ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 410/2020

Ședința publică din data de 14 februarie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Hotărârea arbitrală pronunțată la 25 septembrie 2013, în dosarul nr. x, de către Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris s-au hotărât următoarele: 1. reclamantul era îndreptățit la o prelungire a termenului de execuție de 326 de zile; 2. rezilierea contractului și solicitarea garanției de bună execuție de către pârât au fost nelegale; 3. reclamantul este îndreptățit la despăgubiri în valoare de 1.972.147,88 de euro plus dobândă de 6% pe an începând cu data de 02 iunie 2009 până la momentul achitării integrale; 4. pârâtul va plăti reclamantului 355.000 de dolari americani reprezentând cota sa din costurile arbitrale; 5. pârâtul va plăti reclamantului 454.130,33 de euro pentru cheltuieli de judecată; 6. pârâtul va plăti reclamantului o dobândă de 6% pe an pentru sumele prevăzute la punctele 4 și 5 de mai sus, de la data hotărârii arbitrale până la plata integrală; și 7. că toate celelalte pretenții ale părților sunt respinse.

Împotriva Hotărârii arbitrale pronunțate la 25 septembrie 2013, în dosarul nr. x, de către Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris a formulat acțiune în anulare reclamantul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice/Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 04.11.2013, sub număr de dosar x/2013

Prin încheierea de ședință din 16 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, s-a respins excepția necompetenței funcționale, invocată de pârâta A. S.A.

Prin sentința civilă nr. 2473 din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, s-a admis acțiunea reclamantului Ministerul Fondurilor Europene, în contradictoriu cu pârâta A. S.A. și, în consecință, a fost anulată Hotărârea arbitrală în dosarul ICC 16570/GZ/MHM emisă de Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț Internațional Paris.

Împotriva încheierii de ședință menționate anterior și a sentinței civile nr. 2473/24.09.2014 a declarat recurs pârâta A. S.A.

Prin decizia nr. 1500 din 26 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, a fost admis recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2473 din 24 septembrie 2014, precum și a încheierii din 16 aprilie 2014 ale Curții de Apel București, secția a VI-a civilă; ca atare, a fost casată sentința și încheierea și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.06.2018, sub nr. x/2013*.

La termenul din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel București a rămas în pronunțare pe următoarele chestiuni: lege procesuală aplicabilă, specializare/necompetență funcțională, necompetență instanță română, cu mențiunea că în funcție de modalitatea de tranșare a acestor trei aspecte, chestiunea tardivității se va relua în raport de identificarea dosarului de arbitraj și, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv pentru datele de 8 noiembrie 2018, 15 noiembrie 2018 și 22 noiembrie 2018.

Prin încheierea de ședință din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, s-a constatat că procesul este supus dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865; de asemenea, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; ca atare, a fost trimis dosarul privind soluționarea, în fond după casare cu trimitere spre rejudecare, a acțiunii formulate de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice/Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) în contradictoriu cu pârâta A. S.A., pentru repartizare aleatorie de către Registratura Curții de Apel București pe rolul unui complet din cadrul secției a V-a Civilă sau secției a VI-a Civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la 23 ianuarie 2019, sub număr de dosar x/2019

La termenul de judecată din 20 martie 2019, instanța a pus în discuție, în temeiul art. 84 C. proc. civ. de la 1865, calificarea excepției necompetenței funcționale a instanței române și a excepției inadmisibilității formulării acțiunii în anulare, avându-se în vedere motivarea comună a acestora, ca fiind excepția necompetenței internaționale a instanței române; a calificat excepția necompetenței funcționale a instanței române și excepția inadmisibilității formulării acțiunii în anulare ca fiind excepția necompetenței internaționale a instanței române.

S-au pus în discuție legea aplicabilă în cauză, verificarea competenței instanței și excepția necompetenței internaționale a instanțelor române, invocată de pârâtă, iar prin încheierea pronunțată la acea dată, 20 martie 2019, în temeiul art. 260 alin. (1) Cod procedură de la 1865, s-a amânat pronunțarea cu privire la aspectele puse în discuție.

