ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1604/2023

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub numărul x/2018, reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâta F. S.A. și cu terțul poprit G. lonuț, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei societate de asigurare la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubire: pentru reclamantul A., suma de 300.000 de RON, reprezentând prejudiciu material și suma de 500.000 de euro, prejudiciu moral, precum și plata unei sume lunare de 1.000 de RON pentru tot restul vieții; pentru B., suma de 500.000 de RON, reprezentând prejudiciu material și suma de 1.000.000 de euro pentru prejudiciul material încercat, precum și plata unei sume lunare de 2.000 de RON pentru tot restul vieții; pentru D., suma de 50.000 de RON, cu titlu de prejudiciu moral încercat; pentru C., suma de 20.000 de RON, reprezentând prejudiciu moral încercat și pentru E., suma de 60.000 de RON, reprezentând prejudiciu material cauzat de distrugerea autoturismului cu număr de înmatriculare x.

Prin sentința civilă nr. 5815 din 3 iulie 2018 pronunțată de Judecătoria Ploiești, secția Civilă s-a admis excepția necompetenței materiale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr, 1913/281/2018, la data de 22.10.2020.

Prin sentința nr. 556 din 14 mai 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta F. S.A. la plata despăgubirilor civile în cuantum de 19.215,81 RON daune materiale și 50.000 euro daune morale pentru reclamantul A.; 19.693 RON daune materiale și 95.000 euro daune morale pentru reclamanta B. și câte 10.000 RON daune morale pentru reclamanții D. și C..

Totodată, s-a admis în parte cererea reclamanților privind plata cheltuielilor de judecată, obligând pârâta la plata către reclamanții B., A. și C. a sumei de 1.500 RON onorariu avocat și 80 RON taxă efectuare raport expertiză medico-legală din totalul de 126 RON și 250 RON onorariu expert auto, 500 RON onorariu avocat pentru D., respectiv 900 RON onorariu avocat pentru E.

Prin sentința nr. 706 din 17 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 556 din 14 mai 2021, formulată de reclamanți, fiind dispusă completarea acestuia în sensul obligării pârâtei F. S.A. la plata sumei de 49.345 RON către reclamanta E.

Împotriva acestor sentințe a formulat apel pârâta F. S.A.

Prin decizia nr. 376 din 5 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost admis apelul formulat de pârâta F. S.A. împotriva sentinței civile nr. 556 din 14 mai 2021 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A fost schimbată în parte sentința apelată, fiind respinsă cererea formulată de reclamanții D. și C., de obligare a pârâtei la plata daunelor morale, ca neîntemeiată.

A fost menținută în rest sentința apelată.

A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta F. S.A. împotriva sentinței nr. 706 din 17 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A fost obligată apelanta să plătească reclamanților A. și B. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, la data de 15 februarie 2022, a formulat recurs pârâta F. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând în principal casarea deciziei recurate și a sentinței nr. 556 din 14 mai 2021, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe iar, în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat, în esență, că hotărârea recurata nu arată în mod clar și coerent care a fost rațiunea obligării recurentei la plata unor despăgubiri morale într-un cuantum așa de ridicat.

De asemenea, recurenta a învederat că instanța de apel a făcut referire la două hotărâri CEDO care nu au aplicabilitate în cauză, acestea fiind străine de natura pricinii având ca obiect despăgubiri morale, respectiv Cauza Dambean c. României și cauza Voiculescu c. României.

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat că instanța de apel nu a examinat motivul privitor la necuplarea centurii de siguranță pentru reclamanta B. - răspunsul expertului desemnat nefiind edificator, aspect arătat de către recurentă și prin obiecțiunile formulate.

A arătat recurenta că instanța de apel nu a făcut aplicarea art. 1.371 C. civ., conform căruia:

"(1) în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o".

Potrivit recurentei, reclamanta a refuzat să răspundă dacă a avut centura de siguranță cuplată la momentul accidentului.

A concluzionat astfel că instanța de apel nu a avut în vedere tot materialul probatoriu, întemeindu-și concluzia numai pe răspunsul expertului tehnic.

Sub un alt aspect, recurenta a invocat că, deși a făcut trimitere la o serie de decizii ale instanțelor de judecată, instanța de apel nu le-a avut în vedere, deși jurisprudența reprezintă criteriu al despăgubirilor, conform art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma CSA nr. 23/2014.

În acest sens, o decizie de speță, considerată relevantă de către recurentă este decizia nr. 422/2018 pronunțată de către înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Curtea de apel, a mai arătat recurenta, trebuia să manifeste preocupare în a analiza jurisprudența din cauze similare, pentru a cuantifica daunele morale în acord cu practica constantă, unitară în materie.

Potrivit recurentei, pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzută de lege, spre a nu deveni, astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia.

