ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 357/2020

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 11 decembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Reclamant T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, au solicitat obligarea acestuia la plata ajutorului la trecerea în rezervă, cuvenit fiecărui reclamant ce a fost trecut în rezervă între anii 2011-2017, cu drept la pensie în conformitate cu art. 29 din anexa nr. VII, secțiunea a III-a din Legea nr. 284/2010, având ca bază de calcul solda funcției de bază în vigoare la data trecerii în rezervă, din ultima lună de activitate, așa cum reiese din statul de plată/detalierea statului de plată/fluturaș de salariu, după caz și raportat la numărul de solde cuvenit în conformitate cu art. 20 din anexa nr. VII, secțiunea a III-a din Legea nr. 284/2010, după cum urmează: - conform art. 20 alin. (1), un ajutor pentru vechimea efectivă avută la data trecerii în rezervă în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională; - conform art. 20 alin. (2), un ajutor egal cu câte 2 solde pentru fiecare an rămas până la împlinirea limitei de vârstă în grad până la care putea fi menținut în activitate. S-a solicitat, în plus, actualizarea sumelor la care urmează a fi obligat pârâtul cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică și obligarea acestuia la plata dobânzii legale, începând cu momentul de la care trebuia efectuată plata - data trecerii în rezervă - și până la momentul plății integrale a sumelor datorate reclamanților.

Prin încheierea din 3 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale. În considerentele acestei încheieri, s-a reținut că, în speță, competența de soluționare a litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 284/2010 aparține, potrivit art. 153 lit. f) din Legea nr. 263/2010, tribunalului, ca instanță de litigii de muncă și asigurări sociale, sumele cuvenite în temeiul acestora având natura juridică a unui ajutor social de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, la trecerea în rezervă sau direct la retragere, iar nu a unor drepturi salariale cuvenite unor funcționari publici în activitate, pentru a fi incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999. Totodată, au fost avute în vedere și prevederile art. 34 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, în sensul că la nivelul tribunalelor există secții specializate pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, astfel încât litigiul a fost declinat în favoarea secției specializate. Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei secții la data de 7 septembrie 2018. La termenul din 11 octombrie 2018 s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la reclamanții care domiciliază în alte județe și păstrarea în cauză a reclamanților domiciliați în București.

Prin sentința civilă nr. 7334 din 12 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2018 s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că obiectul cauzei constă în plata ajutorului la trecerea în rezervă în conformitate cu art. 20 din anexa VII, secțiunea a III-a din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia "La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate" în funcție de vechimea efectivă. S-a constatat că reclamanții au avut calitatea de personal militar trecuți în rezervă între anii 2011-2017, nefiind funcționari publici în sensul art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Având în vedere că statutul de funcționar public al acestora nu este prevăzut în norme speciale, s-a apreciat că în cauză se aplică regula de competență de drept comun în materia litigiilor de muncă, fiind competent să judece cauza tribunalul de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului, conform art. 208-210 din Legea nr. 62/2011. Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul Z. este domiciliat în județul Dolj, neavând locul de muncă în București, fiind trecut în rezervă, s-a constatat că Tribunalul Dolj este competent să soluționeze litigiul dedus judecății.

Prin sentința civilă nr. 3506 din 14 noiembrie 2019, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului București. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență. În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că obiectul litigiului vizează plata ajutorului acordat la trecerea în rezervă, în speță reclamantul Z. având calitatea de maistru militar principal. S-a constatat că prin decizia nr. 5 din 5 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că: "Litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariate de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 sunt de competența în primă instanță a secțiilor/completurilor specializate în soluționarea litigiilor de muncă, respectiv, raportat la calitatea de funcționar public a reclamanților, a secțiilor/completurilor specializate de contencios administrativ (...)". Totodată, s-a reținut că prin decizia nr. 10/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că doar personalul militar care are și statutul de cadru militar și căruia îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 80/1995 are statutul de funcționar public, astfel încât litigiile privind raporturile de serviciu, deci și cele privitoare la plata unor drepturi de natură salarială aparțin competenței instanțelor de contencios administrativ, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât, pe baza definiției din art. 2 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia funcționarul public este o persoană numită, în condițiile legii, într-o funcție publică, și a prevederilor art. 1 și art. 4 - 6 din Legea nr. 80/1995, cadrele militare, indiferent de apartenența instituțională, sunt persoane numite într-o funcție publică, deci o varietate a funcționarilor publici, iar prevederile Legii nr. 188/1999 le sunt aplicabile, cu titlu de reglementare generală, potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ. Prin urmare, în privința cadrelor militare, în lipsa unor prevederi speciale în Legea nr. 80/1995, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 sunt aplicabile cu titlu de drept comun pentru această categorie aparte de funcționari publici care beneficiază de un statut special. Instanța a constatat că, raportat la calitatea reclamantului de cadru militar, coroborat cu considerentele deciziilor RIL 5/2018 și 10/2018, competența de soluționare revine instanței de contencios administrativ și fiscal. Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale." În speță, s-a reținut că reclamantul a înțeles să învestească Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal, astfel că această instanță este competentă să soluționeze litigiul, fără a avea posibilitatea de a invoca excepția necompetenței sale teritoriale. În ceea ce privește caracterul normelor de competență materială a secției sau completului specializat în soluționarea litigiilor de muncă, s-a reținut că prin decizia RIL nr. 17/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilt ca "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) și (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. și ale art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică."