Prin sentința civilă nr. 18 din 27 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a constatat că litigiul dedus judecății este supus dispozițiilor C. proc. civ. din anul 1865; a fost admisă excepția necompetenței internaționale a instanței române, invocată de pârâta A. S.A. și a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice/Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) împotriva Hotărârii arbitrale din 25 septembrie 2013 pronunțate în dosarul nr. x de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., ca nefiind de competența instanței române.

Prin aceeași sentință, a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 15.241 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii, în ceea ce privește legea procesuală aplicabilă prezentului litigiu,Curtea de Apel București a reținut, în esență, că litigiul dedus judecății este supus dispozițiilor C. proc. civ. din anul 1865, având în vedere că procesul arbitral a fost început în anul 2009, Curtea apreciază că în cauză sunt aplicabile acestuia (inclusiv acțiunii în anulare ce face obiectul prezentei cauze), iar nu cele ale C. proc. civ. din anul 2010, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la1865, Curtea de Apel București, față de fondul acțiunii în anulare, a constatat ca fiind întemeiată excepția necompetenței internaționale a instanței române.

În acest sens, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 128 F/24.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, în condițiile prevederilor art. 430 și ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ. din 2010 (aplicabil acestei hotărâri judecătorești în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012), că hotărârea arbitrală pronunțată la 25 septembrie 2013 în dosarul nr. x de către Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris este o hotărâre arbitrală străină, așa cum prevăd dispozițiile art. 1124 C. proc. civ. din anul 2010.

S-a apreciat că prevederile art. 535 C. proc. civ. din 2010 nu sunt aplicabile în ceea ce privește sentința civilă nr. 128 F din 24 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014, având în vedere că prin această hotărâre nu se soluționează o cerere necontencioasă (aspect care constituie premisa acestui text legal), ci se stabilește, definitiv, competența de soluționare în respectiva cauză, precum și aspectul conex al naturii juridice a hotărârii arbitrale pronunțate la data de 25.09.2013 în dosarul nr. x de către Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris.

Deși sentința civilă nr. 128 F din 24 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost pronunțată sub imperiul C. proc. civ. din anul 2010, iar prezenta cauză, așa cum s-a reținut anterior, se soluționează în temeiul C. proc. civ. de la 1865, s-a apreciat că nu pot fi ignorate cele statuate, cu autoritate de lucru judecat, prin această hotărâre judecătorească.

De asemenea, s-a mai reținut faptul că din reglementarea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale (art. 364 - 366

1

C. proc. civ. de la 1865) rezultă - cu certitudine - că aceasta are în vedere numai hotărârile arbitrale naționale (române), iar nu și hotărârile arbitrale străine. Că este așa rezultă și din reglementarea atât în C. proc. civ. din anul 1865, cât și în C. proc. civ. din anul 2010 a instituției recunoașterii și executării hotărârilor arbitrale străine, respectiv a instituției efectelor hotărârilor arbitrale străine (Capitolul XI din Cartea IV - Despre arbitraj în C. proc. civ. din anul 1865 coroborat cu art. 167 - 177 din Legea nr. 105/1992, respectiv Capitolul II al Titlului IV al Cărții a VII-a în C. proc. civ. din anul 2010).

În alte cuvinte, Curtea a apreciat că acțiunea în anulare prevăzută de art. 364 C. proc. civ. din anul 1865 nu poate fi exercitată împotriva unei hotărâri arbitrale străine, ci numai împotriva unei hotărâri arbitrale naționale (române).

S-a arătat că potrivit art. 157 din Legea nr. 105/1992 (aplicabilă speței având în vedere prevederile art. 230 lit. q) din Legea nr. 71/2011), instanța sesizată verifică, din oficiu, competența sa de a soluționa procesul privind raporturi de drept internațional privat și, în cazul în care constată că nu este competentă nici ea și nici o altă instanță română, respinge cererea ca nefiind de competența instanțelor române; necompetența internațională a instanței române poate fi invocată în tot cursul procesului.

