ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1662/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Hotărârea arbitrală pronunțată la 25 septembrie 2013, în dosarul nr. x, de către Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris s-au hotărât următoarele: 1. reclamantul era îndreptățit la o prelungire a termenului de execuție de 326 de zile; 2. rezilierea contractului și solicitarea garanției de bună execuție de către pârât au fost nelegale; 3. reclamantul este îndreptățit la despăgubiri în valoare de 1.972.147,88 de euro plus dobândă de 6% pe an începând cu data de 02 iunie 2009 până la momentul achitării integrale; 4. pârâtul va plăti reclamantului 355.000 de dolari americani reprezentând cota sa din costurile arbitrale; 5. pârâtul va plăti reclamantului 454.130,33 de euro pentru cheltuieli de judecată; 6. pârâtul va plăti reclamantului o dobândă de 6% pe an pentru sumele prevăzute la punctele 4 și 5 de mai sus, de la data hotărârii arbitrale până la plata integrală; și 7. că toate celelalte pretenții ale părților sunt respinse.

Împotriva Hotărârii arbitrale pronunțate la 25 septembrie 2013, în dosarul nr. x, de către Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris a formulat acțiune în anulare reclamantul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice/Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 04.11.2013, sub număr de dosar x/2013

Prin încheierea de ședință din 16 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, s-a respins excepția necompetenței funcționale, invocată de pârâta A. S.A.

Prin sentința civilă nr. 2473 din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, s-a admis acțiunea reclamantului Ministerul Fondurilor Europene, în contradictoriu cu pârâta A. S.A. și, în consecință, a fost anulată Hotărârea arbitrală în dosarul ICC x emisă de Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț Internațional Paris.

Împotriva încheierii de ședință din 16 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a sentinței civile nr. 2473/24.09.2014 a declarat recurs pârâta A. S.A.

Prin decizia nr. 1500 din 26 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, a fost admis recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2473 din 24 septembrie 2014, precum și a încheierii din 16 aprilie 2014 ale Curții de Apel București, secția a VI-a civilă; ca atare, a fost casată sentința și încheierea și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.06.2018, sub nr. x/2013*.

La termenul din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel București a rămas în pronunțare pe următoarele chestiuni: lege procesuală aplicabilă, specializare/necompetență funcțională, necompetență instanță română, cu mențiunea că în funcție de modalitatea de tranșare a acestor trei aspecte, chestiunea tardivității se va relua în raport de identificarea dosarului de arbitraj și, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv pentru datele de 8 noiembrie 2018, 15 noiembrie 2018 și 22 noiembrie 2018.

Prin încheierea de ședință din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, s-a constatat că procesul este supus dispozițiilor C. proc. civ. din 1865; de asemenea, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; ca atare, a fost trimis dosarul privind soluționarea, în fond după casare cu trimitere spre rejudecare, a acțiunii formulate de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice/Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) în contradictoriu cu pârâta A. S.A., pentru repartizare aleatorie de către Registratura Curții de Apel București pe rolul unui complet din cadrul secției a V-a Civilă sau secției a VI-a Civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la 23 ianuarie 2019, sub număr de dosar x/2019

La termenul de judecată din 20 martie 2019, instanța a pus în discuție, în temeiul art. 84 C. proc. civ. din 1865, calificarea excepției necompetenței funcționale a instanței române și a excepției inadmisibilității formulării acțiunii în anulare, avându-se în vedere motivarea comună a acestora, ca fiind excepția necompetenței internaționale a instanței române; a calificat excepția necompetenței funcționale a instanței române și excepția inadmisibilității formulării acțiunii în anulare ca fiind excepția necompetenței internaționale a instanței române.

S-au pus în discuție legea aplicabilă în cauză, verificarea competenței instanței și excepția necompetenței internaționale a instanțelor române, invocată de pârâtă, iar prin încheierea pronunțată la acea dată, 20 martie 2019, în temeiul art. 260 alin. (1) Cod procedură din 1865, s-a amânat pronunțarea cu privire la aspectele puse în discuție.

