ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 940/2023

HOTĂRÂRE

26.04.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 940/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 23.04.2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Brezoaele a chemat în judecată pârâtele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige primele două pârâte la plata sumei de 31.478,83 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării corespunzătoare a contractului de servicii nr. x/01.06.2011, iar în subsidiar, să oblige a treia pârâtă la plata aceleiași sume, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul produs prin neexecutarea corespunzătoare a contractului de servicii nr. x/06.09.2010 și a actului adițional nr. x/08.04.2014 la acest contract.

La 08.06.2018 pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanție a S.C. B. S.R.L.

Prin încheierea din 27.02.2019, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta S.C. B. S.A. și a admis în principiu cererea de chemare în garanție a S.C. B. S.A. formulată de S.C. A. S.R.L.

Ulterior, prin sentința nr. 846/27.10.2022, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., a respins-o față de pârâta S.C. C. S.R.L. și a obligat cele două pârâte la plata către reclamantă a sumei de 31.478,83 euro. A admis cererea de chemare în garanție formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva S.C. B. S.R.L. și a obligat chemata în garanție la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei la care aceasta a fost obligată să o plătească reclamantei ca urmare a admiterii acțiunii. A obligat pârâtele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 1.875 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, și reclamanta la plata către pârâta S.C. C. S.R.L. a sumei de 1.875 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A obligat chemata în garanție S.C. B. S.R.L. la plata către S.C. A. S.R.L. a taxei judiciare de timbru aferente cererii de chemare în garanție, în cuantum de 4.103 RON.

Împotriva sentinței, S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au declarat apel, iar S.C. B. S.R.L. a declarat apel și împotriva încheierii din 27.02.2019.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal care, prin încheierea din 02.02.2023, a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea secției a II-a Civile a aceleiași curți de apel.

Pentru a dispune astfel, a invocat prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 8 din Legea nr. 554/2004 și a reținut că instanțele de contencios administrativ au o competență expres prevăzută de lege pentru soluționarea litigiilor în care cel puțin o parte este autoritate publică, iar litigiul s-a născut fie din emiterea sau încheierea unui act administrativ, fie din nesoluționarea în termen legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim. Or, raportat la obiectul acțiunii reclamantei, respectiv pretenții ce decurg din neexecutarea corespunzătoare a contractelor de lucrări nr. x/01.06.2011 și nr. y/06.09.2010 și a actului adițional nr. x/08.04.2014 la acest contract, a apreciat că, în temeiul dispozițiilor art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, soluționarea prezentului litigiu este de competența secției comerciale a tribunalului, iar apelul, de competența secției civile din cadrul curții de apel.

Dosarul a fost astfel înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, iar la termenul din 23.03.2023, apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a secției.

Prin încheierea din 23.03.2023, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a aceleiași curți de apel, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut că litigiul dintre părți decurge din executarea unor contracte de achiziție publică, fiind incidente normele de procedură în vigoare la data formulării acțiunii, respectiv 23.04.2018, în temeiul art. 24 C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 53 alin. (1) și art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, competența de soluționare a acestui litigiu aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar calea de atac a recursului este de competența secției de contencios administrativ a curții de apel. De asemenea, a constatat că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data promovării acțiunii, reglementau competența instanței de contencios administrativ pentru litigiile legate de executarea și încetarea contractului administrativ.

A mai reținut că temeiul legal invocat pentru declinarea competenței de către secția de contencios administrativ și fiscal, anume art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, nu este incident, întrucât aceste prevederi legale nu mai erau în vigoare la data înregistrării prezentului litigiu pe rolul instanței, O.U.G. nr. 34/2006 fiind abrogată la 26.05.2016, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 98/2016.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între secțiile aceleiași curți de apel care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ., și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă din cadrul Curții de Apel Ploiești, pentru următoarele considerente:

Deși competența materială procesuală este de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., excepția corespunzătoare trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar a fost soluționată în primă instanță de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, secție mixtă, structurată în formațiuni de judecată specializate în materia litigiilor cu profesioniști și a celor de contencios administrativ și fiscal.

Analiza considerentelor expuse în sentință relevă că tribunalul a avut în vedere, în mod exclusiv, dispoziții de drept civil, iar nu de drept administrativ; mai mult, în dispozitivul hotărârii, au fost indicate atât calea de atac a apelului, cât și termenul de exercitare a căii de atac specifice litigiilor în materie civilă.

Se cuvine reiterat că verificările asupra competenței materiale procesuale se definitivează cel mai târziu la primul termen de judecată în fața primei instanțe, când părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, iar rezultatul lor se opune instanței de control judiciar.

Cum aceste împrejurări relevă că tribunalul a soluționat cauza ca instanță civilă, iar nu ca instanță de contencios administrativ, rezultă că, și în lipsa încheierii interlocutorii prevăzute de dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență a determinat stabilizarea competenței în favoarea instanței civile, iar acest aspect nu mai poate fi ignorat ulterior.

Așadar, indiferent dacă instanța de fond specializată și-a constatat propria competență materială prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., ori, dimpotrivă, a omis să procedeze în acest sens, ulterior primului termen de judecată cu procedură completă la care părțile au fost în măsură să formuleze concluzii, competența materială procesuală, consolidată în acest mod, rămâne câștigată acesteia.

Fiind depășit momentul verificării competenței materiale prin raportare la natura, obiectul și valoarea pricinii, astfel cum este acesta determinat de prevederile art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciar nu mai poate cenzura, cu ocazia analizei propriei competențe materiale procesuale în soluționarea căii de atac, modul în care instanța de fond specializată s-a declarat competentă material în soluționarea pricinii.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte reține că prima instanță a avut în vedere natura civilă a litigiului și, în lipsa invocării excepției necompetenței materiale procesuale, în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., s-a consolidat competența materială procesuală a Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca instanță specializată în soluționarea litigiilor cu profesioniști, iar aceasta se va păstra în calea de atac, așa cum reiese din paragraful 164 al Deciziei nr. 18/17.10.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

De aceea, raportat la obiectul și natura pricinii, determinate de instanța de fond, apelul va fi judecat de secția a II-a Civilă a Curții de Apel Ploiești.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4), cu aplicarea art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea secției a II-a Civilă din cadrul Curții de Apel Ploiești.