Pe de altă parte, hotărârea arbitrală din 25 septembrie 2013, pronunțată în dosarul nr. x de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris, este o hotărâre străină, astfel că acțiunea în anulare formulată de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice/Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) nu este de competența instanțelor române, ci, dacă o asemenea acțiune este prevăzută de legea franceză, de competența instanțelor franceze, având în vedere că aceasta este pronunțată de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris.

Or, acțiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale străine, precum cea din speța dedusă judecății, nu este de competența instanțelor române, ci este de competența instanțelor stabilite de legea procesual civilă străină sub imperiul căreia această hotărâre a fost pronunțată.

Invocând în drept dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5, pct. 7 și pct. 9, art. 304

1

C. proc. civ., pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE a declarat recurs împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, împotriva încheierii din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 și împotriva sentinței civile nr. 18 din 27 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2013 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare de către instanța de fond inițial învestită, respectiv Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În argumentarea cererii de recurs, sub un prim aspect, apreciază că instanța a reținut, în mod corect, în acord cu cele statuate prin decizia de casare nr. 1500 din 26 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și cu punctul de vedere al pârâtului exprimat prin precizările depuse pentru termenul din 4 octombrie 2018, dar și prin precizările pentru termenul din 2 aprilie 2014, faptul că procesul este supus dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865, având în vedere, pe de o parte că procedura arbitrată a fost declanșată la nivelul anului 2009, cât și raportat la jurisprudența majoritară existentă în acest sens la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește lămurirea chestiunii privind competența funcțională, la care face referire instanța de casare prin decizia nr. 1500/26.04.2017, apreciază că prin decizia de casare nu se face referire la o eventuală excepție de necompetență a instanței de contencios administrativ.

Cu toate acestea, arată recurentul, după pronunțarea deciziei de casare, în rejudecare, intimata-pârâtă a înțeles sa formuleze "Note precizatoare", prin care a invocat excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București și pe care, în mod nelegal, instanța de fond le-a valorificat în sensul admiterii excepției, în loc să cenzureze și să respingă această apărare, ca neîntemeiată.

Or, în raport de prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, pe care le enunță, în rejudecare, nu se pot invoca alte împrejurări de fapt și de drept față de cele inițial invocate, astfel că instanța de fond era ținută să reanalizeze acțiunea, în limitele stabilite prin decizia de casare, fără a mai permite pârâtei să formuleze o apărare suplimentară, prin invocarea unei pretinse excepții de necompetență funcțională a instanței.

Subliniază faptul că nici instanța de control judiciar nu a dispus, în aplicarea art. 313 teza finală C. proc. civ. de la 1865, o casare pentru lipsa de competență, ceea ce ar fi condus, în mod obligatoriu, ca trimiterea cauzei spre rejudecare să fi fost făcută direct "instanței competente funcțional". Dimpotrivă, trimiterea cauzei spre rejudecare a fost făcută către aceeași instanță și secție.

Prin urmare, apreciază că instanța, în rejudecare, în privința pronunțării încheierii din 1 noiembrie 2018, a încălcat dispozițiile Codului de procedură de la 1865, respectiv art. 304 alin. (1) pct. 5 (nu a respectat formelor de procedură prevăzute de art. 315 alin. (1) și a îngăduit pârâtei invocarea unor apărări suplimentare, peste chestiunile de drept dezlegate de instanța de control judiciar); art. 304 alin. (1) pct. 7 (motivat, de pe o parte, de preluarea apărărilor invocate de pârâtă, referitoare la o pretinsă excepție de necompetență funcțională a instanței; pe de altă parte, în privința expunerii unor motive contradictorii și străine de natura pricinii) și art. 304 pct. 9 (în privința lipsei de temei legal care să justifice admiterea excepției lipsei competenței funcționale a instanței, din motivarea contradictorie a instanței de fond nerezultând dacă instanța a invocat din oficiu această excepție sau dacă a admis pur și simplu excepția invocată de către pârâtă).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5, pct. 7 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. de la 1865.