Prin sentința civilă nr. 18 din 27 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a constatat că litigiul dedus judecății este supus dispozițiilor C. proc. civ. din 1865; a fost admisă excepția necompetenței internaționale a instanței române, invocată de pârâta A. S.A. și a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice/Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) împotriva Hotărârii arbitrale din 25 septembrie 2013 pronunțate în dosarul nr. x de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., ca nefiind de competența instanței române. Prin aceeași sentință, a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 15.241 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii, în ceea ce privește legea procesuală aplicabilă prezentului litigiu, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că litigiul dedus judecății este supus dispozițiilor C. proc. civ. din 1865, având în vedere că procesul arbitral a fost început în anul 2009, Curtea apreciind că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. din anul 2010, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012. Totodată, a constatat ca fiind întemeiată excepția necompetenței internaționale a instanței române. În acest sens, s-a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 128 F/24.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, în condițiile prevederilor art. 430 și ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ. din 2010 (aplicabil acestei hotărâri judecătorești în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012), că hotărârea arbitrală pronunțată la 25 septembrie 2013 în dosarul nr. x de către Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris este o hotărâre arbitrală străină, așa cum prevăd dispozițiile art. 1124 C. proc. civ. din anul 2010. S-a apreciat că prevederile art. 535 C. proc. civ. din 2010 nu sunt aplicabile în ceea ce privește sentința civilă nr. 128 F din 24 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014, având în vedere că prin această hotărâre nu se soluționează o cerere necontencioasă (aspect care constituie premisa acestui text legal), ci se stabilește, definitiv, competența de soluționare în respectiva cauză, precum și aspectul conex al naturii juridice a hotărârii arbitrale pronunțate la data de 25.09.2013 în dosarul nr. x de către Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris. Prin urmare, Curtea a apreciat că acțiunea în anulare prevăzută de art. 364 C. proc. civ. din 1865 nu poate fi exercitată împotriva unei hotărâri arbitrale străine, ci numai împotriva unei hotărâri arbitrale naționale (române). Pe de altă parte, hotărârea arbitrală din 25 septembrie 2013, pronunțată în dosarul nr. x de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris, este o hotărâre străină, astfel că acțiunea în anulare formulată de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice/Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) nu este de competența instanțelor române, ci, dacă o asemenea acțiune este prevăzută de legea franceză, este de competența instanțelor franceze, având în vedere că aceasta este pronunțată de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris. Or, acțiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale străine, precum cea din speța dedusă judecății, nu este de competența instanțelor române, ci este de competența instanțelor stabilite de legea procesual civilă străină sub imperiul căreia această hotărâre a fost pronunțată.

Pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE a declarat recurs împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, împotriva încheierii din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 și împotriva sentinței civile nr. 18 din 27 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, invocând în drept dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5, pct. 7 și pct. 9, art. 304

1

C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 410 din 14.02.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă excepția tardivității recursului declarat împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013; a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013; a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene împotriva încheierii din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019; a fost admis recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței civile nr. 18 din 27 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019; a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la 25 noiembrie 2020, sub număr de dosar x/2019

Prin sentința civilă nr. 100 din 30 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă acțiunea în anulare formulate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva Hotărârii arbitrale din 25 septembrie 2013 pronunțate în dosarul nr. x de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., ca neîntemeiată.

În motivarea hotărârii s-a reținut în esență că, reclamantul a expus în mod inutil față de natura juridică a acțiunii în anulare, și aspecte cu privire la situația de fapt din cauză ori la analiza probatoriului efectutată de tribunalul arbitral, contrar prevederilor art. 364 C. proc. civ. din 1865. În acest sens, instanța de fond a reținut că niciunul dintre motivele reglementate de art. 364 C. proc. civ. nu dă instanței de judecată dreptul să cerceteze modul în care tribunalul arbitral a soluționat fondul pricinii, ci numai să verifice dacă au fost respectate condițiile de formă ale arbitrajului.

Astfel, instanța de fond a constatat că din acțiunea în anulare și precizările depuse, reclamantul nu a adus nicio critică concretă hotărârii arbitrale contestate din perspectiva prevederilor art. 364 lit. f) C. proc. civ. din 1865, invocate de către acesta.

Totodată, s-a constatat de către instanța de fond că în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 365 lit. I) C. proc. civ. din 1865, reclamantul a expus prin acțiunea în anulare și precizările ulterioare, aspecte referitoare la situația de fapt și probele administrate în fața tribunalului arbitral. De asemenea, a reținut curtea de apel, reclamantul nu a indicat cu claritate dispozițiile imperative ale legii care să fi fost încălcate de către tribunalul arbitral sau în ce ar consta încălcarea ordinii publice sau a bunelor moravuri.

Referitor la criticile reclamantului cu privire la încălcarea dreptului la apărare, curtea de apel a constatat că reclamantul nu a indicat în concret probele care nu i-au fost încuviințate și care era relevanța lor juridică în cadrul procedurii arbitrale, sens în care faptul că anumite probe au fost admise, iar altele nu au fost încuviințate, nu este de natură să ducă la concluzia încălcării dreptului reclamantului la apărare și la un proces echitabil.

