ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1047/2021

Ședința publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 13 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B. și C., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L., intervenientul forțat E. (introdus în cauză prin încheierea din 7 iunie 2018 - dosar fond) și S.C. F. S.R.L. (introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, prin încheierea din 08 octombrie 2018), au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.500.000 euro cu titlu de daune materiale și morale din care 1.000.000 euro pentru A., 250.000 euro pentru B. și 250.000 euro pentru C..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 136/1995.

Prin încheierea de ședință din 08 octombrie 2018 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. S.R.L.

Prin sentința nr. 242/2019 din 06 martie 2019, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de către reclamanți, în contradictoriu cu S.C. D. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor B. și C., invocată prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de către reclamantele B. și C., în contradictoriu cu pârâta F. S.R.L. și intervenientul forțat E., ca fiind formulată de către persoane fără calitate procesuală activă.

A admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta F. S.R.L. și intervenientul forțat E., și, în consecință, a obligat S.C. F. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 20.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plății, reprezentând daune morale.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. ca fiind nefondată.

A obligat reclamantul la plata către pârâta S.C. F. S.R.L. a sumei de 1.623 RON, reprezentând cheltuieli de judecată proporțional gradului de admitere al cererii de chemare în judecată și a luat act că reclamantul A. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 579/2019 din 10 mai 2019, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de către S.C. F. S.R.L. și, în consecință, a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 242 din 06 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Prahova, în sensul că acesta va cuprinde și mențiunea "Obligă pârâta S.C. F. S.R.L., în calitate de corespondent de daune al G., la plata către reclamantul A. a sumei de 20.000 euro, convertibili în RON la cursul B.N.R. de la data plății, cu titlu de daune morale".

Împotriva sentinței nr. 242/2019 din 06 martie 2019, au declarat apel atât reclamanții A., B. și C., cât și pârâta S.C. F. S.R.L.

Prin decizia nr. 562 din 28 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții A., B. și C. și de pârâta S.C. F. S.R.L. împotriva sentinței nr. 242 din 06 martie 2019 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-intervenient E..

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanții A., B. și C., prin reprezentant legal B., au declarat recurs.

Nemulțumiți fiind de sumele acordate de instanța de fond și menținute de instanța de apel în urma respingerii apelului, în motivare, autorii recursului au prezentat, în esență, istoricul litigiului, arătând că suma solicitată a fost calculată în funcție de tabelele de la Milano (singurele existente în prezent) care permit o individualizare a prejudiciului, în funcție de vârsta persoanei vătămate și de vătămarea suferită, pe număr de zile de îngrijiri medicale, suma solicitată fiind suma minimă prevăzută în aceste tabele.

Consideră că suma solicitată prin cererea de chemare în judecată este pe deplin justificată având în vedere suferința acestora ca urmare a producerii accidentului, intervențiile medicale și infirmitatea cu care a rămas reclamantul A. ca urmare a producerii accidentului, făcând trimitere, în acest sens, la mențiunile din certificatul medico-legal nr. 1519/25.09.2017 depus la dosarul cauzei.

Se arată că acțiunea a fost formulată de cei trei reclamanți, A. persoana vătămată în urma accidentului rutier, reclamantele B. și C. fiind victime prin ricoșeu/colaterale (art. 1390 și 1392 din C. civ.), motiv pentru care, se arată că, în mod greșit, instanța a reținut în privința reclamantelor B. și C. că acestea au formulat acțiunea în calitate de moștenitoare, ("moștenitorii acesteia au doar posibilitatea continuării acțiunii promovate, după dispariția sa").

Se arată că instanța de fond a respins proba cu martori, apreciată de recurenți ca fiind esențială în dovedirea impactului asupra vieții lor sociale în urma producerii accidentului și faptul că, deși au solicitat administrarea probei cu expertiza medico-legală și testarea capacității de muncă la Institutul de Testare a Capacității de Muncă pentru a dovedi impactul accidentului asupra stării de sănătate a reclamantului A., aceasta le-a fost respinsă, instanța considerând că, la dosar, sunt suficiente probe pentru a pronunța soluția în fond.

Consideră, de asemenea, că instanța de fond nu a apreciat corect asupra obiectului pricinii, acesta fiind soluționat de către o instanța de contencios administrativ și fiscal, și nu de un complet civil.

Având în vedere că, la 28 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins apelul ca nefondat, menținând, astfel, soluția fondului, recurenții consideră ambele soluții ca fiind netemeinice și nelegale, motiv pentru care solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Prahova, din perspectiva următoarelor considerente:

I. Soluția fondului a fost pronunțată de un complet de contencios administrativ și fiscal, și nu de un complet civil.

Consideră, așadar, că prezenta cauză are ca obiect daune morale și materiale, pretenții civile conform dispozițiilor Legii nr. 136/1995, iar repartizarea cauzei nu a fost făcută corect.

Pentru situația în care instanța de recurs ar trece peste aceste susțineri privitoare la necompetență, autorii recursului solicită a se observa că:

II. Prin respingerea probatoriului solicitat în fond, expertiza medico-legală, testarea capacității de muncă, martori, le-a fost încălcat dreptul la apărare, drept garantat de Constituția României, acestora fiindu-le imposibil de demonstrat prejudiciile materiale și morale suferite în urma accidentului rutier.

