ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1741/2022

Ședința publică din data de 22 septembrie 2022

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea atacată

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 250 din 8 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a anulat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 881 din 20 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată. Apărarea intimatei

Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire reclamanta A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 21 februarie 2022, sub nr. x/2022.

În motivarea cererii formulate aceasta a înțeles să se prevaleze de cazul de revizuire reglementat de pct. 5 al art. 509 din C. proc. civ. - după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, cu referire la împrejurarea că, în perioada 30.10.2021-17.12.2021 a fost internată în spital, context în care nu a fost în măsură să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 902,37 RON.

Ca atare, după darea hotărârii atacate, în dosarul nr. x/2019, a descoperit înscrisul - chitanța prin care face dovada achitării taxei judiciare mai sus menționate -, aferentă cererii sale de recurs, înscris care exista la data pronunțării deciziei de anulare a recursului, fiind, astfel, îndeplinite toate condițiile de revizuire cerute de art. 509-513 din C. proc. civ.

Intimata Agenția Națională pentru Locuințe, prin întâmpinarea formulată și depusă la dosar în data de 18.04.2022, a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, iar pe fond, a solicitat respingerea căii extraordinare de atac.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac a revizuirii, invocată prin întâmpinare, raportat și la prevederile art. 509 alin. (1) din același cod, Înalta Curte o găsește întemeiată, urmând a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituția României, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispozițiile constituționale și legale citate, admisibilitatea unei căi de atac și provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În cauză, Înalta Curte reține că obiectul cererii de revizuire îl constituie decizia nr. 250 din 8 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, prin respectiva decizie fiind anulat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 881 din 20 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Revizuirea, fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, menită, în esență, să corecteze erorile de fapt, se poate exercita în cazurile și doar în condițiile expres prevăzute de lege.

Art. 509 alin. (1) C. proc. civ. statuează că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul se poate cere pentru motivele prevăzute de pct. 1-11 ale acestui text normativ, iar la alin. (2) se precizează că pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 și pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

Astfel, în categoria hotărârilor pronunțate asupra fondului intră acelea pronunțate în primă instanță și prin care cauza este soluționată pe fond, adică, privitor la caracterul fondat sau nefondat al cererii de chemare în judecată, și nu în baza unei excepții care, odată admisă, face de prisos analiza fondului; iar, în căile de atac, instanța se pronunță asupra caracterului fondat sau nefondat al căii de atac, și este posibil ca hotărârea să evoce sau nu fondul pricinii.

În ceea ce privește noțiunea de evocare a fondului de către instanța de recurs, practica judiciară a statuat că nu îndeplinesc această condiție hotărârile prin care recursul a fost respins ca tardiv sau a fost anulat ori când recursul a fost admis, cu consecința casării deciziei pronunțate în apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

Așadar, este evident că hotărârea pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019 nu poate forma obiect al unei cereri de revizuire fundamentate pe pct. 5 al primului alineat al art. 509 din C. proc. civ., motiv de revizuire de care se prevalează partea, prin respectiva hotărâre dispunându-se anularea recursului, întrucât prevederile legale mai sus indicate înlătură expres posibilitatea atacării cu revizuire, în acest caz, a hotărârilor care nu evocă fondul.

Calea de atac astfel declarată, câtă vreme este exclusă în mod expres de către legiuitor, este inadmisibilă, revizuenta neavând deschisă calea procesuală a cererii de revizuire pe care a înțeles să o folosească.

Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în asigurarea respectării principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Deopotrivă, respingerea cererii de revizuire de față, ca inadmisibilă, nu încalcă dreptul revizuentei de acces la justiție, consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Constituția României, în acest sens instanța supremă reținând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, instanța de contencios european a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiție, de întreaga procedură internă și de rolul cuvenit instanțelor în ordinea juridică internă, urmând să se țină seama de natura situației de drept intern, de competența instanțelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse și prezentate în fața instanței și, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluționeze. De altfel, în același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României în exercitarea controlului de constituționalitate asupra dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., reținând că:

"(...) Judecătorul soluționează cauza analizând mai întâi respectarea tuturor cerințelor procedurale impuse de formalismul procesului civil, trecând apoi la examinarea - în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei și pe baza probatoriului administrat de părți - a elementelor care vizează însuși fondul dreptului pus în discuție, adică a existenței, a întinderii, a conținutului dreptului respectiv, a aspectelor referitoare la titularul său real, la modul de exercitare și a măsurii în care aceasta se realizează în conformitate cu regulile impuse în acest sens. Prin analiza fondului, sunt evaluate toate detaliile relevante în ceea ce privește clarificarea raporturilor juridice dintre părțile implicate în litigiu, în scopul restabilirii unor relații sociale echilibrate și armonioase, specifice bunei conviețuiri, în spiritul justiției, al echității și al păcii sociale (Decizia nr. 250 din 20 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 16 iulie 2021, paragr. 13).

În acest context, Curtea Constituțională a statuat următoarele:

"Calea extraordinară de atac a revizuirii - cale de retractare, nedevolutivă, menită, în esență, să corecteze erorile de fapt - a fost concepută pentru a fi utilizată în ceea ce privește hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, în care judecătorul se pronunță asupra temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, iar nu cu referire la cele prin care acțiunea introductivă de instanță este respinsă exclusiv pe considerente de procedură, prin soluționarea excepțiilor dirimante, al căror scop este de a împiedica instanța să intre în cercetarea fondului, tocmai prin faptul că fac inutilă antamarea unor aspecte substanțiale privitoare la dreptul pretins de reclamant (paragr. 14 al aceleiași decizii)".

Față de cele arătate, având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază,

Văzând, totodată, că prin răspunsul la întâmpinare partea și-a completat cererea de revizuire cu un nou motiv, prevalându-se și de cazul prevăzut de pct. 9 al art. 509 din C. proc. civ., însă această completare nu respectă exigențele impuse de alin. (2) al art. 511 din același cod, fiind făcută cu mult peste termenul defipt de lege,

Constatând că excepția inadmisibilității este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) și (2) din același cod, Înalta Curte o va admite și va respinge, în consecință, cererea de revizuire.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 250 din 8 februarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2022.