Împotriva sentinței civile nr. 100 din 30 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat recurs.

Prin memoriul de recurs, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare anularea Hotărârii arbitrale din 25 septembrie 2013 pronunțate în dosarul nr. x de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris, iar pe fond, respingerea cererii intimatei A. S.A., ca neîntemeiată.

Totodată, recurentul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a solicitat suspendarea executării Hotărârii arbitrale din 25 septembrie 2013 pronunțate în dosarul nr. x de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris, în contradictoriu cu pârâta A. S.A.

Motivele de recurs invocate de către recurent sunt, în esență, următoarele:

Recurentul-reclamant arată că în motivarea deciziei recurate, instanța de fond a limitat fără temei analiza hotărârii arbitrale, îngrădind în mod nejustificat dreptul acestuia la apărare, realizând o evaluare incompletă a acțiunii atât în fapt, cît și în drept, pronunțând decizia atacată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) Cod procedură civillă din 1865. Astfel, recurentul-reclamant susține că hotărârea instanței de fond nu cuprinde în mod complet și suficient de clar motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile reclamantului, nefiind respectate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

Totodată, recurentul-reclamant susține că instanța de fond nu a indicat care este temeiul juridic care ar impune o analiză limitată a unei hotărâri arbitrale, având în vedere că acesta a indicat două temeiuri juridice prevăzute de lege pentru verificarea legalității hotărârii arbitrale contestate.

O altă critică vizează motivarea contradictorie a sentinței civile nr. 100 din 30 iunie 2021, recurentul-reclamant susținând că instanța de fond nu a realizat o reală analiză a acțiunii în anulare, motivarea fiind superficială, iar coonsiderentele străine de natura pricinii.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant susține că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ. din 1865. În acest sens, redă considerente din sentința atacată și arată că instanța de fond în mod nelegal a apreciat că nu ar fi fost invocate motive concrete în cauză, deși atât prin acțiunea în anulare, cât și prin notele scrise și precizările depuse ulterior, acesta a formulat lămuriri cu privire la situația de fapt și de drept specifică litigiului. Prin urmare, recurentul-reclamant consideră că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 358 C. proc. civ. din 1865, precum și dispozițiile imperative procedurale referitoare la administrarea probelor, la dreptul la apărare, fiind încălcate principii fundamentale ce guvernează arbitrajul.

În continuare, recurentul-reclamant, invocă dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. din 1865 și solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, reluând argumente expuse în cadrul acțiunii în anulare. Astfel, recurentul-reclamant invocă aspecte privind fondul cauzei, cu referire la sitiația de fapt și probele administrate de tribunalul arbitral.

În drept, recurentul și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5, pct. 7, pct. 8 și pct. 9, art. 304

1

C. proc. civ. din 1865.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și respingerea cererii de suspendare.

Prin încheierea din 25 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă cererea de suspendare pentru neplata cauțiunii.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se impune precizarea faptului că, deși recurentul-reclamant în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865, conform cu care "modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sanțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ..", critică lipsa motivării de fapt și de drept pe care s-a întemeait soluția instanței de fond, susținând în esență încălcarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865, susținerile sale vor fi încadrate în motivul de recurs instituit de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

De asemenea, față de faptul că recurentul-reclamant a invocat prin memoriul de recurs și motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., criticând sentința recurată ca fiind contradictorie, superficială, fără o reală analiză a acțiunii în anulare, iar considerentele străine de natura pricinii, Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza în mod unitar criticile subsumate acestui motiv de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii.

Din dispozițiile legale menționate, rezultă că viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii, și anume, lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar.

Articolul 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se motivele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Expunerea considerentelor reprezintă garanția că hotărârea pronunțată reprezintă rezultatul unui raționament logico-judiciar, iar soluția nu a fost pronunțată într-un mod arbitrar și discreționar, și face în același timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond a analizat argumentele formulate prin acțiunea în anulare și a expus considerentele în susținerea soluției pronunțate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată. Totodată, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că instanța de fond a prezentat, în ample considerente, argumente pentru care a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare.

Astfel, din considerentele hotărârii recurate rezultă că aceasta satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în considerentele acesteia regăsindu-se motivele care au determinat formarea convingerii instanței, în condițiile în care aceasta a analizat hotărârea arbitrală atacată, având în vedere caracterul specific al acțiunii în anulare, prin prisma motivelor limitativ stabilite de art. 364 C. proc. civ. din 1865.

