ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1647/2022

Ședința publică din data de 20 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Totodată, a solicitat să se constate că, față de măsura legală și temeinică de descalificare a K. S.R.L., A. S.R.L. este singurul ofertant calificat la licitație, iar subsecvent admiterii primelor doua capete de cerere, instanța să anuleze procesul-verbal de licitație nr. x/06.03.2020 și să oblige administratorul judiciar să încheie un proces-verbal de licitație în care să o declare câștigătoarea licitației pentru un preț egal cu oferta, respectiv la prețul de pornire al licitației, în valoare de 33.595.000 Euro.

De asemenea, în temeiul art. 59 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, reclamanta a formulat și a depus cerere de suspendare a procedurii de valorificare a activului imobiliar "J." compusă din teren intravilan în suprafață totală de 62.491 mp, cu construcții industriale și anexe a acestor construcții, situat în București, B-dul x nr. 2, sector 6 (fosta L.), până la soluționarea definitivă a contestației pendinte.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 85/2014.

Prin încheierea de ședință din 22 aprilie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a măsurilor administratorului judiciar, astfel cum a fost precizată.

Au fost respinse ca inadmisibile capetele de cerere privind constatarea de către instanță a calității contestatoarei de unic ofertant calificat la licitație și obligarea administratorului judiciar la încheierea unui proces-verbal de licitație în care să declare contestatoarea câștigătoare.

Totodată, au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere ale contestației formulate de contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. E. S.A., intimații D.., F. S.A., Popasul Trebes S.R.L - membru al comitetului, G. S.A. - membru al comitetului creditorilor, H. S.A., membru al comitetului creditorilor, I. S.A. și K. S.R.L., astfel cum au fost precizate.

A fost obligată contestatoarea să plătească administratorului judiciar D.. suma de 28.790,27 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Petenta M. S.R.L. Curtea a formulat cerere de intervenție voluntară principală.

Prin încheierea din 13 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție principală voluntară formulată de petenta M. S.R.L., raportat la faptul că nu există acordul expres al tuturor părților cu privire la încuviințarea cererii de intervenție.

Totodată, s-a reținut că dreptul de a formula cererea de intervenție voluntară principală nu a fost exercitat de petenta M. S.R.L. în vederea valorificării unui drept procesual și substanțial propriu, ci pentru a se obține tergiversarea soluționării cauzei, prin acordarea unor termene în vederea observării atitudinii procesuale ulterioare, în sensul exercitării sau nu a căii de atac, și, eventual, suspendarea prezentului litigiu până la soluționarea cererii de recurs.

În subsidiar, s-a solicitat casarea în parte a încheierii din 13 aprilie 2022, în privința modalității prin care curtea de apel a aplicat dispozițiile art. 64 alin. (4) din C. proc. civ. și să se constate că dosarul nr. x/2020 este suspendat de drept de la data de 13 aprilie 2022. Totodată, s-a solicitat instanței să constate nulitatea hotărârilor ulterioare pronunțate cu încălcarea acestor dispoziții legale.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că încheierea atacată cu recurs este nelegală raportat la dispozițiile art. 61 și art. 62 C. proc. civ.

Astfel, s-a învederat că cererea de intervenție principală a recurentei întrunea condițiile prevăzute la art. 62 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere faptul că celelalte părți - creditori, membrii ai comitetului director, nu s-au opus, iar poziția apelantei-contestatoare A. S.R.L., respectiv cea a intimatei N. S.R.L. nu pot fi considerate ca opoziție reală atâta timp cât acestea sunt în contradicție cu creditorii ce dețin peste 50% din creanțele împotriva debitoarei insolvente E. S.A.

Prin lipsa de manifestare a unei opoziții clare de către creditorii membrii ai comitetului director cu privire la cererea de intervenție principală formulată de către recurentă, nu s-a exprimat nicio poziție contrară formulării intervenției principale, motiv pentru care s-a învederat că soluția de respingere este nelegală.

Totodată, recurenta a arătat că este nelegală soluția instanței de apel prin raportare la faptul că cererea de intervenție principală îndeplinea condițiile reglementate prin art. 61 C. proc. civ. privind formularea acesteia.

Astfel, condiția interesului este îndeplinită deoarece recurenta este deținătoarea unei creanțe chirografare împotriva debitoarei insolvente E. S.A., creanță ce a aparținut inițial creditoarei O. S.R.L., preluată ulterior de către recurentă prin cesiune notificată către administratorul judiciar D. la data de 29 martie 2022.

Recurenta a mai susținut că încheierea din 13 aprilie 2022 este nelegală și în ceea ce privește soluția dispusă privind continuarea judecării cererii principale și s-a atacat soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție principală, fiind astfel încălcate dispozițiile procedurale reglementate la art. 64 alin. (4) C. proc. civ., ultima teză, forma în vigoare la momentul începerii judecății cererii principale.

