ÎCCJ, decizie (scj.ro #206209)

Cerere de întoarcere a executării silite formulată pe cale separată. Inadmisibilitatea căii de atac a recursului în raport cu dispozițiile art. 724 alin. (3) din Codul de procedură civilă

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile extraordinare de atac. Recursul

Index alfabetic: Întoarcerea executării silite

Recurs

Hotărâre definitivă

Principiul legalității căilor de atac

Inadmisibilitate

C. proc. civ., art. 457, art. 483 alin. (2), art. 634 alin. (1) pct. 4, art. 723,

art. 724 alin. (3) teza a II-a

În cazul în care cererea de chemare în judecată este circumscrisă întoarcerii executării, instituție care încorporează toate pretențiile formulate de debitorul inițial pentru repararea integrală a prejudiciului suferit prin executarea silită anulată, sunt incidente dispozițiile art. 723 și art. 724 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 724 alin. (3) C. proc. civ., „Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2), cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare. Judecata se va face de urgență și cu precădere, hotărârea fiind supusă numai apelului.”

Prin urmare, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care au fost soluționate în primă instanță astfel de litigii, rezultă că hotărârea pronunțată de instanța de apel era definitivă de la data pronunțării, mențiunea din dispozitiv privind dreptul la recurs rămânând fără efect, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1134 din 10 mai 2023

Prin cererea înregistrată la 14.10.2021 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Județul Dâmbovița, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.260.422 lei, reprezentând penalități de întârziere.

Prin sentința nr. 257/05.04.2022, Tribunalul Dâmbovița, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat apel, respins prin decizia nr. 323/06.10.2022 a Curții de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. solicitând casarea deciziei recurate și a sentinței nr. 257/05.04.2022 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe, iar, în rejudecare, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.260.422 lei și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, autoarea căii de atac a susținut că hotărârea atacată este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, a art. 2.500 și urm. C. civ și a art. 709 C. proc. civ.

Evocând circumstanțele disputei litigioase, recurenta a arătat că la solicitarea clientului său, S.C. B. S.R.L., a emis la 29.02.2012, o poliță de garantare a avansului pe care acesta îl încasase de la pârât, în baza contractului de execuție de lucrări nr. 540/2270/1427/16.12.2011.

În continuare, a arătat că la solicitarea Județului Dâmbovița, Judecătoria Sectorului 1 București a încuviințat, prin încheierea din 22.04.2013, executarea silită a indemnizației de asigurare; subsecvent, la cererea reclamantei, executarea silită a fost anulată și pârâtul obligat la restituirea sumei de 4.054.233,14 lei, prin sentința civilă nr. 2291/13.02.2014, pronunțată în dosarul nr. x/299/2013 de aceeași instanță.

Cum pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de întoarcere a executării de bunăvoie, autoarea recursului a cerut executarea silită, în dosarul nr. x/2015 de pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc C., iar pretențiile din acțiunea de față reprezintă penalități de întârziere calculate pentru perioada 07.05.2013-07.12.2017, cât a durat întârzierea executării obligației de plată de Județul Dâmbovița.

Criticând greșita admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune de instanța de prim control judiciar, recurenta a contestat că 16.06.2015 marchează începutul curgerii prescripției, afirmând că doar subsecvent finalizării executării silite la 08.08.2018 a fost cunoscută întinderea daunelor-interese moratorii datorate de pârât.

Totodată, a expus succesiv mai multe evenimente cu efect întreruptiv pentru cursul prescripției, conchizând că ultimul, somația de plată adresată pârâtului, a survenit la 30.09.2019 și a precedat promovarea unei cereri de ordonanță de plată în dosarul nr. x/120/2020 la 14.02.2020, ceea ce ar conduce, în viziunea sa, la concluzia că, în raport cu art. 1.015 alin. (2) C. proc. civ. și cu art. 2.540 C. civ., la data sesizării instanțelor cu acțiunea de față, termenul de prescripție nu era împlinit.

Prin întâmpinarea din 30.01.2023, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității recursului, asupra căreia, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 și 482 C. proc. civ., reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal. Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituție, iar în Codul de procedură civilă la alin. (1) al art. 457, care prevede că „

Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei

”.

