ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1812/2022

Ședința publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra admisibilității în principiu a recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal la 26 noiembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. și S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a actului adițional nr. x din 5 octombrie 2016 la actul constitutiv al S.C. C. S.R.L. și să dispună radierea mențiunii nr. 37485 din 5 octombrie 2016, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 182 din 2 octombrie 2020, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1930 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. a declarat apel principal, iar reclamantul A. apel incident.

Prin decizia nr. 231 din 8 iunie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul incident și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că valoarea cheltuielilor de judecată datorate de pârâta B., reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expertiză, onorariu avocat și onorariu curator, era de 2.930 RON în loc de 1.930 RON, menținând celelalte dispoziții ale primei instanțe. A respins apelul principal și a obligat apelanta-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 231 din 8 iunie 2021, apelanta-pârâtă B. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, invocând art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv, a arătat că instanța de prim control judiciar în mod nelegal a validat hotărârea primei instanțe, care a fost întemeiată pe dispozițiile art. 191 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, instanțele de fond confundând temeiul de drept al nulității cu cel reglementat pentru modificarea actului constitutiv, sancțiunea ce ar fi putut interveni nefiind nulitatea absolută, ci cea relativă, care fusese acoperită prin validarea de către intimatul-reclamant a actelor juridice ulterioare ce vizau funcționarea societății.

Recursul, fiind de competența Înaltei Curți, a urmat procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ., prin raportare la data începerii procesului.

Prin încheierea din 18 mai 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Înalta Curte, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepția nulității recursului, care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea criticilor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde critici ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În speță, Înalta Curte constată că, deși prin memoriul de recurs recurenta a indicat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținerile dezvoltate nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de textul legal citat.

Astfel, recurenta nu a arătat care sunt normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel.

Așadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a fost invocat formal, urmărindu-se în realitate o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei soluției și a elementelor de fapt ale cauzei.

Cu alte cuvinte argumentele recurentei exprimă nemulțumirea părții cu privire soluția pronunțată de instanța de apel și nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate și excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 din C. proc. civ., situându-se în afara ariei de competență a Înaltei Curți.

Recurenta tinde în realitate să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și un al treilea grad devolutiv.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, obligație neîndeplinită de către recurentă, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul.

Față de prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., reținând culpa procesuală în sarcina recurentei, ca parte căzută în pretenții, aceasta va fi obligată la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A., reprezentând onorariu avocat, justificată cu chitanța aflată la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 231/2021 din 8 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-pârâtă B. la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2022.