ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1793/2022

Ședința publică din data de 28 septembrie 2022

Analizând actele dosarului și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 25 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Creditului Rural - I.F.N. S.A. obligarea acestuia la plata sumei de 768.085,03 RON și a penalităților de 0,015% pe zi de întârziere, începând cu data introducerii acțiunii și până la data la care pârâtul va achita integral suma menționată anterior.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 1043 din 8 iulie 2020, a admis acțiunea, a obligat pârâtul la plata sumei de 768.085,03 RON, cu titlu de garanție și a penalităților de 0,015 % pe zi de întârziere calculate asupra sumei de 768.085,03 RON, de la data introducerii acțiunii (25.11.2019) și până la data achitării integrale.

Curtea de apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1519/A din 12 octombrie 2021, a respins apelul declarat de apelantul-pârât Fondul de Garantare a Creditului Rural - I.F.N. S.A.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Fondul de Garantare a Creditului Rural - I.F.N. S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate, admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de Tribunalul București și respingerea pe fond a acțiunii introductive, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de apel.

În susținere, s-a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative ale art. 1270 C. civ. coroborate cu cele ale art. 1166, art. 1241, art. 1517, art. 1556, art. 2282 și art. 2388 din același cod, reținând că ar fi suficientă mențiunea expresă în preambulul contractelor de garanție privind împuternicirea băncii de a semna în numele și pe seama pârâtului, iar lipsa mențiunii în dreptul semnăturii reprezentantului băncii privind semnarea în numele și pe seama pârâtului nu ar lipsi pe acesta de dreptul de a pune în executare silită contractele de garanție.

De asemenea, a arătat că în mod greșit s-a reținut de către instanța de apel că prevederile art. 16 din contractul de garantare ar transpune contractual dispozițiile art. 1594 C. civ. ce reglementează instituția subrogației convenționale consimțite de creditor și că a dobândit calitatea de cocreditor de la momentul plății și al subrogării în drepturile băncii, iar nu odată cu încheierea contractelor de garanție; mai mult, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtului, întrucât nu a fost îndeplinită obligația de a i se plăti băncii garanția financiară, în termen de 15 zile de la primirea cererii de plată însoțită de documentele prevăzute în convenția de lucru.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat și excepția nulității recursului, solicitând, în principal, anularea acestuia, iar, în subisidiar, respingerea ca nefondat.

Recurenta - pârâta Fondul de Garantare a Creditului Rural - I.F.N. S.A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și admiterea recursului.

Înalta Curte, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepția nulității recursului, care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea criticilor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde critici ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În speță, Înalta Curte constată că, deși prin memoriul de recurs recurenta a indicat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile dezvoltate nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488 din același cod.

Astfel, recurenta nu a arătat care sunt normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel și nici împrejurările pentru care raționamentul instanței de apel este greșit, reiterând propriile susțineri și apărări cu privire la fondul cauzei.

Așadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. a fost invocat formal, urmărindu-se o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a elementelor factuale ale cauzei.

Argumentele recurentei exprimă nemulțumirea părții cu privire soluția pronunțată de instanța de apel și nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate și excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara ariei de competență a instanței de recurs.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, obligație neîndeplinită de către recurentă și că, în acest context, nu se mai impune analizarea fondului cauzei, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, deși de principiu admisibilă pe ideea culpei procesuale reținute în sarcina recurentei, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cererea intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, va fi respinsă, în temeiul art. 452 din același cod, întrucât în cauză nu a făcut dovada existenței și întinderii acestora, deși sarcina probei îi revenea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Fondul de Garantare a Creditului Rural - IFN S.A. împotriva deciziei civile nr. 1519/A din 12 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge ca nefondată cererea intimatei-reclamante A. S.A. de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2022.