ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 71/2021

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 11.05.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 500.000 euro, (2.250.000 RON), echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat prevederile din Legea nr. 136/1995, Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Prin cererea formulată la data de 20.05.2016, reclamantul a susținut că despăgubirile sunt solicitate pentru vătămările corporale suferite ca urmare a unui accident rutier produs la 31.05.2014.

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat cerere de chemare în garanție a S.C. C. S.R.L., solicitând ca, în cazul în care va fi admisă acțiunea, chemata în garanție să fie obligată la plata despăgubirilor și cheltuielilor de judecată, proporțional cu gradul sau culpa în producerea evenimentului asigurat.

Prin încheierea din 14.10.2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția netimbrării cererii de chemare în garanție.

Prin sentința civilă nr. 962/22.03.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea și a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 50.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral și a sumei de 1.263 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamantul și pârâta au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1624/10.10.2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 75.000 RON, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate; a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.

Prin decizia nr. 300/14.02.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut în esență că în speță "curtea de apel nu a analizat motivele de apel privind problema stabilirii cuantumului daunelor morale în raport de criteriile statuate pe cale jurisprudențială, respectiv a identificării și cuantificării întinderii răspunderii asiguratorului în concurs cu culpa invocată în sarcina victimei, conform situației de fapt deduse judecății și nu a răspuns argumentelor părților prin propriul raționament juridic, apt să demonstreze că soluția nu este rezultatul unui act arbitrar care să poate fi cenzurat pe calea recursului.

Cu ocazia rejudecării, s-a impus ca instanța de trimitere să stabilească cuantumul daunelor morale în urma evaluării tuturor criteriilor jurisprudențiale în materie, raportat la circumstanțele particulare ale speței, stabilite pe baza probelor încuviințate și administrate în cauză, sens în care urma să se țină seama atât de toate consecințele suportate de reclamant în urma accidentului, cât și de criteriul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, precum și de jurisprudența în cauze similare".

Prin decizia civilă nr. 1814/22.10.2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă; a admis apelul declarat de apelantul-reclamant și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 100.000 RON, cu titlu de daune morale, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

În motivare, a susținut că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit dispozițiile art. 49 pct. l lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, art. 1391 alin. (1) C. civ., precum și cele ale art. 1385 alin. (1) și (2) C. civ.

Astfel, la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, instanța de apel nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier din anul 2014 asupra persoanei reclamantului.

Recurentul a arătat că a depus la dosar practică judiciară din care reiese fără echivoc că în situații similare instanțele au acordat daune morale în cuantum mai mare comparativ cu cele acordate la solicitarea sa.

Sub acest aspect, a arătat că pentru a crea o aparență privind respectarea dispozițiilor Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, instanța de apel s-a limitat la precizarea conform căreia a avut în vedere practica judiciară depusă de recurent.

În continuare, a mai arătat că suma ce i-a fost acordată cu titlu de daune morale constituie o limitare disproporționată și nejustificată a dreptului la despăgubire, prin raportare la jurisprudență.

Astfel, curtea de apel nu a avut în vedere că despăgubirea acordată nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci trebuie să fie aptă pentru a ușura sau compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat și pe care trebuie să le mai îndure, ca urmare a consecințelor accidentului individualizate în numeroasele înscrisuri aflate la dosar.

În continuare, recurentul a prezentat pe larg repercusiunile accidentului rutier produs la 31.05.2014 asupra vieții și sănătății sale, subliniind că, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, posibilitățile sale de viată familială și socială au fost restrânse semnificativ, aspect ce trebuia cuantificat de instanța de apel, care trebuia să dea eficiență principiului reparării integrale a daunei și să oblige intimata la plata sumei de 500.000 euro, solicitate cu titlu de daune morale.

De altfel, instanța de apel nu s-a raportat la criteriul echității, nici la principiul proporționalității despăgubirii cu dauna acordată, aspecte consacrate pe cale jurisprudențială.

Totodată, în mod eronat a reținut instanța de apel în sarcina recurentului un grad de culpă de 20%, procedând la reducerea cuantumului daunelor morale acordate cu acest procent.

În acest sens, a arătat că instanța de apel s-a limitat la a prezuma faptul că nu ar fi purtat centura de siguranța, analizând poziția sa în interiorul autoturismului și vătămările pe care le-a suferit, deși nu există niciun înscris al organelor de urmărire penală din care să rezulte aceasta.

De asemenea, instanța de apel a concluzionat că "față de probatoriul administrat se putea prezuma ca s-ar fi produs consecințe mai puține grave", fără a indica probele la care face referire și care ar putea conduce la această concluzie, în condițiile în care medicul specialist (prin certificatul medico-legal pe care îl anexează) a apreciat că nu poate fi stabilit cu certitudine dacă purtarea centurii sau lipsa acesteia ar conduce la leziuni grave sau mai puțin grave.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și a art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel nu a analizat probele administrate în cauză, nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale și s-a limitat la a face simple mențiuni cu privire la normele substanțiale și procedurale incidente, fără însă a le aplica în concret, cu consecința pronunțării unei hotărâri motivate pur formal.