Așa fiind, din considerentele sentinței recurate reiese că instanța învestită cu acțiunea în anulare a avut în vedere susținerile părții, arătând că partea nu a indicat nicio dispoziție imperativă a legii care să fi fost încălcată de către tribunalul arbitral și nici nu a indicat în ce ar consta încălcarea ordinii publice sau a bunelor moravuri. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, din considerentele sentinței rezultă raționamentul pe care curtea de apel s-a sprijinit atunci când a respins motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. din 1865, apreciind că judecătorul nu are posibilitatea, din oficiu, de a identifica dispozițiile imperative ale legii considerate încălcate și nici de a stabili cum s-a încălcat ordinea publică sau bunele moravuri, întrucât acestea trebuie să fie indicate în mod expres de către reclamant, în raport de principiul disponibilității reglementat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ.. De asemenea, se constată că instanța învestită cu acțiunea în anulare a avut în vedere și susținerile referitoare la eventuala încălcare a clauzelor contractuale ori a efectelor contractului, explicând că interpretarea acestora, situația de fapt reținută și în hotărârea arbitrală sau modalitatea în care au fost evaluate probele administrate în fața tribunalului arbitral, nu poate constitui motiv de anulare în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ. din 1865.

Prin urmare, decizia recurată cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, aceste argumente sunt prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar pe de o parte, la hotărârea arbitrală și susținerile părților, iar pe de altă parte la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

În concluzie, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părților, iar întinderea obligației de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura și circumstanțele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Așadar, Înalta Curte reține că acest motiv de casare este nefondat, instanța de fond argumentând soluția pronunțată cu respectarea cerințelor 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865, în acest sens evocând și aplicând în cauza dedusă judecății textele de lege și actele normative care au stat la baza adoptării soluției sale, totodată prezentând raționamentul-logico juridic prin care a respins acțiunea în anulare.

În ceea ce privește motivele invocate de către recurentul-reclamant, respectiv criticile prin care se susține că motivarea este străină de natura cauzei și superficială, instața supremă constată că aceastea sunt formale, recurentul-reclamant nu arată în concret considerentele străine de natura pricinii, în realitate partea își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanța a soluționat acțiunea în anulare.

Referitor la criticile subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte constată că, deși aceștia au indicat prin cererea de recurs aceste motive de nelegalitate, din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să poată fi subsumat ipotezelor reglementate de acestea.

Astfel, deși recurentul-reclamant susține că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ. din 1865, arătând că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 358 C. proc. civ. din 1865, precum și dispozițiile imperative procedurale referitoare la administrarea probelor, la dreptul la apărare, principii fundamentale ce guvernează arbitrajul, în realitate, repune în discuție interpretarea raportului obligațional dintre părți, reluând argumentele susținute în fața instanței de fond. Or, redarea considerentelor din sentința atacată și aratarea că în mod nelegal s-a apreciat la fond că nu ar fi fost invocate motive concrete în cauză, nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate în etapa procesuală a recursului, ci exprimă nemulțumirea recurentului cu privire la soluția pronunțată în etapa procesuală anterioară.

Cu privire la solicitarea recurentului de examinare a cauzei sub toate aspectele, reluând din considerentele expuse în cadrul acțiunii în anulare și invocând aspecte privind fondul cauzei, cu referire la situația de fapt și probele administrate de tribunalul arbitral, Înalta Curte constată că în realitate recurentul-reclamant urmărește rejudecarea fondului litigiului, respectiv repunerea în discuție a tuturor aspectelor soluționate definitiv în cadrul procedurii arbitrale, chestiune care nu poate face obiectul analizei de nelegalitate din recurs. Se ignoră caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie.

Instanța supremă a statuat în jurisprudența sa, că, în conformitate cu dispozițiile art. 364 alin. (1) lit. i) C. proc. civ. din 1865, hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, subliniind că ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competența arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenției arbitrale, competența instanțelor judecătorești. Acțiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanțele judecătorești fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale. Afirmațiile prin care recurentul invocă încălcarea dispozițiilor imperative ale legii și nerespectarea principiilor dreptului la apărare, egalității de tratament și forței obligatorii a contractului nu sunt veritabile critici de nelegalitate deoarece autorul căii de atac aduce în discuție probatoriul, obligațiile părților astfel cum acestea rezultă din contract. Aceste aspecte exced controlului de legalitate ce poate fi făcut în acțiunea în anulare și, desigur, în recursul îndreptat împotriva sentinței pronunțate într-o asemenea acțiune de instanță deoarece sunt chestiuni care țin de fondul litigiului și asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunțat în mod definitiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE împotriva sentinței civile nr. 100 din 30 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE împotriva sentinței civile nr. 100 din 30 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2022.