ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 456/2021

Ședința publică din data de 24 februarie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 16 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici Și A. - S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 194.694,28 RON, reprezentând comision de garantare datorat de pârâtă aferent anilor 2012-2014 și a sumei de 52.848 euro, cu titlu de garanție din creditul de investiții în suma de 650.000 euro, încasată necuvenit de B. S.A., cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune referitor la capătul 1 al cererii de chemare în judecată și excepția autorității de lucru judecat referitor la capătul 2 al acțiunii.

Prin încheierea de ședință din 26 mai 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a disjuns primul capăt de cerere și a dispus formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 2137/2017 din 26 mai 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 9795 din 25 septembrie 2017, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului.

Prin sentința civilă nr. 205 din 16 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 1369/2018 din 2 mai 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind pretențiile constând în comision aferent anilor 2012 și 2013 și a respins aceste pretenții ca prescrise, a admis în parte cererea formulată de reclamantul Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și A. - S.A., a obligat pârâta B. S.A. la plata sumei de 50.262,84 RON, reprezentând comision și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.110,25 RON, reprezentând taxa de timbru proporțional cu pretențiile admise, a respins în rest cererea și a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.353,89 RON, reprezentând cheltuieli de judecată onorariu avocat proporțional cu pretențiile admise.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și A. - S.A. și pârâta B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 2555/A din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și A. - S.A., a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva aceleiași sentințe, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului 22.846,74 RON, reprezentând comision aferent perioadei ianuarie-mai 2014 și a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata comisionului aferent perioadei iunie- noiembrie 2014, ca neîntemeiată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost obligat apelantul-reclamant să plătească intimatei-pârâte suma de 713,74 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, respectiv taxa de timbru aferentă pretențiilor admise. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și A. - S.A., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentul-reclamant susține că hotărârea atacată a fost pronunțată fără ca instanța să arate motivele pentru care a înlăturat apărările recurentului cu privire la suspendarea cursului prescripției extinctive, precum și cu privire la obligația intimatei de a depune cererea pentru plata garanțiilor aferente beneficiarului C. S.R.L.

În opinia aceleiași părți, curtea de apel nu justifică de ce nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 1518 și art. 2544 C. civ. și nu argumentează elementele esențiale ale speței referitoare la suspendarea cursului prescripției extinctive, la calculul termenului de prescripție extinctivă și la interpretarea art. 9 din Convenția nr. 177/2012.

Se mai arată că instanța de apel a motivat superficial decizia întrucât a menționat aspecte de fapt fără a prezenta silogismul juridic care a determinat soluția din dispozitiv.

Autorul căii de atac invocă și nerespectarea dispozițiilor art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1266, art. 1267, art. 1268, art. 2532, art. 2537 și ale art. 2544 C. civ., arătând că instanța de apel nu a stabilit corect data de la care curg termenele de prescripție pentru comisionul aferent fiecărui an, fără a stabili dacă sunt incidente cauze de suspendare sau de întrerupere a acestui termen. Recurentul-reclamant arată care sunt actele care, în opinia sa, au întrerupt termenul de prescripție și pe care instanța de apel le-a înlăturat, și menționează negocierile dintre părți cu titlu de cauză de suspendare a termenului de prescripție.

Recurentul-reclamant invocă și încălcarea dispozițiilor art. 2537 alin. (1) C. civ., susținând că termenul de prescripție extinctivă a fost întrerupt prin acte de recunoaștere întreprinse de intimata-pârâtă, acte pe care le prezintă în memoriul de recurs.

Se critică și modul în care instanța de apel a interpretat prevederile convenției, apreciind că înștiințarea de neplată valorează cerere de plată. Recurentul-pârât afirmă că prin această interpretare, curtea de apel a intervenit în acordul de voință al părților.

Recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 1 iulie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurentul-reclamant a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a arătat că recursul este admisibil prin prisma tuturor motivelor de casare invocate.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și A. - S.A. împotriva deciziei civile nr. 2555/A din 18 decembrie 2018 și s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 27 ianuarie 2021, în ședință publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătorești între altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 175 C. proc. civ.

Aceste dispozițiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Instanța va înlătura criticile prin care recurentul-reclamant susține că instanța de apel nu a arătat care este silogismul juridic care a determinat soluția din dispozitiv întrucât din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel a analizat cererea de apel și apărările formulate de acesta în acel stadiu procesual prin raportare la temeiurile de drept invocate și la prevederile convențiilor încheiate între părți. De asemenea, curtea de apel a avut în vedere și puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2014, aspecte care au fost invocate și în motivele de apel formulate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și A. - S.A. Astfel cum s-a reținut în jurisprudența instanței supreme, în motivarea unei hotărâri judecătorești este esențială valoarea juridică a argumentelor și corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției. Din analiza raționamentului juridic al instanței de apel rezultă că aceasta a construit o motivare logică, argumentată și suficientă, care răspunde aspectelor de fapt și de drept supuse dezbaterii judiciare și care respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la criticile încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care recurentul-reclamant invocă încălcarea dispozițiilor art. art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1266, art. 1267, art. 1268, art. 2532, art. 2537 și ale art. 2544 C. civ., Înalta Curte reține că acestea sunt invocate omisso medio. Din memoriul de apel rezultă că în acel stadiu procesual, autorul căii de atac a susținut aplicarea greșită a prevederilor art. 2525 alin. (1) C. civ., text de lege care se referă la prescripția dreptului la acțiune în restituirea prestațiilor făcute în temeiul unui act anulabil ori desființat pentru rezoluțiune sau altă cauză de ineficacitate. Prin cererea de recurs se susține încălcarea prevederilor legale referitoare la buna-credință (art. 1170 C. civ.), forța obligatorie a contractului (art. 1270 C. civ.) interpretarea contractelor (art. 1266-art. 1268 C. civ.), conținutul contractului (art. 1272 C. civ.), cauzele de suspendare și întrerupere a termenului de prescripție extinctivă (art. 2532 și art. 2537 C. civ.) și modul de calcul al termenului de prescripție (art. 2544 C. civ.). Întrucât aceste motive nu au fost supuse dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de apel, acestea nu pot fi analizate direct în calea de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant recurentul-reclamant Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și A. împotriva deciziei civile nr. 2555/A din 18 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ȘI A. împotriva deciziei civile nr. 2555/A din 18 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2021.