ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1867/2022

HOTĂRÂRE

04.10.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1867/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 4 octombrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 17 septembrie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, formulată de către Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în numele membrului de sindicat A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Apărării Naționale, s-a solicitat obligarea pârâților la recunoașterea dreptului pretins privind acordarea ajutoarelor ce i se cuvin reclamantului, obligarea Ministerului Apărării Naționale la repararea pagubei cauzate constând în achitarea în totalitate a acestor ajutoare la salariul funcției de bază din ultima lună de activitate și fără a fi supuse impozitului pe venit de 16% și cotelor de contribuție obligatorie potrivit Codul fiscal.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1, 7, art. 11 și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 96 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 443 din 26.01.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâta Ministerul Apărării Naționale, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

În motivarea soluției, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, potrivit cărora instanța competentă este cea în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul reclamantului.

Cauza a fost înregistrată la 24.02.2021 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, iar prin încheierea nr. 25 din 16.04.2021, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a Civile și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vâlcea, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei secției I Civile a Tribunalului Vâlcea, în cadrul căreia funcționează completuri specializate în conflicte de muncă.

În considerentele încheierii, tribunalul a reținut că natura juridică a ajutorului solicitat de reclamant este a unui drept de natură salarială sau asimilat acestuia, în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 5/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în complet competent să judece recursul în interesul legii și având în vedere că Legea nr. 80/1995 nu cuprinde dispoziții care să reglementeze o jurisdicție specială sau un statut special, devin aplicabile prevederile art. 1 alin. (2) din Codul Muncii.

Prin urmare, instanța a reținut competența materială procesuală a secției sau completurilor specializate în conflicte de muncă.

Cauza a fost înregistrată la 10.09.2021 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, sub nr. x/2020*.

Prin sentința civilă nr. 1205 din 31 mai 2022, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, instanța a dispus înaintarea dosarului, în vederea soluționării conflictului către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța imediat superioară și comună instanțelor în conflict.

În considerentele hotărârii, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 și având în vedere că acțiunea a fost formulată de sindicat în numele membrului său, sunt aplicabile și cele statuate prin Decizia nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în complet să soluționeze recursul în interesul legii, privind calitatea procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Prin urmare, tribunalul a constatat că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Dosarul a fost înregistrat la 20 iulie 2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență, în cauză fiind incidentă ipoteza de la art. 133 pct. 2 teza finală C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de sindicat în numele membrului său, s-a solicitat achitarea unor drepturi aferente trecerii în rezervă, reglementate prin art. 20 alin. (1) și (2) Capitolul II al Anexei VII la Legea nr. 284/2010.

În cauză se constată că în discuție nu este competența materială procesuală, ci competența teritorială a instanțelor de judecată aflate în conflict.

Instanțele au stabilit că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, privind drepturi bănești, competența se stabilește după regulile unui conflict individual de muncă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62 din 2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul iar potrivit art. 28 alin. (1) și (2) din același act normativ, salariații pot fi reprezentați legal de sindicat.

De asemenea, prin decizia în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, referitor la calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum și a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, s-a statuat că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acțiunilor formulate de sindicat este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Totodată, în contextul celor statuate prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, nu se poate reține că se instituie o competență teritorială exclusivă doar în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se regăsește sediul organizației sindicale, partea având posibilitatea, în virtutea principiului disponibilității, să introducă cererea de chemare în judecată și la tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă angajatul, potrivit art. 210 din Legea dialogului social nr. 62 din 2011.

În cauză, se constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în numele membrului său, iar sediul acestuia este în municipiul București, în a cărui raza teritorială funcționează Tribunalul București.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București, reclamantul potrivit dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ., și-a exercitat dreptul de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente, stabilindu-se competența teritorială în favoarea instanței de la sediul sindicatului reclamant.

Față de considerentele anterior expuse, și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII - a conflicte de muncă și asigurări sociale.