ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2595/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. x/2017/a1 A. în contradictoriu cu pârâții B. și C., asociați ai debitoarei S.C. D. S.R.L. a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale, obligarea pârâților la suportarea pasivului debitoarei, în cuantum de 306.850 RON.

La termenul din 24 mai 2018 reclamanta a depus precizări la cererea de antrenare a răspunderii, în sensul că cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 169 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a solicitat obligarea numiților B. și C. la suportarea pasivului debitoarei, în cuantum de 306.850 RON.

Prin sentința nr. 156 din 21 iulie 2020 Tribunalul Dâmbovița a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. și C., asociați ai debitoarei S.C. D. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel lichidatorul judiciar A. solicitând schimbarea acesteia, în sensul admiterii cererii introductive.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 375 din 16 decembrie 2020 a admis apelul declarat de lichidatorul judiciar A. împotriva sentinței nr. 156 din 21 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, pe care a schimbat-o în sensul că admite cererea lichidatorului judiciar și obligă pârâții, în solidar, la plata sumei de 306.850 RON, reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei.

Împotriva acestei decizii, contestatorul C. a formulat contestație în anulare.

Prin decizia nr. 278 din 20 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2017.1 a fost respinsă cererea de repunere în termen formulată de contestatorul C. și, în consecință:

A fost admisă excepția de tardivitate, fiind anulată ca tardiv formulată contestația în anulare împotriva deciziei nr. 375 din 16 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimații A. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. D. S.R.L. și B..

Anterior, în cursul litigiului, prin cererea înregistrată la 2 aprilie 2021 contestatorul C., în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, solicitând sesizarea Curții Constituționale.

Prin încheierea din 20 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 43 alin. (2) teza a III-a din Legea nr. 85/2014, formulată de contestatorul C. în contradictoriu cu intimații A. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. D. S.R.L. și B..

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, C. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea sesizării Curții Constituționale a României.

Admiterea recursului se impune, susține recurentul, întrucât hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a nomelor materiale de drept - respectiv a dispozițiilor art. 29 alin. (1), (7), (3) și 5 din Legea nr. 47/1992.

În raport cu aceste dispoziții legale, se susține că s-a apreciat în mod greșit că cererea de sesizare este inadmisibilă prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) sau 3 coroborate cu alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât condițiile de admisibilitate ale excepției impuse prin cele trei alineate au fost întrunite.

Astfel, la data invocării excepției, Curtea Constituțională nu a constatat printr-o decizie anterioară neconstituționalitatea textului de lege vizat de excepție; Excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată, având legătură directă cu modul de soluționare al cauzei, în condițiile în care citarea pentru soluționarea apelului s-a realizat exclusiv prin intermediul Buletinului Procedurilor de Insolvență, fără a se proceda la citarea conform C. proc. civ., exact motivul contestației în anulare care viza nelegale citare, care s-a realizat numai prin BPI;

În final, se susține că excepția vizează o lege, respectiv art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, context în care se apreciază că se impune admiterea recursului.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare de către intimați.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de C. este nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, se susține că în mod greșit instanța a concluzionat în sensul că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 este inadmisibilă.

În vederea analizării criticilor formulate în cadrul memoriului de recurs, Înalta Curte a luat în examinare condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale și a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Conform art. 29 alin. (4) teza I din același act normativ, "sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți".

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate: excepția de neconstituționalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj; excepția de neconstituționalitate să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; dispoziția legală care face obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei; prevederile legale care formează obiectul excepției să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate anterior evocate, Înalta Curte constată că acestea nu au fost îndeplinite, astfel cum în mod corect a apreciat și Curtea de Apel Ploiești.

Potrivit art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

De asemenea, art. 124 din Constituție prevede că "justiția se înfăptuiește în numele legii. Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii", iar art. 129 din legea fundamentală prevede că "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Conform art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa."

În speță, excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 43 alin. (2), teza a III-a din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, potrivit cărora "citarea și comunicarea deciziilor pronunțate se fac prin BPI".

Obiectul recursului îl constituie încheierea din 20 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 43 alin. (2) teza a III-a din Legea nr. 85/2014, ce a vizat decizia nr. 278 din 20 iulie 2021, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2017.1, prin care a fost respinsă cererea de repunere în termen formulată de contestatorul C. și anulată ca tardiv formulată contestația în anulare împotriva deciziei nr. 375 din 16 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, ce vizează îndeplinirea condițiilor de admisibilitate și de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate evocată, Înalta Curte reține că deși, a fost ridicată într-un litigiu aflat pe rolul instanței, respectiv în dosarul nr. x/2017.1 al Curții de Apel Ploiești, iar dispozițiile legale care formează obiectul excepției nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, aceasta nu au legătura cu soluționarea cauzei.

Aceasta deoarece, contestația în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. și art. 42 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, iar excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 43 alin. (2) teza a III-a din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, care nu au legătură cu soluționarea cauzei, context în care, Înalta Curte constată că soluționarea cauzei nu depinde de aplicarea acestor prevederi, întrucât aceste dispoziții legale reglementează norme speciale privind judecarea căii de atac a apelului, iar prevederile art. 42 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, vizează procedura de citare și comunicare în etapa judecății în primă instanță.

Așadar, pentru ca susținerile dezvoltate în cadrul memoriului de recurs să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurentul trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită, context în care Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat Curtea de Apel Ploiești că, nefiind întrunită cerința privind legătura cu soluționarea cauzei nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate, invocate în cauză.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierii din 20 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierii din 20 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar A. și B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2021.