ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 123/2022

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 883/A din 21 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe, împotriva sentinței civile nr. 3459/15.11.2018 și a încheierii de ședință din data de 15.02.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul reclamant A..

A schimbat în parte încheierea din 15.02.2018 și sentința civilă nr. 3459/15.11.2018, în sensul că:

A admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 29.08.2010 - 20.06.2014.

A respins cererea privind pretențiile aferente perioadei 29.08.2010 - 20.06.2014, constatând prescris dreptul la acțiune.

A obligat pârâta ANL la plata către reclamant a sumei de 25.074,29 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloare lipsă folosință pentru perioada 26 iunie 2014 - 02.07.2018.

A obligat pârâta ANL la plata către reclamant a sumei de 3.386,76 RON cu titlu de taxă de timbru aferentă sumei acordate cu titlu de despăgubiri.

A menținut celelalte dispoziții ale încheierii și ale sentinței atacate.

A obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 1.780,42 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 883A din 21 iulie 2020, au formulat recurs reclamantul A. și pârâta Agenția Națională pentru Locuințe.

Înalta Curte, în urma deliberării, în raport de mențiunile existente în actul de partaj voluntar depus la dosar la termenul de judecată de la 11 noiembrie 2021, a constatat că în cauza dedusă judecății a operat transferul calității procesuale active, recurent devenind doamna B..

Prin încheierea din 23 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția de netimbrare în ceea ce privește recursul pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe și a admis în principiu recursul reclamantei B..

Prin decizia nr. 2416 din 11 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 883/A din 21 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Totodată, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. împotriva deciziei civile nr. 883/A din 21 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În fundamentarea acestei decizii, referitor la măsura anulării recursului pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe ca netimbrat, Înalta Curte, a constatat că cererea de recurs nu a fost timbrată anticipat și că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației ce îi revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 1.774,50 RON, așa cum rezultă din dovada aflată la dosarul de recurs.

Astfel s-a reținut că, prin încheierea de ședință din 23 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția de netimbrare în ceea ce privește recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe.

Prin înscrisul depus la dosarul de recurs, la data de 03.11.2021, recurenta-pârâtă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.774,50 RON.

În raport de soluția pronunțată prin încheierea din 23 septembrie 2021, Înalta Curte a constatat că nu se poate lua act de achitarea ulterioară a taxei judiciare de timbru, singura consecință a admiterii excepției de netimbrare fiind anularea ulterioară a cererii de recurs.

În aceste condiții, s-a reținut că devin incidente dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu art. 197 C. proc. civ., care stabilesc că netimbrarea sau insuficienta timbrare atrag anularea cererii.

Reținând că în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte a dat eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) și art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 raportate la art. 197 C. proc. civ. și a dispus anularea ca netimbrată a cererii de recurs.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 8 decembrie 2021, sub nr. x/2021, Agenția Națională pentru Locuințe a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 2416 din 11 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Prin contestația în anulare formulată s-a solicitat anularea deciziei atacate și fixarea unui termen de judecată în vederea soluționării recursului declarat de Agenția Națională pentru Locuințe în dosarul anterior menționat.

Contestatoarea a susținut că prin decizia atacată a fost anulat ca netimbrat recursul său, în condițiile în care, taxa judiciară de timbru datorată de aceasta în recurs a fost achitată, în cuantumul comunicat de instanță, încă de la data de 28.10.2021, prin ordinul de plata nr. x transmis, în original, la dosarul cauzei, anterior termenului de judecată la care a fost anulat ca netimbrat recursul pe care l-a formulat.

Prin urmare, soluția de anulare a recursului ca netimbrat este eronată, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare, fiind greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale și justifică admiterea prezentei contestații în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs, mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, în condițiile în care A.N.L. a plătit taxa judiciară de timbru datorată în recurs, anterior termenului de judecată stabilit pentru soluționarea acestuia.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 504 din același cod, inadmisibilitatea contestației în anulare, având în vedere, pe de o parte, că aceasta este îndreptată, în realitate, împotriva încheierii din 23 septembrie 2021, nesupusă niciunei căi de atac, iar, pe de altă parte, că nu se invocă niciunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. în motivarea contestației, se face referire, în esență, la interpretarea eronată a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În subsidiar, intimata a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată; totodată, a solicitat obligarea A.N.L. la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul dosar.

La termenul de judecată din 26 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a acordat cuvântul părților atât asupra excepției inadmisibilității, cât și asupra fondului contestației în anulare, reținând cauza în pronunțare pe aceste aspecte.

