ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1794/2022

Ședința publică din data de 28 septembrie 2022

Analizând actele dosarului și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 7 februarie 2020 sub nr. x/2020, reclamanții A. prin reprezentant legal B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâta G. S.A., prin reprezentantul de despăgubiri în România al societății franceze, respectiv H. S.A., au solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale pentru prejudiciul suferit în urma decesului victimei I. în accidental rutier din 20 februarie 2017.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 463 din 23 aprilie 2021, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata următoarelor sume: 90.000 euro cu titlu de daune morale și o prestație periodică lunară în cuantum de 124,8 euro începând cu 20 februarie 2017 și până la împlinirea vârstei de 18 ani (22.05.2022) către reclamantul A.; 50.000 euro cu titlu de daune morale către reclamanta E.; 50.000 euro cu titlu de daune morale către reclamantul D.; 30.000 euro cu titlu de daune morale către reclamantul C. și 10.000 euro către reclamanta F. și s-au respins restul pretențiilor ca nefondate.

Prin decizia nr. 407 din 24 noiembrie 2021, Curtea de apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei F., a admis apelul pârâtei G. S.A. prin corespondent J. S.A., a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta F., ca neîntemeiată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta F., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și, rejudecând, admiterea apelului, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținere, s-a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 259, ale art. 295 și ale art. 1391 alin. (2) C. civ. și prevederile art. 5 alin. (6) din Legea nr. 132/2017.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, instanța supremă reține că prezentul recurs a fost declarat într-un litigiu din materia asigurărilor.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite."

Legea nr. 310/2018 a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, prevederile sale fiind aplicabile acțiunii inițiate de reclamantă la 7 februarie 2020, astfel cum prevede art. 24 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, în raport cu dispozițiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, decizia nr. 407 din 24 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de apel Ploiești, secția a II-a civilă nu este supusă, prin lege, cenzurii căii de atac a recursului, Înalta Curte reamintind și dispozițiile art. 10 C. proc. civ., cu denumirea marginală "Obligațiile părților în desfășurarea procesului", conform cărora "(1) Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și dând eficiență prevederilor art. 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat, suprimat în materia analizată prin Legea nr. 310/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă F. împotriva deciziei nr. 407 din 24 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2022.