ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1833/2022

HOTĂRÂRE

29.09.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1833/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal la data de 01.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Prim Ministrul D., Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministrul Muncii și Protecției Sociale-E., Ministerul Finanțelor, Ministrul Finanțelor-F., Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Statul Român prin Ministerul Finanțelor solicitând obligarea tuturor pârâților la soluționarea integrală, efectivă și punctuală a tuturor plângerilor prealabile cu consecința obligării acestora la plata pensiilor cu majorarea de 40% către reclamanții B. și C., începând cu data de 01.09.2020, conform dispozițiilor art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 ce stabilea ca valoare a punctului de pensie de la 01.09.2020 - 1775 RON în continuare cu dobânda aferentă și rata inflației la data plății efective, obligarea tuturor pârâților la plata de despăgubiri pentru discriminare și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, sancționarea pentru discriminare a pârâților și de daune morale aduse onoarei, demnității și reputației, în cuantum de 40.000 RON fiecare către toți reclamanții în cauză și plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

În motivare au arătat că prin Legea nr. 127/2019 s-a stabilit, conform art. 86 alin. (2) lit. b), că valoarea punctului de pensie va fi de 1775 RON la data de 01.09.2020, iar O.U.G. nr. 135/2020 a prorogat aplicarea legii. Au arătat că în acest mod, Guvernul se substituie Parlamentului, ceea ce aduce atingere statului de drept, cu încălcarea CEDO, Guvernul fiind cel obligat să identifice resursele financiare pentru punerea în executare a legii.

În drept au invocat Constituția României, O.G. nr. 137/2000, CEDO, Codul administrativ, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 127/2019, Legea nr. 263/2010, Legea nr. 24/2000.

Pârâții Ministrul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Muncii și Protecției Sociale au formulat întâmpinare la data de 16.07.2021, prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale, față de art. 152-154 din Legea nr. 263/2010, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâții Ministerul Finanțelor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor au formulat întâmpinare la data de 27.07.2021, prin care au solicitat pe cale de excepție constatarea lipsei competenței teritoriale a Curții de Apel București cu privire la reclamanții B. și C., au solicitat constatarea nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii, au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., pe cale de excepție au invocat lipsa de obiect față de aceștia cu privire la primul capăt de cerere, au invocat lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român și a pârâtului Ministerul Finanțelor, au solicitat constatarea inadmisibilității capătului de cerere prin care reclamanții au solicitat plata a câte 40.000 RON cu titlu de daune morale și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 50/18.01.2022, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că, prin raportare la obiectul și finalitatea cererii de chemare în judecată cu care a fost investită Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, litigiul dedus judecății are ca obiect principal dreptul la pensie al reclamanților, respectiv obligarea pârâților la plata pensiilor cu majorarea de 40%, începând cu data de 01.09.2020, conform dispozițiilor art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 ce stabilea ca valoare a punctului de pensie de la 01.09.2020 - 1775 RON, iar competența de soluționare a cauzei a se stabilește prin raportare la prevederile art. 152, 153 lit. l) și art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.

Prin raportare la prevederile art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul, curtea a reținut că prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții au optat pentru soluționarea cauzei de către instanța competentă de la sediul pârâtei, respectiv Tribunalul București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împrejurarea că cererea reclamanților a fost formulată în contradictoriu cu pârâți care au rangul administrativ de autorități publice centrale, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu este de natură să atragă competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin raportare la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, competența materială de soluționare a cauzei se determină în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, care se subsumează unui conflict privind dreptul la pensie al reclamanților, potrivit art. 153 din Legea nr. 263/2010 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iar nu în funcție de statutul pârâtelor de autorități publice centrale, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Or, refuzul administrativ al pârâților având ca obiect acordarea și recunoașterea către reclamanți a drepturilor prevăzute de art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, nu reprezintă un act administrativ tipic sau asimilat în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fiind peremptoriu că refuzul administrativ al pârâților produce efecte juridice în sfera raporturilor privind asigurările sociale, cu privire la majorarea dreptului la pensie al reclamanților.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2021.

La termenul de judecată de la 23.05.2022, reclamanții au invocat excepția necompetenței materiale a acestei instanțe.

Tribunalul a reținut că reclamanții sunt beneficiarii unor drepturi de pensie pentru limită de vârstă, iar prin promovarea acțiunii urmăresc obligarea pârâților la soluționarea plângerilor prealabile având ca obiect punerea în aplicare a legislației pensiilor cu privire la valoarea punctului de pensie de 1775 RON prevăzută de art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea 127/2019, începând cu 01.09.2020, invocând încălcarea dispozițiilor legale și constituționale ca urmare a modificării acestui act normativ prin O.U.G. nr. 135/2020.

Raportat la petitul acțiunii tribunalul a reținut că pretențiile deduse judecătii nu se circumscriu jurisdicției asigurărilor sociale, din perspectiva dispozițiilor art. 152-154 ale Legii nr. 263/2010.

Prin urmare, finalitatea demersului procesual în cauză nu este stabilirea în sarcina pârâților a obligației de recalculare a drepturilor de pensie prin raportare la o anumită valoare a punctului de pensie ci a obligației de a soluționa plângerile prealabile formulate de reclamanți cu privire la recunoașterea dreptului acestora de a beneficia de majorarea pensiei conform dispozițiilor art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea 127/2019, anterior modificării prin O.U.G. nr. 135/2020.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 1, art. 2 alin. (2), art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 132 C. proc. civ., tribunalul a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Totodată, constatând conflictul negativ de competență, în baza art. 133-135 C. proc. civ., a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea solutionării acestuia.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea reclamanților, având calitatea de pensionari, de obligare a pârâților, autorități publice, de punere în aplicare a unui act normativ, respectiv a Legii nr. 127/2019, sens în care au solicitat acordarea majorării cu 40 % a pensiei, prevăzută de acest act normativ, prorogat de la aplicare prin ordonanță de urgență.

Așadar, reclamanții pun în discuție dreptul de pensie în cuantumul prevăzut conform dispozițiilor art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea 127/2019, anterior modificării prin O.U.G. nr. 135/2020, însă nu în accepțiunea art. 153 din Legea nr. 263/2010, care presupune contestarea unei decizii de pensie emise de casa teritorială de pensii competentă ori prin solicitarea emiterii unei astfel de decizii ci ca o consecință a soluționării unor plângeri prealabile formulate în baza art. 1, art. 2, art. 7 din Legea 554/2004, astfel cum reclamanții au indicat în petitul acțiunii.

Raportat la faptul că reclamanții au indicat în drept Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și având în vedere finalitatea demersului judiciar precum și calitatea pârâților, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății are natura unui litigiu de drept administrativ.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Conform art. 1 din același act normativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

În raport cu aceste considerente și având în vedere că unii pârâți au calitatea de autoritate publică centrală, competența materială revine secției de contencios administrativ a curții de apel.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.