ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 664/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 22.12.2017 sub nr. x/2017, reclamantul Municipiul Oradea, prin Primar a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.289.041,09 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R din ziua plății, reprezentând amendă penalizatoare pentru perioada 27.12.2014-25.07.2017, ca urmare a neîndeplinirii în termen a obligațiilor contractuale.

Prin sentința civilă nr. 1/C/15.03.2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței teritoriale, a admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la 22.03.2018 sub același număr unic.

La 07.05.2018, reclamantul Municipiul Oradea, prin Primar și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a S.C. B. S.R.L. pentru opozabilitatea hotărârii.

Prin încheierea din 08.05.2018, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a introdus-o în cauză pe S.C. B. S.R.L. în calitate de pârâtă.

La 19.06.2018, intimata S.C. B. S.R.L. a învederat că și-a schimbat denumirea în S.C. C. S.R.L.

Prin sentința nr. 213/LP/30.10.2018, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. A. S.R.L., a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L. și a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. A respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins acțiunea ca neîntemeiată, iar reclamantul a fost obligat la plata către pârâta S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel, iar pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat apel incident.

Prin decizia nr. 245/C/2020-A/07.10.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul reclamantei și a admis apelul incident, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins acțiunea ca prescrisă. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. L-a obligat pe apelantul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivarea recursului, recurentul a invocat nelegalitatea hotărârii atacate și a susținut că toate înscrisurile depuse la dosar, inclusiv declarațiile martorilor, confirmă faptul că în intervalul de timp 16.12.2008-16.12.2012 nu s-a finalizat nici faptic și nici juridic centrul comercial D., în condițiile în care această lucrare putea fi finalizată într-un termen de doar 9 sau 12 luni.

Recurentul a mai arătat că intimata s-a obligat să asigure realizarea unui spațiu care să corespundă din toate punctele de vedere (structural, funcțional și sanitar) pentru desfășurarea de activități comerciale. Or, la momentul lunii iulie 2012 proiectul nu era finalizat, iar prin declarația dată de martorul E. s-a confirmat faptul că în perioada 2011-2017 nu s-au executat lucrări și că, într-adevăr, instalațiile și finisajele de la interior au rămas în stadiul de lucrări prevăzute, dar neexecutate.

A subliniat recurentul că este important și faptul că intimata a precizat în mod expres că până la 21.12.2011 nu a fost executată nicio lucrare în baza autorizației de construire nr. x/16.12.2008 și că, de altfel, intimata a procedat la modificarea proiectului și a obținut o nouă autorizație de construire (nr. 1700/2011), ce a avut ca obiect Proiect modificator la autorizația de construire anterioară, respectiv nr. 2214/16.12.2008.

Raportat la cele arătate, a apreciat că instanța de apel nu a reușit să rețină corect situația de fapt, având în vedere că obiectul acțiunii nu are nicio legătură cu momentul 2011 sau cu autorizația de construire nr. x/2008, dobânda penalizatoare fiind solicitată în raport cu autorizația de construire nr. x/2011, al cărei termen de finalizare (36 luni) nu a fost respectat.

Referitor la procesul-verbal nr. x/21.12.2011, recurentul a susținut că instanța de apel a reținut în mod eronat că acesta este documentul final care atestă îndeplinirea obligațiilor contractuale de către intimată.

Potrivit recurentului, procesul-verbal aflat în discuție nu este documentul final care atestă finalizarea lucrării, ci unul de terminare a lucrărilor, încheiat pe faze de lucrări, aspect ce rezultă și din dispozițiile art. 37 din Legea nr. 50/1991, coroborat cu pct. 23 din Anexa nr. 2 din aceeași lege, în forma aplicabilă la 19.12.2011, cât și din declarația dată de martorul F..

Recurentul a conchis în sensul că instanța de apel nu a analizat în mod complet și corect fondul cauzei, a refuzat să dea efect prevederilor legii aplicabile și în mod nelegal a atribuit valoare juridică de recepție finală unui proces-verbal care, în realitate, este unul de terminare a unei faze de lucrări.

În continuare, a mai susținut că au fost emise trei autorizații de construire, nr. x/16.12.2008, nr. y/19.12.2011 și nr. z/31.01.2017, iar fiecare dintre acestea au fost emise în vederea prelungirii precedentei, în aceleași condiții contractuale și pentru același scop. Așadar, odată cu emiterea celei de-a doua autorizații (nr. 1700/2011), iau naștere alte efecte juridice, respectiv se reînnoiește durata de execuție a lucrărilor de construcție cu încă 36 de luni, calculată de la data de începere a lucrărilor anunțată inițial - 27.12.2011, începând un alt termen de execuție a lucrărilor și evident un alt termen de prescripție a solicitării plății amenzii penalizatoare.

Prin urmare, a arătat că, la momentul emiterii autorizației de construire nr. x/2011, cea cu nr. x/2008 a dobândit un caracter desuet, întrucât, chiar dacă nu și-a atins scopul, iar lucrările nu au fost terminate, aceasta a ajuns la finele perioadei pentru care a fost emisă (16.12.2011).

Ca atare, potrivit recurentului, solicitarea de aplicare intimatei a sancțiunii penalizatoare este în mod cert justificată în baza autorizației de construire nr. x/2011, deoarece nici termenul de 36 de luni prevăzut de aceasta nu a fost respectat de către societatea intimată pentru finalizarea centrului comercial, fapt dovedit prin solicitarea de emitere a unei noi autorizații, respectiv cea cu nr. z/2017.

