ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 913/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 913/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 2 iunie 2020
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrata pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei la data de 27 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții U.M. 01037 Vatra Dornei, Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună:
recalcularea soldei lunare, începând cu luna aprilie 2010 (de când soldele au fost diferențiate și s-a creat această discriminare salarială) și până la 31.10.2016 (când a fost trecut în rezervă), la nivelul funcțiilor care au avut și solda de merit introdusă în solda funcției de bază și la celelalte sporuri din anul 2009 (la fel ca acei colegi care au avut-o din 2009) și, implicit, punerea în plată a sumelor de care a fost văduvit pe toată această perioadă, incluzând și dobânda legală la aceste sume;
recalcularea pensiei, conform art. 28 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu media soldelor alese, cu respectarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 223/2015, pentru a beneficia de principiul unicității, egalității și recunoștinței la o pensie pentru munca depusă, egal cu acei colegi ce au avut solda mai mare, rezultată din introducerea soldei de merit;
actualizarea celor 6 (șase) solde alese pentru calculul pensiei, la data deschiderii drepturilor de pensie (31.10.2016), conform art. 28 alin. (1) și (8) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, actualizare ce nu trebuia să aibă în vedere, la stabilirea venitului brut, dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare.
stabilirea și acordarea ajutoarelor la trecerea în rezervă, conform Anexei VII art. 20 din Legea nr. 284 din 28.12.2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru a nu crea discriminare între categorii de pensionari trecuți în rezervă.
obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin precizările depuse la data de 9 martie 2017, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la:
recalcularea soldelor lunare, de către serviciul financiar al unității la care și-a desfășurat activitatea, cuvenite începând cu luna ianuarie 2010 și până la data de 31 octombrie 2016 (data trecerii în rezervă), în conformitate cu soldele în plată a funcției, gradului și vechimii sale, cu solda de merit cuprinsă în coeficienții de ierarhizare minimi și maximi, la care se adaugă celelalte sporuri, la fel ca la funcțiile similare cu a sa, care aveau solda de merit din anul 2010 și la care s-au luat în calcul la coeficienții minimi și maximi această soldă de merit;
punerea în plată a tuturor diferențelor salariale lunare, rezultate din recalcularea soldelor lunare (conform pct. 1), cu solda de merit cuprinsă în coeficienții soldelor de funcție, la care s-au adăugat sporurile, începând cu data de 01 ianuarie 2010 și până la data de 31 octombrie 2016, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală;
recalcularea pensiei, conform art. 28 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu media soldelor alese, având introduse în acestea solda de merit, pentru a fi respectat și art. 2 din Legea nr. 223/2015 și pentru a beneficia de principiul unicității, egalității și recunoștinței la o pensie pentru munca depusă, egal cu acei colegi ce au avut solda mai mare, rezultată din introducerea soldei de merit în coeficienții minimi și maximi ai funcției din anul 2010;
actualizarea celor 6 (șase) solde alese (actualizarea tuturor, nu copierea lor din statul de plată, așa cum s-a procedat la calculul pensiei) pentru calculul pensiei, la data deschiderii drepturilor de pensie (31.10.2016), conform art. 28 alin. (1) și (8) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, actualizare ce nu trebuia să aibă în vedere, la stabilirea venitului brut, dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare;
stabilirea și acordarea ajutoarelor la trecerea în rezervă, conform Anexei VII Cap. II, Secțiunea a 3-a, art. 20 din Legea 284 din 28.12.2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru a nu crea discriminare între categorii de pensionari trecuți în rezervă și care au beneficiat (recunoscându-le activitatea depusă) de aceste ajutoare, față de reclamant care a ieșit în rezervă, fără ca aceste ajutoare să îi fie acordate.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 330/2009, Legii nr. 223/2015, O.G. nr. 57/2015, Legii nr. 138/1999, Legii nr. 284/2010, O.G. nr. 20/2016.
Prin sentința civilă nr. 398 din 11 mai 2017, Judecătoria Vatra Dornei a admis excepția necompetenței materiale și, în baza art. 132 pct. 3 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I Civilă, la 07 iunie 2017, sub același număr de dosar
Prin sentința civilă nr. 1034 din 25 septembrie 2017, Tribunalul Suceava a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apărării Naționale.
A respins cererea formulată în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capetele unu și doi de cerere, pentru perioada 1.01.2010 - 27.02.2014 și a respins capetele unu și doi de cerere, cu privire la perioada anterioară datei de 27.02.2014, ca fiind prescrise.
A respins, ca neîntemeiată, excepția tardivității formulării cererii având ca obiect "drepturi bănești", privind pe reclamantul A. și pârâții U.M. 01037 Vatra Dornei, Ministerul Apărării Naționale București și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale București.
A respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității, cu privire la capetele trei și patru de cerere.
A admis excepția prematurității capătului cinci de cerere și a respins capătul cinci de cerere, ca prematur formulat.
A respins capetele unu și doi de cerere, cu privire la perioada 27.02.2014 - 31.10.2016, și capetele trei și patru de cerere, ca nefondate.
Împotriva sentinței civile nr. 1034 din 25 septembrie 2017, reclamantul A. a declarat apel, criticând sentința apelată pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia nr. 995 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1034 din 25 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă - în dosarul nr. x/2017.
Împotriva deciziei nr. 995 din 25 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea cu reținere sau cu trimitere la instanța competentă, pentru ca cererile introductive să fie "citite", interpretate și judecate în acord cu Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 24/2000, Decizia nr. 23/2005 a ÎCCJ, Legea nr. 71/2015, O.G. nr. 20/2016, Constituția României și cu pactele și tratatele internaționale privind drepturile fundamentale ale omului și interzicerea oricărei discriminări, pe orice criteriu.
În termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, intimații-pârâți Ministerul Apărării Naționale (în nume propriu și pentru U.M. 01037 Vatra Dornei) și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.
La data de 6 martie 2019, recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepției inadmisibilității și a apărărilor formulate de intimați.
În susținerea respingerii excepției inadmisibilității, autorul căii extraordinare de atac arată că recursul este o cale de atac prevăzută de art. 456 din C. proc. civ., iar art. 634 din același act normativ nu îi interzice dreptul de a ataca hotărârea cu recurs.
Întrucât, în speță, nu se poate vorbi de stabilirea condițiilor de muncă sau de sancțiuni primite ca urmare a neîndeplinirii fișei postului, recurentul arată, în esență, că obiectul prezentului dosar îl constituie drepturile bănești și drepturile salariale, motiv pentru care, pretenția dedusă judecății nu pornește dintr-un conflict de muncă pentru a fi calificat astfel.
Recurentul dezaprobă încadrarea litigiului în categoria conflictelor de muncă, arătând că actualizarea soldelor este reglementată de art. 28 din Legea nr. 223/2015, iar, drepturile salariale sunt stabilite de Legea nr. 330/2009 și de Legea nr. 284/2010, regulile generale de drept fiind cuprinse în Titlul IV din Codul Muncii care, la art. 159, interzice orice fel de discriminare, astfel încât, în baza celor arătate, solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să respingă excepția inadmisibilității recursului ca fiind nefondată.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 22 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.
Prin corespondența înregistrată la 04 noiembrie 2019, recurentul a formulat punct de vedere la raport prin care dezaprobă vehement concluziile de inadmisibilitate a recursului, reluând, totodată, susținerile din recurs.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (7) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:
Acțiunea are ca obiect recalcularea soldelor până la data trecerii în rezervă a reclamantului cu includerea drepturilor neacordate la data pensionării, precum și recalcularea pensiei cuvenite acestuia, fiind dedus judecății atât un conflict de muncă, cât și de asigurări sociale.
Cu titlu prealabil, instanța supremă reține faptul că recurentul-reclamant pune în discuție o chestiune ce ține de verificarea competenței instanței, invocând în apărare o problemă de drept tranșată prin Decizia nr. 10/2018 de ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Arătând că Înalta Curte a stabilit că cererile având ca obiect drepturi bănești solicitate de cadre militare care nu au încheiate contracte individuale de muncă sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, recurentul consideră că, înainte de a fi analizată excepția inadmisibilității, instanța supremă trebuie să stabilească mai întâi dacă hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe.
Fiind adusă în discuție competența materială procesuală (specializată) a instanțelor judecătorești care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății, instanța supremă reține că recurentul a introdus cererea de chemare în judecată anterior publicării Deciziei nr. 10/2018 în Monitorul Oficial al României. Mai mult, la data publicării deciziei date în procedura recursului în interesul legii (28 iunie 2018), cauza se afla pe rolul instanței de apel.
Având în vedere problema de drept care a făcut obiectul Deciziei nr. 10/2018 antamată de recurent în cauza de față, instanța supremă reține că, prin Decizia nr. 17/2018, ÎCCJ- Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică.
Luând în considerare, așadar, că doar o excepție de necompetență generală a instanțelor judecătorești putea fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat trebuia invocată în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Cum, însă, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate problema de drept nu fusese tranșată în sensul celor dispuse prin Decizia nr. 10/2018, atât natura litigiului, cât și competența materială procesuală a primei instanțe de judecată au rămas câștigate cauzei.
Așadar, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată raportat la data publicării Deciziei nr. 10/2018 în Monitorul Oficial al României, normele materiale și procesuale existente la momentul declanșării litigiului de față, sub aspectul calificării naturii juridice a cauzei deduse judecății, litigiul are atât caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cât și natura unui litigiu de asigurări sociale, fiind aduse în discuție atât cuantumul soldelor, cât și al pensiei reclamantului.
Așa fiind, având în vedere atât data introducerii acțiunii în primă instanță (27 februarie 2017), cât și data pronunțării primei sentințe atacate cu apel (25 septembrie 2017), instanța supremă reține că, potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."
Textul de lege anterior evocat reglementează, așadar, litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.
Totodată, prin Legea nr. 76/2012, art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 a fost modificat, în sensul că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.
De asemenea, art. 100 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat (lege specială față de Legea nr. 263/2010, dar care conține prevederi similare în ceea ce privește reglementarea jurisdicției în sistemul pensiilor) prevede că "jurisdicția în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel", litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii fiind soluționate în primă instanță, potrivit art. 101 din același act normativ, de către tribunale.
În ceea ce privește calea de atac, legiuitorul a prevăzut la art. 103 din același act normativ mai sus amintit că "hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel", prevederile Legii nr. 223/2015 referitoare la jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat, completându-se cu dispozițiile C. proc. civ. și cu cele ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform art. 104 din Legea nr. 223/2015.
Așa fiind, în litigiile de muncă și asigurări sociale, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai cea a apelului.
Totodată, în accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, recurs, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.
Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în conflictele de muncă și de asigurări sociale, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 și la art. 100-101 și art. 103-104 din Legea nr. 223/2015.
Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia nr. 995 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Pentru aceste motive, în temeiul XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018 și art. 100-101, art. 103-104 din Legea nr. 223/2015, raportat la art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 995 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 995 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2020.