ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1847/2022

Ședința publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat art. 1516 C. civ., art. 33 Codul silvic, O.U.G. nr. 64/2001 și H.C.L. nr. 100/2019.

Prin sentința civilă nr. 1330 din 12.02.2021, pronunțată de Judecătoria Aleșd, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Cauza a fost înregistrată la 4 martie 2021 pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 105/LP din 03.06.2021, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanta

Prin decizia civilă nr. 17/2022-A din 20 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă, fiind obligată la plata către intimatul A.. a sumei de 1000 RON, cheltuieli de judecată parțiale în apel.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a reluat motivarea primei instanțe, fără a analiza criticile din apel privind solicitarea de plată a acesoriilor.

De asemenea, recurenta învederează că acțiunea nu a fost întemeiată pe dispozițiile art. 183 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015 și art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, ci s-au solicitat penalitățile pentru neplata debitului la scadență în temeiul Hotărârii CLB nr. 100 din 04.06.2019.

Recurenta apreciază că instanța de fond nu a explicat care este motivul pentru care a fost respinsă solicitarea de plată a accesoriilor în condițiile în care debitul nu a fost contestat de părți.

În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel avea obligația de a pune în discuția părților calificarea pretențiilor financiare în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 2 mai 2022, intimatul-pârât Ocolul Silvic Brătcuța a invocat excepția nulității recursului întrucât, în principal, motivele sunt invocate cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. și, în subsidiar, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 17 mai 2022, recurenta a solicitat înlăturarea apărărilor formulate prin întâmpinare.

Cauza a fost înregistrată la 07.03.2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 19 mai 2022, s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2022.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimatul-pârât, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit recurentei, instanța de apel în mod greșit a reluat motivarea primei instanțe fără a motiva respingerea criticilor din apel privind plata accesoriilor debitului principal.

În cauză se constată că, distinct de motivarea primei instanțe, în decizia recurată s-a reținut că pentru nevirarea la termen a vărsămintelor repartizate din profit, pârâta-intimată nu poate fi obligată la plata majorărilor de întârziere, stabilite conform art. 183 din Legea nr. 207/2015, întrucât acestea sunt datorate doar pentru neplata obligațiilor fiscale principale, or vărsămintele din profitul net datorat de către intimata-pârâtă nu pot fi asimilate unei obligații fiscale principale.

Acest motiv de nelegalitate este indicat formal, întrucât recurenta în cadrul acestui motiv de recurs își reiterează susținerile pe fondul cauzei și criticile din apel privind nemotivarea hotărârii primei instanțe referitoare la plata accesoriilor, care au primit o dezlegare din partea instanței de prim control judiciar.

Or, instanța de apel a reținut că prin acțiunea introductivă, reclamanta apelantă a solicitat plata profitului neachitat pe anul 2018, cu majorări de întârziere. Calea de atac a reclamantei a fost respinsă cu motivarea că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata vărsămintelor repartizate prin Hotărârea Consiliului Local Bratca nr. 100 din 4 iunie 2019, urmare a achitării, iar majorările pentru plata cu întârziere calculate de reclamantă potrivit art. 183 din Legea nr. 207/2015 nu puteau fi aferente decât unei obligații fiscale, nu și debitului principal constând în vărsăminte din profitul net datorat, pretențiile privind plata accesoriilor, în forma în care au fost cuantificate, potrivit principiului disponibilității procesuale, nefiind fondate.

Este de subliniat faptul că în calea extraordinară de atac a recursului sunt supuse analizei criticile privind nelegalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Prin urmare, se reține că în memoriul de recurs nu sunt dezvoltate critici privind nemotivarea, caracterul contradictoriu al considerentelor ori existența unor argumente străine de natura cauzei în conținutul deciziei recurate.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.

Referirile recurentei la art. 183 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015, art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, la art. 4 din Regulamentul de organizare a pârâtei și din actul constitutiv al acesteia ori la H.C.L. nr. 21/2019 nu sunt însoțite de critici privind raționamentele logico-juridice ale instanței de apel care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând criticile recurentei, constată că în susținerea motivului de casare recurenta a invocat și dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., care nu se încadrează în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind o normă de procedură, nefiind arătată nici măsura în care prin încălcarea acesteia ar fi cazul unei nulități, motivarea recursului neputând fi completată deductiv.

Simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidența motivului de recurs, ci trebuie indicate critici concrete privind normele de drept material ori procedural încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Prin urmare, criticile invocate de recurentă nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea motivelor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare și aplicare.

În consecință, întrucât din motivele de casare invocate de recurentă nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivare necorespunzatoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În egală măsură, sunt întemeiate și apărările formulate de intimatul-pârât prin întâmpinare, privind nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. de strictă interpretare și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta U.A.T. Comuna Bratca împotriva deciziei nr. 17/2022-A din 20 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta U.A.T. Comuna Bratca împotriva deciziei nr. 17/2022-A din 20 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2022.