În final, a arătat că înscrierea în Cartea Funciară a construcției finalizate, precum și în evidențele fiscale s-a realizat abia în anul 2017, astfel că dreptul material la acțiune nu este prescris, întrucât termenul de 3 ani de prescripție curge de la 27.12.2014 (data expirării termenului de finalizare acordat prin autorizație), iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la 22.12.2017, astfel că este îndreptățit la amenda penalizatoare aferentă perioadei 27.12.2014-25.07.2017.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 22.02.2021, intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a invocat excepția nulității recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în ipotezele de casare de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

La 24.02.2021, intimata S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat menținerea dispoziției de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale.

În temeiul art. 491 C. proc. civ., pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs incident împotriva considerentelor, solicitând, doar în măsura în care recursul reclamantului este declarat admisibil în principiu, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel în vederea schimbării în parte a considerentelor deciziei recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și al respingerii acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a mai solicitat analizarea și admiterea motivului de apel referitor la lipsa punerii sale în întârziere, așa cum prevede art. 1081 din C. civ. de la 1864, invocat în susținerea apelului incident.

În prealabil, recurenta a susținut că în condițiile în care reclamantul a promovat recurs, s-a născut și interesul său de a obține schimbarea considerentelor deciziei recurate în parte și doar în măsura în care recursul principal ar fi declarat admisibil în principiu, nu ar fi anulat sau ar presupune cercetarea fondului.

În atare situație, a apreciat că este necesar a-i fi analizate toate motivele invocate în apărare, inclusiv cele pe care instanța de apel le-a respins ori asupra cărora a omis să se pronunțe, astfel că singura modalitate de a le deduce judecății o constituie recursul incident îndreptat împotriva considerentelor greșite, în condițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., realizând o încadrare a criticilor invocate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

La 11.03.2021, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata S.C. A. S.R.L., solicitând respingerea excepției nulității recursului propriu, întrucât criticile invocate sunt de nelegalitate, iar acestea se încadrează în ipotezele de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 05.04.2021, Municipiul Oradea, prin Primar a formulat întâmpinare la recursul incident, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Față de data înregistrării cauzei pe rolul instanțelor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat și comunicat părților.

La 26.11.2021, pârâta S.C. A. S.R.L. a prezentat punctul de vedere.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului principal, invocată de pârâta-intimată S.C. A. S.R.L., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în criticile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurentul Municipiul Oradea, prin Primar a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc însă doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt.

Astfel, recurentul a arătat că intimata și-a asumat obligația de a edifica centrul comercial D., însă înscrisurile de la dosar, inclusiv declarațiile martorilor relevă că în intervalul de timp 16.12.2008-16.12.2012 acesta nu a fost finalizat nici faptic și nici juridic, iar până la data de 21.12.20211 nu a fost efectuată nicio lucrare în baza primei autorizații de construire, nr. x/16.12.2008.

A mai afirmat că instanța de apel nu a reținut corect situația de fapt, apreciind eronat că procesul-verbal nr. x/21.12.2011 de terminare a unei faze de lucrări reprezintă înscrisul care face dovada îndeplinirii obligațiilor contractuale de către intimată. De altfel, obiectul acțiunii nu are nicio legătură cu momentul 2011 sau cu autorizația de construire nr. x/2008, iar dobânda penalizatoare a fost solicitată în raport cu autorizația de construire nr. x/2011, al cărei termen de finalizare (36 luni) nu a fost respectat.

Prezentând pe larg aspecte referitoare la cele trei autorizații de construire emise pentru edificarea centrului comercial, recurentul a susținut că la momentul emiterii celei de-a doua autorizații (nr. x/2011), cea anterioară (nr. x/2008) a dobândit un caracter desuet, astfel că solicitarea privind sancționarea intimatei pentru nerespectarea clauzelor contractuale, în raport cu autorizația de construire nr. x/2011, este justificată, în condițiile în care termenul de execuție nu a fost respectat și emisă o nouă autorizație, cea cu nr. z/2017.

Concluzionând, a arătat că dreptul material la acțiune nu este prescris, deoarece termenul de 3 ani de prescripție curge de la 27.12.2014 - data expirării termenului de finalizare acordat prin autorizație, iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la 22.12.2017, fiind îndreptățit la amenda penalizatoare aferentă perioadei 27.12.2014-25.07.2017.

Acestea reprezintă însă elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o reală și autentică motivare din perspectiva rigorilor procedurale. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurentul tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și un al treilea grad devolutiv.

Față de considerentele ce preced, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, este incidentă excepția nulității recursului principal, motiv pentru care Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea nulității prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul incident declarat de pârâta S.C. A. S.R.L, art. 491 C. proc. civ. face trimitere la prevederile din materia apelului, respectiv art. 472-474 din același cod, aplicabile și în recurs.

Astfel, art. 491, coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., statuează în sensul că:

"Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".

Cum recursul principal declarat de reclamantul Municipiul Oradea, prin Primar a fost anulat, recursul incident declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiași decizii, va fi respins în consecință, ca rămas fără efect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2), precum și ale art. 472 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul principal și va respinge ca rămas fără efect recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de recurentul-reclamant Municipiul Oradea, prin Primar împotriva deciziei nr. 245/C/2020-A/07.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2022.