ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1871/2022

Ședința publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1270, art. 1521-1526, art. 2, art. 3, art. 14, art. 15, art. 26, art. 219 alin. (1) și (2), art. 1170 și art. 1516 C. civ.

La termenul din data de 20 martie 2019, instanța a calificat solicitarea pârâților privind adaptarea contractului în temeiul art. 1271 C. civ. ca fiind o cerere reconvențională.

Prin sentința civilă nr. 23 din 19 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, s-a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâți, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamantă și s-a dispus obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 22.827,07 Euro plus T.V.A., la care se va adăuga dobânda legală aferentă începând cu data de 20 august 2015 și până la plata integrală a debitului.

De asemenea, a fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.086,33 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligată reclamanta la plata în favoarea pârâtului C. la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții.

Prin decizia nr. 459/C/2021 - A din 16 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, s-au admis apelurile declarate de reclamanta A. S.R.L. și pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței atacate, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata în favoarea reclamantei a sumelor în cuantum de 1.134,67 euro plus TVA și 150.000 RON TVA inclus, la care se va adăuga dobânda legală aferentă începând cu data de 17 august 2015 și până la plata integrală a debitului.

A fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 5.084 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 737 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru.

Au fost menținute restul despăgubirilor din sentința apelată.

În subsidiar, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă, admiterea apelului propriu cu consecința schimbării hotărârii și a admiterii acțiunii reconvenționale.

În dezvoltarea motivului de casare, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1266, art. 1350 alin. (1), art. 1556 alin. (1) și art. 1271 C. civ.

Astfel, s-a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1350 alin. (1) C. civ., potrivit cărora orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, având în vedere că, în cauză, nu se poate reține obligația de plată a sumei de 150.000 RON în sarcina societății recurente.

De asemenea, au fost aplicate în mod greșit prevederile art. 1556 alin. (1) C. civ., privind excepția de neexecutare a contractului, având în vedere că intimatei-reclamante i s-a acordat în mod nelegal dreptul de a încasa comisionul de 150.000 RON, cu toate că obligația corelativă nu a fost executată.

Prin urmare, s-a solicitat să se constatate că în cauză nu s-a negociat un preț de achiziție mai bun, astfel încât, în mod greșit, instanța de apel a considerat că se impune acordarea sumei de 150.000 RON, raportându-se la Tranzacția din data de 25 ianuarie 2013 și nu la cea din 14 februarie 2013.

Raportat la clauzele presupus a fi îndoielnice, coroborând art. 1266 și art. 1268 C. civ. cu conținutul raportului obligațional, cu scopul contractului și conduita celor două părți, recurenta a învederat că nu se poate reține existența obligației de plată a comisionului de 150.000 RON.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă vizează obligarea sa la plata sumei de 1.134,67 euro +TVA, cu dobânda legală începând cu data de 17 august 2015 și până la plata integrală a debitului. Recurenta susține că potrivit probelor administrate această sumă a fost achitată.

Referitor la acțiunea reconvențională, recurenta a arătat că instanța de apel a reținut în mod greșit că nu sunt îndeplinite prevederile art. 1271 C. civ., întrucât plățile au fost efectuate în mod voluntar către D. S.A.

Instanța de apel în mod greșit a reținut plata voluntară a sumei de 225.913,60 RON, precum și neîndeplinirea evenimentului independent de voința recurentei și prin urmare, în opinia recurentei, se impunea ca instanța să constate intervenția impreviziunii și încetarea contractului la 19 august 2015, data ultimei plăți, precum și să constate achitat prețul contractului.

Prin întâmpinarea depusă la 18 iunie 2022 intimata-reclamanta A. S.R.L. a invocat excepția netimbrării recursului iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, la data de 17 februarie 2022.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 iunie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă nu au exercitat acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 4 octombrie 2022.

La termenul din 4 octombrie 2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepțiile netimbrării și nulității recursului și stabilind o ordine de prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția de netimbrare a recursului invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru este în cuantum de 3.248,26 RON.

Având în vedere că recurenta s-a conformat obligației stabilite de instanță și a depus la dosar chitanța privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.249 RON, urmează a respinge excepția netimbrării recursului ca neîntemeiată.

Referitor la excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate normele de drept material indicate prin memoriul de recurs.

În susținerea motivului de casare, recurenta prezintă situația de fapt și probele administrate la instanțele de fond, solicitând reinterpretarea raporturilor obligaționale dintre părți, în sensul constatării inexistenței în sarcina acesteia a obligației de plată, contrar celor dispuse de instanța de apel.

De asemenea, în ceea ce privește obligația de plată a sumei de 1.134,67 euro + TVA, recurenta solicită reanalizarea probelor administrate și constatarea faptului că obligația de plată ar fi fost stinsă, fiind în mod greșit obligată la plata acestei sume de către instanța de apel.

Referitor la cererea reconvențională, recurenta prezintă istoricul raporturilor contractuale între părți și reiterează solicitarea privind constatarea intervenirii impreviziunii și, în consecință, încetarea contractului la data de 19.08.2015 întrucât instanța de apel în mod greșit ar fi reținut plata voluntară a sumei de 225.913,60 RON.

Cu toate că recurenta invocă formal aplicarea greșită a prevederilor art. 1266, art. 1350 alin. (1), art. 1556 alin. (1) și art. 1271 C. civ., susținerile acesteia relevă, de fapt, nemulțumirea exprimată cu privire interpretarea raporturilor obligaționale de către instanța de apel, urmare a evaluării eronate a probelor administrate și a situației de fapt reținute necorespunzător, fără însă a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia pentru a fi evidențiate regulile de drept încălcate.

În realitate, recurenta solicită reaprecierea obligațiilor contractuale în baza situației de fapt și a dovezilor administrate, cu scopul constatării inexistenței obligațiilor de plată în sarcina acesteia, chestiuni care nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, ce nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, criticile invocate de recurentă nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea motivelor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare și aplicare.

În consecință, întrucât din motivele de casare invocate de recurentă nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivare necorespunzatoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alți termeni, față de considerentele precedente se reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 459/C/2021-A din 16 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-reclamantă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-reclamante privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbrării recursului.

Anulează recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 459/C/2021-A din 16 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2022.