A mai susținut că nici motivarea sumară nu corespunde exigențelor art. 425 C. proc. civ., pentru că instanța de control judiciar, într-o asemenea situație, este în imposibilitatea de a exercita un control efectiv asupra hotărârii atacate.

În opinia recurentului, instanța de apel nu a stabilit în mod clar situația de fapt, nu s-a raportat la totalitatea consecințelor evenimentului rutier, nu a determinat criteriile pentru acordarea daunelor morale și nu a analizat argumentele de natură să-i susțină solicitarea de majorare a cuantumului daunelor morale sau a făcut-o în mod superficial.

A conchis recurentul că instanța de apel nu a analizat motivele de apel privind problema stabilirii cuantumului daunelor morale în raport cu criteriile statuate pe cale jurisprudențială, de circumstanțele particulare ale speței și nu a făcut aplicarea dispozițiilor din C. civ. incidente, ceea ce a condus la o soluție nemotivată și la încălcarea dreptului său la un proces echitabil.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 11.05.2020 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului întemeiată pe dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că din conținutul cererii de recurs se pot desprinde critici ce pot fi circumscrise în prevederile de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

În prealabil, se reține că recurentul și-a întemeiat în drept calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel nu a analizat probele administrate în cauză, iar situația de fapt nu a fost corect stabilită întrucât instanța nu s-a raportat la totalitatea consecințelor evenimentului rutier, precum și că hotărârea este nemotivată deoarece nu ar fi fost analizate motivele de apel referitoare la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Astfel, Înalta Curte constată că sub aparența incidenței acestui motiv de recurs se pun în discuție chestiuni ce țin de evaluarea situației de fapt de către instanța de apel, nefiind arătate care au fost probele ignorate și concludența lor în plan probator și nici motivele de apel neanalizate, recurentul făcând simple afirmații.

Or, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nemotivarea, invocată de recurent, trebuie să aibă caracter substanțial și să se refere la aspecte esențiale, tranșate prin dispozitiv sau de natură a-l influența, iar nu la analiza tuturor aspectelor care, fiind invocate, nu puteau influența decisiv hotărârea.

Așa cum s-a subliniat, aspectele care țin de stabilirea stării de fapt, integrate motivării, nu pot fi repuse în discuție în recurs, iar nemulțumirile părții legate de expunerea situației de factuale nu pot fi integrate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și nici reîncadrate, de vreme ce partea care a declarat recursul nu a arătat care sunt probele ignorate și care era concludența în plan probator.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal.

În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea și aplicarea greșită a prevederile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul A.S.F. nr. 14/2011, art. 1391 alin. (1), art. 1.385 alin. (1) și (2) C. civ., sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor ce i-au fost acordate recurentului, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Recurentul critică hotărârea curții de apel, susținând că instanța de apel a creat o aparență privitoare la respectarea dispozițiilor Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier și că în mod greșit s-a reținut în sarcina lui o culpă concurentă de 20%.

În prealabil, se reține că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de casare, decizia nr. 300/14.02.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în considerentele căreia s-a impus instanței de apel ca în rejudecare să stabilească cuantumul daunelor morale în urma evaluării criteriilor jurisprudențiale în materie, în raport cu circumstanțele particulare ale speței, urmând a se ține cont de consecințele suportate de reclamant în urma evenimentului rutier.

În argumentarea soluției pronunțate cu privire la stabilirea daunelor morale se constată că instanța de apel s-a raportat la prevederile art. 1.371 alin. (1) și art. 1.385 C. civ., precum și cele ale Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, făcând o aplicare și o interpretare corectă a dispozițiilor legale evocate.

La stabilirea cuantumului daunelor morale s-a avut în vedere prejudiciul moral efectiv suferit de reclamant, prin raportare la efectele sociale și psihologice pe care acesta le-a suportat, fiind evaluat probatoriul administrat în cauză, precum și jurisprudența relevantă în cauză.

Astfel, instanța de apel a analizat probele de la dosar, a arătat care sunt criteriile în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale, aprecierea întinderii lor presupunând o aproximare rezonabilă a instanței de apel și al cărui cuantum a fost stabilit la suma de 100.000 RON. De altfel, a fost analizată și practica judiciară depusă la dosar de către părți, statuându-se că acestea înțeleg să se prevaleze de hotărârile care servesc cel mai bine intereselor lor.

În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la cuantumul daunelor morale ce i-au fost acordate și gradul culpei concurente reținute în sarcina lui de 20%, precum și cele de referitoare la aprecierea probelor de la dosar, Înalta Curte arată că nu le poate analiza, întrucât o nouă evaluare a situației de fapt care să conducă la majorarea cuantumului daunelor morale acordate reprezintă aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, toate aceste aspecte fiind avute în vedere de către instanța de apel la stabilirea sumei acordate cu acest titlu; asupra lor instanța de apel a avut o marjă de apreciere care nu poate fi în mod absolut stabilită, ci se evaluează cazual, aspecte care nu vor fi reevaluate în recurs.

Așadar, întrucât decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1814/05.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 ianuarie 2021.