În măsura în care instanța de control judiciar va aprecia ca fiind temeinică și legală încheierea pronunțată la 01.11.2018 de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2001, în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 5, pct. 7 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. de la 1865, solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii din 20 martie 2019 și împotriva sentinței civile nr. 18 din 27 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, casarea hotărârilor recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, cu consecința anulării Hotărârii arbitrale privind cauza "A. vs Ministry of Public Finance-Central Finance and Contracts Unit", pronunțată în dosarul ICC 16570/GZ/MHM de către Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț Internațional Paris, iar pe fond, respingerea cererii petentei A. S.A., ca neîntemeiată.

Referitor la încheierea pronunțată la 20 martie 2019 de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, recurentul arată că instanța de fond a dispus, în temeiul art. 84 Cod procedură de la 1865, calificarea excepției necompetenței funcționale a instanței de române și excepția inadmisibilității formulării acțiunii în anulare ca fiind excepția necompetenței internaționale a instanței române.

Apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a dat o astfel de calificare susținerilor invocate de pârâtă prin notele precizatoare, având în vedere că aceste susțineri au fost invocate ca motive noi de apărare, după pronunțarea în cauză a deciziei de casare, pârâta nemaifiind în termenul legal să invoce apărări suplimentare, referitoare la necompetența funcțională a instanței, ca urmare a faptului că nu se mai aflau la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe.

În opinia recurentului, instanța de fond, în rejudecare, se impunea să țină seama de dispozițiile deciziei de casare, însă, valorificând apărările invocate de pârâta și calificând excepția invocată de aceasta, a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

Cerința impusă de instanța de recurs prin decizia nr. 1500 din 26 aprilie 2017 a fost ca, în rejudecare, instanța de fond să țină seama de "toate motivele si apărările invocate de reclamant prin acțiune, de pârâtă prin întâmpinare și de celelalte critici de care s-a prevalat recurenta...", astfel că, în opinia recurentului sunt lipsite de relevanță noile argumente invocate de pârâtă prin notele precizatoare.

Totodată, consideră că atât la data nașterii raporturilor juridice contractuale, cât și la data când a avut loc presupusa încălcare a acestuia, competența de soluționare a litigiilor generate de neexecutarea contractului aparținea instanțelor judecătorești, respectiv celor de contencios administrativ, ca urmare a modificărilor legislative intervenite prin O.U.G. nr. 77/2012, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 34/2006.

Conchizând, pentru considerentele anterior expuse, ținând seamă de trimiterile făcute de instanța de recurs prin decizia de casare, solicită a se constata prin recalificarea excepției de necompetența funcțională a instanței, în rejudecare, instanța de fond a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, ceea ce atrage motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, sens în care solicită a se constata nulitatea încheierii din 20.03.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În privința sentinței civile nr. 18 din 27 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, recurentul arată că instanța de fond, în rejudecare, a reluat analiza legii procesuale aplicabile prezentului litigiu, concluzionând că litigiul dedus judecății este supus dispozițiilor C. proc. civ. din anul 1865, această calificare fiind în acord cu apărările pârâtului formulate prin precizările cu nr. 72623/03.10.2018 în dosarul nr. x/2013, precum și de cele formulate de reprezentantul legal al instituției recurente, prin "Precizările" formulate în dosarul nr. x/2013 pentru termenul din 02.04.2014.

Prin aceeași hotărâre, însă, susține recurentul, instanța de fond, în rejudecare, a analizat și excepția necompetenței internaționale a instanței române față de fondul acțiunii în anulare, în considerarea faptului că prin încheierea pronunțată la data de 20.03.2019 de Curtea de Apel, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, instanța de fond a dispus, în temeiul art. 84 din Codul de procedură de la 1865, calificarea excepției necompetenței funcționale a instanței de române și excepția inadmisibilității formulării acțiunii în anulare ca fiind excepția necompetenței internaționale a instanței române.

Critică pentru nelegalitate soluția de respingere a acțiunii formulate de instituția noastră, în temeiul admiterii excepției necompetenței internaționale a instanței române, în raport de dispozițiile prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 5, pct. 7 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. de la 1865.

În opinia recurentului, în mod greșit instanța de fond s-a raportat la sentința civilă nr. 128F/24.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014, apreciind că s-ar fi stabilit că hotărârea arbitrată pronunțată la 25.09.2013 în dosarul nr. x de Curtea internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Arbitraj de la Paris este o hotărâre arbitrală străină, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1124 din Noul C. proc. civ.

Apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 128F/24.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, având în vedere că această hotărâre judecătorească a fost pronunțată sub imperiul noului C. proc. civ.

Totodată, consideră că sentința civilă nr. 128F/24.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014, prin care s-a soluționat un conflict negativ de competență, prin care s-a stabilit competența în favoarea Tribunalului București, este o hotărâre judecătorească care nu se bucură de autoritatea de lucru judecat, fiind pronunțată într-o procedură necontencioasă.

Or, potrivit art. 535 din Noul C. proc. civ., legea aplicabilă în speța ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, "încheierile pronunțate în procedura necontencioasă nu au autoritate de lucru judecat".

Consideră că în mod greșit instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art. 157 din Legea nr. 105/1992, având în vedere că, la data pronunțării sentinței civile nr. 18/27.03.2019, dispozițiile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, cu modificările și completările ulterioare erau abrogate, prin art. 83 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prin urmare, nu erau incidente in cauză la data pronunțării instanței de fond, în rejudecare, sens în care apreciază că devin incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. de la 1865 și, în consecință, nelegalitatea hotărârii instanței de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 365 C. proc. civ. de la 1865, "competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celor prevăzute la art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul".

Prin urmare, susține recurentul-pârât, dacă instanța competentă să soluționeze în primă instanța un litigiu izvorât din neexecutarea contractului de achiziție publică este Tribunalul, secția de contencios administrativ, potrivit textului legal indicat, în speță, competența de soluționare a acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale revine Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, instanța avea a reține, cu prioritate, incidența dispozițiilor art. 159

1

alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 și să constate că pârâta nu se mai afla în termenul legal de a invoca o excepție materială a instanței, având în vedere că textul legal citat prevede faptul că "necompetență materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fata primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului".

În ceea ce privește obligarea reclamantului Ministerul Fondurilor Europene la plata către pârâtă a sumei de 15.241 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, solicită înlăturarea acestei obligații, ca neîntemeiate, susținând, în esență, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

În raport de prevederile art. 304

1

C. proc. civ. de la 1865, în rejudecare, solicită instanța de control judiciar să constate că, potrivit dispozițiilor art. 364 alin. (1) lit. i) C. proc. civ. de la 1865, în cauză sunt îndeplinite condițiile desființării hotărârii în anulare atacate, cu consecința respingerii pretențiilor invocate de petenta A. S.A., motivat de faptul că hotărârea arbitrară încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii.

În consecință, față de toate motivele expuse, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, cu consecința anulării Hotărârii arbitrale privind cauza "AEGEK General Construction Companv SA-leader of JV Aegek-Tahal România vs Ministrz of Public Finance-Central Finance and Contracts Unit", pronunțată în dosarul ICC 16570/GZ/MHM de către Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț Internațional Paris, iar pe fond, respingerea cererii petentei A. S.A., ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul din 14 februarie 2020, reprezentantul intimatei-reclamante a invocat excepției tardivității recursului declarat împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013

Analizând cu prioritate excepția tardivității recursului declarat împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, excepție invocată la acest termen de judecată de intimata-reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, raportat la prevederile art. 282 alin. (2), cu referire la art. 316 din același act normativ, Înalta Curte constată că excepția nu este întemeiată, motiv pentru care aceasta va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Prin încheierea din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel București a rămas în pronunțare pe următoarele chestiuni: lege procesuală aplicabilă, specializare/necompetență funcțională, necompetență instanță română, cu mențiunea că în funcție de modalitatea de tranșare a acestor trei aspecte, chestiunea tardivității se va relua în raport de identificarea dosarului de arbitraj și, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv pentru datele de 8 noiembrie 2018, 15 noiembrie 2018 și 22 noiembrie 2018.

Prin încheierea de ședință din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, s-a constatat că procesul este supus dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865; de asemenea, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; ca atare, a fost trimis dosarul privind soluționarea, în fond după casare cu trimitere spre rejudecare, a acțiunii formulate de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice/Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), în contradictoriu cu pârâta A. S.A., pentru repartizare aleatorie de către Registratura Curții de Apel București pe rolul unui complet din cadrul secției a V-a Civilă sau secției a VI-a Civilă.