Intimata E. S.A. prin administrator judiciar D.. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepța tardivității formulării motivelor de recurs, excepția lipsei de interes în susținerea cererii de recurs, excepția inadmisibilității promovării și motivării capătului doi al cererii de recurs.

Înalta Curte, examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, reține următoarele:

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurenta a susținut că încheierea recurată este nelegală în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă în principiu a cererii de intervenție principală voluntară, raportat la dispozițiile art. 61 și art. 62 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 62 C. proc. civ., "(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (2) Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. (3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți".

Cererea de intervenție principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată, îndreptată împotriva părților inițiale, prin care un terț solicită introducerea sa în proces, pentru a i se recunoaște sau stabili un drept propriu.

Reiese, așadar, că legiuitorul a stabilit că, pentru a fi admisă în principiu o cerere de intervenție principală, aceasta trebuie să fie formulată, in limine litis, în fața primei instanțe, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, iar în apel, admisibilitatea, în principiu, a acesteia este condiționată de existența unui acord expres al părților în acest sens.

În lipsa acordului expres al părților în apel, cererea de intervenție principală este inadmisibilă.

În raport cu prevederile legale enunțate, reiese că în mod corect curtea de apel a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție principală formulată de petenta M. S.R.L., reținând că, în cauză, nu există un acord expres exprimat de către intimatul SNGN H. S.A., intimata-debitoare E. S.A., intimații-pârâți G. S.A., F. S.A., I. S.A., Popasul Trebeș S.R.L., membrii ai comitetului creditorilor, cărora li s-a comunicat cererea de intervenție principală voluntară. Totodată, s-a constatat că nu există nici acordul expres al apelantei-contestatoare A. S.R.L. și al intimatei-interveniente N. S.R.L. în sensul încuviințării în principiu a cererii de intervenție voluntară principală formulată direct în calea de atac a apelului. Mai mult, s-a constatat că apelanta-contestatoare A. S.R.L. și intimata-intervenientă N. S.R.L. s-au opus în mod expres încuviințării acestei cereri de intervenție voluntară principală formulată direct în calea de atac a apelului.

Prin urmare, neexistând acordul expres al tuturor intimaților pentru formularea intervenției principale direct în apel, rezultă că nu este întrunită cerința imperativă impusă de art. 62 alin. (3) C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că este legală soluția instanței de apel de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție principală formulată de M. S.R.L. direct în apel.

Argumentul recurentei în sensul că opoziția apelantei A. S.R.L., respectiv cea a intimatei N. S.R.L. nu pot fi considerate ca opoziție reală atâta timp cât acestea sunt în contradicție cu creditorii ce dețin peste 50% din creanțele împotriva debitoarei insolvente E. S.A., nu poate fi reținut.

Înalta Curte constată că aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în acest cadru procesual neputând fi verificat procentul creditorilor care dețin creanțe împotriva debitoarei insolvente, ci doar se examinează îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de intervenție.

Înalta Curte mai reține că, întrucât a constatat că nu este îndeplinită condiția existenței acordului tuturor părților, în mod corect instanța de apel nu a mai analizat condițiile prevăzute de art. 61 C. proc. civ., critica de nelegalitate invocată de recurentă sub acest aspect fiind străină de considerentele instanței de apel ce au justificat soluția atacată.

În ceea ce privește critica recurentei cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ., referitoare la suspendarea litigiului, instanța procedând în mod nelegal la continuarea judecării cererii principale, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută.

În acest sens, s-a argumentat că dreptul de a formula cererea de intervenție voluntară principală nu a fost exercitat de petenta M. S.R.L. în vederea valorificării unui drept procesual și substanțial propriu, ci pentru a se obține tergiversarea soluționării cauzei, prin acordarea unor termene în vederea observării atitudinii procesuale ulterioare, în sensul exercitării sau nu a căii de atac, și, eventual, suspendarea prezentului litigiu până la soluționarea cererii de recurs. În aceste condiții, instanța a observat că se prefigurează și cerința exercitării dreptului procesual în mod abuziv pentru a produce consecințe vătămătoare celorlalte părți, respectiv încălcarea drepturilor procesuale ale acestora, în cauză acest drept procesual fiind reprezentat de încălcarea dreptului de soluționare a cauzei într-un termen optim.

Prin urmare, se constată că instanța de apel a analizat în mod obiectiv toate elementele procedurale și în mod justificat a definit abuzul de drept, reținând că în caz de suspendare a judecării apelului, acest lucru ar fi determinat o tergiversare pe termen lung a soluționării cauzei.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta M. S.R.L. împotriva încheierii din 13 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta M. S.R.L. împotriva încheierii din 13 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2022.