ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1244/2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 10.02.2023 sub nr. x/2022/a1, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Finanțelor Publice Dâmbovița, în calitate de creditoare deținând o creanță la masa credală a A. S.R.L., a chemat în judecată pe pârâta B., administrator statutar al debitoarei, solicitând obligarea acesteia la suportarea pasivului societății, în sumă de 397.917 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 169 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința nr. 99/13.04.2023, Tribunalul Dâmbovița – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să suporte din averea proprie, pasivul debitoarei A. S.R.L., respectiv suma de 397.917 RON.

Împotriva acestor sentințe, pârâta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 280/26.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a Civilă.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, a susținut în esență că instanța de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2) și art. 264 C. proc. civ.

Recurenta a argumentat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru atragerea răspunderii administratorului societății potrivit art. 169 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, evidențiind că instanța de apel a ignorat rechizitorul din 15.07.2021, prin care organele de cercetare penală au dispus clasarea.

Totodată, a mai criticat hotărârea curții de apel din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, coroborat cu art. 328 C. proc. civ., argumentând că instanța avea obligația, în virtutea rolului activ, conform art. 22 C. proc. civ., de a verifica dacă partea căreia îi profită prezumția, respectiv reclamanta, trebuia să dovedească faptul cunoscut, vecin și conex pe care se întemeiază.

Conchizând, a subliniat că pentru instituirea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere este necesară întrunirea anumitor condiții specifice unei răspunderi delictuale, care în cauză nu sunt îndeplinite.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

La 05.04.2024, intimata a depus întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ. la art. 457.

Cererea având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei, administrator statutar al A. S.R.L., fundamentată pe dispozițiile art. 169 alin. (1) lit. a) și d) și alin. (2) din Legea nr. 85/2014, a fost soluționat în primă instanță de judecătorul-sindic.

Ca atare, recursul de față este îndreptat împotriva unei decizii pronunțate în apel, în materia procedurii insolvenței. Or, în această materie hotărârile judecătorului-sindic pot fi atacate, separat, numai cu apel, conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, curtea de apel este instanță de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic, iar hotărârile curții de apel sunt definitive, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(…) Nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Din coroborarea dispozițiilor legale sus-evocate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că decizia pronunțată în apel, nr. 280/26.09.2023 a Curții de Apel Ploiești – secția a II-a Civilă, este definitivă încă de la data pronunțării și că împotriva ei autoarea căii de atac nu are deschisă calea recursului.

Cum decizia recurată se încadrează în categoria hotărârilor excluse de legiuitor de la controlul de legalitate realizat prin recurs, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta B., în calitate de administrator al A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 280/26.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2024.