Potrivit art. 282 alin. (2) C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății, dispoziții legale aplicabile și în recurs, în raport de art. 316 din același act normativ, nefiind potrivnice sub acest aspect.

Or, încheierea prin care s-a dispus amânarea pronunțării; încheierea prin care s-a dispus scoaterea de pe rol și trimiterea cauzei spre soluționare secției competente din cadrul aceleiași instanțe sunt încheieri premergătoare prin care nu s-a întrerupt cursul judecății, încheieri a căror verificare sub aspectul legalității poate fi făcută în recursul exercitat o dată cu fondul, sens în care a procedat și recurentul-pârât în speță.

Nu pot fi primite susținerile intimatei-reclamante în argumentarea excepției invocate, conform cărora, în raport de dispozițiile art. 158 C. proc. civ. în vigoare la acel moment, încheierea era supusă recursului în termen de cinci zile de la data pronunțării, respectiv de la data comunicării pentru părțile lipsă.

Aceasta întrucât, trimiterea cauzei de la o secție la alta nu constituie o declinare de competență, deoarece desesizarea nu se realizează în favoarea altei instanțe sau altui organ cu activitate jurisdicțională.

Așa fiind, pentru considerentele expuse, excepția tardivității recursului declarat împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București va fi respinsă.

Se constată că în cuprinsul încheierii din 1 noiembrie 2018 au fost consemnate dezbaterile părților de la acel termen de judecată, această încheiere de amânare a pronunțării făcând parte integrantă din hotărârea de la 22 noiembrie 2018, a cărei legalitate recurentul nu a înțeles să o conteste.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa încheierii din 1 noiembrie 2018, care formează obiectul recursului, MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE aducând în discuție argumentele instanței care au fundamentat soluția pronunțată prin încheierea din 22 noiembrie 2018.

Prin urmare, împrejurarea că aceste considerente nu sunt mulțumitoare pentru recurent și nu converg înspre soluția dorită nu fac aplicabile dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., respectiv nu pot conduce la casarea sau modificarea încheierii de amânare a pronunțării din 1 noiembrie 2018.

Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013

Analizând încheierea din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:

Contrar susținerilor recurentului, în mod legal, în temeiul dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., după ce a pus în discuția părților calificarea excepției necompetenței funcționale și a excepției inadmisibilității formulării acțiunii în anulare, Curtea de Apel București a dat calificarea corectă excepției necompetenței internaționale a instanței române.

De asemenea, instanța s-a pronunțat cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. fiind învestită cu rejudecarea cauzei, în fond, prin decizia nr. 1500 din 26 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, pentru "a se efectua cercetarea judecătorească într-un cadru procesual corect, urmând a se stabili, în primul rând, normele procedurale aplicabile cauzei și competența funcțională în raport de pretențiile concrete deduse judecății și de susținerile părților, solicitând reclamantului precizări și lămuriri suplimentare cu privire la temeiurile de drept ale acțiunii în anulare, ținând seama de toate motivele și apărările invocate de reclamant prin acțiune, de pârâtă prin întâmpinare (…)".

Prin urmare, recurentul - pârât nu poate reproșa instanței că a dat calificare susținerilor invocate de pârâtă prin notele precizatoare depuse după pronunțarea în cauză a deciziei de casare și nici nu se poate prevala că pârâta nu mai era în termenul legal să invoce apărări suplimentare, ca urmare a faptului că nu se mai aflau la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe.

Este de necontestat că procesul arbitral a fost început în anul 2009, astfel că în cauză sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. din anul 1865, în forma în vigoare la acel moment.

În acest context juridic, se impune precizarea faptului că excepția necompetenței internaționale a instanței române, astfel cum aceasta a fost calificată de către instanța de fond, este o excepție de ordine publică, absolută ce putea fi invocată în orice fază a procesului civil, de oricare dintre părți și de instanță din oficiu.

