ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1849/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1849/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 4 octombrie 2022
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 03.06.202 0pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii la plata sumei în cuantum de 710.496,00 RON, reprezentând suma încasată necuvenit în cadrul dosarului de insolvență nr. 7098/86/2014*, al debitorului B. S.R.L..
De asemenea reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1170 și art. 1270 C. civ.
Prin sentința civilă nr. 7726 din 29.10.2020, pronunțată de Judecătoria Sectorul 1 București, secția a II-a civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale invocate de pârât și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Prin încheierea din data de 02.02.2021, Tribunalul București, secția a IV a civilă a admis excepția de necompetență materială procesuală, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.
Cauza a fost înregistrată la data de 17.02.2021, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2020*.
Prin sentința civilă nr. 1262 din 10.05.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a calificat excepția autorității de lucru judecat ca fiind apărare de fond și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe reclamanta A. S.A. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a sentinței civile apelate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 2172/A din 8 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins apelul reclamantei ca nefondat.
Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.A. a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și, reținând cauza în rejudecare, admiterea apelului și în consecință admiterea cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată cuprinde considerente străine de natura cauzei privind suma încasată de intimatul-pârât în procedura de executare silită, în cuantum de 194.103,37 RON.
În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel a interpretat în mod greșit normele de drept material privind subrogația legală, invocând în mod eronat dispozițiile art. 1108 alin. (3) C. civ.
Prin întâmpinarea înregistrată la 18.04.2022, intimatul Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât criticile recurentei nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) din același cod, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului.
Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 12.05.2022, recurenta a solicitat respingerea excepției nulității recursului și înlăturarea apărărilor formulate de intimat ca neîntemeiate.
Cauza a fost înregistrată la 03.02.2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 20 mai 2022 s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2022.
Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția tardivității prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a respinge recursul, ca tardiv, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei" iar conform art. 485 alin. (1) teza I din același cod "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește" iar, potrivit art. 182 alin. (1) din același cod, termenul care se socotește pe zile se împlinește la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.
Verificând termenul de recurs cu respectarea acestor dispoziții imperative, Înalta Curte constată că, în cauză, termenul de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., calculat de la data înscrisă pe dovada comunicării hotărârii atacate (23 decembrie 2021), a expirat la 24 ianuarie 2022, zi nelucrătoare, motiv pentru care termenul de recurs s-a prelungit, împlinindu-se la 25 ianuarie 2022, conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ.
Așadar, recursul este declarat cu depășirea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată a fost comunicată la 23 decembrie 2021, iar cererea de recurs a fost transmisă la 26 ianuarie 2022, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, după expirarea termenului de recurs la 25 ianuarie 2022.
Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.
Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.
De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., "părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător."
Ca atare, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale incidente, astfel încât va admite excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu, și va respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2172/A din 8 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2172/A din 8 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2022.