Pe fond, solicită instanței de recurs să constate că acțiunea promovată este întemeiată, sumele solicitate sunt pe deplin justificate din perspectiva suferinței acestora ca urmare a producerii accidentului rutier, a intervențiilor medicale și a infirmității cu care a rămas reclamantul A..

Arată că, deși ambele instanțe (fond și apel) au reținut că, în urma accidentului rutier, reclamantul A. a fost lipsit de un organ (splina), acestea precizează că, potrivit site-ului "descopera.ro", splina nu este un organ vital.

În combaterea acestor susțineri și în intenția de a arăta că splina este un organ foarte important, lipsirea de acest organ putând avea consecințe negative asupra organismului, recurenții invocă și reproduc, totodată, diverse opinii medicale găsite tot pe internet.

Se arată că, deși au învederat faptul că, la dosar, se află doar un certificat medico-legal, solicitând, în acest sens, și administrarea probei cu expertiză medico-legală, justificat de faptul că, ulterior eliberării certificatului medico-legal, reclamantul a mai suferit intervenții medicale, instanța, minimalizând suferința reclamantului A., a respins această probă, considerând-o neîntemeiată.

În finalul memoriului de recurs, autorii acestui demers judiciar susțin că suma acordată reclamantului A. este nejustificat de mică în raport de consecințele negative suferite de acesta. Mai mult, se arată că reclamantele sunt îndreptățite a solicita daune morale, C. fiind minora în întreținerea acestuia, iar reclamanta B. se află în întreținerea soțului, ca urmare a pierderii locului de muncă.

Față de cele învederate, recurenții solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârilor (fond și apel) și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în vederea administrării probatoriului.

În drept, recurenții au indicat dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În urma solicitării Înaltei Curți, recurentul A. a precizat că recurenții sunt de acord ca recursul să fie soluționat de completul de filtru, în situația în care acesta va fi admis în principiu .

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-intervenient forțat E. în data de 18 martie 2020 și intimatei-pârâte F. S.R.L. în data de 20 martie 2020.

La 15 iunie 2020, intimata-pârâtă F. S.R.L. a depus, cu depășirea termenului legal, întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului formulat, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenților-reclamanți la 22 iunie 2020.

Recurenții-reclamanți nu au depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 10 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenții-reclamanți au formulat puncte de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu.

Prin încheierea din 09 martie 2021, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a respins excepția privind nulitatea recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, a admis în principiu recursul și a stabilit termen pentru soluționarea cauzei în ședință publică.

Analizând recursul declarat în cauză prin prisma criticilor invocate și a normelor legale incidente, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Critica recurenților-reclamanți privind pronunțarea hotărârii de fond de către o instanță necompetentă nu poate fi primită, fiind invocată omisso medio direct în calea de atac a recursului, cu nesocotirea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor amintite, motivele prevăzute la alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Se reține însă, contrar celor învederate de recurenții-reclamanți, că necompetența primei instanțe nu a fost invocată de aceștia nici prin motivele de apel, nici la primul termen de judecată la care părțile au fost citate în apel și au putut pune concluzii, așa cum dispune art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, aceste critici nu pot face obiectul cercetării în această etapă procesuală.

Sub un alt aspect, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au reiterat critica din cererea de apel privind încălcarea dreptului la apărare prin respingerea probatoriului solicitat în fața primei instanțe.

În primul rând, instanța de recurs notează că respectarea dreptului la apărare în cadrul procesului civil implică asigurarea dreptului de a propune probe, iar nu și posibilitatea ca acestea să fie în mod automat admise.

Pe de altă parte, critica astfel formulată nu relevă care ar fi viciile de legalitate care au afectat măsura adoptată de instanță și vătămarea legitimă cu caracter procesual suferită de parte.

În plus, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, instanța de prim control judiciar a făcut o cercetare pertinentă a cauzei, prin prisma motivului de apel formulat de reclamanți, modalitatea de administrare a probatoriului din această etapă procesuală nefiind criticată pe chestiuni de nelegalitate prin memoriul de recurs.

Nu în ultimul rând, instanța supremă reține că aprecierea asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor propuse se constituie într-un aspect care ține de temeinicia hotărârii adoptate, fiind incompatibilă cu examenul de legalitate specific recursului.

Prin urmare, instanța de recurs va înlătura această critică, întrucât este neîntemeiată.

Cu privire la restul susținerilor recurenților din memoriul de recurs este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenții-reclamanți cu privire la modul în care instanța de apel a analizat probele (înscrisuri) în stabilirea daunelor morale și cele referitoare la situația de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Astfel, prin majoritatea criticilor formulate, recursul aduce, de fapt, în dezbatere, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial. Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă așadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Nu în ultimul rând, instanța supremă reține că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia instanței de apel, astfel că nu pot fi primite criticile formulate de recurenții-reclamanți cu privire la sentința pronunțată în primă instanță.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C., prin reprezentant legal B., împotriva deciziei nr. 562 din 28 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C., prin reprezentant legal B., împotriva deciziei nr. 562 din 28 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 aprilie 2021.