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței supreme la 9 decembrie 2019: Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Z. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale la plata ajutorului acordat la trecerea în rezervă. În fapt, se constată că reclamantul a avut calitatea de maistru militar principal, fiind încadrat la Unitatea Militară 01083 Craiova, de unde a trecut în rezervă la data de 31 martie 2014, astfel cum rezultă din adresa depusă la dosar de Ministerul Apărării Naționale, aflată la dosarul Tribunalului Dolj. În drept, se reține că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe. Referitor la cadrele militare, se constată că, în lipsa unor prevederi speciale în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 sunt aplicabile cu titlu de drept comun pentru această categorie de funcționari publici care beneficiază de un statut special. În ceea ce privește instanța competentă material să soluționeze litigiile de natura celui de față, în care calitatea de reclamant o deține un cadru militar, în mod corect Tribunalul Dolj a constatat că aceasta a fost stabilită prin decizia nr. 10/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, ca aparținând instanțelor de contencios administrativ și fiscal. În cadrul aceste decizii RIL s-a reținut că "91. Doar personalul militar care are și statutul de cadru militar și căruia îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 80/1995 are statutul de funcționar public, astfel încât litigiile privind raporturile de serviciu, deci și cele privitoare la plata unor drepturi de natură salarială aparțin competenței instanțelor de contencios administrativ, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât, pe baza definiției din art. 2 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia funcționarul public este o persoană numită, în condițiile legii, într-o funcție publică, și a prevederilor art. 1 și art. 4 -6 din Legea nr. 80/1995, cadrele militare - ofițeri, maiștri militari și subofițeri, indiferent de apartenența instituțională (Ministerul Apărării Naționale, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și unitățile subordonate) - sunt persoane numite într-o funcție publică, deci o varietate a funcționarilor publici, iar prevederile Legii nr. 188/1999 le sunt aplicabile, cu titlu de reglementare generală, potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ. 92. Faptul că Statutul cadrelor militare (Legea nr. 80/1995) nu îi denumește ca atare, nu poate constitui un argument suficient pentru ca militarii să nu fie considerați funcționari publici, întrucât nici pentru alte categorii de personal reglementările statutare ale acestora nu utilizează termenul de funcționari publici (cum este cazul personalului de specialitate al instanțelor și parchetelor, funcționarii publici ai Corpului diplomatic și consular guvernați de Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările ulterioare)." Cu privire la natura juridică a litigiului, respectiv acordarea ajutorului la trecerea în rezervă, se constată că prin decizia nr. 5/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii s-a stabilit că "Litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariate de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 sunt de competența în primă instanță a secțiilor/completurilor specializate în soluționarea litigiilor de muncă, respectiv, raportat la calitatea de funcționar public a reclamanților, a secțiilor/completurilor specializate de contencios administrativ (...)". Având în vedere cele statuate prin deciziile RIL nr. 5/2018 și 10/2018, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluțioare a cauzei revine instanței de contencios administrativ și fiscal, raportat la calitatea reclamantului de cadru militar. Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale." În cauză, se constată că reclamantul Z., alături de mai mulți reclamanți, înainte de disjungere, a optat să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, respectiv instanța de la domiciliul pârâtului Ministerul Apărării Naționale, motiv pentru care, Înalta Curte apreciază că această instanță este competentă să soluționeze litigiul pendinte, fără a avea posibilitatea de a invoca excepția necompetenței sale teritoriale. În consecință, având în vedere deciziile nr. 5/2018 și 10/2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, coroborate cu art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.