În considerarea dispozițiilor legale evocate, mențiunea inserată în decizia nr. 323/06.10.2022 de Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă nu este de natură să deschidă părții dreptul la recurs, decât în măsura în care calea de atac ar fi prevăzută de lege.

Verificarea admisibilității căii de atac a recursului impune instanței învestite să stabilească dacă, în raport cu obiectul cererii, art. 483 C. proc. civ. permite exercitarea căii extraordinare de atac.

Înalta Curte reliefează că, astfel cum s-a reținut în etapele devolutive, litigiul de față derivă din întoarcerea executării, dispusă de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/299/2013, prin sentința civilă nr. 2291/13.02.2014, în care, urmare a anulării executării silite înseși în dosarul de executare nr. x/2013 al B.E.J. D., s-a stabilit în sarcina actualului intimat-pârât, Județul Dâmbovița, obligația de restituire a sumei de 4.054.233,14 lei.

Cum Județul Dâmbovița nu și-a îndeplinit benevol această obligație, debitorul inițial, S.C. A. S.A., a cerut executarea silită împotriva creditorului inițial, încuviințată prin încheierea din 20.08.2015 a B.E.J. C.

Așadar, cauza prezentei acțiuni derivă din îndeplinirea cu întârziere de către intimat a obligației stabilite în sarcina sa, subsumată întoarcerii executării silite. Obiectul litigiului este reprezentat de cererea debitorului inițial, recurenta, de obligare a creditorului la plata daunelor-interese moratorii accesorii debitului de 4.054.233,14 lei, constând în dobândă legală penalizatoare, calculată între 07.05.2013 - când recurenta a fost executată silit de actuala intimată -  și 07.12.2017, când intimata și-a îndeplinit obligația de restituire a sumei pentru care s-a dispus întoarcerea executării.

În ciuda temeiului juridic generic indicat de reclamantă - art. 1.349 și 1.535 alin (1) C. civ. -, instanțele devolutive au reținut ca fundament al raportului juridic litigios situația relevată, dobânzile penalizatoare fiind asociate plății cu întârziere a obligației determinate de întoarcerea executării silite inițiale, desființate în totalitate.

Elementele acțiunii sintetizate anterior reflectă inechivoc că cererea de față este circumscrisă întoarcerii executării, instituție care încorporează toate pretențiile formulate de debitorul inițial pentru repararea integrală a prejudiciului suferit prin executarea silită anulată.

În considerarea distincțiilor anterioare, Înalta Curte constată că cererea de față este subsumată dispozițiilor art. 723 și 724 C. proc. civ., valorificând ipoteza consacrată de alin. (3) al art. 724, potrivit căruia, „

Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2), cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare. Judecata se va face de urgență și cu precădere, hotărârea fiind supusă numai apelului

”.

Este nerelevantă pentru calificarea cererii și, subsecvent, pentru stabilirea admisibilității recursului, atât soluționarea acțiunii, în primă instanță, de către tribunal, cât și calificarea de acțiune în pretenții pe care reclamanta a dat-o cererii.

Deși reflectă încălcarea de către instanța de fond a art. 22 C. proc. civ., însușirea de către tribunal a calificării improprii dată de reclamantă cererii sale nu îi poate deschide o cale de atac neprevăzută de lege.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că natura, obiectul și cauza plasează acțiunea de față în categoria cererilor de întoarcere a executării silite, iar, potrivit art. 724 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., în aceste cereri, hotărârea primei instanțe este supusă numai apelului, cale de atac de care recurenta a beneficiat.

Dispozițiile legale anterior evocate, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., impun concluzia că, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care a fost soluționată în primă instanță categoria de litigii căreia i se circumscrie prezenta cauză, decizia nr. 323/06.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă era definitivă de la data pronunțării, mențiunea din dispozitiv privind dreptul la recurs rămânând fără efect, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 724 alin. (3) și 457 alin. (1), raportate la cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., a respins, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., ca inadmisibil, recursul.