ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1875/2022

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L., societate aflată insolvență, a solicitat instanței să se constate decăderea pârâtei B. S.R.L. din dreptul de a completa biletul la ordin seria x 3 AD nr. x, completat abuziv peste termenul legal, solicitând totodată și anularea acestuia.

Instanța de fond, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, respinge cererea reclamantei ca fiind neîntemeiată, obligând-o la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1812A din 17 decembrie 2020 admite apelul reclamantei, schimbă sentința primei instanțe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, constatând decăderea pârâtei din dreptul de a completa biletul la ordin seria x 3 AD nr. x, dispunând și anularea acestuia.

Împotriva deciziei din apel se formulează recurs de către pârâta B. S.R.L.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. s-a dispus de către Înalta Curte întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care a fost comunicat părților.

În ședința din camera de filtru din 25 mai 2022 recursul a fost admis în principiu, fixându-se termen pentru examinare în ședință publică.

Recurenta invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând trei aspecte, după cum urmează.

Primul aspect privește încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1270 C. civ. referitoare la forța obligatorie a convențiilor legal făcute.

În esență, prezentând în detaliu situația de fapt referitoare la contractul de vânzare - cumpărare încheiat de către părți, la clauzele acestui contract cu privire la preț, modalități de plată, penalități de întârziere, recurenta aduce critici, pe care le apreciază ca fiind de nelegalitate, interpretării diferite pe care părțile o au cu privire la data completării biletului la ordin a cărui anulare formează obiectul cauzei de față.

Raportându-se la situația de fapt, recurenta arată că, inițial, intimata A. S.R.L. a lăsat la dispoziția sa biletul la ordin seria x 3 AH nr. x, în alb, semnat și ștampilat de administrator dându-i împuternicire recurentei de a completa și încasa biletul la ordin în caz de neplată la termen a mărfurilor.

Se mai arată că acest bilet la ordin a fost înlocuit la 1 februarie 2014, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înlocuire, cu biletul la ordin seria x 3 AD nr. x. Ulterior, prin procesul-verbal de predare-primire încheiat la 13 martie 2015 părțile au convenit ca intimata A. S.R.L. să lase în păstrarea recurentei acest bilet la ordin, recurenta având dreptul de a introduce spre decontare la bancă instrumentul de plată în caz de neplată a mărfurilor achiziționate. Întrucât intimata nu și-a îndeplinit obligațiile de plată asumate prin contract, recurenta a procedat la completarea biletului la ordin în data de 8 martie 2017, în vederea recuperării sumei datorate.

Recurenta consideră că acest bilet la ordin a fost completat în termenul de 3 ani de la data reală a emiterii acestuia, dată pe care o consideră ca fiind 13 martie 2015 și nu 1 februarie 2014, data semnării procesului-verbal de înlocuire, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

Recurenta apreciază că prin procesul-verbal nr. x din 13 martie 2015 părțile au convenit că aceasta este data emiterii biletului la ordin predat efectiv la 1 februarie 2014, iar interpretarea contrară a instanței de apel este rezultatul ignorării voinței și înțelegerii părților astfel cum a fost stabilită în cuprinsul procesului-verbal menționat.

Cel de-al doilea aspect criticat de către recurentă privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2545 alin. (2) C. civ. și a prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 58/1934 și pct. 79 din Normele - cadru nr. 6/1994 emise de Banca Națională a României.

Recurenta susține că raționamentul instanței de apel în sensul că din interpretarea prevederilor pct. 79 din Normele B.N.R. nr. 6/1994 rezultă că părțile nu ar putea conveni prelungirea termenului de trei ani de completare a biletului la ordin, corelat cu aplicarea dispozițiilor art. 2545 alin. (2) C. civ., este greșit în contextul în care, în speță, fiind în prezența unui termen de decădere de ordine privată, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 2549 alin. (2) C. civ., rezultă că acesta putea fi modificat prin voința părților.

Recurenta solicită Înaltei Curți să constate că, ulterior intrării în vigoare a Noului C. civ., prevederile pct. 79 alin. (3) din Normele B.N.R. nr. 6/1994 nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate, în mod expres, prin dispozițiile art. 230 lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

În opinia recurentei, întrucât termenul de decădere instituit de pct. 79 din Normele B.N.R. nr. 6/1994 este unul de ordine privată, este îndeplinită condiția abrogării prevederii de la alin. (3), în sensul că termenul de completare a biletului la ordin poate fi modificat prin convenția părților, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 2549 alin. (2) C. civ.

Cel de-al treilea aspect cuprins în motivele de recurs se referă la nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva soluției de anulare a biletului la ordin, recurenta invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 104 pct. 2, pct. 3 pct. 4 și pct. 6 din Legea nr. 58/1934.