Cu titlu prealabil, trebuie menționat că temeiul juridic al contestației în anulare, așa cum a fost indicat în cerere, este art. 318 din C. proc. civ., ipoteza în care hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Cu toate acestea, având în vedere că prezentul litigiu se judecă potrivit C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează să analizeze cererea din perspectiva motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. cu același conținut.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocate de intimata B., Înalta Curte urmează a o respinge, reținând că decizia a cărei desființare se solicită pe calea prezentei contestații este pronunțată de o instanță de recurs, iar argumentele prezentate de contestatoare se pot încadra, în mod formal, în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. text legal conform căruia pot fi atacate cu contestație în anulare hotărârile instanțelor de recurs atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Analizând contestația în anulare, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Prezenta contestație în anulare a fost fundamentată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. (art. 318 teza I din C. proc. civ. de la 1865), potrivit cărora:

"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Eroarea materială la care se referă acest text de lege este o greșeală de natură procedurală, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, textul de lege nefiind incident în cazul unor greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

Din perspectivele cerinței prevăzute de textul de lege susmenționat, în cauză, instanța investită cu soluționarea căii extraordinare de atac constată că modalitatea de soluționare a recursului formulat de recurenta-pârâtă nu este rezultatul unei erori materiale.

Deși contestatoarea a susținut că a achitat taxa judiciară de timbru aferentă recursului, anterior pronunțării deciziei a cărei retractare se solicită, Înalta Curte constată că această împrejurare nu este relevantă pentru admiterea contestației în anulare.

Astfel, observând înscrisurile dosarului de recurs, Înalta Curte reține că, deși recurentei-pârâte i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 1.774,50 RON, așa cum rezultă din dovada aflată la dosarul de recurs, aceasta nu s-a conformat obligației ce îi revenea.

După cum rezultă din dosarul de recurs, recurenta-pârâtă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului formulat până la 23 septembrie 2021, dată la care a fost stabilit termen pentru examinarea recursurilor în complet de filtru și, când, față de neîndeplinirea obligației timbrării stabilită în sarcina recurentei-pârâte, printr-o încheiere interlocutorie, a fost admisă excepția netimbrării recursului acestei părți, iar recursul reclamantei a fost admis în principiu.

Dovada îndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru nu a fost depusă până la data pronunțării încheierii interlocutorii din 23 septembrie 2021, aceasta fiind înaintată la dosar ulterior admiterii excepției de netimbrare, astfel că soluția de anulare a recursului ca netimbrat nu se datorează unei erori materiale imputabile instanței, ci conduitei procesuale a recurentei-pârâte, care nu a făcut dovada achitării taxei în termenul defipt de lege.

În acest context, se cuvin a fi menționate dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

După cum s-a reținut mai sus, contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de retractare a hotărârii ca urmare a unei erori materiale evidente, neimputabilă părților, și nu o cale prin care acestea să obțină reformarea hotărârii prin depunerea de dovezi pe care nu le-au administrat, în condițiile legii, în fața instanței de recurs, căci altfel s-ar deschide calea unui recurs la recurs, ceea ce nu este permis.

Înalta Curte constată așadar că nedepunerea dovezii privind plata taxei judiciare de timbru în dosarul instanței de recurs, până la data pronunțării încheierii interlocutorii din 23 septembrie 2021, este pe deplin imputabilă contestatoarei, o astfel de omisiune neconstituindu-se într-o greșeală materială a instanței de recurs.

În condițiile în care instanța de recurs a reținut că, în raport de soluția pronunțată prin încheierea din 23 septembrie 2021, nu se poate lua act de achitarea ulterioară a taxei judiciare de timbru (depusă de recurenta-pârâtă la data de 03.11.2021), singura consecință a admiterii excepției de netimbrare fiind anularea ulterioară a cererii de recurs, se reține că această instanță a justificat în fapt și în drept soluția de anulare a cererii ca netimbrată.

Instanța de recurs nu a soluționat recursul pârâtei întemeindu-se pe date materiale sau elemente cu privire la care s-a aflat în eroare, ci a avut în vedere la pronunțarea soluției înscrisurile din dosar, atribuindu-le semnificația juridică arătată în cuprinsul deciziei.

Prin urmare, din perspectiva cerinței prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile contestatoarei nu vizează greșeli materiale, ci eventuale greșeli de judecată în interpretarea dispozițiilor legale incidente, greșeli care nu pot face obiectul verificării de către instanța învestită cu calea extraordinară de atac. Posibilitatea efectuării unei asemenea verificări ar constitui în realitate exercitarea unui act de control judiciar, inadmisibil în ceea ce privește o hotărâre definitivă.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident cazul de contestație invocat, greșeala relevată neavând natura unei erori materiale, Înalta Curte de Casație și Justiție, față de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare ca nefondată.

În aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga contestatoarea Agenția Națională pentru Locuințe la plata sumei de 1785 RON cheltuieli de judecată, către intimata B., conform înscrisurilor justificative aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimată.

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei nr. 2416 din 11 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE la plata sumei de 1785 RON cheltuieli de judecată, către intimata B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2022.