ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1657/2022

Ședința publică din data de 20 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

- recunoașterea stării de discriminare în care au fost plasați în materie salarială în raport cu magistrații care au fost indemnizați, beneficiind de indemnizația de încadrare și celelalte drepturi aferente raportat la coeficientul de multiplicare 19,00, diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006, conform Legii nr. 71/2015;

- obligarea la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu ultimii 3 ani anteriori și, în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000, diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006;

- obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate de către reclamanți și cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite a coeficienților de multiplicare, începând cu ultimii 3 ani anterior sesizării instanței, sume actualizate cu indicele de inflație și la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, și în continuare până la plata efectivă;

- obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea către ordonatorii de credite a fondurilor necesare efectuării plății sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri constând în diferențele de drepturi salariale obiect al prezentului litigiu;

- obligarea pârâților la emiterea unor ordine de salarizare corespunzătoare modalităților de calcul arătate mai sus, pentru fiecare reclamant în parte.

În drept, au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 57/2015, Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, O.U.G. nr. 27/2006, art. 1535 C. civ., art. 253 alin. (1) - (2), 266, 270, 272, 275 din Codul Muncii, Decizia ICCJ nr. 23/2016, Decizia ICCJ nr. 36/04.06.2018, Decizia I.C.C.J. nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 și Decizia I.C.C.J. nr. 21 din 22 iunie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015.

În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 266 și art. 269 din Codul Muncii, precum și art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, conform art. 129 din C. proc. civ., s-a reținut că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Astfel, s-a constatat că reclamanții au domiciliul ales în Buftea, județul Ilfov, județ unde activează ca procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.

În consecință, prima instanță a reținut că nu se aplică prevederile legale referitoare la competența facultativă, întrucât din datele cauzei rezultă că reclamanții au domiciliul sau locul de muncă în raza de competență a Tribunalului Ilfov, motiv pentru care s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea acestei instanțe.

În considerentele acestei sentințe, s-a reținut că reclamanții, în calitate de procurori din diferite circumscripții, au solicitat, în contradictoriu cu parchetele în cadrul cărora își desfășoară activitatea și parchetele superioare ierarhic, în calitate de ordonatori de credite, recalcularea indemnizațiilor de încadrare potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, precum și plata efectivă a noilor indemnizații luând în considerare coeficientul de multiplicare de 19,00.

S-a reținut că prin Decizia Curții Constituționale nr. 290 din 2018 s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă sau pârâtă.

Totodată, a fost avută în vedere și decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Raportat la aceste considerente, s-a reținut că Tribunalul Ilfov nu poate fi competent din punct de vedere teritorial să judece o acțiune îndreptată împotriva Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Mai mult, evidențiază instanța faptul că 5 din cei 12 reclamanți desfășoară activitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, instanță inferioară în grad pârâtului, dar și Tribunalului Ilfov.

În continuare, având în vedere calitatea de pârâți ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Ilfov a subliniat că nu se poate dispune declinarea către vreo instanță din subordinea acestora. În consecință, s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Argeș

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus suspendarea judecării cauzei, precum și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționa conflictul ivit.

În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut incidența prevederilor art. 127 din C. proc. civ. care reglementează competența facultativă, precum și Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 638/23.07.2018 prin care Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă sau pârâtă.

Totodată, a fost avută în vedere și decizia nr. 7/16.05.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 461/22.06.2016, în raport cu care s-a reținut că, pentru o cerere în care un judecător, procuror, asistent-judiciar sau grefier are calitatea de reclamant, cererea fiind de competența instanței la care își desfășoară activitatea, este obligatorie sesizarea unei alte instanțe judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, având alegerea între oricare dintre instanțele de același grad prevăzute anterior.

Deoarece dispozițiile alin. (1) al art. 127 din C. proc. civ. folosesc imperativul "va sesiza", în timp ce dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol arată că "poate sesiza", se consideră că legiuitorul a avut în vedere o obligație a reclamantului în ipoteza de la alin. (1) și o facultate a acestuia în ipoteza de la alin. (2)".

Tribunalul Argeș a reținut că, potrivit acestei decizii, "în cadrul parchetelor funcționează atât procurori, cât și grefieri, sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1), indiferent dacă este vorba despre un procuror sau un grefier."

Mai mult, au fost reținute și cele statuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv faptul că, "intenția legiuitorului la edictarea normei este fără echivoc, reieșind din referirea strictă doar la acea instanță la care partea își desfășoară activitatea ca judecător și căreia îi revine competența de soluționare a cauzei. Astfel, trebuie subliniat că prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. își găsesc aplicarea numai atunci când cererea care urmează să fie formulată de un judecător sau împotriva unui judecător ar fi, potrivit legii, de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea"

Prin urmare, s-a concluzionat că Tribunalul Argeș nu poate fi competent din punct de vedere teritorial să judece prezenta acțiune având în vedere aspectele obligatorii asupra cărora s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 7/16.05.2016, raportat și la faptul că niciunul dintre cei 12 reclamanți nu își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Dâmbovița, instanța inițial învestită.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele trei instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Obiectul îl reprezintă un litigiu de muncă privind solicitarea reclamanților de recalculare a indemnizațiilor de încadrare potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, precum și plata efectivă a noilor indemnizații luând în considerare coeficientul de multiplicare de 19,00.

Se constată că reclamanții au calitatea de procurori în cadrul următoarelor parchete: A. - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, B. - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, C. - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, D. - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, E. - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, F. - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, G. - Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, H. - Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, I. - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, J. - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, K. - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, L. - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, iar acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu parchetele unde își desfășoară activitatea și parchetele ierarhic superioare, în calitate de ordonatori de credite.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiile art. 266-275 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează:

"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanțele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziții legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă, respectiv este reclamant și când are legitimare procesuală pasivă - este pârât.

Potrivit art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (…)

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Se reține că Legea nr. 310/2018, aplicabilă în raport cu data introducerii acțiunii 8 iunie 2021, a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care magistratul își desfășoară activitatea.

Or, reclamanții își desfășoară activitatea la Parchetele enumerate mai sus, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului.

Prin urmare, dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile și nu pot justifica învestirea unui alt tribunal cu judecarea litigiului.

În consecință, așa cum s-a arătat în precedent, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora este competentă instanța de la domiciliul reclamantei sau instanța de la locul de muncă.

Fiind îndeplinite condițiile unui litisconsorțiu, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată poate fi introdusă la domiciliul oricăruia dintre reclamanți, având în vedere regulile privind competența alternativă. Opțiunea reclamanților a fost de a sesiza Tribunalul Dâmbovița cu soluționarea cererii de chemare în judecată, raportat la faptul că reclamantul H. are domiciliul în Târgoviște, jud. Dâmbovița.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 269 Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2022.