ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1853/2022

Ședința publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, contestatoarele au invocat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 77/2016, art. 148 alin. (2) din Constituție, art. 17 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Prin sentința civilă nr. 2099 din 19.06.2018, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, s-a respins contestația ca neîntemeiată și a fost obligată contestatoarea B.. la plata către intimatul C. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

Prin decizia nr. 387 din 19.03.2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de contestatoare, s-a schimbat sentința atacată, în sensul că a fost admisă contestația și s-a constatat că notificarea de dare în plată din data de 11.04.2018 nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016.

Prin încheierea din data de 14.10.2020, instanța, având în vedere că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat termenul de judecată și nici nu au cerut în scris judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecății recursului, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 03.12.2020, recurentul C. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, care a fost anulată ca netimbrată prin încheierea din data de 04.02.2021.

La data de 31.05.2021, recurentul a înaintat la dosar o nouă cerere de repunere pe rol a cauzei, fiind citat pentru termenul de judecată din data de 23.09.2021, stabilit în vederea discutării acestei cereri, cu mențiunea de face dovada achitării taxei judiciare de timbru corespunzătoare, în cuantum de 100 RON.

La termenul de judecată din data de 23.09.2021, Curtea a invocat din oficiu excepția perimării cererii de recurs și, având în vedere cererea de amânare a judecății cauzei formulată de reprezentantul convențional al recurentului - avocat D., precum și față de necesitatea ca intimatele să își exprime opinia referitor la excepția perimării, a stabilit un nou termen de judecată la data de 21.10.2021.

Prin decizia civilă nr. 300 din 21.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția perimării cererii de recurs, invocată din oficiu și s-a constatat perimată cererea de recurs.

Recurentul a susținut că nu a lăsat pricina în nelucrare, ci dimpotrivă, înainte de împlinirea termenului de perimare a formulat cererea de repunere pe rol a cauzei. De asemenea, la termenul acordat pentru discutarea cererii de repunere pe rol a cauzei a invocat imposibilitatea de prezentare a apărătorului din cauza unor motive medicale.

La 31 ianuarie 2022 intimata E. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs pe cale de excepție, fără a preciza excepția invocată, sau pe fond, menținând hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, la data de 20 decembrie 2021.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 aprilie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă nu a fost exercitat acest drept.

Prin încheierea din 14 iunie 2022, s-a admis în principiul recursul declarat de pârâtă și s-a acordat termen de judecată în ședința publică din 04 octombrie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele:

Înalta Curte constată că deși recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., în realitate, criticile prin care a susținut greșita soluționarea incidentului procedural privind perimarea recursului sunt subsumate motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității sau principii de drept procesual.

Potrivit criticilor recurentului, instanța de apel în mod greșit a constatat perimată cererea de recurs, întrucât acesta nu a lăsat cauza în nelucrare, dimpotrivă, înainte de împlinirea termenului de perimare a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni" iar, potrivit alin. (2) "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

După cum în mod constant s-a arătat în doctrină, perimarea reprezintă acea sancțiune care se impune a fi aplicată în cazurile în care nu se respectă cerința continuității între actele de procedură, având ca efect stingerea procesului civil în faza în care acesta se găsește (judecată sau executare silită), din cauza rămânerii în nelucrare din vina părții.

Fiind o sancțiune procesuală care tinde să lipsească de efecte actul de sesizare a instanței din pricina conduitei procesuale neglijente și lipsite de stăruință a părții care a învestit instanța, ea poate interveni de drept numai în ipoteza în care partea respectivă se află într-o incontestabilă culpă procesuală, manifestată printr-o pasivitate neîndoielnică și nescuzabilă.

Din dispozițiile evocate rezultă că pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să-i fie imputabilă părții.

Verificând cauza perimării cererii de recurs, se constată că instanța de recurs a reținut că termenul de perimare a început să curgă de la data de 14.10.2020, când a fost suspendată judecata recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile recurentului, nefiind incident niciun caz de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare.

Înalta Curte constată că instanța de recurs în mod corect a aplicat dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., întrucât a intervenit perimarea de drept a cererii de recurs la data de 14.04.2022.

Potrivit art. 415 pct. (1) C. proc. civ. judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți.

Nu poate fi primită critica recurentului privind întreruperea cursului termenului de perimare potrivit art. 417 C. proc. civ. prin formularea la 03.12.2020 a cererii de repunere pe rol a cauzei, întrucât actul procesual nu a produs niciun efect juridic, fiind anulată cererea de repunere pe rol pentru netimbrare.

De asemenea, în mod just instanța de recurs a constatat că în cauză nu este incident niciunul din cazurile de suspendare prevăzute la art. 418 C. proc. civ.

În consecință, în cauză se constată că recurentul nu a depus diligențe pentru soluționarea recursului, întrucât a formulat cererea de repunere pe rol fără să îndeplinească obligația procesuală de a achita taxa judiciară de timbru.

Înalta Curte constată că termenul de perimare de 6 luni a început să curgă de la ultimul act de procedură întocmit în cauză, respectiv încheierea de suspendare a judecății recursului din data de 14.10.2020, și s-a împlinit de drept, anterior formulării celei de a doua cereri de repunere pe rol a recursului din 31.05.2021. Ca atare, în mod corect instanța de recurs s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției perimării cererii de recurs, constatând că a intervenit perimarea de drept a acesteia.

Totodată, criticile referitoare la măsurile de suspendare a judecății, respectiv la anularea cererii de repunere pe rol a cauzei nu pot constitui motive de nelegalitate, în recursul la perimare, în absența valorificării în cadrul unei căi extraordinare de atac în temeiul art. 414 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că raportat la circumstanțele și datele concrete ale cauzei, curtea de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 416 C. proc. civ., motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod nefiind fondat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul C. împotriva deciziei nr. 300 din 21 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei E. S.A. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul C. împotriva deciziei nr. 300 din 21 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata E. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2022.