administrativ ce a fost contestat de către pârâtă, blocând astfel demararea procedurii inițiate.

Prin sentința civilă nr. 330 din 15 iunie 2020 Tribunalul Timiș a anulat HCL nr. 227 din 24 aprilie 2018, reținându-se că proiectul hotărârii a fost publicat cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 7 din Legea nr. 53/2003 și nu că ar fi ilegal actul administrativ, astfel cum a reținut instanța de apel.

Recurentul a demarat procedura achiziției directe în vederea atribuirii contractului având ca obiect lucrări și servicii necesare înhumării, care reprezintă doar o parte din activitatea de exploatare a cimitirelor, tocmai din cauza relei-credințe a intimatei care a contestat în fața instanțelor actul administrativ, respectiv HCL nr. 227 din 24 aprilie 2018.

Fapta ilicită o constituie simpla folosire fără titlu de către pârâtă a bunurilor proprietate publică, contrar opiniei instanței de apel care reține că folosința bunurilor proprietate publică, fără titlu, de către o persoană nu poate constitui o faptă ilicită, legalizând astfel o ilegalitate săvârșită de către intimată, condiționând implicit eliberarea bunurilor proprietate publică de organizarea unei licitații.

În speță, prejudiciul este reprezentat de faptul că recurentul a fost privat de dreptul de a beneficia de plata unei redevențe - costul folosirii bunurilor proprietate publică. Aceasta s-a datorat imposibilității de încheiere a unui contract de concesiune ținând cont de faptul că pârâta a exercitat în mod abuziv drepturile procesuale, solicitând anularea actului administrativ nr. 227 din 24 aprilie 2018, tocmai pentru a bloca desfășurarea procedurii de achiziție și refuzând să părăsească cimitirele.

Pentru perioada 1 ianuarie 2019 - 13 ianuarie 2020, prejudiciul urmează a fi calculat raportat la x din 30 mai 2013, iar pentru perioada 14 ianuarie - 2020 - 27 mai 2020 raportat la HCL nr. 8 din 14 ianuarie 2020.

Recurentul a fost privat de șansa de a obține contravaloarea unei redevențe anuale aferente imobilului în litigiu, acest prejudiciu fiind creat de către pârâtă întrucât aceasta a ocupat în mod abuziv imobilul pe perioada indicată în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Se solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate în considerarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

G.Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază criticile aduse deciziei ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Motivul arătat presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

În cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faptul că pârâta-intimată a contestat în instanță HCL nr. 227 din 24 aprilie 2018 nu înseamnă că se face vinovată de "blocarea" procedurii de licitație. Aceasta deoarece prin sentința civilă nr. 330 din 15 iunie 2020 Tribunalul Timiș a anulat respectiva hotărâre, reținându-se că au fost încălcate prevederile imperative ale art. 7 din Legea nr. 53/2003. În realitate, recurentul invocă propria culpă întrucât nu a emis o hotărâre în conformitate cu dispozițiile legale imperative.

Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că în cauză nu există un prejudiciu suferit de recurent, motiv pentru care nu au mai fost analizate celelalte condiții pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei-intimate.

Nu s-a reținut în considerentele deciziei recurate faptul că folosirea fără titlu de către pârâtă a bunurilor proprietate publică nu constituie o faptă ilicită, astfel cum susține recurentul.

Pârâta-intimată a susținut că a respectat principiul continuității asigurării serviciilor funerare și a continuat prestarea serviciilor potrivit O.G. nr. 71/2002. Aceasta nu a exercitat în mod abuziv drepturile procesuale când a solicitat anularea HCL nr. 227 din 24 aprilie 2018, ci a acționat în instanță în conformitate cu dispozițiile legale, în cele din urmă, actul administrativ fiind anulat.

Recurentul nu a făcut demersuri pentru a organiza în condiții de legalitate o procedură de licitație pentru delegarea de gestiune prin concesionare a exploatării și întreținerii cimitirelor, care să-i permită încasarea redevențelor, ci a procedat la demararea unei proceduri de achiziție directă privind atribuirea contractului de prestări servicii având ca obiect lucrări și servicii necesare înhumării și întreținerii cimitirelor publice umane.

De altfel, potrivit înscrierilor depuse în instanța de recurs abia la 23 septembrie 2022, Municipiul Timișoara a lansat licitația publică pentru încheierea unui contract de concesiune privind delegarea de gestiune a serviciului public privind prestarea de servicii și activități necesare exploatării și întreținerii cimitirelor umane din Municipiul Timișoara.

Așadar, recurentul nu a fost privat de dreptul de a beneficia de plata unei redevențe din cauza faptului că intimata-pârâtă a solicitat în instanță anularea HCL nr. 227 din 24 aprilie 2018.

De altfel, faptul că nu există un prejudiciu a fost reținut în mod corect de Curtea de Apel, care a constatat că din adresa emisă chiar de recurentul-reclamant reiese că acesta a încasat banii de la persoane fizice pentru serviciile funerare prestate de intimata-pârâtă în perioada 1 ianuarie 2019 - mai 2020, fără a achita vreo sumă de bani intimatei pentru lucrările efectuate.

Pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimatei-pârâte este necesară îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții prevăzute de lege: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, vinovăția făptuitorului.

S-a reținut în mod corect faptul că în cauză recurentul nu a suferit un prejudiciu cert și care să nu fie încă reparat.

Recurentul-reclamant a obținut venituri în schimbul serviciilor prestate de pârâtă, iar pe de altă parte, licitația publică pentru care se poate solicita redevența a fost lansată la data de 23 septembrie 2022.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză hotărârea recurată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, recursul urmează a fio respins ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 2/A din 6 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR la plata sumei de 11.321,14 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L., reprezentată de avocat B..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 6 octombrie 2022.