ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1361/2019

HOTĂRÂRE

18.09.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1361/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 8 mai 2018, sub nr. x/2018, mai mulți reclamanți, printre care și A., l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

să-l oblige pe pârât la plata ajutorului la trecerea în rezervă, cuvenit fiecărui reclamant în parte, ce a fost trecut în rezervă între anii 2011-2017, cu drept la pensie, având ca bază de calcul solda funcției de bază în vigoare la data trecerii în rezervă și raportat la numărul de solde cuvenit, după cum urmează: un ajutor pentru vechimea efectivă avută până la data trecerii în rezervă în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională și un ajutor egal cu câte 2 solde pentru fiecare an rămas până la împlinirea limitei de vârstă în grad până la care putea fi menținut în activitate;

să dispună actualizarea sumelor la care urmează a fi obligat pârâtul cu indicele prețurilor de consum comunicat de I.N.S. și obligarea acestuia la plata dobânzii legale, începând cu momentul de la care trebuia efectuată plata (data trecerii în rezervă) și până la momentul plății integrale a sumelor datorate reclamanților, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 284/2010.

În ședința din 26 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza în privința reclamanților cu domiciliul în București și a dispus disjungerea cauzei și formarea unui dosar separat în privința reclamantului A., fiind înregistrat pe rolul aceluiași tribunal sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 6820 din 26 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că reclamantul este beneficiarul unei pensii de serviciu și are domiciliul în județul Harghita.

În continuare, același tribunal a constatat că prezentul litigiu constituie un conflict individual de muncă privind neplata unor drepturi bănești (ajutoare pentru trecerea în rezervă) care își au temeiul într-un raport de muncă ce nu mai subzistă la momentul introducerii acțiunii, reclamantul având calitatea de pensionar.

Tribunalul București a statuat că dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 269 alin. (2) din Codul muncii stipulează trei criterii de determinare a competenței teritoriale. Aceste criterii nu instituie însă un caz de competență teritorială alternativă, ci doar dă reclamantului posibilitatea alegerii între mai multe instanțe exclusiv competente.

Același tribunalul a constatat că nu mai subzistă criteriul locului de muncă, având în vedere că reclamantul este în prezent pensionar, rămânând alegerea între două criterii și anume domiciliul sau reședința reclamantului.

Tribunalul București a constatat că din cele două elemente de determinare a competenței teritoriale, reclamantul au furnizat unul singur, respectiv adresa sa de domiciliu.

Prin raportare la domiciliul reclamantului și la dispozițiile legale anterior evocate, Tribunalul București a apreciat că nu este competent teritorial, motiv pentru care a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la 20 noiembrie 2018, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 489 din 28 martie 2019, Tribunalul Harghita, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Harghita a constatat că litigiul are ca obiect acordarea unor drepturi bănești, cu titlu de ajutor cuvenit la trecerea în rezervă, în temeiul Legii nr. 284/2010, fiind în sfera de jurisdicție a muncii.

După evocarea dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 266 și art. 269 și art. 278 din Codul muncii și art. 1 lit. i), n), p) și 210 din Legea nr. 62/2011, același tribunal a reținut că salariații pot introduce acțiunea fie la instanța de la domiciliul lor, fie la instanța de la locul lor de muncă.

De asemenea, același tribunal a evocat o decizie pronunțată într-un conflict de competență similar, prin care instanța supremă a stabilit competența în favoarea Tribunalului București.

Prin urmare, Tribunalul Harghita a apreciat că Tribunalul București a fost legal sesizat, astfel încât luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă consecința pierderii competenței instanței inițial investite, pentru a se justifica măsura declinării cauzei la o altă instanță.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Tribunalul Harghita a apreciat că Tribunalului București îi revine competența de soluționare a cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 7 iunie 2019, sub nr. x/2018.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Tribunalul Harghita - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 8 mai 2018, sub nr. x/2018, mai mulți reclamanți, printre care și A., au învestit instanța de judecată cu soluționarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Tribunalul București a disjuns cererea formulată de reclamantul din prezenta cauză și a rămas învestit cu cea formulată de alți reclamanți, în considerarea domiciliului fiecărui reclamant în parte. Reținând că reclamantul din prezenta cauză are domiciliul pe raza județului Harghita, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din același act normativ "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că o parte din reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea conflictului de muncă aveau domiciliul sau locul de muncă în circumscripția Tribunalului București. În privința acestor reclamanți, Tribunalul București a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reține că între drepturile pretinse de reclamanți prin aceeași cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competență în privința reclamanților care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat inițial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiții, în privința cererii formulate de reclamantul din prezenta cauză a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului București, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu reclamanții al căror domiciliu sau loc de muncă se află în circumscripția acestei instanțe.

Împrejurarea că Tribunalul București a disjuns ulterior cererea reclamantului din prezenta cauză nu conduce la pierderea competenței sale teritoriale în privința acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat chiar la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) și (3) din Codul muncii raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.