ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1759/2022

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la 15 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 104.000 euro sau contravaloarea în RON a acestei sume, reprezentând contravaloarea utilajului distrus de pârâtă cu ocazia efectuării transportului pe ruta Italia-România și a dobânzii legale de 5%, calculate de la data producerii evenimentului și până la data plății, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.955, art. 1.961, art. 1.984-1.985 C. civ.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a societății C. S.R.L., solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la plata despăgubirii cuvenite reclamantei, în baza poliței de asigurare, valabilă până la 31 decembrie 2015.

Chemata în garanție a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, față de calitatea sa de mandatar al asigurătorului D..

Pârâta a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în garanție prin care a solicitat obligarea asigurătorului D. în solidar cu C. S.R.L.

Prin încheierea din 13 octombrie 2016, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității modificării cererii de chemare în garanție, a unit excepția lipsei calității procesuale pasive cu fondul și a dispus introducerea în cauză a asigurătorului.

D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție formulate împotriva sa și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 119/2018 din 16 martie 2018, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 104.000 euro sau contravaloarea acesteia în RON la data plății, a dobânzii legale aferente începând cu 23 noiembrie 2015 și până la data plății și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 38.233 RON; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție C. S.R.L. și a obligat-o pe pârâtă la plata către chemata în garanție a cheltuielilor de judecată în sumă de 35.347,14 RON; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție D., pe care a obligat-o la plata către reclamantă a sumelor la care a fost obligată pârâta față de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel atât pârâta, cât și chemata în garanție D., aceasta din urmă apelând și încheierile din 13 octombrie 2016 și 9 noiembrie 2017.

Prin decizia nr. 507/2019 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză.

Prin decizia nr. 270/2020 din 9 septembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a admis cererea formulată de intimata-reclamantă și a dispus completarea dispozitivului deciziei instanței de apel, în sensul obligării apelantei-pârâte și apelantei-chemate în garanție la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 30.000 RON.

Împotriva deciziei instanței de apel, pârâta a declarat recurs.

În motivare, a susținut că instanța de apel a apreciat în mod greșit că sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. în privința brokerului de asigurare chemat în garanție, în condițiile în care s-a stabilit că acesta nu are calitate procesuală pasivă.

Astfel, a arătat că nu putea fi reținută culpa sa procesuală pentru chemarea în garanție a brokerului de asigurare, deoarece acesta a comunicat polița de asigurare și datele asigurătorului după promovarea acțiunii.

În acest context, a menționat că nu ar fi chemat în judecată brokerul de asigurare dacă ar fi cunoscut identitatea asigurătorului.

Autoarea recursului a mai arătat că instanțele devolutive au omis să-i acorde cheltuielile de judecată solicitate în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., deși partea care a pierdut procesul este asigurătorul D..

Totodată, a învederat că nu a fost convocată de către expert pentru a participa la efectuarea expertizei din apel, în condițiile în care celelalte părți au fost convocate, inclusiv brokerul de asigurare în privința căruia s-a stabilit că nu are calitate procesuală pasivă.

În final, recurenta-pârâtă a arătat că nu a fost convocată de expert la efectuarea expertizei încuviințate în apel.

În drept, au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-chemată în garanție C. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 3 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 17 mai 2022, Înalta Curte a respins excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, pe care l-a admis în principiu.

Examinând decizia recurată în raport cu motivele invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-pârâtă susține, în esență, că instanța a apel a apreciat în mod greșit că sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu putea fi reținută culpa sa procesuală pentru chemarea în garanție a brokerului de asigurare, în condițiile în care acesta a comunicat polița de asigurare și datele asigurătorului după promovarea acțiunii.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Analiza acestui text de lege relevă că acordarea cheltuielilor de judecată se fundamentează pe culpa procesuală a părții care a pierdut procesul. Culpa procesuală poate fi reținută atât în cazul soluționării litigiului pe fond, cât și în temeiul unei excepții procesuale.

Astfel, formularea unei cereri împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă permite acesteia să recupereze cheltuielile de judecată efectuate de la partea care a chemat-o în mod nelegal în proces.

Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă a chemat-o în garanție pe C. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirii cuvenite intimatei-reclamante, în baza poliței de asigurare.

Calitatea de broker de asigurare a chematei în garanție rezultă din chiar conținutul poliței de asigurare indicate de recurenta-pârâtă în cererea de chemare în garanție.

Relevantă în acest sens este clauza stipulată la pct. 9.1 din polița de asigurare, care prevede că raporturile de afaceri dintre asigurat și societatea de asigurare se vor desfășura prin intermediul C. S.R.L. și că toate declarațiile făcute de brokerul de asigurare se consideră a fi transmise asigurătorului (…).

Dat fiind că polița de asigurare a fost emisă către recurenta-pârâtă, în calitate de asigurat, aceasta nu poate invoca cu succes lipsa culpei sale procesuale pentru chemarea în garanție a brokerului de asigurare.

În plus, culpa procesuală a recurentei-pârâte rezultă inclusiv din menținerea poziției sale procesuale în fața primei instanțe, în sensul obligării brokerului de asigurare alături de asigurătorul D. la plata despăgubirilor.

Astfel, după invocarea de către chemata în garanție a excepției lipsei calității procesuale pasive, autoarea recursului și-a modificat cererea de chemare în garanție, în sensul obligării asigurătorului în solidar cu brokerul de asigurare, deși putea solicita obligarea doar a asigurătorului.

De altfel, la termenul din 29 septembrie 2016, reprezentantul recurentei-pârâte a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, susținând că brokerul de asigurare răspunde în calitate de reprezentant al asigurătorului în baza raportului contractual dedus judecății.

Ca atare, indicarea calității de broker de asigurare în cuprinsul poliței de asigurare, dublată de menținerea poziției procesuale în fața primei instanțe, în sensul obligării acestuia la plata despăgubirilor alături de asigurător, relevă culpa procesuală a recurentei-pârâte pentru atragerea și menținerea în proces a unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Autoarea recursului mai susține că instanțele devolutive au omis să-i acorde cheltuielile de judecată solicitate în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., deși partea care a pierdut procesul este asigurătorul D..

Potrivit art. 444 alin. (1) teza I C. proc. civ., "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."

Conform art. 445 C. proc. civ., "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444."

În aplicarea acestor dispoziții, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă putea invoca pretinsa omisiune a instanțelor devolutive de obligare a asigurătorului la plata cheltuielilor de judecată numai în cadrul procedurii de completare a hotărârii reglementate de art. 444 C. proc. civ.. Or, această parte nu a formulat o cerere de completare a sentinței primei instanței și nici a deciziei instanței de apel.

În aceste condiții, criticile referitoare la pretinsa omisiune a instanțelor devolutive de obligare a asigurătorului la plata cheltuielilor de judecată nu pot fi examinate în cadrul recursului declarat împotriva deciziei instanței de apel, față de interdicția prevăzută de art. 445 C. proc. civ.

Autoarea recursului mai susține că nu a fost convocată de către expert pentru a participa la efectuarea expertizei încuviințate în apel. Contrar acestei aserțiuni, recurenta-pârâtă a fost convocată de către expert pentru efectuarea expertizei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, astfel cum s-a reținut prin încheierea din 30 octombrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, care nu a fost atacată cu recurs.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Recurenta-pârâtă a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu a indicat în cererea de recurs normele de drept material pretins încălcate sau greșit aplicate, nefiind formulate critici de nelegalitate care să poată fi subsumate acestui motiv.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanței de apel.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.950 RON, reprezentând onorariul de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 507/2019 din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.950 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2022.