ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1451/2021

Ședința publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 22.01.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 85.022,54 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând împrumut acordat și nerestituit, cu cheltuieli de judecată.

La 24.05.2019, pârâta a chemat în garanție pe numitul C., pentru ca în situația în care s-ar admite acțiunea, acesta să fie obligat să-i plătească despăgubiri pentru depășirea și încălcarea mandatului de administrator.

Prin sentința nr. 858/10.07.2019, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția netimbrării cererii de chemare în garanție, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 85.022,54 euro, în echivalentul în RON la data plății și a sumei de 12.085 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a anulat cererea de chemare în garanție, ca netimbrată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 93/04.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curții de apel.

În motivare, recurenta a arătat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv că a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii; a invocat, astfel, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat primului motiv de recurs, a susținut că instanța de apel a făcut o analiză superficială, neindicând toate motivele care sprijineau soluția adoptată sau pentru care au fost înlăturate susținerile sale. Recurenta a mai apreciat că mențiunea "hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază", cuprinsă în decizia atacată, echivalează cu nemotivarea hotărârii, atât timp cât lipsește analiza în concret a tuturor criticilor.

Circumscris celui de-al doilea motiv de recurs, a susținut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 309 C. proc. civ., fiind reținută imposibilitatea morală a preconstituirii unui înscris, față de raporturile de familie dintre administrator și împrumutător. Or, a susținut recurenta, instanța de apel a omis că împrumutul nu s-a încheiat între administrator și împrumutător, ci între societatea reprezentată de administrator și împrumutător. Așadar, a arătat că în acest caz nu se poate invoca o imposibilitate morală de a preconstitui un înscris, iar art. 309 C. proc. civ. se referă la raporturile dintre două persoane fizice.

De altfel, a apreciat că dacă ar fi acceptat raționamentul instanței de fond, s-ar ajunge la concluzia că niciun asociat nu ar avea nevoie de un înscris pentru a proba diferite acte juridice încheiate cu societatea, ceea ce este absurd.

La 03.11.2020 intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că argumentele recurentei-pârâte vizează exclusiv modul în care instanțele de fond au stabilit situația de fapt; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a invocat în mod expres motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci numai că recurenta și-a exprimat nemulțumirea față de interpretarea probelor administrate și situația de fapt reținută de instanța de apel.

Astfel, prin prisma primului motiv de recurs invocat, deși a susținut că decizia atacată nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină și pentru care au fost înlăturate afirmațiile sale, recurenta nu a indicat criticile și apărările care nu ar fi fost analizate sau asupra cărora instanța de apel nu s-ar fi pronunțat, dar nici în ce a constat greșeala instanței de apel din perspectiva criticii ce vizează lipsa menționării "tuturor" motivelor.

De aceea, în lipsa unor astfel de critici, Înalta Curte reține că argumentele expuse sunt doar formal invocate, că ele reflectă nemulțumirea părții față de hotărârea pronunțată de instanța de apel și urmăresc numai o nouă verificare a susținerilor sale. Simpla nemulțumire a părții cu privire la decizia din apel nu este suficientă pentru exercitarea recursului, cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de nelegalitate a hotărârii atacate.

Totodată, considerentele deciziei recurate relevă că cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. au fost respectate, cu arătarea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței de prim control judiciar și pentru care au fost înlăturate afirmațiile părții, fiind de subliniat că instanța de prim control judiciar a răspuns fiecărei critici, reținând că în cauză s-a făcut dovada realității împrumutului și, implicit, a datei scadenței acestuia.

În continuare, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a invocat încălcarea dispozițiilor art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., arătând că ipoteza prevăzută de textul de lege vizează doar raporturile dintre două persoane fizice, nu și cele dintre o persoană fizică și juridică, așa cum greșit a reținut instanța de prim control judiciar.

Referitor la această critică, este de notat faptul că, în apel, recurenta-pârâtă (atunci apelantă) a criticat sentința primei instanțe din perspectiva dispozițiilor art. 309 alin. (4) pct. 2 C. proc. civ., susținând inadmisibilitatea probei cu martori administrate în dovedirea contractului de împrumut.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că acest motiv nu a format obiect al criticilor în fața instanței de apel, fiind invocat direct în recurs, deși, astfel cum au menționat și autorul căii de atac, și instanța de prim control judiciar în decizia pronunțată, imposibilitatea morală a preconstituirii contractului de împrumut fusese reținută chiar de către prima instanță, pentru același considerent pe care recurenta îl critică în prezenta cale de atac.

Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită de soluția adoptată în primă instanță nu a declarat apel, ci și în cazul în care sentința a fost apelată pentru alte motive decât cele invocate ulterior în recurs.

De aceea, dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. nu îngăduie analizarea, direct în faza recursului, a altor motive decât cele invocate în calea de atac a apelului.

Mai mult, prin argumentele enunțate, recurenta-pârâtă tinde către o reevaluare a mijloacelor de probă și a situației de fapt, incompatibilă cu calea de atac promovată, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei ei, legea recunoscând doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

Astfel, criticile recurentei-pârâte, care vizează aprecierea probelor ori a situației de fapt de către instanța de prim control judiciar, reprezintă critici de netemeinicie ce nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate.

Aspectele circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, ci argumente în combaterea valorii probatorii a dovezilor administrate și a situației de fapt, asupra cărora instanța de apel, în urma propriilor verificări, s-a pronunțat.

Motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești atacate, întrucât recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă prin motivele de recurs hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cazurile de casare fiind invocate doar formal.

Având în vedere aceste considerente, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 93/04.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2021.