Autoarea căii de atac susține că în mod nelegal s-a dispus anularea biletului la ordin întrucât decăderea din dreptul de a-l completa nu este un aspect care să atragă nulitatea acestuia.

Recursul este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reglementează situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta circumscrie acestui motiv de nelegalitate încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1270 C. civ. referitoare la aplicarea principiului pacta sunt servanda, criticile acesteia vizând însă exclusiv situația de fapt, respectiv stabilirea datei la care biletul la ordin în litigiu a fost completat.

Fără a aduce reale argumente care să arate în ce a constat încălcarea ori aplicarea greșită a normei de drept ori să indice eventual care este norma de interpretare încălcată de către instanța de apel și care a denaturat înțelesul voinței reale a părților, recurenta exprimă în realitate nemulțumirile sale cu privire la soluția pronunțată, astfel cum a fost stabilită în baza probatoriilor administrate, critici care însă nu pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicarea fiind doar formală.

Cea de-a doua critică din recursul formulat, deși circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi reținută.

Această critică privește, în opinia recurentei, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2545 alin. (2) C. civ., a prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin și a pct. 79 alin. (3) din Normele - cadru nr. 6/1994 1994 emise de Banca Națională a României.

Potrivit art. 2545 C. civ., prin lege sau prin voința părților se pot stabili termene de decădere pentru executarea unui drept sau săvârșirea unor acte unilaterale, iar neexercitarea dreptului subiectiv înlăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul a actelor unilaterale, împiedicarea, în condițiile legii, a săvârșirii lor.

Pornind de la această diferită reglementare a instituției decăderii prevăzută în Noul C. civ., potrivit căreia termenele de decădere pot rezulta atât din lege, cât și din voința părților, recurenta dorește să acrediteze ideea că art. 12 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin care arată că posesorul cambiei este decăzut din dreptul de a completa cambia în alb după 3 ani de la data emiterii acesteia, trebuie interpretat în sensul că nu are caracter imperativ, părțile putând stabili, în baza voinței lor, un alt termen în care instrumentul de plată poate fi completat, diferit de cel de 3 ani.

Recurenta consideră că, ulterior intrării în vigoare a Noului C. civ., prevederile pct. 79 alin. (3) din Normele B.N.R. privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin, prevederi care stabilesc că termenul de 3 ani impus pentru completarea cambiei în alb de către posesorul acesteia, nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate, în mod expres, prin dispozițiile art. 230 lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Susține recurenta că atâta vreme cât termenul de decădere prevăzut de pct. 79 din Normele B.N.R. este unul de ordine privată ar fi în contradicție cu prevederile Noului C. civ. în materia instituției decăderii care nu mai stabilește un termen exclusiv legal de exercitare, acest termen a fost abrogat.

Astfel spus, recurenta recunoaște că biletul la ordin din litigiu a fost completat peste termenul de 3 ani, considerând însă că a existat o prelungire a acestui termen în baza voinței părților exprimată în procesul-verbal încheiat în data de 13 martie 2015, părțile fiind îndreptățite să stabilească un termen de completare diferit.

Susținerile recurentei nu pot fi primite întrucât atât Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, astfel cum a fost modificată, se află în vigoare, ultima modificare legislativă fiind realizată prin Legea nr. 180/2022, termenul de decădere cuprins în art. 12 din actul normativ inițial menținându-și caracterul imperativ, nefiind operată nicio modificare în acest sens.

De asemenea, Norma nr. 6/1994 privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin care la pct. 79 stabilește cu caracter obligatoriu că termenul de 3 ani în cadrul căruia posesorul cambiei în alb o poate completa, nu poate fi prelungit prin voința părților, este pe deplin în vigoare, neexitând nicio dispoziție contrară.

Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin reprezintă norma specială care reglementează în această materie astfel încât nu poate fi reținută susținerea recurentei potrivit căreia sunt incidente dispozițiile art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind norme de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care prevăd ca, în cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.

Având în vedere caracterul de lege specială sunt aplicabile dispozițiile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 care sunt derogatorii de la alin. (1) în sensul că evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate ori abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.

Cu alte cuvinte, în lipsa unei dispoziții expres de abrogare cuprinsă în C. civ. nu se poate vorbi despre o abrogare implicită a normei ce reglementează termenul imperativ de 3 ani în cuprinsul căruia se poate completa instrumentul de plată astfel cum este stabilit în Legea nr. 58/1934 și în Norma nr. 6/1994.

Ca atare, susținerile recurentei sunt lipsite de suport legal urmând a fi înlăturate în totalitate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dispus anularea biletului la ordin completat de către recurentă cu încălcarea unei norme legale imperative, cu atât mai mult cu cât acest instrument de plată a intrat în circuitul civil, fiind introdus la plată și prezentat instituției bancare.

Față de cele mai sus arătate, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1812A din 17 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2022.