ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1805/2022

HOTĂRÂRE

28.09.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1805/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 1 iulie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. și Y., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, au solicitat:

a. obligarea pârâtului la plata ajutorului la trecerea în rezervă cuvenit fiecărui reclamant în parte, ce a fost trecut în rezervă între anii 2011-2017 (după caz), cu drept la pensie în conformitate cu art. 20 din Anexa VII, Secțiunea a III-a din Legea nr. 284/2010, având ca bază de calcul solda funcției de bază în vigoare la data trecerii în rezervă (din ultima lună de activitate, așa cum reiese din statul de plată/detalierea statului de plată/fluturaș de salariu, după caz) și raportat la numărul de solde cuvenit în conformitate cu art. 20 din Anexa VII, Secțiunea a III-a din Legea nr. 284/2010, după cum urmează:

- conform art. 20 alin. (1), un ajutor pentru vechimea efectivă avută până la data trecerii în rezervă în sistemul de apărare, ordine publică și siguranța națională; - conform art. 20 alin. (2), un ajutor egal cu câte 2 solde pentru fiecare an rămas până la împlinirea limitei de vârstă în grad până la care putea fi menținut în activitate;

b. actualizarea sumelor la care urmează a fi obligat pârâtul cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul National de Statistica și obligarea acestora la plata dobânzii legale, începând cu momentul de la care trebuia efectuată plata (data trecerii în rezervă) și până la momentul plății integrale a sumelor datorate reclamanților.

Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 7 octombrie 2019, a admis excepția necompetenței funcționale a acestei secții și a declinat competența de soluționare în favoarea secției a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a VIII-a civile, conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București sub același număr de dosar.

La termenul de judecată din 10 martie 2021, având în vedere lipsa coparticipării procesuale active obligatorii a reclamanților din cauza principală, precum și domiciliile acestora, instanța a disjuns cererile formulate în cauză, constituindu-se mai multe dosare, inclusiv cel de față în care reclamanți sunt M. și V., cu domiciliul în jud. Bacău.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 3328 din 11 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat judecata cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții M. și V. în favoarea Tribunalului Bacău, având în vedere decizia nr. 5/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii și prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, normă specială în raport cu dreptul comun, anume art. 107 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub același nr. de dosar.

Tribunalul Bacău, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 176/2022 din 9 martie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivare, s-a reținut că drepturile salariale solicitate au aceeași cauză (raporturile de serviciu), între ele existând o strânsă legătură, astfel că sunt îndeplinite cerințele coparticipării procesuale active, instituție reglementată de art. 59 C. proc. civ., devenind incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, ce recunosc competența de soluționare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiași articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanții aflați în coparticipare procesuală facultativă.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, din care făceau parte și reclamanții M. și V., s-a apreciat că Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a fost în mod corect și legal sesizat, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă consecința pierderii competenței instanței inițial învestite de la soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanța pretinsă a fi cea de la domiciliul acestor reclamanți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub același număr de dosar.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe -Tribunalul București și Tribunalul Bacău - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență.

În cauză, litigiul are ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale la plata ajutorului la trecerea în rezervă cuvenit fiecărui reclamant în parte, militari al căror statut a fost reglementat de Legea nr. 80/1995, în conformitate cu art. 20 din Anexa VII, Secțiunea a III-a din Legea-cadru nr. 284/2010 și actualizarea sumelor solicitate cu indicele prețurilor de consum la data plății integrale. Din decizia nr. 5/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii rezultă fără putință de tăgadă că litigiile ce privesc aceste drepturi ale personalului militar nu au natura unor litigii de contencios administrativ, ci a unor litigii de muncă.

Potrivit art. 278 alin. (2) din Codul muncii, "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii, iar art. 269 din același cod statuează că:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Totodată, conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, care derogă de la cele ale art. 269 din Codul muncii în privința acțiunilor formulate de angajați, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Cum după trecerea în rezervă a reclamanților din prezenta cauză, locul de muncă al acestora nu mai constituie o chestiune de actualitate, competența de soluționare a prezentei cauze revine Tribunalului Bacău.

Referitor la incidența în cauză a art. 59 C. proc. civ., se constată că raportul de drept material litigios nu creează o dependență procesuală între reclamanții inițiali, în sensul că aceștia nu se află într-o situație de coparticipare procesuală activă obligatorie, fiecare fiind îndreptățit să se adreseze instanței, în mod separat, pentru acordarea ajutoarelor sociale de care beneficiază în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al Anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010, soluția pronunțată față de oricare dintre reclamanți neavând nicio înrâurire asupra soluțiilor pronunțate în contradictoriu cu restul reclamanților.

Incidența textului legal citat reclamă existența unui drept ori a unei obligații comune, sau situația ca acestea să izvorască din aceeași cauză, ori ca între ele să existe o strânsă legătură, aspecte care nu sunt îndeplinite în speță.

Așadar, în aplicarea art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.