Așa fiind, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 și invocat de recurent, încheierea atacată fiind la adăpost de orice critică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE împotriva încheierii din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Examinând sentința recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține caracterul fondat al recursului pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte subliniază faptul că acțiunea în anulare hotărâre arbitrală este o cale specială, astfel că pe plan procesual prevederile legale care o reglementează sunt cele în vigoare la data începerii procesului arbitral potrivit art. 27 C. proc. civ. din 2010 și art. 76

2

012, respectiv cele cuprinse în Codul de procedură de la 1865, ținând cont de faptul că procesul arbitral a fost demarat în anul 2009.

Se constată că prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub număr de dosar x/2013, Biroul Executorului Judecătoresc B. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului Ministerul Finanțelor Publice la cererea creditorului A. S.A., în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia finală - Caz nr. 16570/GZ/MHM pronunțată la 25.09.2013 de Camera Internațională de Comerț - Curtea Internațională de Arbitraj.

Prin încheierea pronunțată la 23 ianuarie 2014, Judecătoria Sectorului București 3 București a admis excepția necompetenței sale materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect încuviințare executare silită formulată de creditorul A. S.A. prin Biroul Executorului Judecătoresc B., împotriva debitorului Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului București.

Învestit prin declinare, prin sentința civilă nr. 899 din 10 iulie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, a constatat conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului.

Prin sentința civilă nr. 128 F din 24 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014 s-a reținut că argumentele judecătoriei sunt cele corecte, întrucât normele incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. 1.124 și de art. 1.126 C. proc. civ. din 2010. A mai reținut Curtea că, așa cum a indicat judecătoria în hotărârea sa, regimul recunoașterii și executării hotărârilor străine este dat de art. 1.124 și urm. C. proc. civ. din 2010, fiind necesară cererea de recunoaștere și executare adresată tribunalului, ca instanță competentă potrivit art. 1.126 C. proc. civ. din 2010.

Este adevărat că prin sentința civilă nr. 128 F din 24 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă s-a stabilit definitiv competența de soluționare în respectiva cauză, însă conflictul negativ de competență soluționat a vizat un litigiu ce a avut ca obiect o cerere de încuviințare a executării silite, iar în sfera obiectului procedurii grațioase sunt incluse și aceste cereri.

Potrivit art. 337 C. proc. civ.:

"Încheierile pronunțate în procedura necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat".

Este important de menționat că regulatorul de competență, în speță sentința civilă nr. 128 F/24.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014 vizează strict litigiul/dosarul în cadrul căruia s-a născut conflictul și nu se extinde asupra altor procese aflate în curs de judecată dintre aceleași părți.

Așa fiind, Înalta Curte constată ca fiind fondate criticile recurentului potrivit cărora, în mod greșit Curtea de Apel București a reținut autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 128F/24.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a soluționat un conflict negativ de competență, este o hotărâre judecătorească care nu se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind pronunțată într-o procedură necontencioasă.

Prin urmare, în mod greșit Curtea de Apel București a apreciat că suntem în prezența unei acțiuni în anulare a unei hotărâri arbitrale străine, ce nu este de competența instanțelor române, în raport de cele statuate cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 128F/24.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Totodată, trebuie subliniat că potrivit dispozițiilor art. 365 C. proc. civ. de la 1865, competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute la art. 342 (respectiv instanța care ar fi avut competența de a soluționa litigiul în lipsa convenției arbitrale), în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul, iar în cauză arbitrajul a avut loc la București, aspect ce reiese din cuprinsul hotărârii arbitrale pronunțate la 25 septembrie 2013, în dosarul nr. x, de către Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris, aspect care, de altfel, a fost precizat și la acest termen de judecată de reprezentantul intimatei-reclamante.

Rezumând argumentele evocate, având în vedere încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale arătate, prin raportare la art. 304 alin. (1) pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va casa sentința civilă nr. 18 din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) raportat la art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

În raport de soluția pronunțată, toate celelalte critici ale recurentului nu vor mai fi analizate, urmând a fi cercetate de către instanța de fond, în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului declarat împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE împotriva încheierii din 1 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE împotriva încheierii din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE împotriva sentinței civile nr. 18 din 27 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2020.