Prin urmare, a susținut recurenta, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat terțele persoane păgubite.

La data de 7 aprilie 2022 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatul terț poprit G., prin care s-a solicitat respingerea recursului.

La data de 15 aprilie 2022 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimații-reclamanți A., B., C., D. și E., prin care s-a solicitat respingerea recursului.

Prin rezoluția din 9 mai 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 26 aprilie 2023, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 11 mai 2023 intimatul terț poprit G. a depus punct de vedere la raport, solicitând respingerea recursului.

La data de 15 mai 2023 intimații-reclamanți B. și E. au depus punct de vedere la raport, prin care au solicitat respingerea recursului.

Prin rezoluția din 22 mai 2023 s-a acordat termen pentru analiza admisibilității în principiu a recursului, la data de 21 iunie 2023, în complet de filtru.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de pârâta F. S.A., invocată din oficiu, urmează a anula recursul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

În acord cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea erorilor anume imputate instanței care a pronunțat hotărârea atacată și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Înalta Curte amintește că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea dezacordului în raport cu hotărârea pronunțată, ci expunerea în concret a tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, autor al recursului, instanța precedentă a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

Astfel, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu precizie a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs limitativ stabilite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.

În cauză, recurenta-pârâtă a indicat formal motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât aceasta s-a rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta invocă, în esență, că hotărârea recurata nu arată în mod clar și coerent care a fost rațiunea obligării recurentei la plata unor despăgubiri morale într-un cuantum așa de ridicat.

Deși evocă dispozițiile art. 425 C. proc. civ., se observă că recurenta contestă dezlegările date de instanța de apel împrejurărilor de fapt analizate, susținerile sale vizând doar aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținute în cauză.

Mai mult, pârâta își exprimă dezacordul față de situația de fapt reținută și cuantumul daunelor morale acordate reclamanților A. și B..

Dat fiind însă reglementarea legală a recursului, aspectele privitoare la situația de fapt, astfel cum au fost reținute în fond și care au determinat instanța să stabilească un anumit cuantum al despăgubirilor cuvenite reclamanților, nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta susține că instanța de apel nu a examinat motivul privitor la necuplarea centurii de siguranță pentru reclamanta B., fiind omisă aplicarea dispozițiilor art. 1.371 C. civ.

Chestiunea readusă în discuție de către pârâtă, respectiv culpa comună în producerea accidentului, reprezintă o circumstanță integrată situației de fapt în ansamblul său, stabilită deja de instanțele devolutive și care excedează cadrului procesual al recursului, cale de atac fiind incompatibilă cu efectuarea verificărilor de fapt.

În aceeași măsură, stabilirea dreptului la daune morale și întinderea acestora prin raportare la situația de fapt, se apreciază cu ocazia judecății în fond, fiind de competența exclusivă a instanțelor devolutive.

Recurenta, prin criticile formulate, solicită în fapt instanței de recurs o reapreciere a probelor administrate în fond, respectiv reevaluarea circumstanțelor cauzei, cu scopul de a obține o soluție diferită asupra despăgubirilor solicitate de reclamant.

Or, aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirilor și solicitarea recurentei de diminuare a sumei acordate cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale deciziei atacate, în afara limitelor controlului ce poate fi exercitat de instanța de recurs.

Subsumat aceluiași motiv de recurs, recurenta a invocat și faptul că instanța de apel nu a avut în vedere, la soluționarea cauzei, jurisprudența în materie, deși, potrivit art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma CSA nr. 23/2014, aceasta reprezintă un criteriu în ceea ce privește acordarea despăgubirilor.

Potrivit recurentei, daunele morale trebuie să reprezinte o "satisfacție echitabilă", astfel încât să acopere prejudiciul efectiv suferit, fără însă a se constitui într-un folos injust pentru victimă.

Înalta Curte constată că, deși pârâta a făcut trimitere la art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma CSA nr. 23/2014, aceasta a omis să arate în ce anume constă nelegalitatea hotărârii atacate ori modul concret în care au fost încălcate dispozițiile legale evocate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel și la considerentele acesteia.

Din expunerea recurentei rezultă cu evidență readucerea în discuție a unor chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Instanței de recurs nu îi este permis de lege să cenzureze aprecierile realizate de curtea de apel în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, criticile recurentei pe acest aspect situându-se în sfera eventualei netemeinicii a hotărârii, și nu a nelegalității.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-pârâtă, reiterarea unor situații de fapt, trimiterile la jurisprudența în materie, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Prin urmare, se apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, va anula recursul formulat de recurenta-pârâtă F. S.A., împotriva deciziei nr. 376 din 5 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă F. S.A. împotriva deciziei nr. 376 din 5 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2023.